Avva - Revizia istoricului

Nick15: /* Bibliografie */

2014-08-12T19:36:32Z

‎Bibliografie

Kamasarye: /* În Sfânta Scriptură */

2013-09-23T04:05:28Z

‎În Sfânta Scriptură

Michaell: pictură

2013-09-20T19:33:08Z

pictură

Michaell: Abba - Tată iubit! am tradus şi textul din engleză.

2013-09-20T18:26:11Z

Abba - Tată iubit! am tradus şi textul din engleză.

Inistea la 6 mai 2012 13:10

2012-05-06T13:10:02Z

Inistea: /* În Noul Testament */

2012-04-29T17:14:34Z

‎În Noul Testament

Inistea: /* În Noul Testament */

2012-04-29T17:13:04Z

‎În Noul Testament

Inistea la 15 februarie 2012 22:03

2012-02-15T22:03:09Z

Kamasarye: /* Avva în tradiţia monastică */

2006-12-09T22:15:08Z

‎Avva în tradiţia monastică

Radu: /* Avva în tradiţia monastică */

2006-11-24T20:53:25Z

‎Avva în tradiţia monastică

@@ Linia 27: / Linia 27: @@
 [[Categorie:Monahism]]
 [[Categorie:Spiritualitate]]
-[[Categorie:Sfinţi]]
+[[Categorie:Sfinți]]

@@ Linia 7: / Linia 7: @@
 Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în [[Vechiul Testament]] și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția aramaică de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii [[Tatăl nostru]].
 {{Citat|Jesus also taught of a near and personal God who is involved in the lives of the faithful rather than a distant creator. The Aramaic ABBA is considered by Jeremias and Fitzmyer to be unique to Jesus. The word means "my dear father" or, as some scholars characterize, "Dad." To Jews the Name of God carries such an awesome mystique that it cannot be pronounced. Pronouncing the name of God in 1st century Palestine constituted blasphemy and brought the death penalty. The idea of referring to God as "daddy" must have been notable. It was certainly unusual but, unlike Jeremias and Fitzmyer, I don’t believe non-existent in pre-yeshuine Palestine. "Abba" was used by the grandson of Honi the Circle Drawer (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). It may be that ABBA was used by certain holy men or prophets who felt a direct connection with God but was rare in usage. Paul uses "Abba" in Gal 4:6 and Rom 8:15. Since Paul uses an Aramaic word for believers who didn’t know Aramaic, the word must have had significance to early believers. It suggests that Jesus put emphasis on the use of "Father" as an address to God and encouraged it.|THE LORD’S PRAYER, by Jack Kilmon <ref>''The Lords’s Prayer'', by Jack Kilmon - http://www.historian.net/lp-pap2.html</ref>}}
-{{Citat|Iisus predică un Dumnezeu apropiat şi personal ce este un Părinte iubitor, mai degrabă implicat în vieţile credincioşilor decât un creator distant. Aramaicul ABBA este considerat de către Jeremias şi Fitzmyer  a fi specific lui Iisus. Cuvântul înseamnă "părinte iubit",sau, aşa cum anumiţi exegeţi consideră, diminutivul cuvântului tată. Pentru evrei, Numele lui Dumnezeu avea o atât de mare încărcătură spirituală încât nu putea fi pronunţat. Pronunţarea numelui lui Dumnezeu în primul secol în Palestina constituia o blasfemie ce atrăgea pedeapsa cu moartea. Intenţia de apelare a lui Dumnezeu într-un mod atât de familiar cu siguranţă că atragea atenţia. Era cu siguranţă neobişnuit dar, spre deosebire de Jeremoas şi Fitzmyer, nu cred că acest cuvânt nu exista în Palestina pre-creştină. "Abba" a fost folosit de Honi the Circle Drawer(Honi ha-M'agel) (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). Este posibil ca ABBA să fi fost folosit de anumiţi oameni sfinţi sau profeţi care se simţeau într-o conexiune directă cu Dumnezeu, dar era rar folosit. Apostolul Pavel foloseşte Abba în Galateni4:6 şi în Romani8:15. Deoarece Pavel foloseşte un cuvânt aramaic în faţa unor credincioşi care nu cunosc aramaica înseamnă că acest cuvânt avea o semnificaţie pentru vechii credincioşi. Sugerează că Iisus pune accent pe folosirea apelativului Tată faţă de Dumnezeu şi o încurajează.  |RUGĂCIUNEA DOMNULUI/TATĂL NOSTRU, Jack Kilmon }}
+{{Citat|Iisus predică un Dumnezeu apropiat şi personal, implicat în vieţile credincioşilor mai degrabă decât un creator distant. Aramaicul ABBA este considerat de către Jeremias şi Fitzmyer a fi specific lui Iisus. Cuvântul înseamnă "părinte iubit", sau, aşa cum consideră anumiţi exegeţi, ''"tati"''. Pentru evrei, Numele lui Dumnezeu avea o atât de mare încărcătură spirituală încât nu putea fi pronunţat. Pronunţarea Numelui lui Dumnezeu în primul secol în Palestina constituia o blasfemie ce atrăgea pedeapsa cu moartea. Intenţia de invocare a lui Dumnezeu într-un mod atât de familiar cu siguranţă că atrăgea atenţia. Era cu siguranţă neobişnuit dar, spre deosebire de Jeremias şi Fitzmyer, nu cred că acest cuvânt nu ar fi existat în Palestina pre-creştină. "Abba" a fost folosit de Honi Desenatorul de ercuri(Honi ha-M'agel) (Talmudul babilonian, ta-anith, 23b). Este posibil ca ABBA să fi fost folosit de anumiţi oameni sfinţi sau profeţi care se simţeau într-o legătură directă cu Dumnezeu, dar era rar folosit. Apostolul Pavel foloseşte Abba în Galateni 4:6 şi în Romani 8:15. Dat fiind că Pavel foloseşte un cuvânt aramaic în faţa unor credincioşi care nu cunosc aramaica înseamnă că acest cuvânt avea o semnificaţie pentru primii credincioşi. Sugerează că Iisus punea accent pe folosirea apelativului "Tată" faţă de Dumnezeu şi o încuraja.  |RUGĂCIUNEA DOMNULUI/TATĂL NOSTRU, Jack Kilmon }}
 ==În tradiţia monastică==

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 20 septembrie 2013 19:33
Linia 1:		Linia 1:
−	'''Avva''' sau '''Abba''' este un cuvânt grec (în greaca veche: ἀϐϐᾶ / abbã, «părinte, tată») preluat ca atare direct din [[aramaică]], mai întâi în [[Noul Testament]]. Aramaicul ''abba'' («tată, părinte») este corespondent al cuvântului ebraic ''âb'' («tată, părinte»), utilizat la vocativ și la nominativ în [[iudaism]] atât cu sensul său propriu, dar mai ales ca mod respectuos de adresare faţă de înţelepţi sau rabini. În greaca veche litera ''B'' se pronunţa ''b'' şi nu ''v'' precum în cea modernă. Cuvântul original este ''Abba - Tată iubit''. În limba sanscrită şi în alte limbi sud-asiatice cuvântul ''Baba'' are aceeaşi semnificaţie.	+	[[Imagine:Giovanni di paolo, Christ in the Garden of Gethsemane.jpg\|thumb\|300px\|right\| În [[Grădina Ghetsimani]], Hristos se roagă [[Dumnezeu Tatăl\|Tatălui Preasfânt]] folosind cuvântul ''Abba - Tată iubit'']]
		+	'''Avva''' sau '''Abba''' este un cuvânt grec (în greaca veche: ἀϐϐᾶ / abbã, «părinte, tată») preluat ca atare direct din [[aramaică]], mai întâi în [[Noul Testament]]. Aramaicul ''abba'' («tată, părinte») este corespondent al cuvântului ebraic ''âb'' («tată, părinte»), utilizat la vocativ și la nominativ în [[iudaism]] atât cu sensul său propriu, dar mai ales ca mod respectuos de adresare faţă de înţelepţi sau rabini. În greaca veche litera ''B'' se pronunţa ''b'' şi nu ''v'' precum în cea modernă. Cuvântul original folosit de Iisus este ''Abba - Tată iubit''. În limba sanscrită şi în alte limbi sud-asiatice cuvântul ''Baba'' are aceeaşi semnificaţie.

	==În Sfânta Scriptură==		==În Sfânta Scriptură==

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
-'''Avva''' este un cuvânt grec (în greaca veche: ἀϐϐᾶ / abbã, «părinte, tată») preluat ca atare direct din [[arameană]], mai întâi în [[Noul Testament]]. Arameanul ''abba'' («tată, părinte») este corespondent al cuvântului ebraic ''âb'' («tată, părinte»), utilizat la vocativ și la nominativ în [[iudaism]] atât cu sensul său propriu, dar mai ales ca mod respectuos de adresare faţă de înţelepţi sau rabini.
+'''Avva''' sau '''Abba''' este un cuvânt grec (în greaca veche: ἀϐϐᾶ / abbã, «părinte, tată») preluat ca atare direct din [[aramaică]], mai întâi în [[Noul Testament]]. Aramaicul ''abba'' («tată, părinte») este corespondent al cuvântului ebraic ''âb'' («tată, părinte»), utilizat la vocativ și la nominativ în [[iudaism]] atât cu sensul său propriu, dar mai ales ca mod respectuos de adresare faţă de înţelepţi sau rabini. În greaca veche litera ''B'' se pronunţa ''b'' şi nu ''v'' precum în cea modernă. Cuvântul original este ''Abba - Tată iubit''. În limba sanscrită şi în alte limbi sud-asiatice cuvântul ''Baba'' are aceeaşi semnificaţie.
 ==În Sfânta Scriptură==
 În [[Noul Testament]], acest cuvânt este rostit pentru prima dată de Mântuitorul [[Iisus Hristos]] în rugăciunea din [[grădina Ghetsimani]]: "Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 26, 39); "Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă" ([[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 14, 36). Alături de traducerea greacă, s-a păstrat şi originalul aramaic. Termenul este folosit şi de [[Apostolul Pavel|Sfântul Apostol Pavel]], arătând că prin [[Botez]], creştinii sunt înfiaţi de [[Dumnezeu]], de aceea pot să-L numească "Avva, Părinte!" (Romani 8, 15; Galateni 4, 6; cf. 2 Corinteni 6, 18).
-Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în [[Vechiul Testament]] și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția arameană de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii [[Tatăl nostru]].
+Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în [[Vechiul Testament]] și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția aramaică de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii [[Tatăl nostru]].
 {{Citat|Jesus also taught of a near and personal God who is involved in the lives of the faithful rather than a distant creator. The Aramaic ABBA is considered by Jeremias and Fitzmyer to be unique to Jesus. The word means "my dear father" or, as some scholars characterize, "Dad." To Jews the Name of God carries such an awesome mystique that it cannot be pronounced. Pronouncing the name of God in 1st century Palestine constituted blasphemy and brought the death penalty. The idea of referring to God as "daddy" must have been notable. It was certainly unusual but, unlike Jeremias and Fitzmyer, I don’t believe non-existent in pre-yeshuine Palestine. "Abba" was used by the grandson of Honi the Circle Drawer (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). It may be that ABBA was used by certain holy men or prophets who felt a direct connection with God but was rare in usage. Paul uses "Abba" in Gal 4:6 and Rom 8:15. Since Paul uses an Aramaic word for believers who didn’t know Aramaic, the word must have had significance to early believers. It suggests that Jesus put emphasis on the use of "Father" as an address to God and encouraged it.|THE LORD’S PRAYER, by Jack Kilmon <ref>''The Lords’s Prayer'', by Jack Kilmon - http://www.historian.net/lp-pap2.html</ref>}}
 ==În tradiţia monastică==
 Peste câteva secole, Avva a fost numit acel [[monah]] cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (''pnevmatofor''), capabil de a fi [[părinte duhovnicesc]] celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare transmisă în scris mai întâi în ''Apoftegmata Patrum'' (i.e. [[Patericul egiptean]]), unde la început Sfântul [[Antonie cel Mare]] este numit "Avva" de către [[ucenic]]ul său Pavel cel Simplu. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin [[credinţă]] şi [[ascultare]], că prin intermediul lui ajunge în [[Duhul Sfânt|Duhul]], prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. [[Harismă|Harismele]] sale speciale erau ascultarea atentă şi [[discernământ]]ul. În primele secole ale [[monahism]]ului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]] (maică duhovnicească). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie, mai recent, cu simplul "părinte".

@@ Linia 6: / Linia 6: @@
 Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în [[Vechiul Testament]] și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția arameană de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii [[Tatăl nostru]].
 {{Citat|Jesus also taught of a near and personal God who is involved in the lives of the faithful rather than a distant creator. The Aramaic ABBA is considered by Jeremias and Fitzmyer to be unique to Jesus. The word means "my dear father" or, as some scholars characterize, "Dad." To Jews the Name of God carries such an awesome mystique that it cannot be pronounced. Pronouncing the name of God in 1st century Palestine constituted blasphemy and brought the death penalty. The idea of referring to God as "daddy" must have been notable. It was certainly unusual but, unlike Jeremias and Fitzmyer, I don’t believe non-existent in pre-yeshuine Palestine. "Abba" was used by the grandson of Honi the Circle Drawer (Babylonian Talmud, ta-anith, 23b). It may be that ABBA was used by certain holy men or prophets who felt a direct connection with God but was rare in usage. Paul uses "Abba" in Gal 4:6 and Rom 8:15. Since Paul uses an Aramaic word for believers who didn’t know Aramaic, the word must have had significance to early believers. It suggests that Jesus put emphasis on the use of "Father" as an address to God and encouraged it.|THE LORD’S PRAYER, by Jack Kilmon <ref>''The Lords’s Prayer'', by Jack Kilmon - http://www.historian.net/lp-pap2.html</ref>}}
+==În tradiţia monastică==
 Peste câteva secole, Avva a fost numit acel [[monah]] cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (''pnevmatofor''), capabil de a fi [[părinte duhovnicesc]] celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare transmisă în scris mai întâi în ''Apoftegmata Patrum'' (i.e. [[Patericul egiptean]]), unde la început Sfântul [[Antonie cel Mare]] este numit "Avva" de către [[ucenic]]ul său Pavel cel Simplu. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin [[credinţă]] şi [[ascultare]], că prin intermediul lui ajunge în [[Duhul Sfânt|Duhul]], prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. [[Harismă|Harismele]] sale speciale erau ascultarea atentă şi [[discernământ]]ul. În primele secole ale [[monahism]]ului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]] (maică duhovnicească). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie, mai recent, cu simplul "părinte".

@@ Linia 4: / Linia 4: @@
 În [[Noul Testament]], acest cuvânt este rostit pentru prima dată de Mântuitorul [[Iisus Hristos]] în rugăciunea din [[grădina Ghetsimani]]: "Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!" ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 26, 39); "Avva Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă" ([[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 14, 36). Alături de traducerea greacă s-a păstrat şi originalul aramaic. Termenul este folosit şi de [[Apostolul Pavel|Sfântul Apostol Pavel]], arătând că prin [[Botez]], creştinii sunt înfiaţi de [[Dumnezeu]], de aceea pot să-L numească "Avva, Părinte!" (Romani 8, 15; Galateni 4, 6; cf. 2 Corinteni 6, 18).
-Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în Vechiul Testament și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată va chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului).
+Însă această apelațiune de ''abba'' pentru Dumnezeu nu era deloc folosită în Vechiul Testament și în scrierile iudaismului posterior, ci ea este caracteristică limbajului lui Iisus<ref>Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 94</ref>. Mai mult, specialiștii în aramaică Jeremias și Joseph A. Fitzmyer - care nu au găsit termenul niciunde folosit în tradiția arameană de până la anul 200 d.Hr. - consideră că termenul, așa cum este folosit de Iisus, are o încărcătură familiară, aceea de tată apropiat de familie (poate chiar diminutiv de drag precum „tătic”), și că utilizarea lui nu a rămas neobservată, ba chiar a trebuit să-i marcheze pe cei din epocă, astfel încât cuvântul să se perpetueze în comunitatea creștină ca atare (chiar în comunitățile de limbă greacă la care scrie Pavel, și care nu înțelegeau filiațiunea cuvântului). Deși apare ca atare transcris de evangheliști pentru prima dată în rugăciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani, ei sunt de părere că Mântuitorul îl folosea destul de curent, și că l-ar fi folosit chiar în varianta aramaică a rugăciunii [[Tatăl nostru]].
 ==Avva în tradiţia monastică==
 Peste câteva secole, Avva a fost numit acel [[monah]] cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (''pnevmatofor''), capabil de a fi [[părinte duhovnicesc]] celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare transmisă în scris mai întâi în ''Apoftegmata Patrum'' (i.e. [[Patericul egiptean]]), unde la început Sfântul [[Antonie cel Mare]] este numit "Avva" de către [[ucenic]]ul său Pavel cel Simplu. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin [[credinţă]] şi [[ascultare]], că prin intermediul lui ajunge în [[Duhul Sfânt|Duhul]], prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. [[Harismă|Harismele]] sale speciale erau ascultarea atentă şi [[discernământ]]ul. În primele secole ale [[monahism]]ului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]] (maică duhovnicească). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie, mai recent, cu simplul "părinte".

@@ Linia 5: / Linia 5: @@
 ==Avva în tradiţia monastică==
-Peste câteva secole, Avva a fost numit acel monah cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (pnevmatofor), capabil de a fi părinte duhovnicesc celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare mai întâi în Apoftegmata Patrum (Patericul), unde la început Sfântul Antonie este numit "Avva" de către ucenicul său Pavel. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin credinţă şi ascultare, că prin intermediul lui ajunge în Duhul prin Fiul la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. Harisma sa specială era ascultarea atentă şi discernământul. În primele secole ale monahismului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]](maică). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheronda" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie mai recent cu simplul "părinte".
+Peste câteva secole, Avva a fost numit acel monah cu experienţă, care pe baza vieţuirii sale era recunoscut drept purtător de duh (''pnevmatofor''), capabil de a fi părinte duhovnicesc celor care trăiau în preajma lui şi îi cereau sfatul, fiind considerat povăţuitor duhovnicesc. Această denumire apare mai întâi în ''Apoftegmata Patrum'' (Patericul), unde la început Sfântul Antonie este numit "Avva" de către ucenicul său Pavel. Acest cuvânt de origine semitică a fost adoptat de monahii din pustia Egiptului, deoarece trebuiau să exprime o realitate nouă pentru care nu aveau un termen specific în limba lor. Ei au împrumutat cuvântul "Avva" din Noul Testament, căci astfel puteau să sublinieze în acelaşi timp caracterul personal al relaţiei dintre ucenic şi părinte, cât şi faptul că se referea la Dumnezeu. Adresându-se "bătrânului" său cu acest cuvânt, monahul nu doar că se abandona ca un copil părintelui său, dar şi mărturisea, prin credinţă şi ascultare, că prin intermediul lui ajunge în Duhul, prin Fiul, la Tatăl. Din apoftegmele patericale reiese că Avva povăţuia printr-o învăţătură care cuprindea experienţa vieţii sale în Dumnezeu. Harismele sale speciale erau ascultarea atentă şi discernământul. În primele secole ale monahismului, şi unele călugăriţe aveau acest rol de călăuzire duhovnicească, fiind numite [[Amma]] (maică). Paternitatea duhovnicească s-a transmis până în zilele noastre, dar termenul "Avva" este folosit astăzi mai mult livresc, în limbajul uzual fiind înlocuit de grecescul "gheron(da)" sau rusescul "stareţ". În română termenul este folosit fie sub forma sa slavonă, "stareţ" (deşi se suprapune uneori ca înţeles cu termenul de [[egumen]]), fie, mai recent, cu simplul "părinte".
 ==Bibliografie==