Vizualizare sursă pentru „Henoticon”

'''Henoticonul''' („''actul de unire''”) a fost un document emis de [[Imperiul Roman de Răsărit|Împăratul Roman de Răsărit]] [[Zenon]] în anul 482, într-o încercare de a reconcilia diferendele dintre creştinii calcedonieni şi cei ne-calcedonieni, diferende apărute în urma [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon]]. Acest document a fost pregătit de Patriarhul [[Acachie al Constantinopolului]]. Prin acest document, Zenon spera să împace populaţia provinciilor romane din Egipt, Palestina şi Siria, care adoptau din ce în ce mai mult [[monofizitism]]ul condamnat la Calcedon.

La moartea lui Leon I, Zenon i-a succedat la cârma Imperiului Roman de Răsărit, dar a fost forţat să părăsească tronul de uzurpatorul Basiliscus, în 475. Basiliscus era sprijinit de partida ne-calcedoniană din Alexandria. La reîntoarcerea lui Zenon pe tron, un an mai târziu, în Egipt a rămas predominantă influenţa ne-calcedonienilor.

În 482, tronul [[Biserica din Alexandria|Bisericii din Alexandria]] a trecut la Petru Mongus (Petru al III-lea), care avea vederi miafizite. Din cauza disputei continue dintre calcedonieni şi ne-calcedonieni, Acachie a pregătit un document, ''Henoticonul'', care a fost promulgat de Împăratul Zeno şi care intenţiona să furnizeze o bază pentru unirea celor două părţi. Zenon a promulgat Henoticonul fără aprobarea vreunui sinod de episcopi. În acest fel, Zenon spera să împace provinciile ne-calcedoniene din Egipt, Palestina şi Siria.

Subiectele pe care ''Henoticonul'' le întărea erau:
*credinţa aşa cum era definită de [[Sinodul I Ecumenic|Sinoadele I]] şi [[Sinodul II Ecumenic|al II-lea Ecumenice]];
*condamnarea lui [[Eutihie]] şi a lui [[Nestorie]] care fusese emisă la Calcedon;
*o aprobare explicită a celor doisprezece anateme ale lui [[Chiril al Alexandriei]] şi
*evitarea oricărei declaraţii referitoare la o fire sau două firi ale lui Hristos, într-o încercare de a-i mulţumi atât pe calcedonieni cât şi pe ne-calcedonieni.
Acest document nu a satisfăcut pe nici una din partide. Toate bisericile s-au simţit ofensate de intervenţia deschisă a împăratului în problemele bisericeşti. După doi ani de tergiversare şi tărăgănări din partea lui Acachie, Papa Romei [[Felix al III-lea]] a condamnat documentul în 484 şi l-a excomunicat pe Acachie. În consecinţă, Acachie a scos numele lui din [[diptic]], în acest mod începând în mod efectic [[Schisma acachiană]]. Excomunicarea a fost ignorată la Constantinopol, chiar şi după moartea lui Acachie în 489.

Zenon a murit în 491. Succesorul său, Anastasie I, era un împărat cu simpatii ne-calcedoniene, dar el a acceptat Henoticonul. Cu toate acestea, Anastasie a fost nepopular din cauza convingerilor sale [[miafizistism|miafizite]]. Vitalian, un general calcedonian, a încercat să îl detroneze în 514, dar fără succes. Anastasie a încercat să repare [[schismă|schisma]], împreună cu Papa Hormisdas al Romei, dar fără succes deoarece Anastasie a refuzat să recunoască excomunicarea lui Acachie, decedat în acel moment. Apoi, generalul Vitalian a încercat a doua oară să îl detroneze pe împărat, acesta fiind apărat însă de ofiţerii loiali lui.

Până la urmă, schisma provocată de Henoticon a fost oficial închisă în anul 519, când Împăratul [[Iustin I]] a recunoscut excomunicarea lui Acachie şi a reunit Bisericile Romei şi Constantinopolului. Cu toate acestea, Patriarhiile de Alexandria, Antiohia şi Ierusalim s-au rupt, formându-se în fiecare caz scaune calcedoniene şi ne-calcedoniene.

==Izvoare==
*[http://en.wikipedia.org/wiki/Henotikon  Wikipedia: Henotikon]

==Legături externe==
*[http://www.orthodox-library.org/henotikon.htm  Henotikon]
*[http://www.newadvent.org/cathen/07218b.htm  Catholic Encyclopedia: Henoticon]


[[Categorie:Istoria Bisericii]]

[[en:Henoticon]]