Vizualizare sursă pentru „Energiile divine”

Energiile divine

„insă va trebui să precizăm şi aici mai intai ce este in fond lucrarea puterii lui Dumnezeu. Ea este, aşa zicand, energia sau puterea prin care acţionează Dumnezeu atunci cand creează, cand poartă de grijă de toate, cand judecă ori cand randuieşte şi indrumă toate la vremea lor.” (Origen, Despre principii, Cartea intai, XII, 2, in PSB, voi. 8, p. 68)
Lumina dumnezeiască646
„Pentru fiii luminii şi noaptea este zi. Cand este fără lumină cel ce are lumină in inimă? Cand n-are soare şi zi cel pentru care Hristos este soare şi zi?” (Sf. Ciprian, Despre Rugăciunea Domnească, XXXIV, in PSB, voi. 3, p. 485)
„La noi, aici pe pămant, soarele cel material face dimineaţa in suflete odată cu răsărirea luminii spirituale şi atunci face lumină şi in sufletul celui care L-a primit.” (Sf. Vasile cel Mare, Omilia la Psalmul XLV, V, in PSB, voi. 17, p. 304)
646. Vezi şi studiul introductiv Dumnezeu esle lumină. - n.n.
1 6 8 PĂRINŢII BISERICII - INVĂŢĂTORII NOŞTRI
„Acest foc alungă pe demoni, inlătură păcatul, este putere a invierii, lucrare a nemuririi, iluminare a sufletelor sfinte şi sprijin al puterilor intelectuale. Să ne rugăm ca acest foc să vină şi la noi, pentru ca totdeauna umbland intru lumină, să nu lovim, vreodată, catuşi de puţin, picioarele noastre de piatră, ci să fim ca nişte sfeşnice in lume, păzind cuvantul vieţii veşnice.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, Omilia XXV, 10, in PSB, voi. 34, p. 204)
„Slava care a strălucit pe faţa lui Moise era o prefigurare a slavei celei adevărate. Atunci, iudeii nu puteau privi la faţa lui Moise (Exod 34, 35), acum insă, creştinii primesc in sufletele lor această slavă luminoasă, iar intunericul, neputand suporta strălucirea luminii, fuge orbit.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, Omilia XLVII, 1, in PSB, voi. 34, p. 270)
„Căci dacă şi nouă celor din lume ne sădeşte lumina Dumnezeu, El trebuie să se bucure ca inainte de toate celelalte, avand-o in firea proprie. Sau dacă socotesc unii că nu-i aşa, li se va putea spune celor ce s-au hotărat să cugete astfel: Inţelegeţi ne- inţelepţilor din norod şi inţelepţiţi-vă odată, nebunilor. Cel ce a sădit urechea nu aude? Sau cel ce a plăsmuit ochiul nu vede? (Ps. 93, 8-9). Căci viu este cuvantul lui Dumnezeu şi lucrător şi mai ascuţit decat o sabie cu două ascuţişuri, pătrunzand pană la despărţitura sufletului şi a duhului, a incheieturilor şi la măduvă şi deosebind gandurile şi sfaturile inimii; şi nu este zidire nearătată inaintea Lui. Şi toate sunt goale şi descoperite inaintea ochilor Lui (Evr. 4, 12-13).” (Sf. Chirii al Alexandriei, inchinare in duh şi adevăr, Cartea a IX-a, in PSB, voi. 38, p. 298)
Vederea Iul Dumnezeu
„Pe Dumnezeu nici unul din oameni nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut, ci El s-a arătat pe Sine insuşi (In. 1,18; Lc. 10, 22).
S-a arătat prin credinţă, singura prin care se poate vedea Dumnezeu.” (Epistola către Diognet, cap. 8, 5-6, in PSB, voi. 1, p. 415)
„(...) Cineva vede pe Dumnezeu nu din cauza inrudirii şi nici pentru că este spirit, ci pentru că este virtuos şi drept.” (Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryfon, Partea intai, IV, in PSB, voi. 2, p. 125)
„Iar dacă imi spui: Arată-mi pe Dumnezeul tău!, atunci iţi voi spune şi eu: Ara- tă-mi omul din tine şi-ţi voi arăta şi eu pe Dumnezeul meu! Arată-mi că ochii sufletului văd şi că urechile inimii tale aud! După cum cei care privesc cu ochii trupului inţeleg cele ce se petrec in viaţă şi pe pămant şi fac totodată deosebire intre lumină şi intuneric, intre alb şi negru, intre urat şi frumos, intre armonios şi nearmonios, intre măsurat şi nemăsurat, intre excesiv şi ciuntit şi la fel deosebesc sunetele de sunt ascuţite sau groase sau plăcute, tot aşa se poate spune şi de urechile inimii şi de ochii sufletului, că le este cu putinţă să vadă pe Dumnezeu. Da, Dumnezeu este văzut de cei ce pot să-L vadă dacă au deschişi ochii sufletului. Toţi oamenii au ochi; dar unii au ochii acoperiţi cu o pieliţă şi nu văd lumina soarelui. Pentru că orbii nu
DESPRE DUMNEZEU CEL VEŞNIC VIU 169
văd, nu inseamnă că lumina soarelui nu străluceşte, ci orbii să dea vina pe ei şi pe ochii lor. Tot aşa şi tu, o, omule, din pricina păcatelor şi a faptelor tale rele, ochii sufletului tău iţi sunt acoperiţi cu o pieliţă. Că omul trebuie să aibă aşa de curat sufletul ca o oglindă strălucitoare. După cum atunci cand oglinda prinde rugină, nu se poate vedea chipul omului in ea, tot aşa şi un om nu poate vedea pe Dumnezeu cand se află in el păcatul.” (Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, Cartea intai, II, in PSB, voi. 2, pp. 373-374)
„Toate aceste păcate te intunecă. Sunt ca un gunoi, care-ţi intră in ochi, de nu mai poţi vedea lumina soarelui. Tot aşa şi cu tine, o, omule! Păcatele tale te intunecă, de nu mai poţi vedea pe Dumnezeu.” (Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, Cartea intai, II, in PSB, voi. 2, p. 374)
„Despre chipul lui Dumnezeu nu se poate vorbi; chipul Lui nu se poate explica. Cu ochii trupeşti nu poate fi văzut chipul lui Dumnezeu.” (Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, Cartea intai, III, in PSB, voi. 2, p. 375)
„După cum in om nu se vede sufletul, că este nevăzut pentru oameni, dar prin mişcarea trupului se inţelege că este in om suflet, tot aşa şi Dumnezeu nu se poate vedea cu ochii omeneşti, dar se vede şi se inţelege din purtarea Lui de grijă şi din lucrurile Lui. După cum cand vezi pe mare o corabie bine echipată că aleargă şi se intoarce in port, gandeşti negreşit că este in ea un căpitan care o conduce, tot aşa trebuie să gandeşti că este un Dumnezeu Care conduce totul, chiar dacă nu-i văzut cu ochii trupului, pentru că-i necuprins. Dacă omul nu poate să se uite la soare, o stihie foarte mică, din pricina covarşitoarei lui călduri şi puteri, oare nu cu mult mai mult om muritor nu poate privi slava lui Dumnezeu, care-i mai presus de cuvant?” (Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, Cartea intai, V, in PSB, voi. 2, p. 376)
„Xenofon, elevul lui Socrate, spunea că forma adevăratului Dumnezeu nu se poate vedea şi că prin urmare nu trebuie s-o căutăm. Stoicul Ariston spune şi el că trupul lui Dumnezeu nu poate fi atins. Amandoi aceşti cugetători au simţit măreţia Lui, de aceea n-au mai incercat s-o caute.” (Minucius Felix, Dialogul Octavius, I, in PSB, voi. 3, p. 353)
„Dumnezeul pe care-L adorăm noi nu-L arătăm, căci nu-L vedem, şi de aceea-L credem, pentru că suntem liberi să-L simţim şi fară să-L putem vedea. Nu-L vedem noi in faptele Lui? In toate mişcările lumii nu-i vedem noi puterea veşnic trează? Cand tună, cand trăzneşte, cand fulgeră, cand se inseninează cerul.
Nu trebuie să te miri dacă nu vezi pe Dumnezeu. Vezi tu? Toate sunt mişcate şi purtate de vant şi de curenţi şi, cu toate acestea, vantul şi curenţii nu-i putem vedea. Nu putem privi soarele care ne dă lumina. Vederea ni-i oprită şi slăbită de tăria razelor lui şi, dacă am incerca să-l privim mai mult, am orbi.
Ce să spun? Dacă soarele nu-1 poţi privi, cum ai putea suporta pe insuşi făcătorul acestui izvor de lumină? Cum L-ai putea privi pe Dumnezeu, cand tu fugi la auzul trăsnetelor Lui? Cand te ascunzi la vederea fulgerelor Lui? Cu ochii tăi omeneşti vrei să vezi pe Dumnezeu, cand sufletul tău chiar, care-i dă viaţa şi graiul, nu-1 poţi
22-Părinţii Bisericii
170 PĂRINŢII BISERICII - INVĂŢĂTORII NOŞTRI
vedea, nici stăpani?” (Minucius Felix, Dialogul Octavius, XXXII, 4-6, in PSB, voi. 3, pp. 386-387)
„Dumnezeu insuşi este dragoste (I In. 4, 8, 16) şi datorită dragostei Lui am ajuns să-L privim.” (Clement Alexandrinul, Care bogat se va mantui?, 37.1, in PSB, voi.
4, p. 56)
„(...) Hristos, singurul prin Care poate fi văzut Dumnezeu.” (Clement Alexandrinul, Cuvant de indemn către eleni (Protrepticul), cap. 1, 10.3, in PSB, voi. 4, p. 77)
„Xenofon Atenianul647 ar fi scris şi el in termeni precişi despre adevăr, dand şi el mărturie ca Socrate, dacă nu s-ar fi temut de paharul cu otravă al lui Socrate; totuşi spune acelaşi lucru in cuvinte acoperite: Cel Care clatină pe toate şi le linişteşte, vădit este că e mare şi puternic. Ce fel este chipul Lui? Este nevăzut! Chiar soarele, care pare văzut de toţi, nici el nu ingăduie să te uiţi la el; iar dacă indrăzneşti să te uiţi la el, el iţi ia vederile648.” (Clement Alexandrinul, Cuvant de indemn către elini (Protrepticul), cap. 6, 71.3, in PSB, voi. 4, p. 128)
„Acei dintre elini, care au filozofat bine şi exact, L-au văzut pe Dumnezeu potrivit unei reflectări şi unei intrezăriri a Dumnezeirii; că datorită slăbiciunii noastre, imaginile adevărului ne apar aşa cum se văd imaginile in apă, aşa cum vedem unele lucruri prin corpurile transparente.” (Clement Alexandrinul, Stromatele, I, XIX, 94.7, in PSB, voi. 5, p. 68)
„Evanghelistul Ioan, atunci cand spune in Evanghelia sa: pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată (In. 1, 18), ne dă să inţelegem clar tuturor celor ce judecăm lucrurile, că nu există nici o fiinţă care să-L poată vedea pe Dumnezeu. Aşadar, acest lucru nu trebuie să-l inţelegem in sensul că după fire fiinţa lui Dumnezeu ar fi vizibilă, dar ar scăpa privirii făpturii prea ticăloase, ci in sensul că tocmai prin firea ei dumnezeirea nu poate fi văzută649.” (Origen, Despre principii, Cartea intai, VIII, 1, in PSB, voi. 8, p. 53)
„(...) Nu printr-o lucrare a ochilor trupeşti, ci a inimii curate care are putere inţelegătoare, prin ea poate fi văzut Dumnezeu de cei vrednici de El. Găsim din belşug in toate Scripturile vechi şi noi cuvantul inimă in sensul de inţelegere, adică de putere de cunoaştere650.” (Origen, Despre principii, Cartea intai, IX, 1, in PSB, voi. 8, p. 54)
„(...) Să putem contempla pe Dumnezeu cu inimă curată, singura in stare să-L vadă.” (Origen, Contra lui Celsus, Cartea a Vll-a, cap. 45, in PSB, voi. 9, p. 482)
647. Pr. D. Fecioru: Xenofon, istoric şi general atenian, discipol al lui Socrate (430-355 i.H.). a fost un poligraf. A scris lucrări despre Socrate ("cele amintite mai sus), lucrări de istorie (Anabasis, Viaţa şi faptele lui Cirus, Hellenica), lucrări de filozofie, lucrări de economie, (n. 631, p. 128).
648. Pr. D. Fecioru: Xenofon, Memor., IV, 3, 13-14. (n.s. 632, p. 128).
649. Pr. T. Bodogae: "Nici măcar de puterile ingereşti, zice Origen in alt loc" {Fragm. Ioan, ed. Preuschen, GCS, IV, 495)" (n.s. 102, p. 53).
650. Pr. T. Bodogae: "Inima ca organ de cunoaştere, to iŢyeiioviKov, a fost pentru Origen, ca şi pentru moraliştii de genul lui Pascal, mai mult decat raţiunea, puterea de cunoaştere a omului. De aceea s-a spus că la el intuiţia primează faţă de raţiune". A se vedea Filoc., XVII, 1; XVII, 5, in traducerea noastră (volumul 7 al colecţiei)", (n. 111, p. 54).
DESPRE DUMNEZEU CEL VEŞNIC VIU 171
„Cel care M-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl (In. 14, 19), desigur (n-a văzut) figura, nici forma (Tatălui), pentru că natura divină este mai presus de orice compoziţie; a văzut, insă, bunătatea Lui, care ţine de esenţa Lui, esenţă care este asemenea şi egală cu a Acestuia (a Fiului), mai mult chiar, este considerată identică in Tatăl şi in Fiul”. (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfantul Duh, cap. VIII, in PSB, voi.
12, p. 37)
„Vederea lui Dumnezeu duce la nemurire, iar nemurirea te apropie de Dumnezeu651.” (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a V-a, VIII, 8, in PSB, voi. 13, p. 198)
„(...) Omul nu poate să vadă faţa lui Dumnezeu şi să trăiască (leş. 33 20), dar ingerii celor mici din Biserică văd faţa Tatălui nostru Cel din ceruri (Mt. 18, 10). Acum, pentru că suntem inconjuraţi de slăbiciunea trupului, nu este cu neputinţă să cuprindem priveliştea arătării celei slăvite; dar ingerii, pentru că n-au acoperămant asemănător cu trupul nostru, nu sunt de nimic impiedicaţi să privească necontenit faţa slavei lui Dumnezeu. Deci şi noi, cand vom fi fii ai invierii, atunci vom fi invredniciţi de cunoaşterea lui Dumnezeu faţă către faţă. Atunci, drepţii vor fi invredniciţi de bucuria privirii chipului lui Dumnezeu.” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXVI, XI, in PSB, voi. 17, p. 277)
„Şi S-a arătat Domnul Dumnezeu lui Avram.
Acum intalnim pentru intaia oară in Scriptură cuvantul S-a arătat. Dumnezeiasca Scriptură n-a folosit acest cuvant nici cu Adam, nici cu Abel, nici cu Noe, nici cu altcineva. Ce inseamnă, dar, aceste cuvinte: şi S-a arătat? Pentru ce atunci Scriptura spune in altă parte: Nimeni nu va vedea pe Dumnezeu şi va trăi? (leş. 33, 20). Ce putem gandi, dar, de aceste cuvinte ale Scripturii, care spun că Dumnezeu S-a arătat? Cum s-a arătat dreptului Avram? Oare a văzut Avram fiinţa lui Dumnezeu? Nu! Doamne fereşte!
- Dar ce?
- Dumnezeu S-a arătat aşa cum numai El singur ştie şi atat cat putea Avram să vadă. Iscusit este inţeleptul şi bunul nostru Stăpan! Se pogoară spre firea omenească şi se infăţişează celor care se pregătesc in chip vrednic. Şi asta o arată prin profetul Osie, cand spune: Eu am inmulţit vedeniile şi in mainile proorocilor m-am asemănat (Osea, 12, 10). Isaia l-a văzut şezand pe scaun (Is. 6, 1); dar cuvintele acestea sunt nevrednice de Dumnezeu, că Dumnezeu nu şade. Cum ar putea şedea pe scaun firea cea netrupească şi nepieritoare? Daniil iarăşi L-a văzut ca vechi de zile (Dan.
7, 22). Zaharia apoi L-a văzut intr-un fel, iar Iezechiil in alt fel. De asta Dumnezeu a spus: Eu am inmulţit vedeniile, in loc de: M-am arătat aşa, după vrednicia fiecăruia.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXXII, II, in PSB, voi. 21, p. 410)
„Dar dacă vrem, vom vedea şi noi pe Hristos. Nu aşa cum L-au văzut aceia atunci in munte, ci cu mult mai strălucitor. in ziua cea din urmă, nu va veni aşa; atunci pe Tabor, pentru a-i cruţa pe ucenici, a dat drumul numai la atata strălucire cat puteau ci suferi; in ziua cea din urmă insă va veni cu insăşi slava Tatălui; şi nu numai cu
651. Irineu, Contra ereziilor, IV, XXXVIII, 3 = inţel. Sol. 6, 20.
172 PĂRINŢII BISERICII - INVĂŢĂTORII NOŞTRI
Moise şi Ilie, ci cu oştire nenumărată de ingeri, cu arhangheli, cu heruvimi, cu popoarele acelea nenumărate de puteri cereşti; nu va avea un nor deasupra capului Lui, ci cerul infăşurat. După cum atunci cand se face judecată inaintea poporului se dau la o parte perdelele, iar judecătorii sunt văzuţi de toţi cei de faţă, tot aşa şi atunci, in ziua cea mare a judecăţii lumii, toţi il vor vedea pe Hristos stand pe scaunul de judecată; toţi oamenii vor sta inaintea Lui; şi El, cu gura Lui, va grăi oamenilor”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LVI, IV, in PSB, voi. 23, p. 653)
„Ascuns de ochii oamenilor, Hristos este văzut cu adevărat doar de ochii sufletului, pană in ziua invierii, cand şi trupul se va acoperi şi se va preaslăvi cu lumina Duhului, (lumină) care incă de acum se află in sufletul omului - pentru ca şi trupul să domnească cu sufletul, (cu sufletul) care de acum a intrat in impărăţia lui Hristos, se odihneşte şi este luminat cu lumina cea veşnică.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, Omilia II, 5, in PSB, voi. 34, pp. 95-96)
„Fiecăruia dintre Părinţii Sfinţi S-a arătat după cum a voit şi după cum le era de folos: altfel S-a arătat lui Avraam, altfel lui Isaac, altfel lui Iacob, altfel lui Noe, altfel lui Daniil, altfel lui David, altfel lui Solomon, altfel lui Isaia, altfel fiecăruia dintre Sfinţii Profeţi, altfel lui Ilie şi altfel lui Moise. (Mai mult decat atat), eu socotesc că Moise, pe cand se afla in munte, in vremea postului celor 40 de zile, a mers tot timpul de s-a desfătat din masa cea duhovnicească. Fiecăruia dintre sfinţi S-a arătat după cum a voit, pentru a le da odihnă, a-i mantui şi a-i duce la cunoaşterea lui Dumnezeu. Pentru că toate cate voieşte poate să le facă şi - după cum vrea - Se micşorează, Se intrupează, Se transformă, este văzut intru slava Sa cea neapropiată de cei care-L iubesc, Se arată - din multa şi negrăita Lui iubire - celor vrednici, după a Lui putere.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, Omilia IV, 13, in PSB, voi. 34, p. 103)
„Pentru că fiecare trebuie să ştie că sunt şi ochi lăuntrici (pe langă) ochii cei din afară, şi urechi lăuntrice, pe langă cele din afară. Şi după cum ochii aceştia (trupeşti), privesc şi observă, in chip sensibil, faţa prietenului sau a celui iubit, tot aşa şi ochii sufletului vrednic şi credincios, luminaţi de lumina divină, văd şi recunosc in chip spiritual, pe prietenul cel adevărat, pe Domnul, Mirele cel prea dulce şi mult dorit. Fiind luminat de Duhul, Cel vrednic de cinstire, sufletul vede in chip spiritual frumuseţea cea mult dorită şi de negrăit, este rănit de dragostea divină, este condus către toate virtuţile şi dobandeşte o iubire nemărginită şi neistovită faţă de Domnul.” (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, Omilia XXVIII, 5, in PSB, voi. 34, p. 225)
„Avand să coboare Atoateţiitorul Dumnezeu in chip de foc pe muntele Sinai, i s-a poruncit lui Moise să pregătească pe Israil spre vederea lui Dumnezeu. Iar modul pregătirii l-a stabilit insuşi Stăpanul tuturor. Căci a zis lui Moise: Pogorandu-te, spune poporului şi curăţă-i pe ei astăzi şi maine. Şi să-şi spele hainele lor şi să stea pregătiţi in ziua a treia. Că in ziua a treia, Se va pogori Domnul pe muntele Sinai, inaintea intregului popor (leş. 19, 10-11).
Aşadar, cei ce doresc familiaritatea cu Dumnezeu şi au ca scop să se infăţişeze şi să-i slujească Lui prin ravna spre tot binele, trebuie să se cureţe mai intai652. Unul
652. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Cel ce voieşte să se apropie de Dumnezeu trebuie să se cureţe de egoismul păcatelor. Căci apropierea de Dumnezeu are ca urmare slujirea binelui, care e una cu slujirea altora. Binele pe care vrea să şi-l facă cincva sieşi nu e bine adevărat." n. 555, p. 501.
DESPRE DUMNEZEU CEL VEŞNIC VIU 173
ca acesta va fi in stare să-L vadă şi pe Dumnezeu insuşi, după cuvantul Mantuitorului: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8)653. La această strălucire poţi vedea, dacă vrei, că a ajuns şi dumnezeiescul Avraam insuşi654.” (Sf. Chirii al Alexandriei, inchinare in duh şi adevăr, XIV, in PSB, voi. 38, p. 501)
„Iar după ce-am dezbrăcat pe omul cel vechi care se strică după poftele amăgirii şi ne-am tăiat plăcerile trupului prin ascuţişul şi lucrarea duhului, ne arătăm pe noi inşine vrednici de-a ne impărtăşi şi de vederea dumnezeiască şi de-a ne face loc de odihnă al Sfintei şi celei deofiinţă Treimi655. Căci a zis Mantuitorul: Cel ce nu se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele intru acest neam, vom veni Eu şi Tatăl şi ne vom face locuinţă la el şi intru el vom petrece (In. 14, 23-24).” (Sf. Chirii al Alexandriei, inchinare in duh şi adevăr, XIV, in PSB, voi. 38, p. 502)
„Firea dumnezeiască nu o poate privi cineva cum este. Căci e cu desăvarşire de nevăzut şi dincolo de toată mintea; şi intrece puterea raţiunii. Nu se cunoaşte decat ea singură prin Sine. Aceasta ne-o spune Hristos, zicand: Nimenea nu cunoaşte pe Fiul decat numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-L cunoaşte cineva cine este, fără numai Fiul şi cel căruia voieşte Fiul să-L descopere (Mt. 15, 27). Deci frumuseţea excepţională a lui Dumnezeu şi Tatăl ne-a arătat-o Unul Născut, infaţişandu-Se pe Sine insuşi ca un chip strălucitor. De aceea zice: Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl (In. 14, 9)656. Iar pe Fiul il vedem atat cu ochii inimii, cat şi cu ai trupului cand, primind starea de golire (chenoză), S-a pogorat in cele ale noastre, deşi este in chipul şi in egalitatea lui Dumnezeu şi Tatăl şi S-a născut din El după fire. Căci a spus Baruch, arătand, precum socotesc, pe Cuvantul: Acesta e Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul la El. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o pe a lui Iacob, slugii Sale şi lui Israel cel iubit al Său. După aceasta S-a arătat pe pămant şi impreună cu oamenii a umblat (Baruch 3, 36-38)657. Dar şi dumnezeiescul David ne-a spus mai inainte in chip lămurit: Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grăit şi a chemat
653. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Pe Dumnezeu il văd cei curaţi cu inima, adică cei curăţiţi de egoismul păcatelor. Cei păcătoşi nu se pot vedea decat pe ei inşişi şi lucrurile materiale. Propriu-zis ei nu văd nici sinea lor adevărată, pe cea care se poate imbogăţi spiritual şi poate dăinui in veci" (n. 556, p. 501)
654. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Vederea lui Dumnezeu umple pe om nu numai de viaţă, ci şi de bucuria care se răspandeşte pe toată fiinţa lui ca lumina. Căci vederea e comunicare cu Dumnezeu şi primirea iubirii Lui şi a sensului existenţei. Dumnezeu e văzut ca foc al iubirii calde şi al luminii, sau al sensului existenţei, (n. 557, p. 501)
655. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Se taie imprejur ceea ce nu ţine in mod necesar de firea omului, ceea ce s-a adăugat ca păcat, ceea ce inchide, ceea ce reprezintă viaţa lui cea adevărată; omul păcatului care se invecheşte, care inaintează spre moarte, care nu se innoieşte continuu prin comunicarea cu viaţa. Deschizandu-se prin aceasta vieţii dumnezeieşti, poate vedea pe Sfanta Treime la stejarul Mamvri. Sfanta Treime e primită in firea noastră deschisă prin iubirea ei şi se odihneşte in iubirea noastră ospitalieră", (n. 558, p. 502)
656. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Vorbind de cunoaşterea exclusiv prin Sine a firii dumnezeieşti Sf. Chirii precizează că această cunoaştere de Sine o are firea dumnezeiască de Sine intrucat e ipostasiată in Persoane. Căci firea nu există decat in Persoane. Iar Persoanele dumnezeieşti nu le cunoaşte nimeni altul decat Ele inseşi intre Ele. Pentru cunoaşterea Persoanelor dumnezeieşti de către creatura raţională, trebuie să intervină voinţa uneia dintre acele Persoane. Creatura raţională nu cunoaşte deci prin ea insăşi Persoanele dumnezeieşti, ci printr-un act de descoperire a uneia dintre Acelea de către Alta. Tatăl il face descoperit pe Fiul, intrucat il pune intr-o relaţie cu creaţia la aducerea ei la existenţă şi prin trimiterea Lui in trup. Iar Fiul il descoperă prin aceasta pe Tatăl cui voieşte El şi intrucat aceasta se deschide atotdescoperirii voluntare a Fiului şi prin aceasta descoperirii in Sine a Tatălui. Căci Fiul se descoperă ca Fiu. Deci cine-L cunoaşte ca atare, sesizează referirea iubitoare a Fiului către Tatăl. Fiul e cunoscut drept chip al Tatălui. Dar creatura raţională fiind creată de Tatăl prin Fiul, ea e după chipul Tatălui, adică intr-o anumită conformitate cu Fiul. in măsura in care creatura işi recunoaşte dependenţa ei de un Creator, se recunoaşte ca fiu, dar nu ca fiu după fire, ci creat, trăind nu numai o dependenţă de izvorul ultim al existenţei, ci şi o asemănare cu o Persoană dumnezeiască ca Fiu suprem intr-un model de dependenţă necreată. Acestea le spune Sf. Chirii ca să arate că evreii care n-au primit pe Hristos ca Dumnezeu, n-au cunoscut pe Dumnezeu, (n. 569, p. 320).
657. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Fiul S-a putut face om şi S-a putut face inţeles de oameni, pentru că El a pus pecetea Sa de chip al Tatălui in oameni, fiind creaţi prin El şi deci şi susţinuţi in dezvoltarea lor prin El şi pentm că fiind Persoana necreatei şi veşnicei dependenţe de Tatăl, ca Unul-Născut, a putut trăi şi ca om această dependenţă, putand rea174
PĂRINŢII BISERICII - INVĂŢĂTORII NOŞTRI
pămantul de la răsăritul soarelui pană la apus. Din Sion este strălucirea frumuseţii Lui. Dumnezeu va veni in chip arătat, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea (Ps. 49, 1-3).
Căci S-a pogorat in chip de foc pe muntele Sinai. Dar că acelea erau chip (tip) şi altceva nimic, ne incredinţează Hristos insuşi658. Mulţimea Iudeilor socotea că vede cu adevărat firea negrăită, prin mijlocirea lui Moise şi prin conducerea lor in Horeb şi prin strangerea lor in adunare (in biserică) sub muntele Sinai. Şi fiindcă ii cutremura pe ascultători şi sunetul pătrunzător al trambiţelor ce se auzea sus, socoteau că s-au făcut auzitori ai glasului dumnezeiesc. Dar că acestea le cugetau copilăreşte, ii incredinţează lămurit Dumnezeu, zicand: Glasul Lui l-aţi auzit şi chipul Lui nu l-aţi văzut (Deut. 4, 12). Şi cuvantul Lui nu-1 aveţi rămanand in voi, pentru că nu credeţi Celui ce vi L-a trimis pe Acela659. Deci cei ce am crezut, am văzut in Fiul pe Tatăl; pentru că am primit şi pe Cuvantul Lui660.” (Sf. Chirii al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II, 1, in PSB, voi. 39, pp. 319-321)
„Iar că Fiul este ca un fel de faţă a lui Dumnezeu Tatăl661, ne-a ajutat să invăţăm uşor Psalmistul, zicand: Unde voi pleca de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? (Ps. 138, 7), iar altă dată ca in numele celor ce au crezut in El: insemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Ps. 4, 6). Căci am fost pecetluiţi de Duhul Sfant spre asemănarea feţei Tatălui, adică a Fiului662.” (Sf. Chirii al Alexandriei, Despre Sfanta Treime, Cuvantul al V-lea, in PSB, voi. 40, pp. 194-195)
„Căci in cei curaţi sunt temeiurile curate pentru vederea lui Dumnezeu, şi Hristos va străluci in ei, călăuzindu-i in chip luminat prin Duhul Său spre toate cele cuvenite, descoperindu-Se şi arătandu-Se minţii lor prin raze negrăite.” (Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfantului Ioan, X, Introducere, in PSB, voi.
41, p. 895)
/V /V
„Nu L-au văzut iudeii, fiindcă n-au crezut in El. Noi II vedem prin supunere, II cunoaştem prin credinţă.” (Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, LXIII, 4, in PSB, voi. 53, p. 248)
liza prin aceasta şi cu oamenii o comunitate de simţire faţă de Tatăl, supremul izvor al existenţei. Aceasta a fost o coborare la creatura Sa conştientă şi o inălţare a ei la Sine, dar nu după firea Sa veşnică, ci după harul bunei voinţe. Şi Tatălui insuşi I-a plăcut să se aducă noi fii iubitori şi iubiţi. Făcandu-Şi trupul propriu, Fiul lui Dumnezeu a ridicat chiar trupul creat prin El intr-un fel părtaş la chipul Tatălui ce-l avea in Sine, la calitatea de mediu străveziu al Dumnezeirii Sale. De aceea Cuvantul lui Dumnezeu a putut fi cunoscut şi cu ochii trupului", (n.s. 570, p. 320).
658. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Am spus intr-o notă dinainte că toată creaţia e un chip complex al Cuvantului şi fiecare latură a ei este un chip in care e prezent El cu vreo putere şi idee a Lui. Dar in unele din aceste chipuri işi face simţită in mod deosebit de intens prezenţa Sa. Aşa şi-a făcut-o in focul de pe Sinai. Şi prin toate conducea profetic pe oameni spre arătarea Lui in trup, intr-o unitate maximă cu umanitatea şi cu creaţia, care se va face descoperită in viaţa viitoare" (n. 571, p. 321).
659. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Aci cuvantul poate fi inţeles şi ca cuvant rostit şi ca Persoana Cuvantului dumnezeiesc. Credem ferm cuvantului ce ni se spune, cand credem Celui ce-l rosteşte. Cuvantul ce ni-1 adresează Dumnezeu nu poate să nu fie al unei Persoane. Numai aşa e crezut cu adevărat" (n. 572, p. 321).
660. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Cand credem ferm Cuvantului dumnezeiesc, credem intr-o Persoană dumnezeiască ce ni-L adresează. Dar această Persoană este prin ea insăşi cuvantătoare. Dar e cuvantătoare, pentru că e Cuvantul Tatălui. Cuvantul ne vorbeşte pentru că ascultă in aceasta de Tatăl Lui. Cel ce se adresează nouă, nu o face dintr-o necesitate, ci dintr-o relaţie de iubire şi de ascultare ce-o are faţă de Cel al cărui Cuvant este. Astfel cand credem Cuvantului dumnezeiesc, credem in cuvantul ascultător al Tatălui" (n. 573, p. 321)..
661. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Deşi omenescul lui Hristos nu se confundă cu dumnezeirea Lui, totuşi aşa cum in faţa văzută omenească se reflectă faţa (persoana) nevăzută a Lui, căci Persoana Lui este una carc se manifestă prin amandouă firile, s-a putut spune aici că faţa nevăzută a lui Hristos reflectă in ea chiar faţa Tatălui. De aceea a putut spune Iisus lui Toma: Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl" (n.s. 281, p. 194).
662. Talcuirea Pr. D. Stăniloae: "Faţa omenească a celor credincioşi in Hristos, devine asemenea feţei Lui, făcută ca om Frate al lor. Aceasta e o dovadă că fata nevăzută a Fiului, ca chip al Tatălui, se reflectă şi in fata Lui omenească" (n. 282, p. 195).
DESPRE DUMNEZEU CEL VEŞNIC VIU 175
Aducerea aminte de Dumnezeu663
„A-ţi aminti de Dumnezeu inseamnă a-ţi aminti de viaţă, iar a-L uita inseamnă a muri”664. (Actele martirice, Sfantul Teotim, episcop de Tomis, in PSB, voi. 11, p. 342)