Vizualizare sursă pentru „Teodulie”

'''Teodulia''' (θεού + δοῦλος = robul lui Dumnezeu) este un concept istoriografic-religios ce servește să portretizeze istoria neamului sârb în relația lui cu [[Iisus Hristos]]. Această idee a fost introdusă explicit de Sf. [[Nicolae Velimirovici]]<ref>Conform Sf. [[Nicolae Velimirovici]], ''teodulia'' a fost introdusă deja de [[Sava al Serbiei|Sf. Sava]], chiar dacă nu i-a dat acest nume.</ref>, descriind poporul sârb ca un popor ce a fost mereu, în primul rând, slujitor al lui Hristos. Astfel, suferințele pătimite de neamul sârb sunt văzute ca datoria lor cerească, iar toate organele neamului, inclusiv Biserica și statul, sunt așteptate să slujească împreună lui Hristos.

== Introducere ==
Conform Sf. [[Nicolae Velimirovici]], linia de bază și continuă a istoriei sârbești pentru ultimii 800 de ani poate fi exprimată în două cuvinte: ''slujirea Hristosului'' (СЛУЖБА ХРИСТУ). În această perioadă de 8 secole, poporul sârb a fost cu adevărat ''Teodul'', adică slujitor al lui [[Dumnezeu]], sau ''Hristodul'', adică slujitor al lui Hristos, care este același lucru.

Niciodată majoritatea poporului sârb nu a deviat de la această linie de bază, dar au deviat unele grupări minoritate. Au deviat fie anumiți conducători ai poporului din cauza întunecimii minții, fie o mică parte a poporului împreună cu conducătorii lor din cauza corupției morale.

Timp de patru sute și treizeci de ani, evreii au fost robi în Egipt sub faraoni. La fel de mult timp au fost robi sârbii sub turci până la eliberarea, parțială, sub conducerea Prințului Miloș. Robiile sub Austria și Ungaria, pe de altă parte, au fost asemănătoare cu robia evreilor sub popoarele canaanite.

== Ștefan Nemanja  ==
=== Nemanja omul întreit ===
Un mare nevoitor a fost Ștefan Nemanja, întemeietorul și începutul unei istorii sârbe de opt secole. Nemanja a fost un nevoitor triplu: pentru Hristos Dumnezeu, pentru neam, și pentru propriul său suflet. Dar de aceea și un mare biruitor și un nemuritor.

Nemanja a fost un om atipic: a avut două [[botez]]uri, două nume, două chemări în viața sa, și după [[moarte]] două [[mormânt|morminte]]. Inițial a fost botezat [[catolicism|catolic]], apoi când a crescut a respins acest botez latin și s-a botezat conform legii ortodoxe. A fost numit ca domnitor Nemanja - după numele biblic Neemia - și apoi ca [[monah]] a fost numit Simeon. A fost domnitor și martir, iar la bătrânețe a devenit călugăr și cruciat.

Mormântul său inițial a fost la [[Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos)|Hilandar]], iar cel ulterior la Studenița. El a fost rădăcina sfântului neam al Nemanjicilor. A lăsat în urma sa nu doar sângele urmașilor săi, ci și sabia și crucea ca program în slujba Domnului. El a fost ''Teodul'' - slujitor al lui Dumnezeu - atât ca martir, cât și ca cruciat, și ca Nemanja și ca monahul Simeon. Chiar și după moarte, ca izvorâtor de mir, a rămas slujitor al lui Dumnezeu și ajutător al poporului. În el este întreaga istorie profundă a dinastiei sale, precum și istoria nespusă a destinului sârbilor până în prezent.

Nemanja a fost stăpân, dar și rob. A luptat cu frații săi și cu străinii. S-a luptat cu ortodocșii și cu ereticii. În proprii săi frați a avut trădători. Împotriva grecilor ortodocși a luptat pentru stat și pentru identitatea neamului, adică pentru numele sârbesc, pe care grecii doreau să-l înece în elenism. Împotriva ereziei latine și a [[bogomilism|bogomililor]] s-a luptat pentru credința adevărată și curată.

=== Programul lui Nemanja ===

Conform Sf. Nicolae Velimirovici, toate luptele lui Nemanja și toate obiectivele sale au fost îndreptate către un singur scop: să unească poporul sârb și să creeze un singur stat sârb. Dar nu unul laic, așa cum interpretează istoricii moderni, adică nu un popor laic și nu un stat laic, ci un popor iubitor de Hristos, care să slujească lui Hristos, și un stat sfânt, care să slujească din nou lui Hristos. Totul să slujească lui Hristos așa cum și el a slujit până la ultimul său suflu pe [[muntele Athos]], la Hilandar.

Naționalismul său este un naționalism ortodox, iar statul său este un stat teodul. Ideea sa fundamentală a fost pecetluită prin înfășurarea sabiei în coji și prin moartea sub crucea lui Hristos. Pentru că sabia fără [[cruce]] nu este nimic, iar crucea este biruitoare și fără sabie, în cele din urmă. Nemanja niciodată nu a luptat doar cu sabia, fără cruce, așa cum demonstrează bisericile sale.

În linii generale, Nemanja a condus poporul său împotriva a două puteri puternice - pan-elenismului constantinopolitan și pan-theocrația romană. El, poate inconștient sau spontan, sau cel puțin semiconștient, a deschis calea către viitorul poporului său, dar a fost necesar să vină [[Sava al Serbiei|Sf. Sava]], cel mai mic fiu al său, să își croiască și să îndrepte complet această cale, să cristalizeze ideile generale ale părinților săi și să le pună practic în aplicare într-o organizare internă perfectă a poporului sârb. Acolo unde bătrânul octogenar Nemanja a oprit, tânărul călugăr Sava a continuat, consecvent și inteligent până la genialitate.

== Sf. Sava ==
=== Teodulia introdusă ===
[[Sava al Serbiei|Sf. Sava]], pozitiv, practic și constructiv până în măduva oaselor, așa cum poate fi doar un om spiritual, un gospodar evanghelic, Sava a gândit cum să învingă răul cu binele. Cum, așadar, să învingă tendința pan-elenistă? Prin intermediul unei biserici naționale autonome. Și el a realizat asta. A rupt pentru totdeauna șubredul șovinism panhelenic, creând o biserică sârbească autonomă, independentă de Constantinopol. Și cum să învingă teocrația papală internațională din Roma? Creând ''teodulia'' - slujirea lui Dumnezeu - centrată în persoana suveranului.

Care este diferența între teocrație și teodulie? Ca între un stăpân impus și un servitor voluntar. Teocrația poate fi dublă: clericală (preoțească) și laică. Teocrația clericală este singura cunoscută și extrem de detestată în Europa, iar teocrația laică este cunoscută în lumea musulmană, în care un calif sau șeic sau șah este purtătorul autorității divine. Fiind ceva trecător, nu menționăm aici teocrația laică din Geneva, fondată de Calvin, dar care a dispărut odată cu el. Teocrația monastică de tip mai mare a existat din vremuri străvechi și există și acum în Tibet.

Conform Sf. Nicolae Velimirovici, teodulia este caracteristica principală a tuturor conducătorilor sârbi ai dinastiei Nemanjićilor. „Robul lui Hristos Dumnezeu” așa s-au numit și semnat toți, de la Ștefan cel întâi până la regele Uroș. Și nu numai Nemanjićii, ci și domnii, voievozii și stăpânii altor dinastii și familii s-au numit și semnat așa. Toți robi ai lui Hristos și ai lui Dumnezeu, toți teoduli, slujitori ai lui Dumnezeu. Astfel i-a îndrumat Sava pe toți, Nemanja le-a dat tuturor un exemplu, iar duhul lui Dumnezeu i-a întărit pe acest drum.

=== Teodulia la Sf. Sava ===
{{Citat|Biserica și statul - acestea au fost un singur organism nedespărțit al națiunii.|Sf. Nicolae Velimirovici}}

Sfântul Sava a stabilit și a consolidat astfel că [[arhiepiscop]]ul sârb să fie primul slujitor al lui Hristos în slujba spirituală și că regele sârb să fie primul slujitor al lui Hristos în slujba civică. Și când arhiepiscopul este un slujitor al lui Hristos, atunci toți preoții sunt slujitori ai lui Hristos, iar când regele este un slujitor al lui Hristos, atunci toți funcționarii, militari și civili, sunt slujitori ai lui Hristos. Toată ierarhia spirituală trebuie să slujească lui Hristos, iar întreaga ierarhie militară și civilă trebuie, de asemenea, să slujească lui Hristos. Deci, nu numai biserica trebuie să fie în slujba lui Hristos, ci și statul, și statul nu cu mult mai puțin decât biserica, și regele nu cu mult mai puțin decât arhiepiscopul. Teodulia este drumul și scopul atât al bisericii, cât și al statului în egală măsură.

Sava a exprimat aceasta foarte clar la Žiča, în momentul încoronării fratelui său Ștefan ca rege al sârbilor. În discursurile sale, el a subliniat în mod clar în fața regelui, nobililor și popoarelor două realități necontestabile; în primul rând, credința este singura temelie binecuvântată a vieții personale, a vieții sociale și a organizării statale; și în al doilea rând, că atât regele, cât și toți nobilii și întregul popor, la fel ca și clerul, trebuie să slujească credinței, adică Fondatorului credinței, Domnului Isus Hristos, Fiului Unul-Născut al lui Dumnezeu, astfel încât și noi toți să putem fi numiți fii ai lui Dumnezeu și să intrăm în Împărăția Cerurilor. Desigur, este vorba doar despre credința ortodoxă, despre credința pură și dreaptă, apostolică și patristică, fără amestecul învățăturilor eretice și politizarea clericală.

=== Concluzie ===

Conform Sf. Nicolae Velimirovici, pentru Sava Nemanja, călugărul din Muntele Athos, cel mai important lucru era să îi deschidă ochii poporului său și să vadă realitatea acelei alte lumi, spirituală și nemuritoare, către care trebuie să se orienteze și să își organizeze toate acțiunile această lume trupească, trecătoare și muritoare. Acea lume, aceea este Împărăția Cerurilor, pentru care el s-a atașat în al 17-lea său an și pentru care a muncit atât de mulți ani pentru a o cunoaște până la o certitudine perfectă și a se supune complet. Acea Împărăție cerească el a dorit să o prezinte și să o aducă întregului său popor în calitate de bătrân monah și patriot inflacarat. Pentru că aceasta este esența și principala, iar tot restul este doar un adăugământ și un corolar pentru cei care recunosc Împărăția Cerurilor și se supun ei. În urma a două sute de ani după prințul Lazăr din Krusevac, Sava și Nemanja, tinerețea sârbă și bătrânețea sârbă, s-au angajat în Împărăția Cerurilor. Aceasta este o răscruce crucială în viața fiecărui creștin și a fiecărui popor creștin, și anume: dacă se vor supune [[Împărăția lui Dumnezeu|Împărăției Cerești]] sau Împărăției pământești. A fost crucial în timpul lui Nemanja și Sava pentru poporul sârb și pentru toată istoria sa ulterioară până în prezent.

Prin slujirea sa lui Dumnezeu și poporului, prin duhul său gospodăresc, Sava a fost cel mai apropiat sârb de Hristos Domnul. Un servitor gospodar și un gospodar servitor - adevăratul Teodul. Teodulia a fost întreaga sa viață pământească, Teodulia - cel mai clar exemplu și testamentul său pentru tot poporul sărbesc. Acest exemplu și testament lăsat de el au fost ca o sămânță sănătoasă aruncată pe un pământ fertil, care a adus o recoltă bogată lui Dumnezeu pentru Împărăția Cerurilor de-a lungul secolelor până în prezent. Și exemplul și testamentul său pot fi exprimate printr-un singur cuvânt - Teodulia sau slujirea lui Dumnezeu.

== Teodulia explicată ==

Conform Sf. Nicolae Velimirovici, istoria sârbă nu cunoaște lupta între biserică și stat. Astfel de lupte nu există, în timp ce războaiele sângeroase au umplut istoria popoarelor occidentale. Cum poate fi explicat primul și al doilea? Primul prin Teodulia, iar al doilea prin Teocrația. Să luăm ca exemplu doi boi pașnici, care, puși sub același jug, trag aceeași căruță și slujesc aceluiași stăpân. Aceasta este Teodulia. Apoi să luăm doi boi încrâncenați care se bat unul pe altul, astfel încât uneori unul scapă din jug și îl înjunghie pe celălalt, forțându-l să tragă singur căruța, apoi altul face același lucru cu celălalt. Acesta este teocrația: războiul bisericii împotriva statului și războiul statului împotriva bisericii, războiul papei împotriva regilor și războiul regilor împotriva papei. Niciunul din această pereche de boi nu a vrut să slujească Stăpânului, fiecare dintre ei a vrut să joace rolul Stăpânului și să îl forțeze pe celălalt în jug. Prin urmare, căruțele Stăpânului au rămas neutilizate și câmpul său a rămas nelucrat și în cele din urmă a fost acoperit de buruieni. Așa stau lucrurile în Occident.

Gândul lui Sava era că ambii boi ar trebui să tragă la același jug, să slujească în mod egal Stăpânului. Atât biserica, cât și statul. Aceasta a fost o gândire biblică - chiar porunca lui Dumnezeu în Vechiul și în Noul Testament. Psalmistul examinează întreaga lume și tot ce este pe pământ, apoi, uimit, îi vorbește lui Dumnezeu: „Toate sunt slujitoare Ție” ([[Psalm]]ul 118, 91). Ce este omul, să fie singurul care face excepție?

Oriunde biserica s-a separat de stat, există o stare bolnavă, fie a bisericii, fie a statului, fie a ambelor. O biserică și un stat despărțite - asta înseamnă slujirea a doi stăpâni diferiți. Și pentru că există doar un singur adevărat Stăpân căruia i se poate sluji conștient și corect, adică Domnul Dumnezeu, asta înseamnă că una dintre instituții care dezbină și separă, fie biserica fie statul, trebuie să slujească adversarului lui Dumnezeu, diavolului. Discordia, cearta și războiul dintre biserică și stat dezonorează istoria popoarelor occidentale creștine de o mie de ani încoace. Odată biserica a fost în slujba vrăjmașului lui Dumnezeu din cauza teocratizării sale, iar apoi statul din cauza autocrației sale, uneori prima din cauza clericalismului, adică a unei slujiri greșite lui Dumnezeu, iar alteori a doua din cauza laicismului, adică a unei renunțări totale la slujirea lui Dumnezeu. Nu din rațiune, ci din răutatea părților disputate. Și răutatea întunecă mintea, din cauza căreia și se găsește în Sfânta Scriptură avertizarea: „Ai grijă să nu-ți întuneci mintea cu răutate”.

Sfântul Sava a salvat poporul său de toate aceste anomalii și orori prin instituirea Teoduliei ca drum și scop al bisericii și statului. Nu ar fi putut face acest lucru ușor dacă tatăl său, Nemanja, nu s-ar fi călugărit și dacă fratele său, născut din aceeași familie, nu ar fi fost rege. Însuși Dumnezeu a hotărât astfel încât la o răscruce istorică a istoriei sârbe să se afle doi frați ca lideri ai poporului, unul spiritual și celălalt secular, arhiepiscopul Sava și regele Stefan. 

== Concluzie ==

Conform Sf. Nicolae Velimirovici, istoria poporului sârb mărturisește clar și răspicat că cel care este slujitor al lui Hristos este cel mai bun gospodar, cel mai curajos soldat, cel mai iubit vecin, cel mai credincios prieten, cel mai ascultător fiu, cel mai onest cetățean - cu alte cuvinte, cel mai nobil om. 

Ce a realizat poporul sârb prin teodulie, prin slujirea lui Hristos Dumnezeu? A realizat că, prin Hristos, ajunge la cunoașterea sensului, drumului și scopului vieții umane pe pământ, și la o viziune clară și confirmată a Împărăției Cerurilor. Acesta este cel mai important lucru din toate, iar totul celelalte decurge din acesta.

Din toată experiența noastră istorică și din tot ceea ce am expus până acum, se pot trage trei principii directoare: un program pentru viitorul poporului sârb și al tuturor popoarelor ortodoxe.

# Primul principiu: respingerea și emanciparea de toate ideologiile neortodoxe și influențele străine în orice aspect al vieții naționale.
# Al doilea principiu: acceptarea slujirii lui Hristos Dumnezeu, așa cum au făcut toate generațiile anterioare și toți strămoșii noștri slăvitori, ca drum și sens al Bisericii, statului, școlii și tuturor instituțiilor naționale, precum și al vieții de familie și personale.
# Al treilea principiu: o viziune clară asupra Împărăției Cerești a lui Dumnezeu ca țel suprem al călătoriei și existenței pământești a tuturor slujitorilor lui Dumnezeu, atât a popoarelor cât și a indivizilor.

Prin urmare, emancipare, teodulie și viziune. În lumina acestor trei principii, toate celelalte probleme pot fi rezolvate foarte frumos. Și aceste trei principii reprezintă esența istoriei poporului sârb de la marele Nemanja până în zilele noastre.

== Note ==
<references />

== Surse ==
* Sf. Nicoale Velimirovici, ''СРПСКИ НАРОД КАО ТЕОДУЛ'', URL: https://svetosavlje.org/srpski-narod-kao-teodul/

== A se vedea și ==
* [[Raportul dintre domniile românești și Biserică]]
* [[Sfârșitul Bizanțului românesc]]
* [[Țările române și Muntele Athos]]

[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în Serbia]]