Exegeză - Revizia istoricului

Inistea la 12 octombrie 2023 19:29

2023-10-12T19:29:45Z

Inistea la 6 februarie 2023 20:33

2023-02-06T20:33:30Z

Inistea: Pagină nouă: '''Exegeza''' (gr. ἐξήγησις / ''exếgêsis'' - explicare, interpretare) este o metodă care urmărește punerea textului biblic în contextul său istoric și cultural,...

2023-02-06T13:48:08Z

Pagină nouă: '''Exegeza''' (gr. ἐξήγησις / ''exếgêsis'' - explicare, interpretare) este o metodă care urmărește punerea textului biblic în contextul său istoric și cultural,...

Pagină nouă

'''Exegeza''' (gr. ἐξήγησις / ''exếgêsis'' - explicare, interpretare) este o metodă care urmărește punerea textului biblic în contextul său istoric și cultural, înțelegerea mesajului său [[Teologie|teologic]] propriu și explicarea lui, ținând seama de integritatea și unitatea [[Sfânta Scriptură|revelației biblice]]. Metoda exegetică nu este independentă, deoarece [[Biblia]] nu se interpretează fără nici un criteriu, scoțându-se cuvintele din contextul lor sau construindu-se combinații și [[Tipologie|tipologii]] arbitrare.

==Principiile exegezei ortodoxe==
Metoda exegetică ține seama de mai multe principii și elemente:

1. [[Biserica]] crede în inspirația biblică, iar acest adevăr determină poziția ei fată de teoriile și metodele ermineuticii biblice. Inspirația nu este nici verbală, deoarece [[Noul Testament]] include o pluralitate de [[Evanghelia|evanghelii]], iar Biblia în general presupune o mare diversitate de autori, și nu este restrânsă la conținutul pur [[Dogmatică|dogmatic]], ci cuprinde tot ce se referă la [[mântuire]], având conținut divin și formă literară umană.

2. Există o unitate teologică și [[Soteriologie|soteriologică]] între [[Vechiul Testament|Vechiul]] și Noul Testament, ambele având centrul lor în [[Iisus Hristos]]. Cuprinsă între [[Facerea|Facere]] și [[Apocalipsă]], istoria mântuirii, în care se observă mai multe etape - pregătire, realizare, desăvârșire ([[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] 1, 1- 2; [[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 1, 1 ; [[Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel|Coloseni]] 1, 19) - este o istorie a revelației [[Logos|Logosului]] lui [[Dumnezeu]], nu ca descoperire de [[Adevăr|adevăruri]] și precepte, ci ca manifestare personală a lui Dumnezeu, creator, mântuitor și sfințitor, în istoria unui popor. Dar Noul Testament are conținutul său revelator propriu, independent de ce s-a scris în Vechiul Testament, deoarece numai „Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela a mărturisit” (Ioan 1, 18). În lumina revelației proprii Noului Testament, Vechiul Testament capătă astfel un nou sens. În [[rugăciunea]] Sa arhierească, Iisus spune: „Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis” (In 17, 25).

3. [[Septuaginta]] (versiunea greacă a celor 70, făcută în Alexandria către mijlocul secolului al III-lea î.Hr.) a fost folosită de diasporaua iudaică, de [[apostolul Pavel]] și de întreaga Biserică primară, inclusiv [[Biserica Romei]] până la jumătatea secolului al II-lea, devenind textul oficial al Vechiului Testament pentru Biserica Ortodoxă. Cu toate acestea, Biserica n-a fost indiferentă față de textul ebraic-masoretic, dovadă fiind studiile și comentariile asupra Vechiului Testament în ebraică, făcute de [[Origen]] și [[Ieronim]].

4. Sfânta Scriptură se bucură de o adevărată venerație în pietatea ortodoxă. Biserica Ortodoxă ascultă și în același timp venerează cuvântul lui Dumnezeu. Ea folosește Biblia mai ales în [[cult]], sub forma de citiri [[Psaltirea|psaltice]], de rugăciuni și [[Imn|imne]] liturgice, dar și în [[cateheză]] și lecturi particulare.

5. Biserica atestă [[Sfânta_Scriptură#Canonul_Sfintei_Scripturi|canonul biblic]] (insistând asupra originii apostolice a cărților Noului Testament) și interpretează Biblia pe temeiul [[Tradiția|Tradiției]], care include Biblia și în care Se manifestă [[Duhul Sfânt]] (Ioan 16, 13). Biserica deține autoritatea și [[infailibilitatea]] ei pe temeiul Bibliei, incluzând Tradiția. Nu se pune deci problema unei întâietăți de autoritate între Scriptură, Tradiție și Biserică, fiindcă interpretarea Bibliei este dată în Tradiție, mai ales în [[Euharistie]] și celelalte [[Sfintele Taine|Taine]] ale Bisericii. Interpretarea, nefiind altceva decât teologia Scripturii, face parte din Tradiție.

6. Se cunosc mai multe metode tradiționale exegetice : cea istorică, literară, sau filozofică, practicată de [[școala din Antiohia]] (din care face parte sfântul [[Ioan Hrisostom]]), potrivit căreia, evenimentele biblice au locul lor istoric bine determinat, fără implicații tipologice; cea [[Alegorie|alegorică]] sau tipologică, promovată de [[Școala catehetică din Alexandria|școala din Alexandria]], după care evenimentele, persoanele și [[Simbol|simbolurile]] biblice au sensul lor «spiritual» sau corespondentul lor tipologic (de pildă, [[Iosua lui Navi]] este «tipul» lui Iisus, deoarece Vechiul Testament cuprinde [[Prooroc|prooroci]] sau prefigurări despre Iisus); cea teologică, potrivit căreia Biblia nu se poate înțelege independent, în afară de Tradiția Bisericii, din care a ieșit și pe care o conține. Tradiția conține interpretarea teologică a Scripturii, de aceea ele sunt complementare. Teologia ortodoxă a dat o mare atenție acestui principiu exegetic, pornind de la caracterul revelatoriu propriu prezentei și lucrării Duhului Sfânt (Ioan 16, 13).

==Bibliografie==
* [[Eusebiu al Cezareii|Eusebiu]], ''Istoria bisericească'': Eusèbe de Césarée, ''Histoire ecclésiastique'', text grec, traducere și note de Gustave Bard, Éditions du Cerf, Paris (coll. Sources Chrétiennes), I-IV, 1952, V—VIII, 1955.
* Pr. Prof. Dr. [[Ion Bria]], ''Dicționar de Teologie Ortodoxă'', EIBM al BOR, București, 1981, art. „Exegeză”, p. 170-171.

[[Categorie:Teologie]]
[[Categorie:Sfânta Scriptură]]

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 12 octombrie 2023 19:29
Linia 1:		Linia 1:
−	'''Exegeza''' (gr. ἐξήγησις / ''exếgêsis'' - explicare, interpretare) este o metodă care urmărește punerea textului biblic în contextul său istoric și cultural, înțelegerea mesajului său [[Teologie\|teologic]] propriu și explicarea lui, ținând seama de integritatea și unitatea [[Sfânta Scriptură\|revelației biblice]]. Metoda exegetică nu este independentă, deoarece [[Biblia]] nu se interpretează fără nici un criteriu, scoțându-se cuvintele din contextul lor sau construindu-se combinații și [[Tipologie\|tipologii]] arbitrare.	+	'''Exegeza''' (gr. ἐξήγησις / ''exếgêsis'' - explicare, interpretare) sau '''exegeza biblică''' este o metodă care urmărește punerea textului biblic în contextul său istoric și cultural, înțelegerea mesajului său [[Teologie\|teologic]] propriu și explicarea lui, ținând seama de integritatea și unitatea [[Sfânta Scriptură\|revelației biblice]]. Metoda exegetică nu este independentă, deoarece [[Biblia]] nu se interpretează fără nici un criteriu, scoțându-se cuvintele din contextul lor sau construindu-se combinații și [[Tipologie\|tipologii]] arbitrare.

	==Principiile exegezei ortodoxe==		==Principiile exegezei ortodoxe==

@@ Linia 4: / Linia 4: @@
 Metoda exegetică ține seama de mai multe principii și elemente:
-. [[Biserica]] crede în inspirația biblică, iar acest adevăr determină poziția ei fată de teoriile și metodele ermineuticii biblice. Inspirația nu este nici verbală, deoarece [[Noul Testament]] include o pluralitate de [[Evanghelia|evanghelii]], iar Biblia în general presupune o mare diversitate de autori, și nu este restrânsă la conținutul pur [[Dogmatică|dogmatic]], ci cuprinde tot ce se referă la [[mântuire]], având conținut divin și formă literară umană.
+. [[Biserica]] crede în inspirația biblică, iar acest adevăr determină poziția ei față de teoriile și metodele ermineuticii biblice. Inspirația nu este nici verbală, deoarece [[Noul Testament]] include o pluralitate de [[Evanghelia|evanghelii]], iar Biblia în general presupune o mare diversitate de autori, și nu este restrânsă la conținutul pur [[Dogmatică|dogmatic]], ci cuprinde tot ce se referă la [[mântuire]], având conținut divin și formă literară umană.
 . Există o unitate teologică și [[Soteriologie|soteriologică]] între [[Vechiul Testament|Vechiul]] și Noul Testament, ambele având centrul lor în [[Iisus Hristos]]. Cuprinsă între [[Facerea|Facere]] și [[Apocalipsă]], istoria mântuirii, în care se observă mai multe etape - pregătire, realizare, desăvârșire ([[Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel|Evrei]] 1, 1- 2; [[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 1, 1 ; [[Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel|Coloseni]] 1, 19) - este o istorie a revelației [[Logos|Logosului]] lui [[Dumnezeu]], nu ca descoperire de [[Adevăr|adevăruri]] și precepte, ci ca manifestare personală a lui Dumnezeu, creator, mântuitor și sfințitor, în istoria unui popor. Dar Noul Testament are conținutul său revelator propriu, independent de ce s-a scris în Vechiul Testament, deoarece numai „Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela a mărturisit” (Ioan 1, 18). În lumina revelației proprii Noului Testament, Vechiul Testament capătă astfel un nou sens. În [[rugăciunea]] Sa arhierească, Iisus spune: „Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis” (In 17, 25).
@@ Linia 22: / Linia 22: @@
 [[Categorie:Teologie]]
 [[Categorie:Sfânta Scriptură]]