Vizualizare sursă pentru „Sinesie Jivanovici”

'''Sinesie Jivanovici''' (n. 1711 - d.  1768) a fost înscăunat [[Arhiepiscopia Aradului|episcop de Arad]] în 1751, dedicându-și eforturile pentru apărarea Ortodoxiei împotriva [[Nașterea uniației în Transilvania|uniației]] în Arad, Bihor, și Hălmagiu.

{{Citat|Sinesie a fost cel mai vrednic episcop de Arad din secolul al XVIII-lea, căci de numele său se leagă biruința definitivă a Ortodoxiei în regiunile amintite (Arad, Bihor, Hălmagiu n.n), precum și o seamă de realizări gospodărești și cărturărești.|Pr. [[Mircea Păcurariu]]<ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.</ref>}}

== Context istoric ==
Cu prilejul Congresului național-bisericesc sârb care a ales [[mitropolit]] pe Pavel Nenadovici (fostul episcop de Arad; 1748-1749), comisarul (delegatul) imperial trimis să asiste la lucrări a cerut - în numele Guvernului austriac - desființarea [[Arhiepiscopia Aradului|Episcopiei Aradului]], motivând că ea nu are mijloace de întreținere și că nu era prevăzută în diploma imperială din [[4 martie]] 1695.

Adevăratul motiv trebuia căutat însă în acțiunea episcopiei de apărare a Ortodoxiei din Arad și Bihor. Datorită strădaniilor lui Pavel Nenadovici, care a înaintat un memoriu împărătesei Maria Tereza, [[scaun|scaunul vlădicesc]] de la Arad a fost menținut, fiind numit ca [[episcop]], în vara anului 1751, Sinesie Jivanovici, cu jurisdicție în Arad, Bihor, Hălmagiu. 

După cum era și firesc, episcopul Sinesie a ajuns chiar de la începutul păstoririi sale la neînțelegeri cu arhiereul unit Meletie Kovacs de la Oradea și cu noul episcop latin de acolo Pavel Forgach (1748-1759), dar și cu vicarul (apoi episcopul) unit Petru Pavel Aron de la Blaj.

== Biruința de la Hălmagiu ==
=== Introducere ===
În 1733, o parte din districtul Hălmagiului a fost atașată la principatul Transilvaniei (comitatul Zarand), iar o altă parte la Ungaria. Episcopul Isaia Antonovici a căutat să-și păstreze jurisdicția asupra teritoriilor hălmăgene anexate la Transilvania, încercând să facă acolo o vizită canonică, dar a fost împiedicat de autoritățile locale.

La numirea lui Sinesie ca [[episcop]], i s-a acordat jurisdicție asupra Hălmagiului, dar fără dreptul de a face vizite canonice. În aceste condiții Hălmagiul a fost cercetat de vicarul Petru Aron din Blaj (în 1749 și a doua oară, în 1752), însoțit de doi preoți atrași la uniație, precum și de reprezentanții autorităților. Au cercetat mai multe [[biserică|biserici]], silind pe credincioși să ia parte la [[slujbă|slujbe]], iar trei preoți au fost aruncați în închisoare.

Tot pe atunci, administratorul domeniului statului din Hălmagiu a izbutit să obțină un act semnat de 35 de români de pe acest domeniu, prin care declarau că vor să fie puși sub ascultarea episcopului unit de la Blaj.

Preoții și credincioșii de acolo au protestat împotriva acestor abuzuri, înaintând memorii mitropolitului Pavel Nenadovici și episcopului Sinesie, cerând să-i ia sub oblăduirea sa duhovnicească.

=== Comisiile de anchetă ===

Două comisii de anchetă au înaintat Curții rapoarte tendențioase, în care aproape toți românii din Hălmagiu erau declarați uniți. Cu prilejul acestor cercetări, s-au săvârșit numeroase arestări în rândurile credincioșilor.

Memoriile mitropolitului Pavel Nenadovici la Curtea din Viena au dat rezultatul dorit, căci s-a instituit o nouă comisie, pentru conscrierea tuturor preoților și credincioșilor, formată din doi reprezentanți ai guvernului, doi preoți - un unit și un ortodox - și un secretar (mitropolitul a delegat pe [[arhimandrit]]ul Moise Putnic, viitor episcop de Timișoara, apoi mitropolit de Carloviț, iar vicarul Aron, pe cunoscutul prigonitor al ortodocșilor, protopopul Avram Pop din Daia).

În luna mai 1754, s-au prezentat în fața comisiei preoții și credincioșii din Hălmagiu și satele din jur. Rezultatul a fost uluitor. S-au declarat uniți numai trei preoți, iar dintre credincioși abia patru iobagi. Împărăteasa a luat act de voința clerului și credincioșilor de aici, hotărând ca biserica din Hălmagiu să fie dată celor trei preoți uniți, care primeau leafă de la stat (doi câte 150 fl. pe an, unul câte 50 fl.). Cei 35 de credincioși care semnaseră actul de unire in 1751, deși au cerut revenirea la Ortodoxie, au fost considerați și pe mai departe ca uniți.

=== Păstrarea credinței drepte ===

Preotul Gheorghe Popovici din Hălmagiu, care se împotrivise „sfintei uniri”, a fost aruncat în închisoarea din Sibiu, de unde apoi a fost eliberat, cu condiția să se mute în alt ținut. În schimb, episcopului Sinesie i se acordă dreptul de a vizita districtul Hălmagiului.

În felul acesta, Ortodoxia a înregistrat o biruință desăvârșită asupra celor care încercau să înstrăineze poporul român de Biserica sa.

== Biruința de la Bihor ==
=== Introducere ===
Dacă în Hălmagiu lupta pentru Ortodoxie a fost purtată mai mult de mitropolitul Pavel, în Bihor ea s-a desfășurat sub directa îndrumare a episcopului Sinesie.

Cu aprobarea Curții din Viena, în primăvara anului 1753, a venit în Bihor, instalându-se în reședința sa din Oradea-Velența, apărat de ostașii sârbi din cetate. Timp de două luni, a strâns informații de la delegații satelor, privitoare la situația Bisericii Ortodoxe din Bihor. Pe baza acestora, a cerut Curții să-i recunoască dreptul de a vizita oricând Bihorul, motivând că aproape toate satele erau ortodoxe.

=== Comisia pentru Bihor ===
Împărăteasa a numit o comisie (a treia, după cele din 1727 și 1737), formată din arhiepiscopul de Calocea, ca președinte, și doi generali, cu îndrumarea ca preoții și credincioșii să fie întrebați despre cele patru puncte florentine și să declare cărei Biserici doresc să aparțină. Comisia a lucrat din decembrie 1754 până în 1756. Din toate satele Bihorului, doar trei (Poceiu, Leta Mare și Sintandrei) au fost declarate unite, pe baza răspunsurilor la întrebările teologice care le-au fost puse.

Celelalte au fost declarate ortodoxe și supuse episcopului din Arad. Episcopia catolică a făcut de îndată contestație împotriva hotărârilor luate, încât Curtea - nemulțumită și ea de un astfel de rezultat - a numit o nouă comisie (fără generali), care să verifice actele celei dintâi. Noua comisie a lucrat în anii 1757-1759, silind la unire alte câteva sate: opt pentru că aveau biserici ridicate de „domnii de pământ”, zece pentru că în fața comisiei nu s-au declarat categoric pentru niciun rit.

=== Păstrarea credinței drepte ===

În acest timp, vlădica Sinesie avea ca vicar la Oradea („episcopesc namestnic”) pe [[ieromonah]]ul Metodie. Prin mijlocirea acestuia, credincioșii bihoreni primeau pastorale din partea episcopului și chiar din partea mitropolitului Pavel Nenadovici. La începutul anului 1759, el era în Oradea-Velența, așteptând să primească aprobarea pentru vizita canonică în Bihor. În sfârșit, i-a fost dată, dar cu anumite restricții (să fie însoțit de un reprezentat al autorităților, să nu încerce să reîntoarcă pe uniți la Ortodoxie etc.).

Între [[25 martie]] și [[25 august]] 1759, episcopul Sinesie a cercetat 271 de sate. Peste tot a fost primit cu multă dragoste, dar mai ales cu multă dărnicie, primind felurite danii, în bani sau în natură. El însuși, precum și secretarul său au întocmit un „protocol”, în care notau felurite date asupra bisericilor, preoților și satelor cercetate (păstrat azi la Carloviț). 

Lucrările comisiei de anchetă din 1754-1756, ca și vizita canonică a lui Sinesie din 1759, reprezintă o biruință a Ortodoxiei în Bihor, încheindu-se un capitol istoric bogat în fapte și în strădanii pentru apărarea credinței strămoșești.

== Alte activități episcopale ==
=== Activități gospodărești ===
Din banii strânși în cursul vizitei sale în Bihor, vlădica Sinesie a izbutit să creeze [[eparhie]]i sale o bună stare materială. A zidit o nouă reședință episcopală, precum și o [[mănăstire]] în Arad-Gai, cu [[hram]]ul Sfântul [[Simeon Stâlpnicul]] (cu o moșie de 300 jugăre), care a devenit, apoi, gropnița vlădicilor din Arad, a înzestrat Episcopia cu [[odor|odoare]], odăjdii și cărți.

A purtat un proces îndelungat pentru recâștigarea bunurilor înstrăinate după moartea lui Ioanichie Martinovici. În urma demersurilor sale, s-a aprobat zidirea bisericii din Oradea-Velența.

=== Prigoniri îndurate de creștini ===
Este de notat că și în Bihor și Arad sunt întâlniți câțiva credincioși care au suferit temniță și chiar [[moarte]]a pentru credința lor, așa cum se întâmplase și în Transilvania.

De pildă, prin 1749, credinciosul Petru Gavruța din Pocola, lângă Beiuș, pentru că fusese la Carloviț să ceară ocrotire, a fost ținut în închisoare, în lanțuri, 13 săptămâni, apoi a fost izgonit din sat, murind în urma suferințelor îndurate.

Un credincios  din Comlăuș-Arad, Antonie Habata zis „Neamțu” (tatăl era neamț, iar mama româncă), a robit aproape trei ani, pentru că n-a acceptat să părăsească credința ortodoxă, în temnițele din Arad și din Șiria erau pe atunci și alți credincioși închiși pentru „apostasie”.

=== Apărarea Ortodoxiei în alte locuri ===
În mai multe rânduri a hirotonit preoți pentru Maramureș, încât autoritățile de stat au fost silite să intervină și să-l oprească. In județul Arad, a vegheat în permanență ca preoții și credincioșii săi să nu se îndepărteze de Ortodoxie. Era foarte aspru cu [[preot|preoții]] vinovați de felurite abateri. Notăm că în urma demersurilor sale, împărăteasa a dat dispoziții ca administratorul domeniului ducelui de Modena care avea multe sate in județul Arad să nu mai încaseze dări de la preoții români.

A avut legături și cu vlădicii români de peste Carpați. Astfel, în 1761, episcopul Grigorie Socoteanu a dat la tipar, la [[Arhiepiscopia Râmnicului|Râmnic]], cartea numită ''Pravila de rugăciuni a sfinților sîrbi'', cu binecuvântarea lui Pavel Nenadovici și cu cheltuiala lui Sinesie.

== Adormirea ==

A murit la [[14 martie]] 1768, fiind îngropat în [[ctitor]]ia sa din Arad-Gai. Prin testamentul său, întocmit cu două luni înainte de moarte, ruga pe mitropolitul Pavel Nenadovici (mort și el în același an) astfel:

:''să fie cu ochii deschiși asupra eparhiei Aradului, dar mai ales peste ținuturile Oradiei și Hălmagiului și să poarte de grijă ca creștinii pravoslavnici și credincioșii acestei eparhii să nu se clatine.''

Astfel, prin toate strădaniile sale pentru apărarea Ortodoxiei, vlădica Sinesie se înscrie printre cei mai străluciți ierarhi care au păstorit la Arad.

== Note ==
<references />

==Surse==
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

== A se vedea și ==
* [[Nașterea uniației în Transilvania]]

[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Episcopi]]