Filioque - Revizia istoricului

Sîmbotin: precizare

2017-03-13T13:48:11Z

precizare

Sîmbotin: nu s-a mai lucrat de trei luni

2017-03-13T13:45:33Z

nu s-a mai lucrat de trei luni

Inistea: ok, iertati interventia :-)

2016-12-19T19:39:12Z

ok, iertati interventia :-)

Velimirovici la 19 decembrie 2016 18:02

2016-12-19T18:02:53Z

Inistea: format Îmbunătățire

2016-12-19T15:34:46Z

format Îmbunătățire

Sîmbotin: typo

2016-12-18T14:31:59Z

typo

Sîmbotin: retragere etichetă

2016-12-18T14:12:00Z

retragere etichetă

Velimirovici la 18 decembrie 2016 07:58

2016-12-18T07:58:10Z

Velimirovici la 18 decembrie 2016 07:20

2016-12-18T07:20:23Z

Sîmbotin: nu este cazul

2016-12-17T19:38:57Z

nu este cazul

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 13 martie 2017 13:48
Linia 1:		Linia 1:
−	'''Filioque''' („și de la Fiul”) este un cuvânt latinesc adăugat la afirmația „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]]~~, articol~~ care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului, a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă [[Biserica Ortodoxă]] de cea Catolică.	+	'''Filioque''' („și de la Fiul”) este un cuvânt latinesc adăugat la afirmația „care purcede din Tatăl” din articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]] care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului, a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă [[Biserica Ortodoxă]] de cea Catolică.

	Spre deosebire de Biserica Ortodoxǎ, Biserica Romano-Catolică, pe temeiul unor speculații ale Fericitului Augustin, a început sǎ învețe, din veacurile V-VI, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, pentru ca mai târziu sǎ introducă adaosul „Filioque” și în Simbolul Credinței. Pentru prima oarǎ această învățătură a apărut în Spania, prin hotărârea unui sinod de la Toledo, care afirma: „Paracletus a Patre Filioque procedens" (Mângâietorul purcezând de la Tatăl și de la Fiul). Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit și aprobat de același sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învățatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovație a fost determinat de următoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit creștinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, și astfel vizigoții arieni vor părăsi învățătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, așa cum susținuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reușit să-i convingă pe vizigoți să părăsească arianismul, el însuși a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puțin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoștință de această rătăcire decât mult mai târziu.		Spre deosebire de Biserica Ortodoxǎ, Biserica Romano-Catolică, pe temeiul unor speculații ale Fericitului Augustin, a început sǎ învețe, din veacurile V-VI, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, pentru ca mai târziu sǎ introducă adaosul „Filioque” și în Simbolul Credinței. Pentru prima oarǎ această învățătură a apărut în Spania, prin hotărârea unui sinod de la Toledo, care afirma: „Paracletus a Patre Filioque procedens" (Mângâietorul purcezând de la Tatăl și de la Fiul). Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit și aprobat de același sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învățatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovație a fost determinat de următoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit creștinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, și astfel vizigoții arieni vor părăsi învățătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, așa cum susținuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reușit să-i convingă pe vizigoți să părăsească arianismul, el însuși a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puțin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoștință de această rătăcire decât mult mai târziu.

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 13 martie 2017 13:45
Linia 1:		Linia 1:
−	~~{{În curs}}~~'''Filioque''' (~~= și~~ de la ~~Fiul~~)~~, cuvinte adăugate~~ la afirmația „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă [[Biserica Ortodoxă]] de cea Catolică.	+	'''Filioque''' („și de la Fiul”) este un cuvânt latinesc adăugat la afirmația „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului, a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă [[Biserica Ortodoxă]] de cea Catolică.

	Spre deosebire de Biserica Ortodoxǎ, Biserica Romano-Catolică, pe temeiul unor speculații ale Fericitului Augustin, a început sǎ învețe, din veacurile V-VI, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, pentru ca mai târziu sǎ introducă adaosul „Filioque” și în Simbolul Credinței. Pentru prima oarǎ această învățătură a apărut în Spania, prin hotărârea unui sinod de la Toledo, care afirma: „Paracletus a Patre Filioque procedens" (Mângâietorul purcezând de la Tatăl și de la Fiul). Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit și aprobat de același sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învățatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovație a fost determinat de următoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit creștinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, și astfel vizigoții arieni vor părăsi învățătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, așa cum susținuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reușit să-i convingă pe vizigoți să părăsească arianismul, el însuși a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puțin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoștință de această rătăcire decât mult mai târziu.		Spre deosebire de Biserica Ortodoxǎ, Biserica Romano-Catolică, pe temeiul unor speculații ale Fericitului Augustin, a început sǎ învețe, din veacurile V-VI, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, pentru ca mai târziu sǎ introducă adaosul „Filioque” și în Simbolul Credinței. Pentru prima oarǎ această învățătură a apărut în Spania, prin hotărârea unui sinod de la Toledo, care afirma: „Paracletus a Patre Filioque procedens" (Mângâietorul purcezând de la Tatăl și de la Fiul). Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit și aprobat de același sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învățatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovație a fost determinat de următoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit creștinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, și astfel vizigoții arieni vor părăsi învățătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, așa cum susținuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reușit să-i convingă pe vizigoți să părăsească arianismul, el însuși a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puțin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoștință de această rătăcire decât mult mai târziu.

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
-{{În curs}}{{Îmbunătățire}}'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica Ortodoxă de cea Catolică.
+{{În curs}}'''Filioque''' (= și de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmația „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă [[Biserica Ortodoxă]] de cea Catolică.
-Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană şi apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovaţie şi o „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai târziu au acceptat fără rezervă acest adaos la Simbolul Credinţei, inovaţia răspândindu-se astfel în toată Biserica apuseană.
+Spre deosebire de Biserica Ortodoxǎ, Biserica Romano-Catolică, pe temeiul unor speculații ale Fericitului Augustin, a început sǎ învețe, din veacurile V-VI, că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, pentru ca mai târziu sǎ introducă adaosul „Filioque” și în Simbolul Credinței. Pentru prima oarǎ această învățătură a apărut în Spania, prin hotărârea unui sinod de la Toledo, care afirma: „Paracletus a Patre Filioque procedens" (Mângâietorul purcezând de la Tatăl și de la Fiul). Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit și aprobat de același sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învățatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovație a fost determinat de următoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit creștinismul sub formă [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, și astfel vizigoții arieni vor părăsi învățătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, așa cum susținuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reușit să-i convingă pe vizigoți să părăsească arianismul, el însuși a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puțin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoștință de această rătăcire decât mult mai târziu.
-Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credinţei de către Biserica apuseană, numeroşi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc şi astăzi, să dovedească adevărul acestei învăţături greşite, susţinând că, deşi „Filioque" lipseşte în textul de la Ioan 15,26 şi din articolul 8 din Simbolul Credinţei, totuşi, din acest text şi din altele, se subînţelege că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.
+Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană și apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovație și o „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai târziu au acceptat fără rezervă acest adaos la Simbolul Credinței, inovația răspândindu-se astfel în toată Biserica apuseană.
-Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 din Simbolul Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.{{În curs}}
+Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credinței de către Biserica apuseană, numeroși teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc și astăzi, să dovedească adevărul acestei învățături greșite, susținând că, deși „Filioque" lipsește în textul de la Ioan 15,26 și din articolul 8 din Simbolul Credinței, totuși, din acest text și din altele, se subînțelege că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul.
 [[Categorie:Teologie]]
 [[Categorie:Erezii]]
 [[en:Filioque]]
 [[it:Filioque]]

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
-{{Îmbunătățire}}'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.
+{{În curs}}{{Îmbunătățire}}'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica Ortodoxă de cea Catolică.
+Spre deosebire de Biserica Ortodoxǎ, Biserica Romano-Catolicǎ, pe temeiul unor speculații ale Fericitului Augustin, a început sǎ învețe, din veacurile V-VI, cǎ Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, pentru ca mai târziu sǎ introducǎ adaosul „Filioque” și în Simbolul Credinţei. Pentru prima oarǎ această învățǎturǎ a apǎrut în Spania, prin hotǎrârea unui sinod de la Toledo, care afirma: „Paracletus a Patre Filioque procedens" (Mângâietorul purcezând de la Tatǎl și de la Fiul). Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.
 Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană şi apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovaţie şi o „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai târziu au acceptat fără rezervă acest adaos la Simbolul Credinţei, inovaţia răspândindu-se astfel în toată Biserica apuseană.
@@ Linia 7: / Linia 6: @@
 Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credinţei de către Biserica apuseană, numeroşi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc şi astăzi, să dovedească adevărul acestei învăţături greşite, susţinând că, deşi „Filioque" lipseşte în textul de la Ioan 15,26 şi din articolul 8 din Simbolul Credinţei, totuşi, din acest text şi din altele, se subînţelege că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.
-Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 din Simbolul Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
+Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 din Simbolul Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.{{În curs}}
 [[Categorie:Teologie]]

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 19 decembrie 2016 15:34
Linia 1:		Linia 1:
−	'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.	+	{{Îmbunătățire}}'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.

	Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.		Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 18 decembrie 2016 14:31
Linia 1:		Linia 1:
−	'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul ÎI Ecumenic\|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.	+	'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl” în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul I Ecumenic\|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.

	Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.		Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism\|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 {{Diacritice}}
-'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul ÎI Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea occidentală a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă tradiţia ortodoxă de cea româno-catolică.
+'''Filioque''' (= şi de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmaţia „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul ÎI Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea anterioarǎ a Crezului a provocat una dintre cele mai înverşunate dispute teologice dintre Orient şi Occident. Ea rămâne şi astăzi una din particularităţile doctrinare care separă Biserica ortodoxă de cea catolică.
-Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru că pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridică astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimica, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătură că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin această sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.
+Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinţei întocmit şi aprobat de acelaşi sinod, pentru ca pe urmă să pătrundă în Galia prin învăţatul Alcuin, care la porunca împăratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovaţie a fost determinat de următoarele: vizigoţii, care se creştinaseră cu un veac mai înainte, au primit creştinismul sub formă [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoţi - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, dacă vor hotărî că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimicǎ, şi astfel vizigoţii arieni vor părăsi învăţătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, aşa cum susţinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reuşit să-i convingă pe vizigoţi să părăsească arianismul, el însuşi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai puţin periculoasă decât cea pe care o înlăturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunoştinţă de această rătăcire decât mult mai târziu.
-Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană şi apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovaţie şi o „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai târziu au acceptat fără rezervă acest adaos la Simbolul Credinţei, inovaţia raspandindu-se astfel în toată Biserica apuseană.
+Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană şi apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovaţie şi o „încoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai târziu au acceptat fără rezervă acest adaos la Simbolul Credinţei, inovaţia răspândindu-se astfel în toată Biserica apuseană.
-Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credinţei de către Biserica apuseană, numeroşi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc şi astăzi, să dovedească adevărul acestei învăţături greşite, susţinând că deşi „Filioque" lipseşte în textul de la Ioan 15,26 că şi din articolul 8 din Simbolul Credinţei, totuşi din acest text, că şi din altele, se subînţelege că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.
+Desigur, îndată ce acest adaos a fost introdus în Simbolul Credinţei de către Biserica apuseană, numeroşi teologi s-au străduit, iar unii se străduiesc şi astăzi, să dovedească adevărul acestei învăţături greşite, susţinând că, deşi „Filioque" lipseşte în textul de la Ioan 15,26 şi din articolul 8 din Simbolul Credinţei, totuşi, din acest text şi din altele, se subînţelege că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.
-Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, că şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 al Simbolului Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
+Biserica Ecumenică în cele 8 veacuri, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, a învăţat constant că în privinţa însuşirilor specifice ale Persoanelor Sfintei Treimi, şi a relaţiilor dintre ele, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, deci Tatăl din veşnicie Îl naşte pe Fiul şi Îl purcede pe Duhul Sfânt. De altfel încă de la al doilea Sinod Ecumenic (381), în care s-a condamnat erezia lui Macedonie, în articolul 8 din Simbolul Credinţei s-a precizat clar că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl. Desigur, această precizare s-a făcut ţinând seama de cuvintele Mântuitorului: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). Acest adevăr de credinţă este cuprins şi în simbolurile unor însemnate Biserici locale, de asemenea îl mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
 [[Categorie:Teologie]]

@@ Linia 2: / Linia 2: @@
 '''Filioque''' (= și de la Fiul), cuvinte adăugate la afirmația „care purcede din Tatăl”  în articolul [[Crezul]]ui de la [[Sinodul II Ecumenic|Constantinopol (381)]], articol care se referă la purcederea Duhului Sfânt. „Filioque”, adăugat la versiunea occidentală a Crezului a provocat una dintre cele mai înverșunate dispute teologice dintre Orient și Occident. Ea rămâne și astăzi una din particularitățile doctrinare care separă tradiția ortodoxă de cea romano-catolică.
-Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit si aprobat de acelasi sinod, pentru ca pe urmă să patrundă în Galia prin învatatul Alcuin, care la porunca împaratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovatie a fost determinat de urmatoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit crestinismul sub forma [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, daca vor hotarî că Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimică, si astfel vizigotii arieni vor părăsi învătătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, asa cum sustinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reusit sa-i convingă pe vizigoti să părăsească arianismul{{citare}}, el însusi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai putin periculoasă decat cea pe care o înlaturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunostintă de această rătăcire decat mult mai tarziu.
+Dar abia în alt [[sinod]], cel de la Toledo din anul 589, „Filioque” a fost introdus în Simbolul Credinței întocmit si aprobat de acelasi sinod, pentru ca pe urmă să patrundă în Galia prin învatatul Alcuin, care la porunca împaratului Carol cel Mare, a scris o lucrare specială în favoarea acestei doctrine. Motivul pentru care sinodul de la Toledo din anul 589 a oficializat această inovatie a fost determinat de urmatoarele: vizigoții, care se creștinaseră cu un veac mai înainte, au primit crestinismul sub forma [[Arianism|ariană]]. Spre a-i atrage pe vizigoți - care între timp se stabiliseră în Spania - de la arianism la ortodoxie, episcopii spanioli au socotit că, daca vor hotarî că Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rangul de Persoană treimică, si astfel vizigotii arieni vor părăsi învătătura că Fiul este cea dintâi creatură a Tatălui, asa cum sustinuse [[Arie]]. Dar chiar dacă prin aceasta sinodul a reusit sa-i convingă pe vizigoti să părăsească arianismul, el însusi a căzut într-o nouă rătăcire, nu mai putin periculoasă decat cea pe care o înlaturase. Biserica din Răsărit n-a luat cunostintă de această rătăcire decat mult mai tarziu.
 Pentru prima oară, acest adaos a devenit subiect de dispută vie între Biserica răsăriteană si apuseană pe vremea [[Fotie cel Mare|patriarhului Fotie]] (sec. IX), care l-a criticat aspru, socotindu-l o inovatie si o „incoronare a relelor”, care distruge unitatea în divinitate. Cu toate acestea, papii de mai tarziu au acceptat fară rezervă acest adaos la Simbolul Credintei, inovatia răspandindu-se astfel în toata Biserica apuseană.