Teodoret din Cir - Revizia istoricului

Inistea: /* Apologetice, istorice */ completare la Istoria monahilor din Siria

2024-02-08T13:44:07Z

‎Apologetice, istorice: completare la Istoria monahilor din Siria

RappY: Adăugare legătură

2024-02-05T23:25:16Z

Adăugare legătură

Inistea: /* Exegetice */

2022-12-01T14:07:29Z

‎Exegetice

Inistea: /* Viața */

2022-12-01T14:04:06Z

‎Viața

Sîmbotin: +imagine

2022-11-30T18:27:28Z

+imagine

Inistea la 30 noiembrie 2022 16:28

2022-11-30T16:28:24Z

Inistea la 30 noiembrie 2022 16:24

2022-11-30T16:24:01Z

Inistea la 15 februarie 2021 16:08

2021-02-15T16:08:12Z

Inistea la 15 februarie 2021 16:06

2021-02-15T16:06:52Z

Kamasarye: /* Controversa nestoriană */ leg.int.

2014-09-13T19:53:00Z

‎Controversa nestoriană: leg.int.

@@ Linia 47: / Linia 47: @@
 Nu există un acord al cercetătorilor în ceea ce privește sursele folosite de Teodoret. Potrivit lui Valesius (Henri Valois), Teodoret s-ar fi folosit în principal de scrierile lui Socrate și Sozomen; cercetările minuțioase ale lui Albert Guldenpenning demonstrează că acesta ar fi făcut apel în primul rând la [[Rufin]], urmat de [[Eusebiu de Cezareea]], [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], Sozomen, Sabinus, [[Filostorgiu]], [[Grigorie Teologul|Grigorie de Nazianz]] și doar în ultimul rând de Socrate. N. Glubokovskij îi reține doar pe Eusebiu, Rufin, Filostorgiu și poate pe Sabinus.
-''Istoria religioasă'', sau ''Istoria monahilor din Siria'', cu un prolog și un epilog despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaștri]], dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață duhovnicească<ref>Cei 30 sunt: 1. Yaʿqub of Nisibis (d. 337/8); 2. Yulyana Saba (d. 367); 3. Marcianus of Chalcis (d. 380s); 4. Eusebius of Tell ʿAda (fl. 350s); 5. Publius of Euphratesia (fl. 350s); 6. Symeon the Elder of Antioch (fl. 370s); 7. Palladius of Antioch (fl. 370s); 8. Aphrahaṭ of Antioch (d. ca. 410); 9. Peter of Mt. Silpius (d. ca. 403); 10. Theodosius of Cilicia (d. ca. 405); 11. Romanos of Mt. Silpius (d. ca. 400); 12. Zeno of Mt. Silpius (d. 410s); 13. Macedonius of Mt. Silpius (d. ca. 420); 14. Maesymas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 15. Acepsimas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 16. Maron of Cyrrhus (d. 410s); 17. Abraham of Cyrrhus (d. 420s); 18. Eusebius of Asikha (d. 430s); 19. Salamanes by the Euphrates; 20. Maris of Cyrrhus (d. c. 430); 21. Jacob of Cyrrhestica; 22. Linneaeus of Cyrrhus; 23. John of Cyrrhus, Moses of Rama, Antonius; 24. Zebinas, Polychronius of Cyrrhus; 25. Asclepius of Cyrrhus, John of Nimouza; 26. Shemʿun the Stylite; 27. Baradatus of Antioch; 28. Thalelaeus of Gabala; 29. Marana and Cyra of Beroea; 30. Domnina of Cyrrhus.</ref>. Este un document de o importanță remarcabilă pentru înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic ''Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]].
+''Istoria religioasă'', sau ''Istoria monahilor din Siria'', cu un prolog și un epilog despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaștri]], dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață duhovnicească<ref>Cei 30 sunt: 1. Yaʿqub of Nisibis (d. 337/8); 2. Yulyana Saba (d. 367); 3. Marcianus of Chalcis (d. 380s); 4. Eusebius of Tell ʿAda (fl. 350s); 5. Publius of Euphratesia (fl. 350s); 6. Symeon the Elder of Antioch (fl. 370s); 7. Palladius of Antioch (fl. 370s); 8. Aphrahaṭ of Antioch (d. ca. 410); 9. Peter of Mt. Silpius (d. ca. 403); 10. Theodosius of Cilicia (d. ca. 405); 11. Romanos of Mt. Silpius (d. ca. 400); 12. Zeno of Mt. Silpius (d. 410s); 13. Macedonius of Mt. Silpius (d. ca. 420); 14. Maesymas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 15. Acepsimas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 16. Maron of Cyrrhus (d. 410s); 17. Abraham of Cyrrhus (d. 420s); 18. Eusebius of Asikha (d. 430s); 19. Salamanes by the Euphrates; 20. Maris of Cyrrhus (d. c. 430); 21. Jacob of Cyrrhestica; 22. Linneaeus of Cyrrhus; 23. John of Cyrrhus, Moses of Rama, Antonius; 24. Zebinas, Polychronius of Cyrrhus; 25. Asclepius of Cyrrhus, John of Nimouza; 26. Shemʿun the Stylite; 27. Baradatus of Antioch; 28. Thalelaeus of Gabala; 29. Marana and Cyra of Beroea; 30. Domnina of Cyrrhus.</ref>. Lucrarea, scrisă în 440<ref>Cf. R. M. Price în Introducere la: Theodoret of Cyrrhus, ''A History of the Monks of Syria.'' Cistercian Studies Series: Number 88. Translated with an Introductionand Notes by R. M. Price. Cistercian Publications, 1985. Order of Saint Benedict, Collegeville, Minnesota, 2008.</ref>, este un document de o importanță remarcabilă atât pentru cunoașterea monahismului sirian cât și pentru înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic ''Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]].
 La cererea unui înalt funcționar pe nume Sporacius, Teodoret a compilat un ''Compendiu al poveștilor eretice'' (''Haereticarum fabularum compendium''), care cuprinde o parte de ereziologie (cărțile i-iv) și un "compendiu al dumnezeieștilor dogme" (cartea v) care, alături de ''De principiis'' al lui [[Origen]] și de scrierile teologice ale Sf. [[Ioan Damaschin]] este singura prezentare sistematică a teologiei [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]] de limbă greacă.

@@ Linia 64: / Linia 64: @@
 ==Traduceri==
-În limba română, din scrierile lui Teodoret s-a tradus ''Istoria bisericească''. O traducere a fost făcută de Macarie Monahul în 1787, apoi o a doua, din 1845, făcută de mitropolitul [[Veniamin Costachi]] după ediția lui Evghenios Voulgaris, a fost editată și publicată la București de C. Erbiceanu în 1894 sub numele de ''Cinci cuvinte asupra Istoriei bisericești''. O altă traducere, după ediția din 1911 a lui L. Parmentier a fost făcută de prof. Vasile Sibiescu și a apărut în colecția „Părinți și scriitori bisericești” nr. 44 (Teodoret din Cir, ''Scrieri. Partea a doua'', ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București) în anul 1995.
+În [[limba română]], din scrierile lui Teodoret s-a tradus ''Istoria bisericească''. O traducere a fost făcută de Macarie Monahul în 1787, apoi o a doua, din 1845, făcută de mitropolitul [[Veniamin Costachi]] după ediția lui Evghenios Voulgaris, a fost editată și publicată la București de C. Erbiceanu în 1894 sub numele de ''Cinci cuvinte asupra Istoriei bisericești''. O altă traducere, după ediția din 1911 a lui L. Parmentier a fost făcută de prof. Vasile Sibiescu și a apărut în colecția „Părinți și scriitori bisericești” nr. 44 (Teodoret din Cir, ''Scrieri. Partea a doua'', ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București) în anul 1995.
 ==Surse==

@@ Linia 28: / Linia 28: @@
 ==Scrieri==
 ===Exegetice===
-În scrierile sale, Teodoret s-a ocupat în primul rând de [[exegeză|exegeza biblică]]. [[Sfânta Scriptură]] era pentru el singura autoritate, iar modul în care înțelege învățătura ortodoxă consta într-o alăturare de citate biblice. Autenticitatea și cronologia relativă a comentariilor sale este dovedită de trimiterile pe care le face în scrierile mai târzii la cele mai timpurii. Comentariul său la ''[[Cântarea Cântărilor]]'', scris pe când era un tânăr episcop, dar nu înainte de anul 430 este anterior celui la ''[[Psalmi]]''; comentariile sale la cărțile [[prooroc|profetice]] încep cu comentariul la ''[[Cartea lui Daniel|Daniel]]'', urmat de ''[[Cartea lui Ezechiel|Ezechiel]]'' și de cel la ''[[Prooroc#Profe.C5.A3ii_mici|Profeții mici]]''. După acestea, comentariul la ''Psalms'' a fost terminat înainte de anul 436, iar cele la ''[[Cartea lui Isaia|Isaia]]'', ''[[Cartea lui Ieremia|Ieremia]]'' și la ''Epistolele Sf. Apostol Pavel'' (inclusiv la ''[[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]]''), înainte de  448. Ultimele scrieri exegetice ale lui Teodoret au fost interpretări ale unor pasaje dificile din ''[[Octateuh]]'' (Cărțile lui Moise plus Cărțile lui Iosua, Judecătorilor și Rut) și ''Quaestiones'' legate de ''Cărțile Regilor'' și ''Cărțile Cronicilor'' (Paralipomena), scrise aproximativ între anii 452-453.
+În scrierile sale, Teodoret s-a ocupat în primul rând de [[exegeză|exegeza biblică]]. [[Sfânta Scriptură]] era pentru el singura autoritate, iar modul în care înțelege învățătura ortodoxă consta într-o alăturare de citate biblice. Autenticitatea și cronologia relativă a comentariilor sale este dovedită de trimiterile pe care le face în scrierile mai târzii la cele mai timpurii. Comentariul său la ''[[Cântarea Cântărilor]]'', scris pe când era un tânăr episcop, dar nu înainte de anul 430 este anterior celui la ''[[Psalmi]]''; comentariile sale la cărțile [[prooroc|profetice]] încep cu comentariul la ''[[Cartea profetului Daniel|Daniel]]'', urmat de ''[[Iezechiel]]'' și de cel la ''[[Prooroc#Profe.C5.A3ii_mici|Profeții mici]]''. După acestea, comentariul la ''Psalms'' a fost terminat înainte de anul 436, iar cele la ''[[Cartea lui Isaia|Isaia]]'', ''[[Cartea profetului Ieremia|Ieremia]]'' și la ''Epistolele Sf. Apostol Pavel'' (inclusiv la ''[[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]]''), înainte de  448. Ultimele scrieri exegetice ale lui Teodoret au fost interpretări ale unor pasaje dificile din ''[[Octateuh]]'' (Cărțile lui Moise plus Cărțile lui Iosua, Judecătorilor și Rut) și ''Quaestiones'' legate de ''Cărțile Regilor'' și ''Cărțile Cronicilor'' (Paralipomena), scrise aproximativ între anii 452-453.
 Cu excepția comentariului său la ''Isaia'' (din care s-au păstrat fragmente în  antologia de comentarii biblice cunoscută sub numele de ''[[w:Catena (Biblical commentary)|Catenae]]'') și la ''[[Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel|Galateni]]'' ii.6-13, scrierile exegetice ale lui Teodoret au supraviețuit până în prezent. Unele materiale exegetice referitoare la cele patru ''Evanghelii'' înscrise în ''catenae'' sub numele lui provin probabil din alte lucrări ale sale, iar în comentariile lui la ''Octateuh'' apar și interpolări scrise de alți autori.

@@ Linia 7: / Linia 7: @@
 Potrivit istoricului Tillemont<ref>v. http://www.newadvent.org/cathen/14724b.htm</ref>, Teodoret s-a născut la [[Antiohia]] în anul 393 și a murit fie la Cir<ref>Pentru localitatea antică Cir, v. https://en.wikipedia.org/wiki/Cyrrhus</ref>, în Siria ("cale de vreo două zile la răsărit de Antiohia" sau optzeci de mile romane) sau la o [[mănăstire]] de lângă orașul Apameea (la cincizeci și patru de mile sud-est de Antiohia), în jurul anului 457.
-Informații răzlețe despre viața lui se găsesc în ''Epistolele'' sale și în ''Istoria bisericească'' (''Philotheos historia''). Părinții săi nu putuseră avea copii vreme de doisprezece ani, când un [[sihastru|eremit]] pe nume Macedonie i-a promis mamei sale că va avea un copil, care trebuia însă închinat lui Dumnezeu, de unde și numele său de Teodoret ("darul lui Dumnezeu"). A crescut sub povățuirea unor asceți și a dobândit o vastă cunoaștere clasicilor greci și, potrivit Sf. [[Fotie cel Mare|Fotie]], un stil de o puritate atică. Este improbabil că ar fi fost un ucenic direct al lui [[Teodor din Mopsuestia]] și că ar fi auzit omiliile Sf. [[Ioan Gură de Aur]].
+Informații răzlețe despre viața lui se găsesc în ''Epistolele'' sale și în ''Istoria bisericească'' (''Philotheos historia''). Părinții săi nu putuseră avea copii vreme de doisprezece ani, când un [[sihastru|eremit]] pe nume Macedonie i-a promis mamei sale că va avea un copil, care trebuia însă închinat lui Dumnezeu, de unde și numele său de Teodoret ("darul lui Dumnezeu"). A crescut sub povățuirea unor asceți și a dobândit o vastă cunoaștere clasicilor greci și, potrivit Sf. [[Fotie cel Mare|Fotie]], un stil de o puritate atică. Este improbabil că ar fi fost un ucenic direct al lui [[Teodor de Mopsuestia]] și că ar fi auzit omiliile Sf. [[Ioan Gură de Aur]].
 De când era foarte tânăr, a devenit ''[[citeț]]'', intrând în rândul [[cler]]ului din Antiohia, după care a stat o vreme într-o mănăstire, a slujit, în calitate de cleric, la Cir, iar în 423 a devenit episcop al unei [[eparhie|dioceze]] de circa patruzeci de mile pătrate și cuprinzând 800 de parohii, dar având ca [[scaun|reședință]] un oraș neînsemnat. Teodoret, sprijinit doar de pledoariile eremiților apropiați lui, punându-se el însuși în pericol fizic, a fost un zelos apărător al ortodoxiei credinței. A convertit mai mult de 1000 de [[marcionism|marcioniți]] din dioceza lui, precum și mulți [[arianism|arieni]] și [[macedonianism|macedonianiști]]; a retras peste 200 de copii ale lucrării ereticului Tațian, ''Diatessaron'' din biserici; a ridicat mai multe biserici, pe care le-a înzestrat cu [[moaște|Sfinte Moaște]].

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 30 noiembrie 2022 18:27
Linia 1:		Linia 1:
−	{{Articol de calitate}}'''Teodoret din Cir''' (cca. 393 – cca. 457) a fost un influent scriitor, istoric și [[teolog]] creștin, [[episcop]] de Cir (Siria) în anii 423-457. A jucat un rol de seamă în disputele teologice din secolul al V-lea.	+	{{Articol de calitate}}
		+	[[Fișier:Theodoret of Cyr.png\|right\|220px]]
		+	'''Teodoret din Cir''' (cca. 393 – cca. 457) a fost un influent scriitor, istoric și [[teolog]] creștin, [[episcop]] de Cir (Siria) în anii 423-457. A jucat un rol de seamă în disputele teologice din secolul al V-lea.

	==Viața==		==Viața==

@@ Linia 45: / Linia 45: @@
 Nu există un acord al cercetătorilor în ceea ce privește sursele folosite de Teodoret. Potrivit lui Valesius (Henri Valois), Teodoret s-ar fi folosit în principal de scrierile lui Socrate și Sozomen; cercetările minuțioase ale lui Albert Guldenpenning demonstrează că acesta ar fi făcut apel în primul rând la [[Rufin]], urmat de [[Eusebiu de Cezareea]], [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], Sozomen, Sabinus, [[Filostorgiu]], [[Grigorie Teologul|Grigorie de Nazianz]] și doar în ultimul rând de Socrate. N. Glubokovskij îi reține doar pe Eusebiu, Rufin, Filostorgiu și poate pe Sabinus.
-''Istoria religioasă'', sau ''Istoria monahilor din Siria'', cu un prolog și un epilog despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaștri]], dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață duhovnicească. Este un document de o importanță remarcabilă pentru înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic ''Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]].
+''Istoria religioasă'', sau ''Istoria monahilor din Siria'', cu un prolog și un epilog despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaștri]], dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață duhovnicească<ref>Cei 30 sunt: 1. Yaʿqub of Nisibis (d. 337/8); 2. Yulyana Saba (d. 367); 3. Marcianus of Chalcis (d. 380s); 4. Eusebius of Tell ʿAda (fl. 350s); 5. Publius of Euphratesia (fl. 350s); 6. Symeon the Elder of Antioch (fl. 370s); 7. Palladius of Antioch (fl. 370s); 8. Aphrahaṭ of Antioch (d. ca. 410); 9. Peter of Mt. Silpius (d. ca. 403); 10. Theodosius of Cilicia (d. ca. 405); 11. Romanos of Mt. Silpius (d. ca. 400); 12. Zeno of Mt. Silpius (d. 410s); 13. Macedonius of Mt. Silpius (d. ca. 420); 14. Maesymas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 15. Acepsimas of Cyrrhus (fl. late 4th cent.); 16. Maron of Cyrrhus (d. 410s); 17. Abraham of Cyrrhus (d. 420s); 18. Eusebius of Asikha (d. 430s); 19. Salamanes by the Euphrates; 20. Maris of Cyrrhus (d. c. 430); 21. Jacob of Cyrrhestica; 22. Linneaeus of Cyrrhus; 23. John of Cyrrhus, Moses of Rama, Antonius; 24. Zebinas, Polychronius of Cyrrhus; 25. Asclepius of Cyrrhus, John of Nimouza; 26. Shemʿun the Stylite; 27. Baradatus of Antioch; 28. Thalelaeus of Gabala; 29. Marana and Cyra of Beroea; 30. Domnina of Cyrrhus.</ref>. Este un document de o importanță remarcabilă pentru înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic ''Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]].
 La cererea unui înalt funcționar pe nume Sporacius, Teodoret a compilat un ''Compendiu al poveștilor eretice'' (''Haereticarum fabularum compendium''), care cuprinde o parte de ereziologie (cărțile i-iv) și un "compendiu al dumnezeieștilor dogme" (cartea v) care, alături de ''De principiis'' al lui [[Origen]] și de scrierile teologice ale Sf. [[Ioan Damaschin]] este singura prezentare sistematică a teologiei [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]] de limbă greacă.
@@ Linia 72: / Linia 72: @@
 *[http://www.1911encyclopedia.org/Theodoret ''Encyclopædia Britannica'' 11th edition]
 *[http://www.documentacatholicaomnia.eu/30_20_0393-0466-_Theodoretus_Cyrrhi_Episcopus.html Greek Opera Omnia by Migne Patrologia Graeca, with analytical indexes and concordances made on the whole writings]
 [[Categorie:Episcopi]]

@@ Linia 45: / Linia 45: @@
 Nu există un acord al cercetătorilor în ceea ce privește sursele folosite de Teodoret. Potrivit lui Valesius (Henri Valois), Teodoret s-ar fi folosit în principal de scrierile lui Socrate și Sozomen; cercetările minuțioase ale lui Albert Guldenpenning demonstrează că acesta ar fi făcut apel în primul rând la [[Rufin]], urmat de [[Eusebiu de Cezareea]], [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], Sozomen, Sabinus, [[Filostorgiu]], [[Grigorie Teologul|Grigorie de Nazianz]] și doar în ultimul rând de Socrate. N. Glubokovskij îi reține doar pe Eusebiu, Rufin, Filostorgiu și poate pe Sabinus.
-''Istoria bisericească'', cu un adaos despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaștri]], dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață duhovnicească. Este un document de o importanță remarcabilă pentru înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic ''Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]]. La cererea unui înalt funcționar pe nume Sporacius, Teodoret a compilat un ''Compendiu al poveștilor eretice'' (''Haereticarum fabularum compendium''), care cuprinde o parte de ereziologie (cărțile i-iv) și un "compendiu al dumnezeieștilor dogme" (cartea v) care, alături de ''De principiis'' al lui [[Origen]] și de scrierile teologice ale Sf. [[Ioan Damaschin]] este singura prezentare sistematică a teologiei [[Sfinții Părinți|Sfinților Părinți]] de limbă greacă.
+''Istoria religioasă'', sau ''Istoria monahilor din Siria'', cu un prolog și un epilog despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci de [[sihastru|sihaștri]], dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață duhovnicească. Este un document de o importanță remarcabilă pentru înțelegerea complexității rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic ''Viața lui [[Antonie cel Mare|Antonie]]'' scrisă de Sf. [[Atanasie cel Mare]].
 Corespondența lui Teodoret's este o sursă primară pentru urmărirea evoluției problemelor hristologice dintre Sinodul de la Efes și cel de la Calcedon și clarifică probleme administrative și sociale ale vremii.
@@ Linia 51: / Linia 53: @@
 ===Dogmatice===
 Printre tratatele dogmatice, Teodoret amintește (''Epist.'' cxiii, cxvi) că scrisese împotriva lui [[Arie]] și a lui [[Eunomie de Cizic|Eunomie]], probabil într-o singură lucrare, la care se adăugau trei tratate împotriva ereticilor [[macedonianism|macedonianiști]]. Pe lângă acestea, a mai scris două lucrări împotriva apolinarienilor și un ''Opus adversus Marcionem'' din care nu s-a păstrat nimic. În ceea ce privește tratatele lui  ''Despre Treime'' și ''Despre dumnezeiasca Întrupare'' (cf. ''Peri theologias kai tes theias enanthropeseos; Epist. cxiii''), despre care A. Ehrhard consideră că aparțin lucrărilor ''Despre Sfânta și de viață făcătoarea Treime'' și ''Despre Întruparea Domnului'' ale Sf. [[Chiril al Alexandriei]], acestea aparțin în mod sigur Școlii antiohiene și lui Teodoret. Tot acestuia îi aparțin și cap. xiii-xv, xvii, și scurte părți din alte capitole ale fragmentele publicate de Jean Garnier (''Auctarium'') sub numele de ''Pentologia lui Theodoret despre Întrupare'', precum și trei din cinci fragmente pe care Marius Mercator le atribuie unor scrieri ale lui Teodoret. Este vorba despre scrieri polemice împotriva arianismului și a apolinarismului.
 ''Respingerea'' celor douăsprezece ''anateme'' ale lui Chiril al Alexandriei este păstrată în răspunsul  Sf. Chiril Cyril (''PG'', lxxvi. 392 sqq.). Teodoret crede că identifică idei apolinariene în învățăturile lui Chiril și refuză atât "contractarea în una singură" a celor două Naturi ale Fiului Unului-Născut, precum și separarea Acestuia în doi Fii (''Epist.'' Cxliii). În locul unei "uniri după [[ipostas]]" acesta accepta doar una de "manifestare a caracteristicilor esențiale sau a modurilor celor două naturi." Omul unit cu Dumnezeu Se născuse din Fecioara Maria; între Dumnezeu-Cuvântul și chipul de rob trebuia făcută o distincție. S-au păstrat doar scurte fragmente (cf. ''Epist.'' xvi) din scrierile lui Teodoret în apărarea lui Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia (Glubokovskij ii. 142).

@@ Linia 16: / Linia 16: @@
 S-ar putea ca el să fi fost cel care a redactat Crezul (simbolul de credință) al delegației antiohiene menite să asigure înțelegerea corectă de către împărat a [[Crezul|Crezului Niceo-Constantinopolitan]], și a fost membru și purtător de cuvânt al delegației antiohiene de opt persoane convocate de împărat la [[Calcedon]]. A refuzat însă să consimtă la condamnarea lui [[Nestorie]]. Ioan, care, la porunca împăratului, s-a împăcat cu Chiril, a încercat să-l silească pe Teodoret să se supună intervenind, peste capul acestuia, în [[eparhie|eparhia]] lui.
-Teodoret era hotărât să păstreze pacea Bisericii și a încercat să obțină adoptarea unei formule prin care se evita condamnarea necondiționată a lui Nestorie, iar spre sfârșitul anului 434 a făcut tot ce a putut pentru stingerea conflictului dintre Bisericile răsăritene. Sf. Chiril al Alexandriei a refuzat însă orice compromis, iar când acesta și-a lansat atacul împotriva lui [[Diodor din Tars]] și [[Teodor din Mopsuestia]] (în anul 437), Ioan al Antiohiei a luat partea acestora, iar Teodoret și-a asumat rolul de apărător al partidei antiohiene (cca. 439). [[Domnus II al Antiohiei]], urmașul lui Ioan, și l-a luat drept sfetnic. După moartea lui Chiril, susținători ai teologiei antiohiene au fost numiți episcopi. [[Irineu de Tir|Irineu]], un prieten al lui Nestorie, susținut de Teodoret a fost numit episcop de Tir, în ciuda protestelor lui [[Dioscor al Alexandriei]], urmașul lui Chiril, care s-a întors îndeosebi împotriva lui Teodoret. Acuzându-l că mărturisea doi Fii în persoana lui [[Iisus Hristos|Hristos]], a obținut de la Curte un ordin prin care i-a interzis să părăsească orașul Tir.
+Teodoret era hotărât să păstreze pacea Bisericii și a încercat să obțină adoptarea unei formule prin care se evita condamnarea necondiționată a lui Nestorie, iar spre sfârșitul anului 434 a făcut tot ce a putut pentru stingerea conflictului dintre Bisericile răsăritene. Sf. Chiril al Alexandriei a refuzat însă orice compromis, iar când acesta și-a lansat atacul împotriva lui [[Diodor de Tars|Diodor din Tars]] și [[Teodor de Mopsuestia|Teodor din Mopsuestia]] (în anul 437), Ioan al Antiohiei a luat partea acestora, iar Teodoret și-a asumat rolul de apărător al partidei antiohiene (cca. 439). [[Domnus II al Antiohiei]], urmașul lui Ioan, și l-a luat drept sfetnic. După moartea lui Chiril, susținători ai teologiei antiohiene au fost numiți episcopi. [[Irineu de Tir|Irineu]], un prieten al lui Nestorie, susținut de Teodoret a fost numit episcop de Tir, în ciuda protestelor lui [[Dioscor al Alexandriei]], urmașul lui Chiril, care s-a întors îndeosebi împotriva lui Teodoret. Acuzându-l că mărturisea doi Fii în persoana lui [[Iisus Hristos|Hristos]], a obținut de la Curte un ordin prin care i-a interzis să părăsească orașul Tir.
-În această perioadă, Teodoret a compus lucrarea ''Eranistes'' (a se vedea mai jos). Strădaniile sale de a se justifica, împotriva acuzațiilor lui Dioscur, precum și împotriva acuzațiilor opuse, de [[apollinarism]] ale lui Domnus împotriva lui [[Eutihie]] au fost zadarnice.  Curtea l-a exclus pe Teodoret din [[Sinodul tâlhăresc de la Efes|Sinodul II de la Efes]] din 449, datorită opoziției sale față de Chiril. Aici a fost condamnat, fără să fi fost audiat, din pricina ''Epistolei 151'' împotriva lui Chiril și a faptului că luase apărarea lui Diodor și Teodor, și sinodul a stabilit ca lucrările sale să fie arse. Chiar și Domnus a consimțit la această condamnare.
+În această perioadă, Teodoret a compus lucrarea ''Eranistes'' (a se vedea mai jos). Strădaniile sale de a se justifica, împotriva acuzațiilor lui Dioscur, precum și împotriva acuzațiilor opuse, de [[apolinarism]] ale lui Domnus împotriva lui [[Eutihie]] au fost zadarnice.  Curtea l-a exclus pe Teodoret din [[Sinodul tâlhăresc de la Efes|Sinodul II de la Efes]] din 449, datorită opoziției sale față de Chiril. Aici a fost condamnat, fără să fi fost audiat, din pricina ''Epistolei 151'' împotriva lui Chiril și a faptului că luase apărarea lui Diodor și Teodor, și sinodul a stabilit ca lucrările sale să fie arse. Chiar și Domnus a consimțit la această condamnare.
 Teodoret a fost silit să părăsească cetatea Cir și să se retragă la [[mănăstire]]a lui din Apameea. A făcut apel la Papa [[Leon cel Mare]], însă apelul său pentru o revocare a sentințelor pronunțate împotriva lui nu a fost acceptat, prin edict imperial, până după moartea lui [[Teodosie al II-lea]] în 450. I s-a poruncit să ia parte la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]], și a avut de întâmpinat aici o puternică opoziție. El a fost primul care a luat parte la sinod doar ca acuzator, deși din rândul episcopilor. Apoi, pe [[26 octombrie]] 451 a fost constrâns de prietenii lui Dioscor să pronunțe  ''anatema'' împotriva lui Nestorie. Comportamentul lui indică faptul că a făcut acest gest cu aceleași rezerve, anume limitarea condamnării la doctrina existenței a doi Fii în Hristos și la refuzul lui Nestorie de a recunoaște formula ''Theotokos'' pentru Maica Domnului. După acest gest, a fost declarat ortodox și reabilitat.
-Singurul lucru care se cunoaște despre el după Sinodul de la Calcedon este o scrisoare a papei Leon prin care acesta îi cere să apere credința mărturiisită la Calcedon  (''PG'', lxxxiii. 1319 sqq.). Alături de Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia, era la fel de urât de cei din partida [[monofizitism|monofizită]] ca și Nestorie, aceștia considerându-i pe toți aceștia și pe prietenii lor drept [[eretic]]i. [[Controversa celor Trei Capitole]] a dus la condamnarea scrierilor sale împotriva lui Chiril al Alexandriei la [[Sinodul V Ecumenic|al doilea Sinod de la Constantinopol (553).
+Singurul lucru care se cunoaște despre el după Sinodul de la Calcedon este o scrisoare a papei Leon prin care acesta îi cere să apere credința mărturiisită la Calcedon  (''PG'', lxxxiii. 1319 sqq.). Alături de Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia, era la fel de urât de cei din partida [[monofizitism|monofizită]] ca și Nestorie, aceștia considerându-i pe toți aceștia și pe prietenii lor drept [[eretic]]i. [[Controversa celor Trei Capitole]] a dus la condamnarea scrierilor sale împotriva lui Chiril al Alexandriei la [[Sinodul V Ecumenic|al doilea Sinod de la Constantinopol]] (553).
 ==Scrieri==