Vizualizare sursă pentru „Sfantul Grigorie Palama si Interpretarea Sfintei Scripturi”

Când Sfântul Grigorie Palama a ajuns la vederea lui Dumnezeu, el a
devenit un purtător al Tradiţiei şi, prin urmare, a înţeles predaniile sfinţilor de
mai înainte. Doar cei ce sunt înrudiţi duhovniceşte cu Sfinţii Părinţi le pot
înţelege predaniile.
înţelepţii acestei lumi, fără de experienţă, nu pot interpreta cuvintele
sfinţilor. Cuvintele sfinţilor sunt ca un fagure de miere plin de miere sau
lapte, bune pentru vârsta duhovnicească a fiecăruia. Oamenii care au
înţelepciunea lumii înţeleg doar învelişul dinafară al cuvintelor lor şi nu le pot
înţelege în profunzime şi, desigur, că nu ajung să-i hrănească pe ceilalţi
duhovniceşte.
Nu toţi oamenii pot să înţeleagă Sfintele Scripturi la fel. Aşa precum
soarele îşi trimite în mod egal razele sale peste toţi oamenii, dar numai cei
cu ochii deschişi îl pot vedea şi doar cei cu o bună vedere se bucură de zorii
dimineţii, la fel se petrec lucrurile şi în problemele duhovniceşti, ne spune
Sfântul. Dumnezeu îşi trimite Harul Său tuturor, dar numai cei ce îl
recepţionează plin de sensibilitate duhovnicească, se pot bucura de el.
Aceştia sunt Sfinţii, care şi-au curăţat ochiul minţii şi au căpătat mintea lui
Hristos. Ereticii folosesc cuvintele Duhului mai ales împotriva Duhului şi
acesta este un lucru dăunător urmaşilor lor.
Când hrana oferită de mamă pruncilor ei este tare, pentru a o putea face
bună de mâncat pentru copiii ei, ea o mestecă mai întâi în gură înainte de a o
oferi copilaşilor ei. Aceeaşi lucrare o fac şi Sfinţii Părinţi. Dar gurile ereticilor
sunt pline de otravă şi atunci când otrava este amestecată cu cuvintele
vieţii, acestea devin mortale şi pentru cei ce le ascultă în mod imprudent. De
320
aceea, el îi sfătuieşte pe creştini să-i evite mai ceva decât un şarpe veninos
pe cei ce analizează cuvintele Scripturilor dinafară, întrucât şarpele provoacă
moartea trupului, în timp ce cuvintele ereticilor aduc moartea veşnică a
sufletului.
De aceea, interpretarea Scripturilor este o problemă legată de Sfânta
Revelaţie.
Aşa precum Apostolii au primit adevărul şi l-au scris în evanghelii, la fel
şi interpreţii lor trebuie să experieze aceeaşi viaţă plină de revelaţii
duhovniceşti. A interpreta Scripturile înafara Bisericii este un lucru imposibil
de realizat, de neînţeles şi dăunător. După ce face prezentarea acestor
condiţii indispensabile interpretării lor, Sfântul Grigorie oferă exemple de
interpretare ortodoxă în toate operele sale. Desigur, Sfântul nu a scris vreun
tratat anume pentru analizarea acestui subiect, dar putem afla aceste
elemente în anumite pasaje ale predicilor sale ţinute fiilor săi duhovniceşti
din Tesalonic. Felul în care el analizează diferite texte aghiografice, parabole,
precum şi cuvintele Domnului şi ale Sfinţilor Apostoli este cu adevărat
impresionant. El se exprimă cu o extraordinară uşurinţă. El pătrunde în
înţelesurile cele mai adânci ale Sfintei Scripturi şi este inovator în mai multe
direcţii, de exemplu, atunci când arată că Maica Domnului a fost cea dintâi
care L-a văzut pe Hristos înviat. Analizele făcute asupra unor teme sfinte
precum Schimbarea la Faţă a Domnului, învierea şi înălţarea Sa, taina Crucii,
odihna dumnezeiască, hrana Domnului după învierea Sa, Prea Sfânta
Născătoare de Dumnezeu ca model isihast, Prea Curata Fecioară şi Hristos
Cel înviat, învierea Prea Curatei Fecioare, parabola cu omul ce datora zece
mii de talanţi, binecuvântările sărăciei, vameşul ca model de isihast, mintea
rătăcitoare - toate aceste lucruri ne arată faptul că el interpretează Biblia ca
un mare Părinte al Bisericii21.
e) Cunoaşterea lui Dumnezeu
Varlaam susţinea ideea conform căreia cunoaşterea lui Dumnezeu nu
este o chestiune de contemplare a Sa, care are loc prin transfigurarea
simţurilor, ci ea este un rod al înţelegerii raţionale, o lucrare a raţiunii. De
aceea, el afirmă că vederea lui Dumnezeu de către profeţi este inferioară
321
înţelegerii noastre raţionale. Dacă ar fi prevalat această părere, cu siguranţă
că adevărul împărtăşit de Biserică cu privire la cunoaşterea Dumnezeirii ar fi
fost denaturat. în diferite scrieri ale sale, el subliniază adesea adevărul că
vederea lui Dumnezeu nu este un lucru venit din exterior, ci este lăuntrică şi
se identifică cu lucrarea de îndumne-zeire a omului. Aceasta înseamnă că
prin îndumnezeire omul ajunge la vederea Luminii Dumnezeirii, care este
necreată. Vederea Luminii necreate este numită dar îndumnezeitor, pe care
Dumnezeu îl dăruieşte omului după voia Sa cea sfântă. Această stare de
îndumnezeire este totuna cu unirea şi comuniunea omului cu Dumnezeu,
este o participare la Dumnezeire şi o comuniune îndumnezeitoare. Aşadar,
termenul "îndumnezeire" este sinonim cu termenii de "comuniune",
"participare" şi "unire". Vederea, îndumnezeirea şi unirea cu Dumnezeu sunt
lucruri care oferă omului adevărata cunoaştere a Dumnezeirii. Această
cunoaştere este superioară celei obţinute prin simţuri, dar, mai exact spus,
ea este în armonie cu ele şi, totuşi, deasupra lor. Ochii trupeşti sunt
transfiguraţi şi, astfel, pot vedea Lumina necreată, care reprezintă strălucirea
firii divine, Slava Dumnezeirii, frumuseţea împărăţiei Cerurilor. Lumina este
invizibilă simţurilor, dacă acestea nu sunt transfigurate de către Duhul Sfânt.
În plus, vederea Luminii necreate şi cunoaşterea care rezultă de aici nu
numai că depăşesc firea şi puterea de cunoaştere omenească, dar şi lucrarea
virtuţilor. Lucrarea virtuţilor şi amintirea de Dumnezeu ne pregătesc pentru
dumnezeiasca unire, dar numai Harul este cel ce împlineşte această unire
inefabilă.
Este limpede din toate învăţăturile Sfântului Grigorie că vederea lui
Dumnezeu, îndumnezeirea, unirea şi cunoaşterea lui Dumnezeu se află într-o
strânsă legătură. Persoana umană îl vede pe Dumnezeu prin lucrarea
îndumnezeirii Sale, care este unirea cu El şi oferă adevărata cunoaştere a
Dumnezeirii.
Desigur, cunoaşterea lui Dumnezeu este superioară cunoaşterii umane
create. Aşadar, baza epistomologiei ortodoxe o formează iluminarea şi
vederea lui Dumnezeu în inima curăţită de patimi a omului24.
În concluzie, putem spune că teologia Sfântului Grigorie Palama, ca şi
Teologia Bisericii pe care o ilustrează, este o teologie empirică. Ea nu este

rodul ideilor şi al conceptelor, al raţiunii şi simţurilor, ci ea este Revelaţia
Dumnezeirii în inima omului. De aceea ea este adevărată. De aceea acordăm
atâta importanţă Sfântului Munte, întrucât aici se păstrează metoda prin
care noi ajungem la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la teologia curată. Desigur,
noi acordăm aceeaşi mare importanţă şi Sfântului Grigorie Palama, care a
conservat pentru noi toţi adevăratele învăţături ale teologiei ortodoxe.