Energiile necreate - Revizia istoricului

Radu Seu la 15 martie 2025 03:24

2025-03-15T03:24:29Z

Radu Seu: Pagină nouă: Prin cuvintele „energii necreate ale lui Dumnezeu” se înţeleg lucrările felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucrează şi a lucrat din veac la facerea şi conducerea lumi...

2025-03-15T03:23:14Z

Pagină nouă: Prin cuvintele „energii necreate ale lui Dumnezeu” se înţeleg lucrările felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucrează şi a lucrat din veac la facerea şi conducerea lumi...

Pagină nouă

Prin cuvintele „energii necreate ale lui Dumnezeu” se înţeleg lucrările
felurite ale lui Dumnezeu prin care El lucrează şi a lucrat din veac la facerea
şi conducerea lumii văzute şi a celei nevăzute. Prin aceste energii sau lucrări
necreate, Dumnezeu mişcă creaţia Sa şi Se mişcă şi El însuşi, rămânând
totuşi nemişcat şi neschimbat. Energiile necreate izvorăsc din dumnezeirea
comună a celor trei ipostasuri ale Prea Sfintei Treimi. Prin energiile necreate
se împărtăşeşte omul de darul lui Dumnezeu, iar nu de fiinţa Sa, care rămâne
pururea neatinsa de vreo zidire a Sa văzută sau nevăzută.
Aceste energii necreate ale lui Dumnezeu se mai pot numi şi lucrări ale lui
Dumnezeu. Ca să înţeleagă oricine felurimea acestor energii sau lucrări necreate
ale lui Dumnezeu, trebuie să ştie şi să înţeleagă că la Dumnezeu energiile
Duhului Sfânt sunt nenumărate.Din aceste multe energii este bine a cunoaşte
măcar pe unele din ele, care sunt:
 puterea Sa cea atotcreatoare şi nemărginită (Psalmul 32, 6 şi 13);
 puterea Sa cea atotştiutoare (I Regi 2, 3; Iov 9, 4 şi 12 – 13);
 puterea Sa cea atotsfinţitoare (Isaia 57,15; Ieremia 1, 5; Galateni
1,12)etc.
 Alta este puterea Sa cea atotvăzătoare (Psalm 32,13),
 alta este puterea Sa cea atotcuprinzătoare şi
 alta este pronia Lui după cuvântul: „Cel ce dă hrană la tot trupul...”
(Psalm 135, 25).
Toate aceste energii sau puteri ale lui Dumnezeu izvorăsc din fiinţa Sa. Prin ele
Dumnezeu trimite darurile Sale cele necreate la toate zidirile care lucrează în
multe feluri în toate cele văzute şi nevăzute.
Lucrează în toata zidirea precum voieşte şi precum ştie că este de folos. Prin
dumnezeieştile energii, „pe îngeri îi face duhuri şi pe slugile Sale pară de foc”;
planetele şi întreg universul le conduce, iar pe oameni îi umple de înţelepciune,
de credinţă şi de tot felul de daruri, spre mântuire.
La creştinii cei botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi, lucrează prin
darul cel felurit al Duhului Sfânt (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele
păgâne lucrează prin pronia, prin mila şi nemărginita Sa putere şi înţelegere
(Romani 9, 15 – 16), căci Dumnezeu nu este numai al creştinilor, ci al tuturor
popoarelor (Psalm 116,1 – 2).
10
Harul Prea Sfântului Duh este una dintre energiile divine şi face pe
creştini, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după dar (Tit 3, 3 – 5; Ioan 3,1), iar
harul Duhului Sfânt, după care primim înfierea cea după dar, vine la noi prin
energia cea atotsfinţitoare a lui Dumnezeu. Nu se trimite fiinţa lui Dumnezeu
la om, ci harul, după cum zice dumnezeiescul părinte Ioan Gura de Aur că
„Dumnezeu nu se trimite, ci harul. Nu Duhul curge din har, ci harul curge
din Duh”14.
Darul Sfântului Duh, care se trimite la Sfântul Botez prin lucrarea lui
Dumnezeu cea atotsfinţitoare, lucrează în om după măsura credinţei lui, fiindcă
el este făgăduit de Dumnezeu celor ce vor crede în El (Isaia 44, 3; 59, 11;
Iezechiel 36, 27). Darul Sfântului Duh se dă omului care se roagă, crede în El
şi se pocăieşte de păcatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Însă darul Prea Sfântului Duh se depărtează de om din cauza păcatelor
sale grele. Dar dacă omul îşi cunoaşte greutatea păcatelor sale şi se va
întoarce din toată inima cu credinţă tare spre Dumnezeu, atunci – prin
energia lui Dumnezeu cea atotsfinţitoare – iarăşi va dobândi de la Dumnezeu
darul Prea Sfântului Duh pe care l-a pierdut prin păcat. Iar de va rămâne
creştinul în păcate grele şi nu se va întoarce prin pocăinţă şi fapte bune către
Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela rămâne în osândă şi întuneric faţă de darul
lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu mântuieşte cu sila pe om, căci El nu este
spărgător de uşi (Apocalipsa 3, 20).
Până la Sfântul Grigorie Palama, Sfinţii Părinţi cei vechi şi mari
luminători, ca Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Cuvântătorul de
Dumnezeu, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Atanasie cel Mare şi mulţi alţii
ziceau că energiile necreate ale lui Dumnezeu sunt lucrări şi desăvârşiri ale
însuşirilor Lui15.
Energiile divine lucrează taina mântuirii în oameni prin darul Duhului
Sfânt şi prin darurile ce izvorăsc din El. Căci atât harul cât şi darurile harului
sunt energii necreate ale lui Dumnezeu.
Înţelepciunea şi atotştiinţa lui Dumnezeu sunt şi ele desăvârşite energii ale
Sale (I Regi 2, 3; Iov 12, 13; Pilde 8, 14). Înţelepciunea lui Dumnezeu este
preaînaltă (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15, 18). Înţelepciunea şi
ştiinţa lui Dumnezeu sunt nerătăcitoare (Iov 36, 3). Înţelepciunea lui Dumnezeu
este nemărginită şi nemăsurată (Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani
11, 33); este mai presus de înţelegere (Psalm 138, 5 – 9), nu are hotar şi lucrează
în creaţia lui Dumnezeu în multe feluri (Efeseni 3, 10).
Atât înţelepciunea cât şi pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeieşti
necreate şi Dumnezeu lucrează mai presus de mintea omului după voia şi
planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).
Toată înţelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38 – 39;
Ieşire 28, 3; 31, 3 – 6). Deosebirea între înţelepciunea lui Dumnezeu şi cea a
14 Sfântul Grigorie Palama, Filocalia a VII-a, Bucuresti,1977, p. 218;
15 Pr. Prof. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E. I. B. M .B. O. R., Bucureşti, 1981, p. 141-143;
11
oamenilor este că înţelepciunea lui Dumnezeu este preasfântă şi nemărginită
pentru că izvorăşte din fiinţa Lui cea necreată şi atotcuprinzătoare (Romani
11, 33; Psalm 91, 4 – 5); iar înţelepciunea oamenilor credincioşi şi sfinţi este
izvorâtă din darul Duhului Sfânt dat lor de Dumnezeu, fiind mărginită şi
după măsura credinţei fiecăruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12 – 13; II
Paralipomena 16, 9; Iov 14, 16).
Duhul este unul, iar darurile sunt împărţite şi felurite, după vrednicia
fiecăruia (I Corinteni 12, 4). La fel şi lucrările sunt felurite, dar acelaşi
Dumnezeu lucrează toate întru toţi (I Corinteni 12, 6). Dacă darurile şi
lucrările Duhului sunt felurite, apoi şi energiile necreate prin care Dumnezeu
trimite darurile Sale celor sfinţi şi credincioşi sunt felurite. Căci prin energia
sfinţeniei îi sfinţeşte, prin energia cea duhovnicească şi atotluminătoare îi
luminează, şi prin energia proniei Sale poarta grijă de ei. Căci darurile lui
Dumnezeu sunt felurite, dar din acelaşi Duh Sfânt izvorăsc.
De la zămislire, în cei mai mulţi oameni lucrează numai energia sau
puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia şi altele. Iar darul Prea
Sfântului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu după dar, îl primeşte
când se botează în numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3 – 5; I Ioan 1, 2; Fapte 2,
38). Celelalte daruri diferite, precum al înainte-vederii, al proorociei şi al
vindecărilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu după voia Lui (I Corinteni
12, 11) şi după măsura credinţei (Galateni 3, 5), pentru întărirea Bisericii (I
Corinteni 12, 7) şi pentru convertirea necredincioşilor (I Corinteni 14, 10).
Darurile lui Dumnezeu trebuie să fie întru bunătate, spre folosul tuturor (I
Corinteni 4, 1 – 2; I Timotei 4, 14; I Petru 4, 10).
Legătura indisolubilă Creator – creaţie prin energiile necreate
Îngerii, ca şi oamenii, au fost creaţi de Acelaşi Dumnezeu şi se
împărtăşesc şi ei de feluritele energii ale lui Dumnezeu, precum înţelepciunea,
sfinţenia şi altele. Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsită de una sau
mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este
nescris împrejur şi necuprins pretutindenea, arătându-se în toate şi peste tot.
Dumnezeu este şi în satana şi în diavoli, fiindcă este necuprins şi pe toate le
cuprinde. Deci, precum satana este în văzduh dar nu se vatămă, fiind şi
Dumnezeu de faţă acolo, şi precum păcatul este prezent în suflet, asemenea şi
darul lui este prezent în suflet, nimic vătămânu-se sau amestecându-se,
întunericul cu lumina, nici nu poate răutatea să aibă împărtăşire cu curăţenia.
12
Deci la Dumnezcu nu este nici o răutate ipostatică de vreme ce El nu se
vatămă de nimic16. Energiile lui Dumnezeu care sunt în diavoli formează puterea
Lui cea atotstăpânitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fără voia şi
îngăduinţa lui Dumnezeu (Iov 1, 12 – 13; 2, 4 – 7; II Corinteni 1, 12).
De mare nevoie este ca Dumnezeu să nu îşi retragă puterea Sa
atotstăpânitoare acum din îngerii cei răi, căci dacă ei ar fi lăsaţi liberi ar face din
lume un al doilea iad. Numai la sfârşitul lumii va fi dezlegat satana timp de 1260
de zile (trei ani şi jumătate) spre a lucra asupra celor credincioşi cu înşelăciunile
sale (I Ioan 2, 18) şi mulţi antihrişti vor fi în timpurile din urmă (Matei 24, 12; II
Tesaloniceni 2, 3; I Timotei 4, 1). Ispitele ne sunt în viaţă de mare folos, de
vom avea răbdare în ele. Deoarece ele se trimit cu îngăduinţa lui Dumnezeu
pentru încercarea credinţei noastre (I Petru 1, 6 – 7), pentru încercarea
dragostei noastre faţă de Dumnezeu (Deuteronom 13, 3) şi pentru încercarea
supunerii noastre, deoarece Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni (Ioan 13, 14).
Apoi, Dumnezeu fiind prea drept, nu îngăduie ca noi să fim ispitiţi mai presus
de puterile noastre (I Corinteni 10, 13).
Sfântul Dionisie Areopagitul, zice aşa: „Dumnezeu este totul întru toate
şi întru nimenea nimic. Şi dintru toate, tuturor se cunoaşte, iar din nimic
nimănui”17.Taina acestor cuvinte se arată luminat prin teologia catafatică
(afirmativă) şi prin teologia apofatică (negativă). Când mintea noastră se suie
prin zidiri către Ziditorul, văzând şi înţelegând cuvintele cele din zidiri,
asemănându-se cu Ziditorul, atuncea unelteşte teologia cea adeveritoare şi
suitoare (catafatică), numind pe Dumnezeu Înţelept, Bun, Lumina, Soare, Aer,
Foc şi toate cele ce sunt, fiind pricinuitor al acestora. Iar după ce se va sui cu
duhul şi mai presus de fire la Ziditorul şi va vedea că nu este asemenea cu toate
zidirile, ci fără de asemănare le întrece pe acestea, atunci unelteşte teologia
apofatică, numind pe Dumnezeu cu tăgăduire şi covârşire mai presus de
înţelepciune şi mai presus de bunătate.
Şi Sfântul Ioan Damaschin, arătând că nici o zidire nu poate atinge
fiinţa lui Dumnezeu, zice aşa: „Dumnezeu a creat astfel lumea spirituală,
adică pe îngeri şi pe toate cetele cereşti, şi este clar că acestea au o natură
spirituală şi incorporală în comparaţie cu materia căci numai Dumnezeirea
este cu adevărat nematerială şi incorporabilă. Dumnezeu apoi crează pe om
cu mâinile Sale proprii din natura văzuta şi nevăzuta, după chipul şi
asemănarea Sa. A făcut corpul din pământ, iar sufletul raţional şi gânditor l-a
dat prin suflarea Sa18.
Tot Sfântul Ioan Damaschin zice: „Aceasta numim la om chip
dumnezeiesc căci cuvintele „după asemănare” arată asemănarea cu
16 Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvântul 16, în „Omilii”, traducere din limba greacă de Macarie Ieromonahul,
Bucureşti, anul 1775/2009, p. 147;
17 Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre dumnezeieştile numiri,cap. 7; în, Opere complete şi Scoliile Sfântului
Maxim Mărturisitorul, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, ediţie îngrijită de Constanţa
Costea, Editura Paideia, Bucureşti, 1996, p. 189;
18 Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, E. I. B. M.
B.O. R., Bucureşti, 2004, p. 58 – 59;
13
Dumnezeu în virtute, atât cat este posibil. Trupul şi sufletul au fost făcute
simultan şi nu mai întâi unul şi apoi celălalt, după cum în chip greşit arăta
Origen. Sfinţii Părinţi spun că omul este făcut de Dumnezeu ca un alt
Dumnezeu după dar, nu după fiinţă”19.
Să înţelegem, deci, că atât îngerii cu toate cetele cereşti, cât şi omul zidit
după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu ating cu nimic fiinţa lui
Dumnezeu, care e în veci neînţeleasă de nimeni. Aceasta înseamnă că
Dumnezeu este totul în toate prin energiile Sale cele necreate, nu prin fiinţa
Sa. Iar prin fiinţa sa nu este cunoscut nimic nimănui. Fiinţa lui Dumnezeu
nu se descoperă, nici se poate cunoaşte vreodată nimănui din nici o creaţie şi
nici o minte a celor din cer şi de pe pământ n-o poate cuprinde în veci.

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 15 martie 2025 03:24
Linia 170:		Linia 170:
	nu se descoperă, nici se poate cunoaşte vreodată nimănui din nici o creaţie şi		nu se descoperă, nici se poate cunoaşte vreodată nimănui din nici o creaţie şi
	nici o minte a celor din cer şi de pe pământ n-o poate cuprinde în veci.		nici o minte a celor din cer şi de pe pământ n-o poate cuprinde în veci.
		+	Energiile necreate. Câteva precizări şi distincţii
		+	Mai presus însă de acestea, conţinutul scrisorii, lămureşte una dintre cele
		+	mai delicate chestiuni privitoare la doctrina energiilor necreate, şi anume
		+	20 Sfântul Grigorie Palama, Filocalia a VII-a, p. 207 – 208;
		+	15
		+	problema dumnezeirii, ca o altă numire pentru energie, precum şi relaţia dintre
		+	Duhul Sfânt şi energiile necreate, dacă este o singură energie sau mai multe
		+	energii, raportul dintre unitate, unicitate şi diferenţă, problema „ditheismului”,
		+	pe care sfântul Grigorie le lămureşte, făcând apel la scrierile Sfinţilor Părinţi,
		+	Dionysie Areopagitul, Sfântul Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Athanasie cel
		+	Mare, Grigorie al Nyssei. În sfârşit, sfinţii părinţi începând cu sf. Dionysie
		+	vorbesc în armonia Duhului, despre o singură dumnezeire comună tuturor
		+	ipostasurilor divine, şi pe care adesea o foloseşte ca sinonim pentru natura
		+	dumnezeiască, alteori însă ea este sinonimă cu energia dumnezeiască necreată
		+	care caracterizează natura dumnezeiască. În ambele cazuri, spune sfântul
		+	Grigorie Palama, urmând îndeaproape, – fără nici un corectiv sau altfel de
		+	adaos, nici măcar hermeneutic textului din Numirile dumnezeieşti ale Sfântului
		+	Dionysie21, energia/dumnezeire este absolut transcendentă şi caracterizează în
		+	mod exclusiv relaţia şi modul de a fi al naturii dumnezeieşti şi al Sfintei
		+	Treimi. În toate textele palamite când termenul de energie necreată sau cel
		+	corespondent, de dumnezeire este aplicat la natura dumnezeiască sau la
		+	Sfânta Treime, în mod consecvent sfântul o numeşte pe ea necompusă,
		+	simplă, una, comună tuturor celor trei ipostasuri, dar ea însăşi neavând
		+	ipostas propriu, este „viaţa” lăuntrică a „fericitei dumnezeiri” cum o numeşte
		+	sfântul Dionysie şi după el Sfântul Grigorie, este unimea Treimii. Această
		+	energie nu există retrasă în sine, ci ea se comunică prin diverse manifestări în
		+	afară spre creatură, din iubire faţă de firea creată şi din dorinţa de a ne face
		+	părtaşi vieţii ei prin unirea şi atingeri le energiilor Duhului care, prin această,
		+	ieşire (ekstasis) din sine însăşi, nu îşi pierde nicidecum calitatea de a fi necreată,
		+	transcendentă, unitară şi comunitară, dar împărtăşindu-se ierarhic, şi prin urmare
		+	diferenţiat şi multiplu unei făpturi diferenţiate şi multiple. În acest spaţiu al
		+	manifestărilor energetice în lumea creată multiplă şi diversă, putem vorbi de mai
		+	multe energii ale Duhului, care pogorându-se la asemănarea noastră,
		+	îmbrăţişează întreaga creaţie, unindu-se cu ea prin harul îndumnezeitor şi
		+	binefăcător al „agatharhiei” şi „thearhiei” desăvârşite, ea necunoscând în sine
		+	prin aceasta nici compunere, nici dezbinare.
		+	Această distincţie nu a perceput-o Jacques Lison în cartea sa L 'Esprit
		+	répandu şi înţelege în mod cu totul eronat că Fiul şi Duhul Sfânt ar fi simple
		+	„energii ale Tatălui”, punând pe seama lui Palama o afirmaţie pur akindynistă,
		+	spre oroarea sfântului, exprimată şi în traducerea noastră, cu privire la Akindyn
		+	şi la toţi cei ce i-au urmat care i-au corupt atunci ca şi acum scrierile, atribuindule
		+	expresii (κακωδωξας)22 care nicidecum nu se regăsesc în textele palamite,
		+	cu adevărat; ori, Akindyn era cel care, contrazicând doctrina energiilor necreate,
		+	susţinea că singurele energii necreate care ar putea izvorî de la natură nu pot fi
		+	decât Fiul şi Duhul23, declanşând din partea sfântului Grigorie nu numai mulţime
		+	21 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 55;
		+	22 Jacques Lison, L 'Esprit Repandu, la pneumatologie de Gregoire Palamas, Cerf, Paris, 1994, p. 144 – 145;
		+	23 Dumitru Stăniloae, Viaţa şi Învăţătura Sfântului Grigorie Palamas, Editura Scripta, Bucureşti, 1993,p. 133 –
		+	134.
		+	16
		+	de întâmpinări şi respingeri, ci şi nenumărate anatematisme, reiterate pururi prin
		+	Tomurile Sinodale I şi II. De fapt, toată rătăcirea lui Akindyn provine din faptul
		+	că refuza să admită distincţia palamită între natură şi energiile necreate. Sfântul
		+	Grigorie îi reproşează că, prin această identificare a fiinţei cu lucrarea, fie îl
		+	socoteşte pe Dumnezeu fără lucrare, fie îl socoteşte lucrare pură. . Deci vedem
		+	că aberaţia lui Lison are la bază identitatea de tip akindynist între fiinţă şi
		+	energie. Căci de vreme ce nu există diferenţă de identitate între cele două, nimic
		+	nu împiedică, ca Fiul şi Duhul să fie lucrări ale Tatălui, iar o minte sănătoasă
		+	nu poate concepe ceva atât de aberant. Consecinţa imediată a acestei
		+	identificări, este că noi nu ne deosebim de Hristos, căci şi noi ne unim cu
		+	fiinţa dumnezeiască. Harul, este fiinţa celor trei persoane, sau este Tatăl, Fiul
		+	şi Duhul Sfânt. De aceea nu e nici o deosebire între harul Duhului Sfânt şi
		+	însuşi Duhul Sfânt. În general, nu există alte lucrări şi puteri decât cele trei
		+	persoane. Nu ştim care este sursa acestei afirmaţii, fiindcă nici o dogmatică a
		+	sfinţilor Părinţi nu propovăduieşte că energiile necreate au ipostas propriu, ci că
		+	dimpotrivă, ele caracterizează ipostasul, fiind atribute ale ipostasului. Potrivit
		+	Sfântului Chiril al Alexandriei, în Dialogul Despre Sfânta Treime, se spune
		+	despre natură, şi aceasta ca principiu general, că firea nu poate exista în
		+	afara unui ipostas24. Dar că energia fie simplă, fie multiplă, ar putea avea
		+	ipostas propriu, aceasta niciunde nu o mărturiseşte Sfântul Grigorie Palama
		+	şi nici unul dintre sfinţii părinţi ai Bisericii. Că cele trei persoane ipostatice
		+	ale sfintei Treimi au energie proprie, care după natură este una simplă şi
		+	necompusă, iar după ipostas, este diferenţiată, potrivit lucrărilor care derivă
		+	din proprietăţile lor idiomatice ca părinţime, fiime şi purcedere, este cu totul
		+	altceva, dar invers, adică energia/energiile să aibă ipostasuri, este de
		+	neconceput, şi aceasta o înţeleg numai latinii, potrivit nu ştim cărei teozofii,
		+	care nu duce decât la cel mai sigur politeism, fapt subliniat în nenumărate
		+	rânduri de Sfântul Grigorie. Ca răspuns la confuziile lui Akindyn, Sfântul
		+	Grigorie face unele precizări care lămuresc cu exactitate sensul în care putem
		+	vorbi despre Fiul şi Duhul ca puteri, lucrări şi energii ale Tatălui: „dacă se
		+	numeşte uneori şi Duhul har, se numeşte pentru că este cauza harului. Sau dacă
		+	se numesc uneori Fiul şi Duhul puteri sau lucrări dumnzeieşti, puteri ale Tatălui
		+	[în calitate de cauză, precum şi Duhul se numeşte har în calitate de cauză a
		+	harului], se numesc ca unele ce împlinesc voia Tatălui, ca unele ce sunt izvorul
		+	[deci cauza] puterilor şi lucrărilor. Dar e şi deosebire radicală între ele şi puterile
		+	şi lucrările în sens propriu: Fiul şi Duhul sunt de-sine-subzistente (ένυπόστατοι)
		+	[fără îndoială, ca ipostasuri, nu ca energii n.n.] pe când ultimele sunt
		+	nesubzistente prin ele ανυπόστατοι. De aceea, de câte ori e numit Fiul şi Duhul
		+	Sfânt putere, lucrare sau har, totdeauna se subânţelege de-sine-subzistent [adică
		+	nici mai mult nici mai puţin decât ipostas, fiindcă de sine subzistent este
		+	traducerea literală a gr. ipostas, n.n.]. Toate puterile şi lucrările sunt comune
		+	24 Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri – partea a treia – Despre Sfânta Treime, în „P.S.B.”, vol.40,
		+	E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 176;
		+	17
		+	celor trei persoane. Dar nu sunt ipostatice (de sine-subzistente), ci emană din
		+	persoane nedespărţindu-se de ele. Fapt pentru care pururea sfântul Grigorie
		+	mărturiseşte insistând aproape în fiecare tratat, tocmai asupra a două atribute ale
		+	energiei/energiilor necreate, cunoscând bine reaua înţelegere a Latinilor, atribute
		+	care lămuresc întreaga confuzie: ανυπόστατοι και ένυπόστατοι [neipostatic
		+	şi en-ipostaziat]. Primul termen arată energia dumnezeiască identificată
		+	cu dumnezeirea, cu menţiunea că aici dumnezeirea nu desemnează firea, energie
		+	care este ne-ipostatică, fiind comună Sfintei Treimi; admiţând că ea ar putea
		+	avea ipostas propriu, admitem implicit un al patrulea ipostas. Dar energia neipostatică
		+	poate fi en-ipostaziată, manifestându-se adică într-un ipostas,
		+	dumnezeiesc, potrivit proprietăţilor lui idiomatice, sau omenesc, prin unirea cu
		+	sufletul omenesc pe care îl face părtaş Duhului Sfânt, îndumnezeindu-l.
		+	Terminologia sfântului Grigorie nu ni se pare deloc ezitantă aşa cum
		+	susţine acelaşi autor, vădit neînţelegând exact temenii şi distincţiile palamite.
		+	Dimpotrivă, teologul grec păstrează în mod coerent pe parcursul întregii scrisori
		+	distincţiile între energia dumnezeiască şi energiile harului, atribuindu-le cu grijă
		+	numiri proprii realităţii desemnate. Astfel, observăm, spre deosebire de Lison, că
		+	termenul άυθυπόστατος [de-sine-subzistent] este folosit fără nici o ezitare cu
		+	strictă referire la energia necreată una, necompusă, aparţinând planului
		+	transcendent, ca una care este necauzată, neavând început, sau cu privire la
		+	numirile naturii divine ea însăşi necreată, de-sine-subzistentă şi nepricinuită, Iar
		+	cu privire la energiile Duhului, care îşi au obârşia în Duhul Sfânt şi care sunt
		+	împărtăşite prin el, sfântul nu mai foloseşte termenul άυθυπόστατος, nefiind
		+	cu putinţă ca manifestările energiilor şi ale darului Duhului Sfânt să fie de-sinesubzistente,
		+	ci ele subzistă tocmai prin darul Duhului Sfânt, fără ca prin
		+	pierderea lui auto, să piardă şi caracterul lor necreat.