Paisie cel Mare - Revizia istoricului

Inistea: /* Viața */

2023-11-11T13:03:54Z

‎Viața

Inistea: /* Viața */

2023-11-11T12:52:06Z

‎Viața

Inistea: Pagină nouă: Cuviosul Paisie cel Mare Cuviosul '''Paisie cel Mare''' (gr. Ὅσιος Παΐσιος ὁ Μέγας; 320 – 417Vivian,...

2023-11-10T16:28:53Z

Pagină nouă: miniatura|dreapta|Cuviosul Paisie cel Mare Cuviosul '''Paisie cel Mare''' (gr. Ὅσιος Παΐσιος ὁ Μέγας; 320 – 417<ref>Vivian,...

Pagină nouă

[[Fișier:Paisius the Great.jpg|miniatura|dreapta|Cuviosul Paisie cel Mare]]
Cuviosul '''Paisie cel Mare''' (gr. Ὅσιος Παΐσιος ὁ Μέγας; 320 – 417<ref>Vivian, Tim; Mikhail, Maged S. A. (2022). ''The Life of Bishoi: The Greek, Arabic, Syriac, and Ethiopic Lives.'' American University in Cairo Press. ISBN 978-1-61797-999-6.
</ref>) sau '''avva Bishoy''' sau '''Pishoy''' (în coptă: Ⲁⲃⲃⲁ Ⲡⲓϣⲱⲓ Abba Pišoi) a fost unul din marii [[Părinții pustiei|Părinți ai pustiei]] din Egipt, la [[Nitria]] și la [[Schetia]], în secolele IV-V. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[19 iunie]].

==Viața==

Acest de trei ori fericit [[cuvios]] și purtător de [[Dumnezeu]], Părintele nostru Paisie cel Mare, era de neam din Egipt, din localitatea Shansa (Shensha sau Shesna). Născut a fost din părinți cinstitori de Dumnezeu, învățați în credința lui [[Hristos]], și având multă bogăție și împodobiți cu străluciri, au învățat cu silință și pe cei 7 copii ai lor întru sporirile cele dumnezeiești și omenești. După săvârșirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă și cel mai mic dintre frați, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un [[înger]], mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: „Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească și să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu”, și l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: „Toți ai lui Dumnezeu sunt, și la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu”. Și trezindu-se ea, se minuna de acea [[vedenie]].

Ajuns la vârsta adultă, pe la 20 de ani, Paisie s-a îndreptat spre deșertul Nitriei, lângă avva [[Pamvo]] (prăznuit la [[18 iulie]]), care l-a îmbrăcat cu haina monahală. Fiind desăvârșit [[Ascultarea|ascultător]] față de părintele său duhovnicesc, precum și față de Dumnezeu însuși, el a progresat rapid în calea [[Asceză|ascezei]]. La sfatul lui avva Pamvo ca să-și țină capul plecat și să nu privească vreodată la fața cuiva, cuviosul Paisie a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-și capul în jos plecat și mintea întreagă absorbită în [[rugăciune]], meditând asupra cuvintelor [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]], care deveneau în gura sa mai dulci decât mierea.

După moartea lui [[avva]] Pamvo, cuviosul Paisie a trăit cu avva [[Ioan Colov]] (prăznuit la [[9 noiembrie]]) în aceeași [[chilie]], împărtășind aceleași dispoziții spirituale și același mod de viață ascetic. Cu toate acestea, după un timp, Paisie, dorind o mai mare perfecțiune, a început să [[Post|postească]] în fiecare săptămână, mâncând doar pâine și sare sâmbăta; apoi a extins postul la două săptămâni consecutive și mai pe urmă a fost cuprins de dorința de a se retrage singur cu Dumnezeu. Răspunzând rugăciunilor lor, pentru a ști dacă această dorință venea cu adevărat de la Dumnezeu, un înger le-a apărut și i-a poruncit lui Ioan să rămână în acel loc pentru a îndruma pe calea virtuții pe cei care vor veni la el, iar lui Paisie i-a poruncit să se retragă în partea de vest a deșertului Schetis (Schetia).

Vestea despre sfințenia vieții sale se răspândea peste tot, iar [[Călugăr|călugării]] și laicii veneau în număr mare să îi ceară să i se alăture, ca albinele adunându-se într-un stup, pentru a gusta mierea duhovnicească a învățăturii sale. Cu înțelepciune și [[discernământ]], sfântul le permitea unora să intre imediat în viața [[Eremit|eremitică]], iar pe alții îi îndemna să trăiască în [[chinovie]], în supunere și ascultare, fiecare după posibilitățile sale. Însă tuturor le dădea ca poruncă absolută să nu facă niciodată nimic din propria voie, ci să acționeze în totul conform poruncilor părintelui lor duhovnicesc.

După ce și-a împărtășit învățătura acestor primi [[Ucenic|ucenici]], s-a retras timp de trei ani într-o peșteră din pustiul cei mai din adânc, unde și-a legat părul lung de un toiag așezat la înălțime, astfel încât era obligat să rămână tot timpul în picioare.

Și acolo dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârșit pe toți, încât a vorbit împreună cu Hristos, și I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, și îndată s-a făcut începător viețuirii celei supraomenești, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup.

Deci ajungând la bătrâneți prea adânci, s-a mutat către anul 417 la Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Țiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă.

Despre vestitele lui virtuți și despre minunata viețuire cea întocmai cu a îngerilor, despre toată aspra viețuire cea prin pustii și despre [[Minune|minunile]] sale, se poate citi în ''Viața'' lui, scrisă de avva Ioan Colov.

==Note==
<references />

==Surse==
* [[Sinaxar|Sinaxarul]] Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
* https://calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie19.htm
* https://fr.wikipedia.org/wiki/Bishoy_de_Nitrie

[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Cuvioși]]
[[Categorie:Sfinți egipteni]]
[[Categorie:Părinți ai pustiei]]

@@ Linia 16: / Linia 16: @@
 Și acolo dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârșit pe toți, încât a vorbit împreună cu Hristos, și I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, și îndată s-a făcut începător viețuirii celei supraomenești, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup.
+[[Fișier:Carte-egypte-monastique.jpg|miniatura|dreapta|Harta Egiptului monastic]]
 Cu toate că încerca să se retragă tot mai departe de oameni, Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă în „deșertul exterior”, adică la Nitria, pentru a instrui frații, și promițându-i o răsplată dublă, i-a spus: „Cel care practică ascetismul singur este slujitorul Meu, în timp ce cel care slujește altora pentru învățătură este fiul și moștenitorul Meu”. Când au aflat că Paisie vine, călugării din Nitria au alergat în grabă să-l întâmpine. Printre ei se afla și sfântul Ioan Colovul, fostul său tovarăș, care, bătând la ușa chiliei lui, a auzit că Paisie discuta cu cineva; dar mare i-a fost mirarea când a intrat și a descoperit că bătrânul era singur. La insistențele lui Ioan, Paisie i-a dezvăluit că era vorba de sfântul [[Constantin cel Mare]], care fusese trimis de Dumnezeu să-l viziteze și să-i arate admirația sa pentru călugări și să mărturisească că el nu a dobândit în ceruri o asemenea slavă și o asemenea familiaritate cu Dumnezeu. Și împăratul adăugase că regreta faptul că nu a renunțat la purpura imperială pentru haina aspră a călugărilor.
@@ Linia 23: / Linia 23: @@
 În 407/408 AD, când tribul berberic al mazakinilor (Libia) au invadat pustiul schetic, Paisie a plecat cu o parte din ucenicii săi și s-a stabilit în [[Antinoe]]. În această perioadă, l-a întâlnit pe sfântul Pavel de Tammah ([[Pavel Tebeul|Pavel din Teba]], prăznuit la [[15 ianuarie]]) și cei doi au devenit foarte apropiați. În timp ce se afla în munții din Antinoe, Paisie a întemeiat o altă mănăstire, Mănăstirea Sfântului Paisie din Dayr al-Barsha, care există și astăzi în apropiere de Mallawi.
 Deci ajungând la bătrâneți prea adânci, s-a mutat către anul 417 la Domnul, în ziua de [[15 iulie]] (8 Epip, după calendarul copt), unde împreună cu îngerii cântă Țiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă.
 ==Posteritatea==

@@ Linia 17: / Linia 17: @@
 Și acolo dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârșit pe toți, încât a vorbit împreună cu Hristos, și I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, și îndată s-a făcut începător viețuirii celei supraomenești, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup.
-Deci ajungând la bătrâneți prea adânci, s-a mutat către anul 417 la Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Țiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă.
+Cu toate că încerca să se retragă tot mai departe de oameni, Dumnezeu i-a poruncit să se întoarcă în „deșertul exterior”, adică la Nitria, pentru a instrui frații, și promițându-i o răsplată dublă, i-a spus: „Cel care practică ascetismul singur este slujitorul Meu, în timp ce cel care slujește altora pentru învățătură este fiul și moștenitorul Meu”. Când au aflat că Paisie vine, călugării din Nitria au alergat în grabă să-l întâmpine. Printre ei se afla și sfântul Ioan Colovul, fostul său tovarăș, care, bătând la ușa chiliei lui, a auzit că Paisie discuta cu cineva; dar mare i-a fost mirarea când a intrat și a descoperit că bătrânul era singur. La insistențele lui Ioan, Paisie i-a dezvăluit că era vorba de sfântul [[Constantin cel Mare]], care fusese trimis de Dumnezeu să-l viziteze și să-i arate admirația sa pentru călugări și să mărturisească că el nu a dobândit în ceruri o asemenea slavă și o asemenea familiaritate cu Dumnezeu. Și împăratul adăugase că regreta faptul că nu a renunțat la purpura imperială pentru haina aspră a călugărilor.
 Despre vestitele lui virtuți și despre minunata viețuire cea întocmai cu a îngerilor, despre toată aspra viețuire cea prin pustii și despre [[Minune|minunile]] sale, se poate citi în ''Viața'' lui, scrisă de avva Ioan Colov.