Invidia - Revizia istoricului

Alexandru30: Corectarea redirecționării

2021-12-20T13:54:53Z

Corectarea redirecționării

Oql: Actualizare link-uri. Corectare diacritice.

2016-10-19T08:38:54Z

Actualizare link-uri. Corectare diacritice.

Afișare diferențe

Shubossu: /* Caracterizare generală */

2016-03-28T11:56:50Z

‎Caracterizare generală

Vladimir-Adrian: mici corecturi

2013-01-09T10:01:59Z

mici corecturi

Vladimir-Adrian la 22 aprilie 2012 10:06

2012-04-22T10:06:40Z

Vladimir-Adrian: /* Lupta împotriva pizmei */

2012-01-26T11:39:55Z

‎Lupta împotriva pizmei

Vladimir-Adrian la 2 noiembrie 2011 12:56

2011-11-02T12:56:42Z

Vladimir-Adrian: /* Lupta împotriva pizmei */ leg.interne

2011-10-05T11:03:23Z

‎Lupta împotriva pizmei: leg.interne

Vladimir-Adrian: leg interne

2011-10-05T11:02:19Z

leg interne

Vladimir-Adrian: cele şapte păcate capitale, istoric succint

2011-10-05T08:16:14Z

cele şapte păcate capitale, istoric succint

@@ Linia 64: / Linia 64: @@
 '''Lepădarea pizmei'''
-Apostolul Pavel le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut și se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomia|beții]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de rușine, [[cearta|certuri]], pizmă) și să trăiască frumos, ca în timpul  zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref> <ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de  răutate, vicleșug, prefăcătorie și [[bârfa|clevetire]]) este o condiție absolut necesară în drumul spre [[Soteriologie|mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.63</ref> <ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învățătura lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]<ref>1 Petru 2.1-2</ref> <ref name="Anania"/>, care, prin [[Decalog|porunca]] a 10-a, dată de Dumnezeu lui [[Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice,  să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> și ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng<ref>Romani 12.15, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.135</ref>, așa cum făcea Iov<ref>Iov 30.25</ref> și să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.78 </ref> Căci [[iubirea]] frățească, creștinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredințează apostolul Pavel:
+Apostolul Pavel le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut și se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomia|beții]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de rușine, [[cearta|certuri]], pizmă) și să trăiască frumos, ca în timpul  zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref> <ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de  răutate, vicleșug, prefăcătorie și [[bârfa|clevetire]]) este o condiție absolut necesară în drumul spre [[Soteriologie|mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.63</ref> <ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învățătura lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]]<ref>1 Petru 2.1-2</ref> <ref name="Anania"/>, care, prin [[Decalog|porunca]] a 10-a, dată de Dumnezeu lui [[Proorocul Moise|Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice,  să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> și ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng<ref>Romani 12.15, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.135</ref>, așa cum făcea Iov<ref>Iov 30.25</ref> și să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Mărturisitorul, Filocalia 2, pag.78 </ref> Căci [[iubirea]] frățească, creștinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredințează apostolul Pavel:
 :Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
 :nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 28 martie 2016 11:56
Linia 24:		Linia 24:

	Ecclesiastul ne încredinţează că pizma este temeiul oricărei [[munca\|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi\|bogăţia]], faima, [[plăcere\|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înrădăcinat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>		Ecclesiastul ne încredinţează că pizma este temeiul oricărei [[munca\|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi\|bogăţia]], faima, [[plăcere\|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înrădăcinat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>
		+
		+	==Păcatele invidiei==
		+	După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu [[Spovedania#P.C4.83catele_invidiei\|păcatele invidiei]].

	==Apariţie şi cauze ==		==Apariţie şi cauze ==

@@ Linia 26: / Linia 26: @@
 ==Apariţie şi cauze ==
-Ea se naşte când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la Dumnezeu acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste şi frivole.<ref>Iacov 4.1-3 </ref><ref name="Anania"/>Invidia poate avea drept cauză [[iubirea de arginţi|bogăţia]]- cazul lui [[Isaac]], invidiat de filisteni <ref>Facerea 26.12-16 </ref><ref name="Anania"/>  ), strălucirea [[iubirea de arginţi|bogăţiei]], puterii şi frumuseţii- cazul împărăţiei Asiriei, pizmuită de celelalte împărăţii<ref> Ezechiel 31.1-9 </ref>), ascensiunea politică şi militară- cazul lui [[David]], privit cu ochi răi de [[Saul]]<ref>1 Samuel 18.6-9 </ref>), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela <ref>Facerea 29.20-30.1-2</ref>), ascensiunea socială- cazul lui [[Iosif (Vechiul Testament)|Iosif]], invidiat de fraţii săi <ref>Faptele apostolilor 7.9 </ref>), [[minune|minunile]] şi [[boala|vindecările]]- cazul [[apostol]]ilor, pizmuiţi de marele preot şi de [[saduchei]]<ref>Faptele apostolilor 5.12-20 </ref><ref name="Anania"/>  ), popularitatea- cazul lui Pavel şi [[apostolul Barnaba|Barnaba]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi din Antiohia<ref>Faptele apostolilor 13.44-47</ref>), succesul creştinarii multor tesaloniceni- cazul lui Pavel şi [[apostolul Sila|Sila]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi din Tesalonic<ref>Faptele apostolilor 17.1-9 </ref>), [[virtuţi]]le şi puterea de a [[boala|tămădui]], de a face minuni, de a învăţa oamenii (cazul lui Iisus, pizmuit de preoţii cei mai de seamă<ref>Marcu 15.6-10-15</ref><ref name="Anania"/>).
+Ea se naşte când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la Dumnezeu acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste şi frivole.<ref>Iacov 4.1-3 </ref><ref name="Anania"/>Invidia poate avea drept cauză [[iubirea de arginţi|bogăţia]]- cazul lui [[Isaac]], invidiat de filisteni <ref>Facerea 26.12-16 </ref><ref name="Anania"/>  ), strălucirea [[iubirea de arginţi|bogăţiei]], puterii şi frumuseţii- cazul împărăţiei Asiriei, pizmuită de celelalte împărăţii<ref> Ezechiel 31.1-9 </ref>), ascensiunea politică şi militară- cazul lui [[David]], privit cu ochi răi de [[Saul]]<ref>1 Samuel 18.6-9 </ref>), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela <ref>Facerea 29.20-30.1-2</ref>), ascensiunea socială- cazul lui [[Iosif (Vechiul Testament)|Iosif]], invidiat de fraţii săi <ref>Faptele apostolilor 7.9 </ref>), [[minune|minunile]] şi [[boala|vindecările]]- cazul [[apostol]]ilor, pizmuiţi de marele preot şi de [[saduchei]]<ref>Faptele apostolilor 5.12-20 </ref><ref name="Anania"/>  ), popularitatea- cazul lui Pavel şi [[apostolul Barnaba|Barnaba]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi din Antiohia<ref>Faptele apostolilor 13.44-47</ref>), succesul creştinării multor tesaloniceni- cazul lui Pavel şi [[apostolul Sila|Sila]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi din Tesalonic<ref>Faptele apostolilor 17.1-9 </ref>), [[virtuţi]]le şi puterea de a [[boala|tămădui]], de a face minuni, de a învăţa oamenii (cazul lui Iisus, pizmuit de preoţii cei mai de seamă<ref>Marcu 15.6-10-15</ref><ref name="Anania"/>).
 == Capcanele pizmei ==

@@ Linia 23: / Linia 23: @@
 '''Pizma, temeiul trudei'''
-Ecclesiastul ne încredinţează că pizma este temeiul oricărei [[munca|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], faima, [[plăcere|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>
+Ecclesiastul ne încredinţează că pizma este temeiul oricărei [[munca|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], faima, [[plăcere|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înrădăcinat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>
 ==Apariţie şi cauze ==

@@ Linia 61: / Linia 61: @@
 '''Lepădarea pizmei'''
-Apostolul Pavel le scrie romanilor  că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomia|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul  zilei, îmbrăcându-se  cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de  răutate, vicleşug,  prefăcătorie şi [[bârfa|clevetire]]) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului,  răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin [[Decalog|porunca]] a 10-a, dată de Dumnezeu lui [[Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice,  să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2,  pag 135</ref> şi să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul Pavel:
+Apostolul Pavel le scrie romanilor  că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomia|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul  zilei, îmbrăcându-se  cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de  răutate, vicleşug,  prefăcătorie şi [[bârfa|clevetire]]) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului,  răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin [[Decalog|porunca]] a 10-a, dată de Dumnezeu lui [[Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice,  să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2,  pag 135</ref>, aşa cum făcea Iov<ref>Iov30.25</ref> şi să ne iubim aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul Pavel:
 :Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
 :nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 2 noiembrie 2011 12:56
Linia 1:		Linia 1:
		+	[[Image:Invidia băiatului.jpg\|thumb\|300px\|right\|Invidia]]
	{{Spiritualitate didactică}}		{{Spiritualitate didactică}}
	[[Invidia]] este un [[păcat]] care constă în părerea de rău provocată de calităţile, bunurile sau reuşitele altuia, fiind unul din cele şapte [[păcat\|păcate]] capitale.<ref>Sf. [[Grigorie cel Mare]] ( sec al VI-lea) a stabilit şapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reţinută de cei mai mulţi teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbeşte de slavă deşartă (mândrie), avariţie, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeaşi enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creştini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. [[Ciprian al Cartaginei\|Ciprian]], sec al III-lea (De mort., IV), [[Ioan Casian]], sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea (("Instr. de octo vitiis princip." în "Bibl. max. vet. patr.", XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.)http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm </ref> Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai ,,putrezirea oaselor", ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuire]]a omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situaţia altora (porunca a 10-a a [[Decalog]]ului), prin solidaritate în bucurii şi necazuri şi prin [[iubirea]] aproapelui ca pe sine.		[[Invidia]] este un [[păcat]] care constă în părerea de rău provocată de calităţile, bunurile sau reuşitele altuia, fiind unul din cele şapte [[păcat\|păcate]] capitale.<ref>Sf. [[Grigorie cel Mare]] ( sec al VI-lea) a stabilit şapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reţinută de cei mai mulţi teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbeşte de slavă deşartă (mândrie), avariţie, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeaşi enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creştini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. [[Ciprian al Cartaginei\|Ciprian]], sec al III-lea (De mort., IV), [[Ioan Casian]], sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea (("Instr. de octo vitiis princip." în "Bibl. max. vet. patr.", XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.)http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm </ref> Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai ,,putrezirea oaselor", ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuire]]a omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situaţia altora (porunca a 10-a a [[Decalog]]ului), prin solidaritate în bucurii şi necazuri şi prin [[iubirea]] aproapelui ca pe sine.

@@ Linia 56: / Linia 56: @@
 '''Apostolii în luptă cu pizma'''
-Apostolul Pavel le scrie locuitorilor din Tit ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de [[plăcerea|plăceri]], trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie [[uciderea|urâţi]] şi [[uciderea|urându-se]] unii pe alţii. Ei  au fost [[mântuire|mântuiţi]] „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de [[Duhul Sfânt]] vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejdea|nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”.  Pizma era văzuta de sfântul apostol Pavel ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul Pavel se teme sa nu găsească [[cearta|gâlceavă]], pizmă, [[mânia|mânii]], dezbinări, vorbiri de rău, [[bârfa|bârfeli]], [[mândria|îngâmfări]], tulburări.  <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.
+Apostolul Pavel le scrie locuitorilor din Tit ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de [[plăcere|plăceri]], trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie [[uciderea|urâţi]] şi [[uciderea|urându-se]] unii pe alţii. Ei  au fost [[mântuire|mântuiţi]] „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de [[Duhul Sfânt]] vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejdea|nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”.  Pizma era văzuta de sfântul apostol Pavel ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul Pavel se teme sa nu găsească [[cearta|gâlceavă]], pizmă, [[mânia|mânii]], dezbinări, vorbiri de rău, [[bârfa|bârfeli]], [[mândria|îngâmfări]], tulburări.  <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.
 '''Lepădarea pizmei'''

@@ Linia 22: / Linia 22: @@
 '''Pizma, temeiul trudei'''
-Ecclesiastul ne încredinţează că pizma este temeiul oricărei [[munca|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], faima, [[plăcerea|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>
+Ecclesiastul ne încredinţează că pizma este temeiul oricărei [[munca|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], faima, [[plăcere|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>
 ==Apariţie şi cauze ==
@@ Linia 38: / Linia 38: @@
 Astfel Iisus trimite la bucuria nemărturisită a lui [[apostolul Petru|Petru]], la gândul că el  va avea o răsplată iar [[iubirea de arginţi|bogăţii]] nu, ignorând faptul că [[Hristos]] îi spusese deja că, deşi „este greu ca un bogat să intre în împărăţia Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. Iisus îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună şansă de [[mântuire]], în general [[apostol]]ii şi în special Petru, să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16 </ref>.
-Apostolii trebuie să fie bucuroşi pentru oricine se mântuieşte, asemenea lui Hristos, care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 433-434 </ref>, aşa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduţi se afla chiar îndreptatul [[Zaheu]], mai-marele vameşilor.<ref>Luca 19.1-10 </ref>
+Apostolii trebuie să fie bucuroşi pentru oricine se mântuieşte, asemenea lui Hristos, care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 433-434 </ref>, aşa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduţi se afla chiar îndreptatul [[Apostolul Zaheu|Zaheu]], mai-marele vameşilor.<ref>Luca 19.1-10 </ref>
 '''Îndatorarea faţă de pizmaş'''
-Nu este bine să mănânci pâinea celui pizmaş şi nici să pofteşti mâncărurile lui alese, căci el este unul care îşi face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, şi astfel bucatele mâncate vor fi vărsate şi cuvintele [[plăcerea|plăcute]] spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieşi la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref><ref name="Anania"/>
+Nu este bine să mănânci pâinea celui pizmaş şi nici să pofteşti mâncărurile lui alese, căci el este unul care îşi face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, şi astfel bucatele mâncate vor fi vărsate şi cuvintele [[plăcere|plăcute]] spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieşi la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref><ref name="Anania"/>
 ==Invidia şi falsa înţelepciune==

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 5 octombrie 2011 08:16
Linia 1:		Linia 1:
	{{Spiritualitate didactică}}		{{Spiritualitate didactică}}
−	[[Invidia]] este un [[păcat]] care constă în părerea de rău provocată de calităţile, bunurile sau reuşitele altuia, fiind unul din cele şapte [[păcat\|păcate]] capitale. Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai ,,putrezirea oaselor", ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuire]]a omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situaţia altora (porunca a 10-a a [[Decalog]]ului), prin solidaritate în bucurii şi necazuri şi prin [[iubirea]] aproapelui ca pe sine.	+	[[Invidia]] este un [[păcat]] care constă în părerea de rău provocată de calităţile, bunurile sau reuşitele altuia, fiind unul din cele şapte [[păcat\|păcate]] capitale.<ref>Sf. [[Grigorie cel Mare]] ( sec al VI-lea) a stabilit şapte păcate capitale (Lib. mor. in Job. XXXI, XVII), această clasificare fiind reţinută de cei mai mulţi teologi ai Evului Mediu. Toma de Aquino, sec al XIII-lea (I-II:84:4) vorbeşte de slavă deşartă (mândrie), avariţie, lăcomie, desfrânare, lene, invidie, mânie. Sf. Bonaventura (sec al XIII-lea) dă aceeaşi enumerare (Brevil, III, IX). Scriitorii creştini timpurii distingeau opt păcate capitale: Sf. [[Ciprian al Cartaginei\|Ciprian]], sec al III-lea (De mort., IV), [[Ioan Casian]], sec al III-lea (Institutes 5, Conferences 5), Columbanus, sec al V-lea (("Instr. de octo vitiis princip." în "Bibl. max. vet. patr.", XII, 23), Alcuin, sec al VII-lea (De virtut. et vitiis, XXVII sqq.)http://www.newadvent.org/cathen/14004b.htm </ref> Ea îl spurcă pe om, fiind nu numai ,,putrezirea oaselor", ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuire]]a omului. Omul se poate elibera de ea prin refuzul poftirii la bunurile sau situaţia altora (porunca a 10-a a [[Decalog]]ului), prin solidaritate în bucurii şi necazuri şi prin [[iubirea]] aproapelui ca pe sine.