Vizualizare sursă pentru „Biserica Colțea”

{{Articol de calitate}}
{{Infocaseta Biserică
| Nume =Biserica Colțea
| Imagine =[[Imagine:Biserica_Coltea.jpg|300 px]]
| Localizare =București, Bd. I. C. Brătianu nr. 1, sector 3 
| Jurisdicţie =[[Arhiepiscopia Bucureștilor]]
| Hram = [[Sfinţii Trei Ierarhi]]: [[Vasile cel Mare]], [[Grigorie Teologul]] și [[Ioan Gură de Aur]]
| Târnosire = 1702  
| Ctitor = Spătarul Mihai Cantacuzino  
| Stil arhitectonic = Brâncovenesc 
| Arhitect = Heinrich Feiser  
| Pictor= [[Pârvu Mutu]] și [[Gheorghe Tattarescu]]   
| Suprafaţă= 
| Înălţime = 
| Site web= 
}}
Una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe ale Capitalei României, '''Biserica Colțea''', datează din anul 1701 și este un monument reprezentativ al epocii brâncovenești. Când a fost întemeiată, biserica făcea parte dintr-un ansamblu arhitectural care cuprindea Spitalul Colțea, trei paraclise, faimosul Turn Colțea și o școală. Acest complex monastic, construit de spătarul Mihai Cantacuzino, a fost una dintre cele mai mari ctitorii din București, la începutul secolului al XVIII-lea, din care doar biserica a rezistat până în zilele noastre, spitalul fiind reconstruit în secolul trecut. Deși a trecut prin reparații succesive, în urma cutremurelor și incendiilor care au avut loc în Capitală, Biserica Colțea păstrează încă multe odoare de preț de pe vremea ctitorului său, printre care catapeteasma sculptată în lemn, ușa de la intrare, pictura din pridvor, atribuită celebrului [[Pârvu Mutu]], jilțurile domnești și unele icoane de valoare.

== Istoricul bisericii==
Prima biserică de lemn, situată pe locul complexului de clădiri de la Colțea, a fost construită, împreună cu câteva chilii din lemn, de slugerul Udrea Doicescu, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Acest lăcaș de cult, cu [[hram]]ul Sfintei Mare Mucenițe Parascheva (prăznuită la 26 iulie), a fost pomenit prima dată în 1658, iar temeliile sale din cărămidă și piatră se disting astăzi lângă biserica actuală. După moartea ctitorului, biserica a rămas fratelui său, marele clucer Colțea Doicescu, care a închinat-o Mitropoliei. De la acesta a cumpărat spătarul Mihai Cantacuzino (1640-1716) terenul unde se afla lăcașul de cult, care se întindea între Piața Universității și Ministerul Agriculturii de astăzi. Pentru a avea o biserică aproape de moșia sa, Mihai Cantacuzino a construit o biserică din zid, în locul celei din lemn, fiind ajutat de fiul clucerului Colțea, Radu Colțea. Ridicată între 1695 și 1698, a fost denumită inițial Mănăstirea Trisfetitele și a avut hramul Sfinților Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Ctitorul nu a mai păstrat hramul Muceniței Parascheva, ci l-a schimbat cu cel al [[Parascheva de la Iași|Sfintei Cuvioase Parascheva]] (14 octombrie), fiind influențat și impresionat de amploarea pe care o luase în Țările Române cultul Cuvioasei. Biserica a fost terminată de Mihai Cantacuzino în jurul anului 1702, iar pictura a fost realizată de [[Pârvu Mutu]], mărturie fiind până astăzi registrele păstrate în pridvor și brâul de la baza turlei naosului. 

Ctitorul a adăugat apoi în jurul bisericii o serie de construcții noi: un spital, o școală, trei paraclise, chilii și anexe, care au fost înconjurate de un zid de piatră. În aceeași perioadă au fost ridicate cele trei paraclise, cu hramurile Tuturor Sfinților, Sfânta Parascheva și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian. Ansamblul a fost terminat în 1715, dar nu a purtat numele ctitorului, ci pe acela al proprietarului care i-a vândut terenul, Colțea Doicescu. Mănăstirea a fost înzestrată de ctitor cu moșii, primind în dar de la mulți negustori și prăvălii, pivnițe, case și vii. Referindu-se la averea mănăstirii, Aurora Ilieș afirmă:„''Numeroase moșii și vii erau situate pe o arie întinsă (în actualele județe Dâmbovița, Ialomița și Prahova), pe lângă resursele substanțiale ale ocnei de la Slănic - Prahova de la care va ajunge să primească pe la mijlocul secolului al XVIII-lea câte 400 bolovani mari de sare sau echivalența lor în moneda vremii - 2.500 taleri de argint. Mai târziu veniturile au sporit prin închirierea unor prăvălii, cârciumi și ridicarea unui han''”.<ref>Aurora Ilieș, "Biserica Mănăstirii Colțea", Editura Meridiane, București, 1969, p.11</ref>  
Trecerea timpului și unele calamități au impus complexului monastic de la Colțea reparații și modificări inerente. Incendii ca acela din 1739, dar și cutremurele din 1802, 1829 și 1838 au determinat refacerea parțială a construcțiilor și a acoperișurilor. Biserica a fost reparată în 1841 de Conrad Schwink, după planurile arhitectului H.Feiser, care a adus multe schimbări față de aspectul inițial, iar trei decenii mai târziu a fost repictată integral de [[Gheorghe Tattarescu]]. 

==Turnul Colțea==
Construit între 1709 și 1714, Turnul Colțea era situat la intrarea în mănăstire, aproximativ în mijlocul bulevardului I.C. Brătianu de astăzi, în fața Palatului Şuțu (Muzeul Municipiului București). Timp de peste un secol Turnul Colțea a fost cea mai înaltă clădire din București (avea 50 de metri), fiind considerat un monument reprezentativ al orașului. De altfel, în 1782, domnitorul Nicolae Caragea a pus efigia Turnului Colțea pe pecetea domnească, ceea ce arată că devenise un fel de emblemă a orașului. Era înzestrat cu un clopot mare, adus de la Viena, și cu un ceasornic care se vedea de la distanță mare. Inițial a fost doar clopotniță a mănăstirii, iar mai târziu a fost folosit și ca foișor de foc, de aici fiind semnalate incendiile care amenințau Bucureștiul. 
Turnul avea un aspect cu totul deosebit față de clopotnițele obișnuite ale bisericilor din acea perioadă, și de aceea s-a spus că la construirea lui au luat parte și străinii. Istoriograful german Franz Iosif Sulzer, secretarul voievodului Alexandru Ipsilanti, menționează că Turnul Colțea a fost ridicat de soldații regelui suedez Carol al XII-lea care rătăceau prin București, ca urmare a înfrângerii în bătălia de la Poltava de către țarul Petru cel Mare al Rusiei. <ref>D. Caselli, "Cum au fost Bucureștii odinioară cu chipuri și icoane", cap. Turnul Colței, Editura Gazetei Municipale, București, 1935, pp. 67-68</ref> Poate de aceea, la catul de jos, chiar deasupra porții, erau pictați doi soldați suedezi care stăteau de strajă cu arme  pe umeri.
Dărâmat pe jumătate în urma cutremurului din 1802, Turnul Colțea a fost refăcut în 1843, dar în 1887, Eforia Spitalelor Civile, care era proprietarea ansamblului Colțea, a solicitat primăriei demolarea acestuia, motivând că este o clădire fără interes public sau artistic. Din comisia de experți pentru acest caz a făcut parte și scriitorul Gheorghe Sion, membru al Academiei Române, care a propus în raportul său dărâmarea Turnului, susținând că importanța sa istorică este nulă. 

==Spitalul Colțea==
Construit între 1704 și 1707, de spătarul Mihai Cantacuzino, Spitalul Colțea este cel mai vechi din București, fiind prima replică a celebrelor Vasiliade, realizate în primele secole creștine de Sfântul Vasile cel Mare. Era destinat săracilor și avea 24 de paturi, o farmacie, case pentru chirurgi și o școală de știință, cu odăi pentru dascăli; personalul era compus dintr-un medic, un chirurg, un bărbier și îngrijitori. Mihai Cantacuzino, care călătorise prin Europa, văzuse cum erau organizate spitalele acolo și l-a construit după modelul vechiului spital venețian "Santo Lazzaro e Medicanti". Istoricul G.I. Ionnescu-Gion descrie cum arăta Spitalul Colțea în acea vreme: "Dintr-un manuscris al Academiei din 1732, vedem că Spitalul e bine îngrijit, are la această dată pe doctorul Ianake și pe hirurgul Cârstian; are argați, îngrijitori de bolnavi și de săraci, are bărbieri și are bolnavi cari vin cu recomandațiune specială. Cei care mor în spital, mănăstirea îi îngroapă pe cheltuiala ei, fără deosebire de religie. La 1734, un papistaș a murit în spital de dropică; mănăstirea l-a îngropat cu cheltuiala ei la biserica papistășească". <ref>G.I. Ionnescu-Gion, "Istoria Bucurescilor", cap XXI: Bole, Spitale, Doftori în Bucuresci pene la 1800, Stabilimentul Grafic I.V.Socescu, 1899, p. 657</ref>  
Dărâmarea spitalului în 1836 și refacerea lui în 1842 au fost determinate de starea de ruină în care ajunsese în urma cutremurului din 1802. În noul spital a fost înființată și "Şcoala de mică chirurgie" - prima școală de învățământ medical din Ţările Române - care a funcționat până în 1852, devenind ulterior Facultatea de Medicină din București. În 1849 numărul paturilor a ajuns la 150, iar între 1867 și 1888, spitalul a fost din nou reconstruit, sub îndrumarea arhitectului Joseph Schiffler.
În cadrul ctitoriei lui Mihai Cantacuzino a fost întemeiată și o școală de slovenie, care  a continuat fără întrerupere în decursul secolului al XVIII-lea, pregătind multe generații de dascăli și dieci. De asemenea, spătarul Mihai Cantacuzino a întemeiat în 1706 și "Frățietatea"- o instituție în cadrul căreia oamenii plăteau un leu pe an, iar la moartea lor biserica le făcea pomenire. 

==Biserica Colțea în prezent==
Secolul al XX-lea a însemnat pentru întreg ansamblul arhitectonic Colțea o perioadă de transformări și de zbucium istoric. La cinci ani după bombardamentele din 1944, Biserica Colțea a fost consolidată sub coordonarea lui Horia Teodoru, iar între 1950 și 1955 a fost reconstruită turla de pe pronaos. În urma cutremurului din 1977 s-a încercat o nouă restaurare, iar sub acest pretext biserica a fost închisă din 1986 până în 1989. Procesul de restaurare a reînceput abia după Revoluția din decembrie ’89. 
Din punct de vedere architectonic, biserica are un plan trilobat cu clopotniță pe pronaos și pridvor susținut pe stâlpi, fiind construită  în stilul autentic brâncovenesc, având și unele influențe din Renașterea târzie italiană. Naosul este despărțit de pronaos prin trei arcade în plin centru, sprijinite pe stâlpi de piatră cu caneluri răsucite, împodobite cu capiteluri neocorintice, bazele coloanelor fiind înconjurate cu frunze de acant stilizate. Pridvorul este larg deschis și are cinci arcade frontale și câte două laterale, sprijinite pe coloane din piatră, cu capiteluri sculptate cu motive florale și zoomorfe. 
Prin armonia proporțiilor și tehnicile decorative ce îmbină tradiția locală cu influențe orientale, baroce și ale Renașterii târzii, biserica este un monument reprezentativ al epocii brâncovenești. În prezent, fresca originală a pictorului [[Pârvu Mutu]] se mai păstrează doar în pridvorul de curând restaurat, precum și la baza turlei de pe naos, iar pictura interioară a bisericii este cea realizată de [[Gheorghe Tattarescu]]. În partea de vest a pronaosului se află tabloul votiv al ctitorilor, spătarul Mihai Cantacuzino și soția sa, Maria.

Cu o istorie de peste 300 de ani, Biserica Colțea adăpostește încă multe obiecte vechi, chiar și din vremea ctitorului său. Săpăturile arheologice au scos la iveală zidurile bisericii Doiceștilor, precum și numeroase mărturii numismatice. Ușa de la intrare este cea originală și constituie o mărturie a rafinamentului decorativ al epocii; împărțită în șase panouri, este împodobită cu motive orientale, elemente zoomorfe și motive florale, care se împletesc și se răsucesc într-o ritmică de cercuri care se întretaie. Friza-pisanie, răzuită după uciderea ctitorului la Adrianopole, în 1716, este în formă de sul desfășurat cu doi grifoni înaripați, iar vulturul bicefal, emblema Cantacuzinilor, completează înfățișarea monumentală a intrării. 

Din timpul ctitorului Mihai Cantacuzino se păstrează jilțurile domnești și stranele, precum și catapeteasma, care este sculptată în lemn, cu ornamente bogate. Printre odoarele de preț ale Bisericii Colțea se află o icoană ferecată în argint, dăruită de Nicolae Mavrogheni, în 1780, care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, având în partea inferioară o scenă cu Izvorul Tămăduirii. De asemenea, în catapeteasmă se păstrează o icoană a Sfinților Doctori fără de arginți [[Cosma și Damian]], care a fost pictată de Pârvu Mutu. Alte două icoane de valoare care s-au păstrat în biserică sunt a Cuvioasei Parascheva, pictată în secolul al XVIII-lea de școala rusă, și a Sfinților Trei Ierarhi. Tot aici se găsește și o raclă cu părticele din moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina. 

== Spătarul Mihai Cantacuzino==
Ctitorul Bisericii Colțea, spătarul Mihai Cantacuzino era descendent din celebra familie nobiliară bizantină, care a dat împărați pe tronul Bizanțului și domnitori în Moldova și în Țara Românească. S-a născut în 1650, iar părinții lui erau postelnicul Constantin Cantacuzino și soția acestuia, Elina. Unchi dinspre mamă al domnitorului [[Constantin Brâncoveanu]], era și fratele lui [[Șerban Cantacuzino|Șerban Vodă Cantacuzino]]. Ctitorul Colței a rămas orfan de tată când avea 14 ani, apoi a călătorit prin Europa și a făcut studii de arhitectură la Padova, în Italia. Spătar și mare stolnic la curtea Țării Românești, el a fost și unul dintre primii călători și exploratori români. În amintirea pelerinajului făcut în Muntele Sinai, Mihai Cantacuzino a zidit [[mănăstirea]] pe care a numit-o [[Mănăstirea Sinaia|Sinaia]]. Ulterior, a ctitorit împreună cu nepotul său, [[Constantin Brâncoveanu]], Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Râmnicu Sărat (1691-1697), dar și Schitul Titireciu (Vâlcea), bisericile Fundenii Doamnei și Colțea, cu tot ansamblul. În ceea ce privește Bucureștiul, marele său merit este acela de a fi întemeiat biserica, școala și spitalul.

Drept recunoștință pentru lucrarea culturală și filantropică a marelui spătar Mihai Cantacuzino, în anul 1869 a fost dezvelită statuia acestuia, care a fost amplasată în curtea Spitalului Colțea. Acesta este cel mai vechi monument de acest tip din București și a fost realizat din marmură de Carrara de sculptorul Karl Storck.

Biserica Colțea este inclusă în "Lista monumentelor istorice din România",  cu codul de clasificare  B-II-m-A-18220.01.<ref>Ministerul Culturii http://www.cultura.abt.ro/Files/GenericFiles/LMI-2010.pdf</ref> De asemenea, Spitalul Colțea este considerat monument istoric, cu codul de clasificare B-II-m-A-18220.02, același statut având și statuia spătarului Mihai Cantacuzino, care are codul B-III-m-B-19962.

==Note==
<references/>

==Surse==
*[http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Col%C8%9Bea ro.Wikipedia: Biserica Colțea] 
*[http://basilica.ro/stiri/biserica_coltea_isi_sarbatoreste_maine_hramul__2857.html Basilica.ro: Biserica Colțea își sărbătorește mâine hramul]
*Lucia Stoica, Neculai Ionescu-Ghinea, ''Enciclopedia Lăcașurilor de cult din București'', Ed. Universalia, București, 2005
*Valentina Bilcea, Angela Bilcea, ''Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din București'', Editura Meronia, București, 2009, pp.81-82    
*Constantin C. Giurescu, ''Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre'', Editura pentru Literatură, București, 1966, p.92
*Alexandru Ofrim, ''Străzi vechi din Bucureștiul de azi'', Editura Humanitas, București 2007, pp.70-74

==Legături externe==
* [http://ziarullumina.ro/reportaj/coltea-stravechi-model-de-prezenta-si-lucrare-bisericii-societate  Ciprian Bâra: „Colțea, străvechi model de prezență și lucrare a Bisericii în societate”, 10 aprilie 2009, ''Ziarullumina.ro'']
* [http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-coltea-67803.html Biserica Colțea]
* [http://ziarullumina.ro/memoria-bisericii/memoria-bisericii-imagini-biserica-coltea-din-capitala Memoria Bisericii în imagini: Biserica Colțea din Capitală], 29 ianuarie 2010, Adrian Nicolae Petcu, ''Ziarul Lumina''
* [http://ziarullumina.ro/reportaj/locul-care-sufletul-si-trupul-primesc-vindecare Locul în care sufletul și trupul primesc vindecare], 29 ianuarie 2011, Adriana Mihalcea, ''Ziarul Lumina''
* [http://ziarullumina.ro/reportaj/coltea-stravechi-model-de-prezenta-si-lucrare-bisericii-societate Colțea, străvechi model de prezență și lucrare a Bisericii în societate], 10 aprilie 2009, Ciprian Bâra, ''Ziarul Lumina''


[[Categorie:Biserici din București|Colțea]]