Vizualizare sursă pentru „Mănăstirea Plătărești”

{{În lucru}}
{{Mănăstire
|nume=Mănăstirea Plătărești
|Imagine=[[Fișier:Biserica Manastirii Plataresti.jpg|thumb|center|290px|Biserica Mănăstirii Plătărești]]
|jurisdicţie=Episcopia Sloboziei și Călărașilor
|tip=[[călugăr]]ițe
|înfiinţată=[[3 aprilie]] 1646
|ctitor=[[Matei Basarab]]
|stareţ=Stavrofora Varvara Arnăutu<ref name=basilica>[https://basilica.ro/sfintire-de-biserica-la-manastirea-plataresti/ ''Sfințire de biserică la Mănăstirea Plătărești''], 22 aprilie 2013, ''Basilica.ro'', accesat 30 octombrie 2023</ref>
|mărime aprox=10 [[călugăr]]ițe
|localizare= {{flag|Romania}}Comuna Plătărești<br/>Județul Călărași
|limba liturgică=română
|cântarea=[[Cântarea bizantină|bizantină]]
|schituri=
|hramuri=[[Mercurie|Sf. Mare Mucenic Mercurie]]<br/>[[Ilie Tesviteanul|Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul]]
|site=https://sf-esc.ro/
}}'''Mănăstirea Plătărești''' este o veche mănăstire ortodoxă din România, [[ctitorie]] a lui [[Matei Basarab]], cu [[hram]]urile [[Mercurie|Sf. Mare Mucenic Mercurie]] și [[Ilie Tesviteanul|Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul]], din comuna Plătărești, județul Călărași. Este situată pe o terasă a râului Dâmbovița, după confluența acestuia cu râul Colentina, la circa 25 de kilometri sud-est de București.<br />
Mănăstirea Plătărești este inclusă, în ansamblul ei, în ''Lista monumentelor istorice din România'', având codul de clasificare ''CL-II-a-A-14710''.<ref>[https://web.archive.org/web/20160805111652/http://patrimoniu.gov.ro/images/lmi-2015/LMI-CL.pdf ''Lista Monumentelor Istorice 2015 - Județul Călărași''], Ministerul Culturii, pag. 920, poziția 234</ref>

==Istoric==
Acest sfânt lăcaș a fost ctitorit de [[Matei Basarab]] (domn al Țării Românești între anii 1632-1654), la [[3 aprilie]] 1646, așa cum indică [[Pisanie|pisania]] scrisă în limba română cu caractere chirilice:<ref name=lumina>[https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/plataresti-un-loc-trecut-prin-martiriile-multor-vremuri-71235.html Dumitru Manolache, ''Plătăreşti, un loc trecut prin martiriile multor vremuri''], 19 martie 2012, ''Ziarul Lumina'', accesat 31 octombrie 2023</ref>
:''Cu bună vrerea lui Dumnezeu ridicatu-au această sântă și dumnezeiască mănăstire din temelie iluminatul Domn Io Matei Basarab Voievod și Doamna Elina, întru lauda Sfântului Slăvit și Mare Mucenic Mercurie, ca să fie pomenit întru veci de veacu la răpaosul sufletelor, întru odihna drepților nesfârșită. Ispravnic au fost Pan Albu Cluceriu; după moartea lui fost-au tatăl lui Pan Mitrea Pitariul; Igumen Vasile, aprilie 3 vleat 7154'' (1646), ''Pisal Pop Gheorghe''.

În 1657, [[diacon]]ul și cărturarul Paul de Alep, secretarul [[patriarh]]ului [[Macarie al III-lea (Zaim) al Antiohiei|Macarie al III-lea al Antiohiei]],  relata că Matei Basarab s-a hotărât să ridice această mănăstire după ce ar fi primit sprijinul [[Mercurie|Sfântului Mercurie]] în una dintre bătăliile purtate cu [[Vasile Lupu]] la Nenișori (actualul sat Armășești, județul Ialomița) în octombrie 1639. El scria că „ni s-a spus că într-unul din războaiele sale cu Vasile Voievod, purtat în acest loc, el (Matei Basarab) a chemat în sprijinul său rugăciunile martirului (Sfântul Mercurie), care i-a apărut în vis și l-a însoțit cu bărbăție și tărie. În ziua următoare când s-a trezit din somn, a pus pe goană dușmanii săi cu mare rușine și înfrângere, și drept aceea el a ridicat această mănăstire"<ref name=alep>Paul de Alep, ''Călătoria patriarhului Macarie al Antiohiei'', în ''Călători străini despre țările române'', vol. VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 233</ref><ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 149</ref> Există și ipoteza că mănăstirea ar fi fost înființată în amintirea unei bătălii din 1632 cu tătarii, veniți să-l ajute pe Radu Iliaș, pretendent la domnie.<ref name=lumina/> Cele două variante nu se exclud una pe cealaltă, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab ar fi înființat mănăstirea, care avea inițial o biserică de lemn, iar după victoria din 1639 a ridicat biserica de piatră a mănăstirii. Și Paul de Alep afirma că biserica mănăstirii Plătărești „fusese refăcută din temelie de răposatul Matei voievod”, deci existase o biserică mai veche.<ref name=alep/>

Pe lângă ctitorii Matei Basarab și soția sa, Elina, o serie alți donatori au contribuit la înzestrarea cu bunuri a Mănăstirii Plătărești. Astfel, atât boieri ca pitarul Mitrea sau clucerul Albu, cât și alți mireni, „''cinstiți și socotiți svetnici, dregători și judecători a toată măsura, tocmitorii țării și tuturor boierilor mari sau mici''”, au făcut danie Mănăstirii Plătărești moșii, icoane, odoare bisericești, clopote, turme de vite și bani. Matei Basarab a donat, pe lângă moșii și icoanele împărătești, [[Icoană|icoana]] [[Mercurie|Sfântului Mercurie]], care se păstrează până în prezent.<ref>[https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/mostenirea-lasata-de-matei-basarab-platarestiului-54580.html Elena Tăbuș, ''Moștenirea lăsată de Matei Basarab Plătăreștiului''], 16 august 2008, ''Ziarul Lumina'', accesat 10 noiembrie 2023</ref> Printr-un hrisov dat la Târgoviște, voievodul își întărea drepturile asupra pământurilor cumpărate pentru mănăstirea Plătărești, arătând că „''... și am dat acest hrisov al domniei mele, ca să fie domniei mele ocină și vecini în sat la Plătărești din județul Ilfov, de lângă podul Pitariului, din câmp și din pădure și din apă și din vatra satului și din balta Lebediului și cu vaduri de moară și cu tot venitul de peste tot hotarul, oricât se va alege, din hotar până în hotar''”.<ref name=documenta>''Documenta Romaniae Historica'', Seria B, Țara Românească, Volumul 31: ''1646'', Editura Academiei Române, București, 2003</ref> Printr-un alt act, datat în 25 februarie 1652, Matei Basarab sporea averea mănăstirii sale de la Plătărești, întărindu-i moșiile Uscați și Răsciori, precum și moșiile hotărnicite mai înainte,în anul 1647: Mileasca, Tufeanca, Rânzeasca și Plătăreștii de Jos.<ref name=documenta/>
[[Fișier:Hrisovul lui Matei Basarab.jpg|thumb|300 px|Fragment din hrisovul de ctitor a lui Matei Basarab, de la 1646, cu dania pentru mănăstire]]
Matei Basarab nu alesese întâmplător să construiască o mănăstire la Plătărești. Pe lângă motivul religios, există și un motiv politico-militar: întărirea apărării Bucureștiului, lăcașul de cult de la Plătărești făcând parte dintr-o serie de mănăstiri fortificate ridicate împrejurul orașului, dispuse pe o rază de 30-40 de kilometri, cum erau și cele de la [[Mănăstirea Căldărușani|Căldărușani]], [[Mănăstirea Plumbuita|Plumbuita]], [[Mănăstirea Mărcuța|Mărcuța]] sau [[Mănăstirea Negoești|Negoești]]. Deoarece Imperiul Otoman nu permitea construirea de cetăți în Țara Românească, Matei Basarab a folosit din plin construirea de mănăstiri fortificate, înzestrate cu turnuri și ziduri solide, care pe lângă scopul religios puteau juca la nevoie și un important rol militar. În afară de zona Bucureștiului, el a acordat o importanță deosebită și zonei dinspre hotarul cu Moldova, unde amenințarea vecinului său [[Vasile Lupu]] era un motiv perpetuu de insecuritate, în acest scop el construind aici mănăstirile la [[Mănăstirea Brebu|Brebu]] și [[Mănăstirea Măxineni|Măxineni]].<ref>Toader Nicoară, ''Sentimentul de insecuritate în societatea românească la începuturile timpurilor moderne 1600-1830'', Volumul 1, p. 133, Editura Accent, București, 2002, ISBN 9789736101267</ref>

Mănăstirea Plătărești nu a fost scutită de vicisitudinile istoriei, suferind de-a lungul timpului numeroase distrugeri. Astfel, după ce în 1659 Mihnea al III-lea (domn al Țării Românești între anii 1658 – 1659) s-a răzvrătit împotriva stăpânirii otomane, fiind însă înfrânt și nevoit să se retragă în Transilvania, sultanul Mehmed al IV-lea i-a ordonat noului domn Gheorghe Ghica să mute capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau.<ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925. Vol. VII: ''De la Matei Basarab și Vasile Lupu până la Brâncovanu'', p. 165.</ref> În aceste circumstanțe, Mănăstirea Plătărești a fost devastată de către o trupă de tătari chemați în ajutor de către Gheorghe Ghica. Letopisețul Cantacuzinesc arată că „''turcii și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău''”, jefuind Bucureștii și împrejurimile acestuia. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care l-au luat în robie și pe [[egumen]]. „''Trei zile și trei nopți, în păduri, vii, strâmtori, sate și locuri întărite, tătarii n-au mai lăsat un fir de iarbă crescând, un cocoș cântător''”.<ref name=lumina/> Amploarea distrugerilor a fost mare, dar mănăstirea nu a fost incendiată, așa cum s-a întâmplat cu mănăstirile Tânganu și Frumușani.<ref>Muzeul de istorie al orașului București, ''Cercetări arheologice în București'', Volumul 2, 1963, pp. 286-288</ref> Repararea stricăciunilor provocate mănăstirii avea să înceapă abia 25 de ani mai târziu, în 1684, în timpul domniei lui [[Șerban Cantacuzino]], iar urmașul acestuia, [[Constantin Brâncoveanu]], a continuat aceste reparații.<ref>Adrian Ioniță, Daniela Marcu Istrate, ''Mânăstirea Plătărești, jud. Călărași, Materiale și cercetări arheologice'', Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Academia Română, București, 2006</ref> Până la zidirea în 1702 a Palatului de la Mogoșoaia, Constantin Brâncoveanu obișnuia să folosească Mănăstirea Plătărești, alături de [[Mănăstirea Cotroceni]], ca loc de refugiu în caz de primejdie.<ref>George Potra, ''Din Bucureștii de altădată'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 214</ref> El s-a refugiat la Plătărești chiar în primul său an de domnie, 1689, când a trebuit să părăsească Bucureștii sub amenințarea oștilor habsburgice conduse de generalul Heissler, intrate în Țara Românească pentru a se lupta cu oștile Imperiului Otoman.

Odată cu sfârșitul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1714), se încheie perioada medievală de prosperitate a Mănăstirii Plătărești. În timpul domniilor fanariote, cel mai probabil în perioada domniei lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), mănăstirea a fost închinată către [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)|Sfântul Mormânt]], deși hrisovul ctitorului Matei Basarab interzicea în mod expres închinarea Mănăstirii Plătărești sub pedeapsa [[Anatema|anatemei]] și [[Excomunicare|excomunicării]].<ref>Gregoire Bengesco, ''Memorandum sur les eglises, les monasteres, les biens conventuels et specialemente sur les monasteres dedies de la Principaute de Valachie'', Imprimeria C.A. Rosetti, 1858, pp. 24-33</ref>

==Arhitectură==

===Pictura interioară===

==Mănăstirea Plătărești în prezent==

==Note==
<small>{{reflist|2}}</small>

==Surse==
* [https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Pl%C4%83t%C4%83re%C8%99ti Mănăstirea Plătărești]
* [https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-plataresti-88231.html CrestinOrtodox.ro: ''Manastirea Plataresti'']

[[Categorie:Mănăstiri din România|Ghighiu]]