Decalog - Revizia istoricului

Inistea la 10 septembrie 2025 12:23

2025-09-10T12:23:07Z

Inistea: /* Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama */

2023-12-12T20:42:57Z

‎Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama

Inistea la 2 august 2023 08:55

2023-08-02T08:55:41Z

Afișare diferențe

Inistea la 21 decembrie 2021 10:17

2021-12-21T10:17:05Z

Alexandru30: Corectarea redirecționării

2021-12-20T13:51:55Z

Corectarea redirecționării

Shubossu: /* Bibliografie */

2016-03-28T09:11:30Z

‎Bibliografie

Shubossu: /* Bibliografie */

2016-03-28T09:10:50Z

‎Bibliografie

Shubossu: /* Porunca a zecea */

2016-03-28T09:07:11Z

‎Porunca a zecea

Shubossu: /* Porunca a noua */

2016-03-28T09:06:27Z

‎Porunca a noua

Shubossu: /* Porunca a opta */

2016-03-28T09:05:43Z

‎Porunca a opta

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 [[Image:Decalogul 5.jpg|thumb|300px|right| Pergament cu Decalogul-Jekuthiel Sofer, 1768, Bibliotheca Rosenthaliana, Amsterdam]]
 {{Spiritualitate didactică}}
-'''Decalogul''' sau '''Cele 10 porunci''' (gr. δεκάλογος / dekálogos, din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”) cuprinde cele zece porunci date de [[Dumnezeu]] lui [[Proorocul Moise|Moise]] pe două table de piatră, numite Tablele Legii, în [[Muntele Sinai]], după ieșirea evreilor din Egipt, unde au fost robi timp de peste patru sute de ani (mileniul IV î.Hr.). Decalogul este parte din [[Legea lui Moise]] și este considerat ca fiind primul text de legi religios-morale, revelat de Dumnezeu oamenilor despre care ne vorbește [[Vechiul Testament]] ([[Cartea Ieșirii|Ieșire]] 20, 2-17; [[Deuteronom]] 5, 6-21). Decalogul este preluat și de [[creștinism]] și respectat ca o premisă de bază în lucrarea [[mântuire|mântuirii]] pentru creștini, dar și în multe alte culturi și civilizații.<ref>[[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2</ref>
+'''Decalogul''' sau '''Cele zece porunci''' (gr. δεκάλογος / dekálogos, din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”) cuprinde cele zece porunci date de [[Dumnezeu]] lui [[Proorocul Moise|Moise]] pe două table de piatră, numite Tablele Legii, în [[Muntele Sinai]], după ieșirea evreilor din Egipt, unde au fost robi timp de peste patru sute de ani (mileniul IV î.Hr.). Decalogul este parte din [[Legea lui Moise]] și este considerat ca fiind primul text de legi religios-morale, revelat de Dumnezeu oamenilor despre care ne vorbește [[Vechiul Testament]] ([[Cartea Ieșirii|Ieșire]] 20, 2-17; [[Deuteronom]] 5, 6-21). Decalogul este preluat și de [[creștinism]] și respectat ca o premisă de bază în lucrarea [[mântuire|mântuirii]] pentru creștini, dar și în multe alte culturi și civilizații.<ref>[[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2</ref>
 ==Porunca întâi==

@@ Linia 232: / Linia 232: @@
 Să nu desfrânezi [Iș 20, 14; Dt 5, 18], ca nu cândva să faci un mădular al lui Hristos potrivnic Lui și să fii mădular desfrânat [1 Co 6, 15] și să fii tăiat de la dumnezeiescul trup și aruncat în gheenă. Căci dacă fiica preotului, desfrânând în fărădelegi, la dreapta Judecată este aruncată în foc să ardă [Lv 21, 9], ca una care a necinstit numele tatălui său, cu cât mai mult este mai vrednic de veșnica osândă cel ce dedă trupul lui Hristos la o astfel de necurăție?
-Dacă însă te lepezi de aceasta și petreci în feciorie [Mt 19, 12] pentru a putea să fii întreg al lui Dumnezeu și, prin iubirea de desăvârșire, să fii desăvârșit unit cu Acela, rămânând în El toată viața, îngrijește-te să nu te lași abătut niciodată de la cele ale lui Dumnezeu [1 Co 7, 35], pregustând viața veșnică și trăind încă de pe pământ ca îngerii în ceruri. Căci îngerilor le este potrivită fecioria [Mt 22, 30], și asemenea lor se face — chiar în acest trup petrecând — tot cel ce păzește feciorelnica neprihănire. Dar încă mai presus de „îngeri”, se face el asemenea Tatălui ceresc, Care mai înainte de veci a născut în feciorie; (se mai face asemenea) și Celui feciorelnic care din feciorelnic Tată a venit la început prin naștere, iar la plinirea vremii din Fecioara Maică născându-Se cu trupul: și (mai este) asemenea Celui Care a venit în chip negrăit dintr-Unul Tatăl, nu născut, ci purces, Duhul Sfânt. Lui Dumnezeu se aseamănă acela și în nestricăcioasă nuntă este unit cu El. Cel care alege adevărata feciorie, trăiește în neprihănire cu trupul și cu cuvântul și cu mintea, împodobindu-se cu podoaba fecioriei.
+Dacă însă te lepezi de aceasta și petreci în feciorie [Mt 19, 12] pentru a putea să fii întreg al lui Dumnezeu și, prin iubirea de desăvârșire, să fii desăvârșit unit cu Acela, rămânând în El toată viața, îngrijește-te să nu te lași abătut niciodată de la cele ale lui Dumnezeu [1 Co 7, 35], pregustând viața veșnică și trăind încă de pe pământ ca îngerii în ceruri. Căci îngerilor le este potrivită fecioria [Mt 22, 30], și asemenea lor se face — chiar în acest trup petrecând — tot cel ce păzește feciorelnica neprihănire. Dar încă mai presus de „îngeri”, se face el asemenea Tatălui ceresc, Care mai înainte de veci a născut în feciorie; (se mai face asemenea) și Celui feciorelnic care din feciorelnic Tată a venit la început prin naștere, iar la [[plinirea vremii]] din Fecioara Maică născându-Se cu trupul: și (mai este) asemenea Celui Care a venit în chip negrăit dintr-Unul Tatăl, nu născut, ci purces, Duhul Sfânt. Lui Dumnezeu se aseamănă acela și în nestricăcioasă nuntă este unit cu El. Cel care alege adevărata feciorie, trăiește în neprihănire cu trupul și cu cuvântul și cu mintea, împodobindu-se cu podoaba fecioriei.
 Iar de nu alegi fecioria, nicidecum nu te poți asemui lui Dumnezeu: îți este totuși îngăduit să ai o singură soție întru Domnul după lege și cu aceasta singură să trăiești, ca propriul tău vas să-l ții în sfințenie [1 Tes 4, 4], abținându-te cu toată puterea de la altele. Vei putea însă să te abții de la aceasta în chip desăvârșit, dacă te vei păzi însă de întâlnirile cele de rușine și de te vei feri a spune și a auzi cuvinte desfrânate. De la toate acestea îți vei întoarce însăși privirea ta, a trupului și chiar a minții, atât cât este cu putință; și te vei obișnui ca nu cumva să cauți cu indiscreție la frumusețea chipurilor, căci „acela care privește o femeie și o poftește pe ea a desfrânat deja cu ea în inima sa” [Mt 5, 28] și din pricina aceasta necurată este inima lui înaintea lui Hristos Care caută, mai presus de orice, la inima noastră [1 Rg 16, 17]. Căci de la privirea cea iscoditoare și de la nerușinarea trupului se naște în suflet tulburarea. Dar de ce vorbesc despre desfrânare și adulter și toate necurățiile care se află în însăși firea cea căzută, când de la o simplă privire neîngăduită ațintită asupra frumuseților trupești, omul este târât, fără de nici o împotrivire, la cele mai de jos, până la grosolăniile cele împotriva firii. Drept aceea, tu, tăind de la tine rădăcinile cele amare ale păcatului, să nu porți roadele cele aducătoare de moarte, ci să aduci rodul curăției și al sfințeniei care se dobândește din aceasta și fără de care nimeni nu-L poate vedea pe Domnul [Evr 12, 14].<ref>Grigorie Palama, ''op.cit.''</ref>

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 [[Image:Decalogul 5.jpg|thumb|300px|right| Pergament cu Decalogul-Jekuthiel Sofer, 1768, Bibliotheca Rosenthaliana, Amsterdam]]
 {{Spiritualitate didactică}}
-'''Decalogul''' (Cele 10 porunci), (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”) a fost primit de [[Proorocul Moise|Moise]] de la [[Dumnezeu]] pe muntele Sinai. Respectarea sa reprezintă condiţia obligatorie pentru dobândirea [[mântuire|mântuirii]].
+'''Decalogul''' (Cele 10 porunci), (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”) a fost primit de [[Proorocul Moise|Moise]] de la [[Dumnezeu]] pe [[muntele Sinai]]. Decalogul este parte din [[Legea lui Moise]] și respectat ca o premisă de bază în lucrarea [[mântuire|mântuirii]] pentru creștini, dar și în multe alte culturi și civilizații.
 ==Porunca întâi==
-Porunca întâi este aceasta: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din
+Porunca întâi este aceasta: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Ieş. 20, 2-3).
 ===Ce învaţă această poruncă?===
-Această poruncă învaţă că [[Dumnezeu]]l cel din ceruri este adevăratul şi singurul
+Această poruncă învaţă că [[Dumnezeu]]l cel din ceruri este adevăratul şi singurul Dumnezeu, Căruia se cuvine slujirea şi slava dumnezeiască, şi opreşte închinarea la alţi dumnezei născociţi de mintea întunecată de [[păcat]]. Creştinul trebuie, deci, să creadă, să nădăjduiască şi să-L iubească numai pe Dumnezeu şi să nu se lepede de El, oricâte [[suferinţa|suferinţe]] s-ar abate asupra lui. Porunca aceasta cere creştinului să-şi împodobească viaţa cu cele trei [[virtute|virtuţi]] teologice: [[credinţa]], [[nădejdea]] şi [[iubirea|dragostea]], singurele în stare să-l păstreze în legătură strânsă şi continuă cu Dumnezeu.
 === Se opreşte oare prin porunca întâi cinstirea îngerilor şi a sfinţilor?===
-Nu, căci cinstirea dată lor este  alta decât aceea care se dă
+Nu, căci cinstirea dată lor este  alta decât aceea care se dă lui Dumnezeu. [[Înger]]ilor şi [[sfinţi]]lor se roagă creştinul numai pentru ca aceştia să mijlocească pentru el către Dumnezeu, prin [[rugăciune|rugăciunile]] lor.
 ===Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama===
-Domnul Dumnezeul tău Unul Domn este [Dt 6, 4] , cunoscut în Tatăl si în Fiul si în Duhul Sfânt: în Tatăl-nenăscut, în Fiul-născut, fără de început, fără de timp si fără patimă, Cuvântul cel întrupat, Care prin însuşi trupul Lui a uns ceea ce a luat de la noi, de unde şi numele de Hristos — adică Cel Uns; şi în Duhul Sfânt — Acelaşi Care de la Tatăl purcede, nu prin naştere, ci prin purcedere. Numai şi numai Acest Dumnezeu este adevărat — Cel în Treimea ipostasurilor, Unul Domn fiind şi neîmpărţit: prin fiinţă, voinţă, slavă, putere şi lucrare şi prin toate cele prin care cunoaştem dumnezeirea. Pe Acesta singur îl vei iubi şi Acestuia Unuia I te vei închina din tot cugetul tău, din toată inima ta şi cu toată puterea ta, şi vor fi cuvintele Lui şi aşezămintele Lui întru inima ta, pentru ca să le faci pe ele. Să cugeţi şi să vorbeşti despre ele când stai sau când mergi, dormind sau treaz fiind [Dt 6, 5-7]. Şi îţi vei aminti pururea de Domnul Dumnezeul tău [Dt 8, 18] şi de El singur te vei teme [Dt 6, 13] şi nu îl vei uita pe El, nici poruncile Lui; în acest chip, îţi va da ţie putere ca să faci voia Lui. Căci nimic altceva nu cere de la tine decât să te temi de El şi să-L iubeşti şi să mergi în toate căile Lui [Dt 10, 12]. Aceasta este slava ta [Dt 10, 21] şi Acesta este Dumnezeul tău.
+Domnul Dumnezeul tău Unul Domn este (Dt 6, 4), cunoscut în Tatăl si în Fiul si în Duhul Sfânt: în Tatăl-nenăscut, în Fiul-născut, fără de început, fără de timp si fără patimă, Cuvântul cel întrupat, Care prin însuşi trupul Lui a uns ceea ce a luat de la noi, de unde şi numele de Hristos — adică Cel Uns; şi în Duhul Sfânt — Acelaşi Care de la Tatăl purcede, nu prin naştere, ci prin purcedere. Numai şi numai Acest Dumnezeu este adevărat — Cel în Treimea ipostasurilor, Unul Domn fiind şi neîmpărţit: prin fiinţă, voinţă, slavă, putere şi lucrare şi prin toate cele prin care cunoaştem dumnezeirea. Pe Acesta singur îl vei iubi şi Acestuia Unuia I te vei închina din tot cugetul tău, din toată inima ta şi cu toată puterea ta, şi vor fi cuvintele Lui şi aşezămintele Lui întru inima ta, pentru ca să le faci pe ele. Să cugeţi şi să vorbeşti despre ele când stai sau când mergi, dormind sau treaz fiind [Dt 6, 5-7]. Şi îţi vei aminti pururea de Domnul Dumnezeul tău [Dt 8, 18] şi de El singur te vei teme [Dt 6, 13] şi nu îl vei uita pe El, nici poruncile Lui; în acest chip, îţi va da ţie putere ca să faci voia Lui. Căci nimic altceva nu cere de la tine decât să te temi de El şi să-L iubeşti şi să mergi în toate căile Lui [Dt 10, 12]. Aceasta este slava ta [Dt 10, 21] şi Acesta este Dumnezeul tău.
 Să nu cinsteşti întru nimic nepătimirea îngerilor celor mai presus de lume, nici invizibilitatea lor, necorporalitatea lor, nici neputinţa căderii lor dintru acestea, nici înţelepciunea — dacă ea este spre rătăcire —, nici adâncimea cugetului şi toată măiestria, nici orice altceva dintre cele a căror cinstire este cuvenită numai şi numai lui Dumnezeu. Să nu-ţi fie luarea-aminte la măreţia cerurilor şi la felurimea mişcărilor acestuia, la strălucirea soarelui sau limpezimea lunii, la sclipirea celorlalte stele, nici la buna întocmire a văzduhului, la bogăţia mării şi a pământului sau la vreun oarecare lucru dintre acestea, toate câte sunt făptura mâinilor lui Dumnezeu. Căci acestea toate sunt numai supuse lui Dumnezeu, toate sunt zidirea mâinilor Lui şi a Cuvântului Lui, de vreme ce sunt aduse la fiinţă din nefiinţă prin Cuvântul Cel fără de început, căci El Însuşi a zis şi s-au făcut, El Însuşi a poruncit şi s-au zidit [Ps 32, 9]. Pe Acesta deci singur Stăpân şi Ziditor a toată făptura să-L cinsteşti ca Dumnezeu, de El să te lipeşti cu dragoste şi către El să te întorci ziua şi noaptea de la căderile în păcate, cele de voie şi cele fără de voie. Căci El Însuşi este împreună-pătimitor, milostiv, mărinimos şi mult milosârd [Ps 102, 8] şi pururea făcător de bine, făgăduitorul şi dăruitorul împărăţiei cereşti şi fără de sfârşit, viaţă fără de durere, viaţă fără de moarte şi lumină spre bucurie nespusă celor evlavioşi şi celor ce se închină Lui şi Îl iubesc şi-I păzesc toate aşezămintele Lui.
@@ Linia 25: / Linia 20: @@
 ==Porunca a doua==
-Porunca a doua este aceasta: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici asemănare a vreunui lucru
+Porunca a doua este aceasta: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti lor” (Ieş. 20, 4-5).
 ===Ce învaţă porunca aceasta?===
 Porunca a doua învaţă că omul nu trebuie să se închine la [[închinarea la dumnezei străini|idoli]], adică la lucruri făcute
-de mâini omeneşti sau la alte făpturi ale lui Dumnezeu, pe care să le socotească înzestrate cu puteri dumnezeieşti. Se opreşte adică idololatria, atât de răspândită pe vremea când
+de mâini omeneşti sau la alte făpturi ale lui Dumnezeu, pe care să le socotească înzestrate cu puteri dumnezeieşti. Se opreşte adică idololatria, atât de răspândită pe vremea când Dumnezeu a dat poporului evreu cele 10 porunci, dar care este prezenta şi astăzi sub diverse forme (astrologia-idolatrizarea planetelor, feng shui-idolatrizarea a diverse obiecte, idolatrizarea cântăreţilor, actorilor, sportivilor celebri, etc)
 ===Dar ce înţeles poate să aibă această poruncă la creştini?===

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
 [[Image:Decalogul 5.jpg|thumb|300px|right| Pergament cu Decalogul-Jekuthiel Sofer, 1768, Bibliotheca Rosenthaliana, Amsterdam]]
 {{Spiritualitate didactică}}
-'''Decalogul''' (Cele 10 porunci), (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”) a fost primit de [[Moise]] de la [[Dumnezeu]] pe muntele Sinai. Respectarea sa reprezintă condiţia obligatorie pentru dobândirea [[mântuire|mântuirii]].
+'''Decalogul''' (Cele 10 porunci), (din cuvintele grecești δεκα, deka, „zece” și λoγoς, logos, „cuvânt”) a fost primit de [[Proorocul Moise|Moise]] de la [[Dumnezeu]] pe muntele Sinai. Respectarea sa reprezintă condiţia obligatorie pentru dobândirea [[mântuire|mântuirii]].
 ==Porunca întâi==

@@ Linia 364: / Linia 364: @@
 #Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2.
 #Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
-#Exegeza decologului după Sfântul Grigorie Palama. Traducerea a fost realizată de Laura Enache după PG 150, 1089-1101 și publicată în revista Teologie și Viață, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2003, pp. 263-269. Textul a fost completat cu referințele scripturistice după ediția italiană a lui Ettore Perrella, Gregorio Palamas, Che cos'e l'ortodossia - capitoli, scritti ascetici, lettere, omelie, Bompiani, 2006, pp. 344-361
+#Exegeza decologului după Sfântul [[Grigorie_Palama|Grigorie Palama]]. Traducerea a fost realizată de Laura Enache după PG 150, 1089-1101 și publicată în revista Teologie și Viață, nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2003, pp. 263-269. Textul a fost completat cu referințele scripturistice după ediția italiană a lui Ettore Perrella, Gregorio Palamas, Che cos'e l'ortodossia - capitoli, scritti ascetici, lettere, omelie, Bompiani, 2006, pp. 344-361
 [[Categorie:Vechiul Testament]]

@@ Linia 350: / Linia 350: @@
 fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de [[păcat]]e ([[minciuna|minciună]], [[bârfa|bârfă]], [[cearta|ceartă]], [[furt]], [[invidia|invidie]], [[desfrânarea|curvie]], [[lăcomia|lăcomie]], [[uciderea|ură]], etc). Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim şi să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naşte păcatul, iar păcatul înfăptuindu-se naşte moartea veşnică<ref>Iacov 1,15</ref>. [[Iisus|Mântuitorul]] spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule”.<ref>Matei 15, 19</ref> Aşadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a cauzelor răului, care sălăşluiesc în
 inima omului şi se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci creştinul este dator să se
 curăţească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin [[rugăciune]], [[post]] şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, precum citim în [[Sfânta Scriptură]]: „Să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu”<ref>2 Cor. 7, 1</ref>.
 ==Note==

@@ Linia 337: / Linia 337: @@
 Porunca a noua este: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Ieş. 20, 16).
 vezi [[mărturia mincinoasă]].
 ==Porunca a zecea==

@@ Linia 330: / Linia 330: @@
 ===Este furtul un păcat greu?===
 Da, [[furt]]ul este un păcat greu, fiindcă loveşte în datoria de a fi [[dreptatea|drepţi]] şi a [[iubirea|iubi]] pe aproapele nostru. Sfântul Apostol Pavel arată ca hoţii nu vor moşteni [[împărăţia lui Dumnezeu]]<ref>1Cor. 6, 10</ref> Deci, datoria creştinului este să-şi câştige cele de trebuinţă numai prin muncă cinstită şi nicidecum să-şi însuşească pe nedrept lucrurile străine.
 ==Porunca a noua==