Vizualizare sursă pentru „Biserica Sfinții Ioachim și Ana (București)”

'''Biserica Sfinţii Ioachim și Ana''', cunoscută și sub denumirea de '''Biserica Sfinții Ioachim și Ana - Oborul Vechi''', este o biserică ortodoxă care face parte din [[Arhiepiscopia Bucureștilor]] și are [[hram]]ul Sfinții [[Ioachim și Ana]]. Este situată în București, pe actuala stradă Traian, în apropierea Foișorului de Foc. A fost [[ctitor]]ită în secolul al XVIII-lea de [[mitropolit]]ul [[Grigore al II-lea]], și are în Sfântul [[Altar]] o monumentală cruce de piatră, înaltă de 4,25 metri. În ceea ce privește vechimea lăcașului de cult, nu s-a putut stabili cu certitudine când a fost construit, deoarece biserica nu are [[pisanie]] și nici documente mai vechi, singurele informații provenind din tradiția locală. Din punct de vedere arhitectonic prezintă un specific al său, biserica fiind ridicată în trei etape distincte: întâi a fost altarul (care adăpostea crucea), după un timp a fost construit [[naos]]ul, iar apoi s-a adăugat [[pronaos]]ul în forma actuală.

== Istoric==

Cu aproape 300 de ani în urmă, terenul pe care se află în prezent Biserica Sfinţii [[Ioachim şi Ana]] se găsea la periferia Bucureştiului, unde era un mare târg de vite şi cereale (obor). Istoricul Ionnescu-Gion ne spune că, între anii 1718 şi 1719, oraşul era bântuit de foamete şi de ciumă, iar „''pentru a îmblânzi urgia cerească, Serdarul Matei Mogoş, pogorâtor poate din străvechea familie a Mogoşeşcilor, a ridicat pe locuri poate ale sale, la Oborul Vechi, o prea frumoasă cruce, înaltă de 4 metri şi 25 cm, iar la mijloc de 1,08 metri''”, la care să se roage toţi cei care treceau pe acolo. <ref> G.I.Ionnescu-Gion „Istoria Bucureştilor”, Fundaţia Culturală Gheorghe Marin Speteanu, Editura Mavios-Clio, Bucureşti 1998, p.204</ref> Şi [[preot]]ul Marin Dumitrecu scria că erau vremuri „''de împrejurări triste, dar de adevărată evlavie şi dragoste creştinească”'', iar acest boier „''din familiile cele mari ale ţării, de la care se trage numele de moşia Mogoşoaia''”, a  ridicat această cruce care apoi „''a fost învelită cu o cupolă de zid, iar poporul care se aduna la obor intra în acea cupolă la vreme de ploaie şi de călduri; ţăranii ca şi târgoveţii îşi atârnau hainele de cruce.''” <ref> Preot Marin Dumitrescu, “Istoricul a 40 de biserici din Romania” vol I, Tipografia “Vocea Învăţătorilor, 1899, p.101</ref>. Ridicarea  capelei în care se afla doar crucea de piatră a fost prima etapă în construirea sfântului lăcaș.
În 1768, Mitropolitul ţării Grigore al II-lea, trecând prin acest loc, a fost indignat de atitudinea de nerespectare a crucii, şi a poruncit să se facă o biserică. Astfel, la zidirea acesteia au fost păstrate crucea şi capela, care au devenit Sfântul Altar, iar în prelungire a fost ridicat doar naosul, fără abside, aceasta fiind a fost a doua etapă în construirea sfântului lăcaş. Biserica avea dimensiuni foarte mici şi era cunoscută sub numele „Oborul Vechi” sau a „Târgului de Afară”. A fost numită astfel deoarece oraşul se extinsese, iar târgul de vite care era acolo fusese mutat spre periferia Bucureştiului, unde se află în prezent Piaţa şi Halele Obor. 
În acea vreme domnitor al Ţării Româneşti era  Alexandru Ipsilanti, care a dăruit bisericii o icoană a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, îmbrăcată în argint, despre care tradiţia spune că a fost adusă de la Constantinopol. Aceasta este şi în prezent icoana hramului şi a păstrat din acea perioadă următoarea inscripţie în limba greacă:„''Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru Alexandru Ipsilanti Voievod şi Ecaterina Doamna''”.

==Crucea monument din Sfântul Altar==

Crucea din piatră a serdarului Mogoş se află şi acum în Sfântul Altar, în spatele Sfintei Mese, fiind considerată un monument de arhitectură, pe care D. Papazoglu o descrie astfel:„''Este o cruce în altar, mare, de marmură ca aceea de la Călugăreni şi înaltă până la [[catapeteasmă|catapeteasma]] bisericii, plină de sculpturi frumoase şi arabescuri bizantine; iar prin inscripţia în limba românească se roagă fondatorul ei, serdarul Mogoş, de toţi trecătorii cei ce se vor aduna la acel obor să roage totdeauna pe Dumnezeu pentru a păzi ţara aceasta românească de rele, să nu păţească ceva. Este vrednic de admirat acel colosal şi religios monument.''” <ref>D. Papazoglu, „Istoria începutului oraşului Bucureşti astăzi capitala României şi reşedinţa I.S. Carol I de Hohenzollern, domnitorul românilor”, Tipografia Ion Weiss, Bucureşti 1870”, p.27</ref>
Pe lângă frumoasele ornamente sculptate pe laterale, pe cruce se poate vedea următoarea rugăciune, scrisă cu litere chirilice:„''Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi prea sfânta Învierea Ta o slăvim. Cruce păzitoare a toată lumea, cruce Bisericii podoabă, cruce a împăraţilor întărire, cruce a credincioşilor întemeiere, cruce a îngerilor slavă şi diavolilor rană. O, buni credincioşi călători, care pe aicea treceţi şi pre cinstita cruce în slavă vedeţi, pe a credincioşilor podoabă şi a dracilor stricare, aşternut picioarelor lui [[Iisus Hristos]], ei vă închinaţi cu dragoste mare, că pre dânsa s-a înălţat Dătătorul de viaţă. Rugaţi-l pe ţară să o păzească de rele primejdii să nu păţească, iar pe cel ce, cu a lui cheltuială crucea a înălţat, al ţării marele serdar Matei Mogoş să ştiţi că s-a chemat, păzită de cele rele, Dumnezeu să-l miluiască şi spre împărăţia cerească ajute-i să moştenească. Leat 7227 (adică 1719).''”

==Biserica în prezent==

După un timp, biserica ridicată a devenit neîncăpătoare, iar enoriaşii au lungit spaţiul cu 5 metri, fiind construit pronaosul în forma actuală şi două abside laterale lângă Sfântul Altar. Aceasta a fost cea de-a treia etapă a zidirii lăcaşului de cult. Pronaosul se află pe locul pridvorului vechii biserici şi în el au rămas resturi din frescele picturii de la începutul secolului al XVIII-lea. Alte două bucăţi din vechea pictură s-au păstrat şi în naos.  
Pridvorul care există în prezent a fost adăugat în 1938, când sfântul lăcaş a fost reparat, dar atunci nu a avut picturi murale, ci doar câteva icoane din patrimoniul bisericii, din secolul al XVIII-lea. Mai târziu, în perioada 1999-2004, când a avut loc o amplă campanie de restaurare şi consolidare, pridvorul a fost pictat cu chipuri de sfinţi români.
Datorită crucii de piatră din Sfântul Altar, Biserica Sfinţii Ioachim si Ana - Oborul Vechi este considerată monument de arhitectură, datat în 1780, fiind inclusă în Lista monumentelor istorice, cu codul de clasificare B-II-m-A-19816.<ref>Institutul Național al Patrimoniului http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice</ref>.
Sfântul lăcaş păstrează icoane vechi, din secolul al XVIII-lea, care sunt interesante pentru evoluţia artei picturii bisericeşti din ţara noastră. De asemenea, în inventarul bisericii sunt înregistrate cărţi de ritual, dar acestea nu sunt mai vechi de 1830.

==Note==
<references/>

==Surse==

* „Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti”, Mircea Păcurariu, Editura Intitutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010
* „Străzi vechi din Bucureştiul de altădată”, Alexandru Ofrim, Editura Humanitas, 2011, p.177
* „Din vechiul București– Biserici, curţi boereşti şi hanuri după două planuri inedite dela sfârşitul veacului al XVIII-lea”, George D.Florescu, Editura 1935, p.76
* „Istoria Bucureştiului din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, Constantin C. Giurescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966
* [http://www.crestinortodox.ro Biserica Sfinții Ioachim și Ana - Oborul Vechi]

[[Categorie:Biserici]]
[[Categorie:Biserici din România]]
[[Categorie:Biserici din București|Oborul Vechi]]