Vizualizare sursă pentru „Specificul spiritual românesc”

{{incomplet}}
De la bun început în tot decursul istoriei românești a existat un '''specific spiritual românesc'''<ref name="Păcurariu">Mircea Păcurariu, ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9. p. 386</ref>.

== Introducere ==

[[Sfântul Sinod]] în 1937 a spus astfel: „Francmasoneria luptă impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al națiunilor si le-a ajutat să-si dobândească libertatea si să-si mentină ființa primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietății spirituale din sânul omenirii”<ref>Biserica Ortodoxă Română osândește Francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă. Temei Nr. 785/1937. 1937. URL: https://ro.wikisource.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83_os%C3%A2nde%C8%99te_Francmasoneria_ca_doctrin%C4%83,_ca_organiza%C8%9Bie_%C8%99i_ca_metod%C4%83_de_lucru_ocult%C4%83</ref>. 

Astfel, se pune întrebarea: care este „specificul spiritual românesc”?

== Confrom Pr. [[Mircea Păcurariu]] ==

De la bun început, în tot decursul istoriei noastre a existat o spiritualitate specific românească, o sinteză între cele două direcții ale spiritualității ortodoxe: [[Contemplație|contemplativă]], care recomanda [[Eremit|retragerea totală]] de lume, în locuri retrase, unde se ducea o viață de reculegere și rugăciune, și [[Chinovie|cea activă]], care pune accentul pe activitate, pe participarea la viața socială. Am spune că mișcarea [[Isihasm|isihastă]] a continuat în țările românești și după perioada ei de apogeu, din secolul al XIV-lea, până aproape de zilele noastre, prin atâția sihaștri, unii cunoscuți, dar cei mai mulți rămași anonimi.

Potrivit tradiției, în secolul al XIV-lea au trăit [[cuvios|cuvioșii]] Gherman, Ciprian, Sofronie, Pimen și Silvan de la [[Mănăstirea_Neamț|Neamț]], iar în cel următor, Macarie de la Boiștea, Iov sihastrul în apropiere de Râșca, Silvestru, sub muntele Ceahlăului, Agapie, întemeietorul unei sihăstrii devenită mai târziu [[Mănăstirea Agapia (județul Neamț)|mănăstirea Agapia]] ș.a. Secolul al XV-lea cunoaște chiar și câtiva „[[sfânt|sfinți]]” români care — deși [[canonizare|necanonizați]] de [[Biserica Ortodoxă|Biserică]] — au fost socotiți ca atare de evlavia populară. Primul a fost însuși Sf. [[Nicodim de la Tismana]] († [[26 decembrie]] 1406), trecut în sinaxar pentru prăznuire, în ziua [[moarte|morții]] sale.

Potrivit tradiției, Sfântul [[Leontie de la Rădăuți]]<ref>Sf. Leontie a fost canonizat după publicarea cărții citate aici.</ref> - [[călugăr|călugărit]] sub numele Lavrentie — a întemeiat sihăstria „schitul „Lavra” în satul Laura de azi, în apropiere de Putna), se pare fost o vreme [[episcop]] de de [[Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților|Rădăuți]], după care s-a retras la sihăstria sa, sub numele de schimnic Lavrentie. Probabil tot în secolul al XV-lea au trăit „sfinții” [[Vasile de la Moldovița]]<ref>Vasile de la Moldovița a fost menționat ca o posibilă propunere pentru canonizare în 2025.</ref>, [[Iosif de la Bisericani]]<ref>Sf. Iosif de la Bisericani a fost canonizat după publicarea cărții citate</ref>, începătorul „sihăstriei de pe muntele Bisericanilor”.

În a doua jumătate a secolului a trăit, în jurul [[Mănăstirea Putna|Putnei]] și [[Mănăstirea Voroneț|Voronețului]], Cuviosul [[Daniil Sihastrul]], unul din [[duhovnic|duhovnicii]] și sfătuitorii lui [[Ștefan cel Mare]], amintit și de [[Ion Neculce]] în „O samă de cuvinte”, îngropat în [[pronaos]]ul bisericii de la Voroneț. Tot tradiția spune că ziua lui de prăznuire este la [[14 decembrie]]<ref>Sf. Daniil Sihastrul a fost canonizat după publicarea cărții și este prăznuit acum pe 18 decembrie.</ref>.

Evlavia credincioșilor români a sporit și prin aducerea [[moaște]]lor unor sfinți în [[mănăstire|mănăstirile]] noastre: ale Sfântului [[Ioan cel Nou de la Suceava|Ioan cel Nou]], care a fost martirizat în Cetatea Albă, în jurul anului 1330, aduse de [[Alexandru cel Bun]] și așezate în biserica Mirăuți din Suceava, ale Sfintei [[Filofteia]], mutate de la [[Patriarhia de Târnovo|Târnovo]] la Vidin, iar după 1396 în catedrala [[mitropolit]]ană de la Argeș, ale Sfântului [[Grigorie Decapolitul]], aduse mai târziu de boierii Craiovești din Serbia și așezate în ctitoria lor de la Bistrița din Oltenia; toate se găsesc în aceleași mănăstiri până azi.

== Note ==
<references />

==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

[[Categorie:Ortodoxia în România]]