Vizualizare sursă pentru „Epoca fanariotă”

{{reorg}}
'''Fanarioţii''' sau '''grecii fanarioţi''' (gr: ''Φαναριώτες'') erau membri ai familiilor aristocratice greceşti care locuiau în cartierul Fanar (tr. ''Fener'') din Constantinopol (Istanbul) <ref name="Britannica">"Phanariote", Encyclopedia Britannica 2006</ref> (Φανάρι,),<ref>Numele [[Fanar]] derivă dintr-un cuvânt grecesc legat de navigatia maritimă, care însemna "far". <br>{{cite web| url=http://www.komvos.edu.gr/dictonlineplsql/simple_search.display_full_lemma?the_lemma_id=15948&target_dict=1 | title=''Τριανταφυλλίδης [Triandafillis] On line Dictionary'' | work=Φανάρι (ναυτ.) |accessmonthday= | accessyear=}}</ref>  Acesta era principalul cartier al grecilor din [[Constantinopol]] (Istanbul), unde se afla şi sediul [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului]]. Fanarioţii dominau administraţia Patriarhiei şi interveneau deseori în alegerea înalţilor prelaţi, inclusiv a Patriarhulului Ecumenic, care avea statutul de  "[[Primus inter pares|Primul între egali]]" în rândul [[episcop]]ilor [[Biserica Ortodoxă|ortodocşi]]. 

Unii dintre membrii acestor familii, care dobândiseră o mare influenţă politică şi adunaseră averi considerabile în cursul secolului al XVII-lea au ocupat funcţii administrative foarte importante în Imperiul Otoman. Din 1669 până la 1821, fanarioţii au slujit ca ''dragomani'' (translatori) ai Sublimei Porţi în relaţia sa cu ambasadele străine. Alături de demnitarii Bisericii şi de funcţionarii locali din provincii, aristocraţia fanariotă s-a aflat la conducerea ''Milletului'' grecesc (populaţia ortodoxă a Imperiului Otoman) în timpul dominaţiei otomane până la izbucnirea războiului de independenţă al Greciei (1821). În timpul acestui război, fanarioţii au jucat un rol de primă importanţă şi au influenţat deciziile Adunării Naţionale greceşti, corpul reprezentativ al revoluţionarilor, convocat în şase şedinţe între 1821 şi 1829.

Unii dintre fanarioţi au fost numiţi domnitori (voievozi) ai Ţărilor Române într-o perioadă care a durat mai mult de un secol: în Moldova între 1711-1821 şi în Tara Românească între 1716-1821. La această demnitate accedeau de obicei foştii dragomani. Această perioadă este cunoscută în istoria României ca '''epoca fanariotă/epoca domniilor fanariote'''.