CATEHEZE LECȚII DE RELIGIE – CLASELE V–XII Autor -Preot Sorin Cosma

Inistea — Mon, 03 Aug 2026 09:53:48 GMT

Inistea a șters pagina CATEHEZE LECȚII DE RELIGIE – CLASELE V–XII Autor -Preot Sorin Cosma Violarea drepturilor de autor: conținutul era: „ CATEHEZE LECȚII DE RELIGIE – CLASELE V–XII CUVÂNTUL AUTORULUI Cu darul și ajutorul lui Dumnezeu, dăm...”, iar unicul contribuitor a fost „Radu Seu” (...

Vechiul Testament-Câteva cunoștințe despre Palestina biblică

Radu Seu — Sat, 01 Aug 2026 13:53:39 GMT

Vechiul Testament-Câteva cunoștințe despre Palestina biblică

Radu Seu — Sat, 01 Aug 2026 11:23:48 GMT

Pagină nouă: Lectia I 1. Rugăciunea la intrarea în clasă 2. Organizarea clasei pentru lecție 3. Verificarea lecției predate anterior

Pagină nouă

Lectia I
1. Rugăciunea la intrarea în clasă
2. Organizarea clasei pentru lecție
3. Verificarea lecției predate anterior

← Versiunea anterioară		Versiunea de la data 1 august 2026 13:53
Linia 5:		Linia 5:
	2. Organizarea clasei pentru lecție		2. Organizarea clasei pentru lecție
	3. Verificarea lecției predate anterior		3. Verificarea lecției predate anterior
		+	Cateheze biblice
		+	partea I
		+	Lectia I-Vechiul Testament
		+	1.
		+	Legătura cu lecția precedentă sau cu cunoștințele anterioare
		+	Am văzut în lecțiile trecute că dintre toate popoarele de pe fața pământului, Dumnezeu a ales un popor anume, pe care l-a pregătit în mod special, pentru a primi pe Fiul Său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cel ce avea să ne răscumpere din robia păcatului și a morții. Acest popor a fost poporul evreu sau Israel. Poporul evreu a trăit în timp și a avut o istorie deosebit de zbuciumată. Locul unde a trăit se numește Palestina.
		+	5. Comunicarea subiectului lecției noi Astăzi vom încerca să aflăm câte ceva despre Palestina biblică.
		+	6. Dirijarea învățării. Însușirea noilor cunoștințe
		+	Palestina este țara pe teritoriul căreia s-a scris Sfânta Scriptură. Este așezată acolo unde se întâlnesc două mari continente: Asia și Africa, mai exact pe țărmul estic al Mării Mediterane. Să privim harta, să o localizăm și acum să vedem cu cine se învecinează: la nord cu Munții Liban, la sud cu Pustiul Arabiei, la vest cu Marea Galileii, Iordan și Marea Moartă. În trecut Palestina avea un important rol comercial, deoarece pe teritoriul ei trecea calea care lega Africa și Europa de Îndepărtatul Orient, așa cum se vede și pe hartă.
		+	Această țară nu s-a numit din totdeauna „Palestina". Să vedem care a fost numele ei inițial și cum a ajuns să fie denumită Palestina. Observăm pe hartă că această țară are o poziție mai joasă față de Podișul Siriei cu care se învecinează la sud. De aceea ea a fost cunoscută sub numele de „Canaan", adică „Țara de jos". Era o țară foarte frumoasă fiind formată din munți, câmpii, râuri, lacuri. De asemenea era bogată în pește, citrice, măsline și era în același timp foarte roditoare. Pe drept cuvânt se spunea despre ea că este țara unde „curge lapte și miere".
		+	În vremurile foarte îndepărtate, Canaanul era împărțit în triburi conduse de către un bătrân al său. Acest fapt a provocat mari neajunsuri evreilor, deoarece pe timp de război nu aveau o conducere unitară pentru a-și apăra țara. Trebuie să știți că au fost multe popoare care au râvnit la ea pentru bogățiile și frumusețile sale. Printre aceste popoare se numără îndeosebi egiptenii, babilonienii, asirienii, care au dus în robie poporul evreu. La această țară a râvnit mai târziu, așa cum era de așteptat, imperiul Roman, care fiind în culmea puterii sale în timpul Mântuitorului, o cucerește și o transformă în provincie romană, totodată punându-i numele „Palestina".
		+	Țara Palestinei a fost adeseori supranumită și „Țara Sfântă". Pe de o parte de către evrei, deoarece aici se află Ierusalimul – capitala religioasă a țării – și Templul Sfânt. Pe de altă parte de către creștini, deoarece aici s-a născut și a activat Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos.
		+	La început regatul evreu era împărțit în 31 de regate-cetăți, în fruntea cărora se afla câte un rege. Pe timpul Mântuitorului, lucrurile se vor schimba. Stăpânitorii au împărțit Palestina în trei provincii: în nord era Galileea, în sud se afla Iudeea, iar în centru Samaria, așa cum observăm pe hartă. Cândva, de Palestina aparținea și această fâșie de pământ, așezată la est de Iordan, care se numește Pereea.
		+	Cei dintâi locuitori ai acestei țări au fost canaaniții. De asemenea s-au perindat și alte popoare migratoare pe teritoriul acestei țări, cum ar fi filistenii și hitiții.
		+	Așa cum am amintit, Palestina era o țară foarte frumoasă, înzestrată parcă anume de Dumnezeu pentru „poporul ales", cu toate frumusețile naturale.
		+	În această privință sunt caracteristici munții care însă au înălțimi mici, până la 300 m. Printre cei mai cunoscuți se numără Muntele Măslinilor – bogat în măsline și Muntele Taborului – de pe vârful căruia se vede întreaga țară.
		+	De la nord-vest la sud-est, Palestina este străbătută de o vale frumoasă și deosebit de roditoare.
		+	În relieful țării se integrează și pustiurile. Dar la vechii evrei pustiul avea un alt înțeles decât cel pe care-l cunoaștem noi. Astfel, nu este ca și pustiul Sahara, un loc secetos, arid, lipsit total de vegetație. Pentru evrei, pustiul era fie un loc nelucrat, acoperit cu ierburi și străbătut de turmele care-l pășteau, fie un loc stâncos.
		+
		+	Aceste forme de relief sunt scăldate de ape curgătoare, cea mai importantă fiind Iordanul care izvorăște din Munții Hermon, șerpuiește ca o panglică pe întreg teritoriul țării și se varsă în Marea Moartă.
		+	Clima din această țară este blândă, tropicală, cu vânturi specifice care dezvoltă două anotimpuri: unul umed care începe prin octombrie, cu ploi și temperaturi scăzute și care ține până în martie. Ploile târzii de după echinocțiul de primăvară favorizează umezeala atât de necesară cultivării plantelor, mai ales a cerealelor.
		+	Anotimpul fierbinte este cuprins în perioada mai – octombrie și face ca ploile să fie foarte rare, roua o binecuvântare, iar apa un adevărat dar divin. Astfel, fântânile constituie o adevărată bogăție, iar apa este păstrată în burdufuri din piele de capră. Tot în acest anotimp se semnalau mari diferențe de temperatură între zi și noapte.
		+	Există însă unele particularități în ce privește clima. Astfel, pe țărmul Mării Mediterane, clima este mai secetoasă și mai caldă. În mijlocul țării, însă, fiind o regiune muntoasă, clima este mai răcoroasă și mai umedă; iar în Valea Iordanului climatul este într-adevăr tropical.
		+	Astfel, în Palestina se dezvoltă o floră și o faună specifică ținuturilor mediteraneene.
		+	Flora cuprinde citrice, printre care: portocalul, lămâiul, bananierul, cocotierul și, firește, măslinul (din ale cărui roade se obține uleiul de măsline). Cultura cerealelor ocupă primul loc în provincia Galileea, numită și „grânarul țării".
		+	Fauna Palestinei prezintă o varietate în timp. Astfel, la început erau animalele precum leul și leopardul. Dar acestea au dispărut, luându-le locul cerbul, căprioara, iepurele, vulpea, șacalul. Dintre târâtoarele specifice acestui ținut sunt vipera palestiniană, scorpionul, cameleonul, vipera cu corn ș.a. Însă, caracteristica ținuturilor din această țară a fost și este cămila, un animal atât de rezistent și de des folosit. Calul era un animal foarte pretențios și nu era crescut aici. Era chiar înlăturat, reprezentând pentru evrei un simbol al mândriei. Interesant este că, dacă în prada de război intrau și caii, evreii îi omorau, tăindu-le venele de la picioare.
		+	Am vorbit despre localizarea geografică, climă, faună, floră. Să vedem în continuare ce se poate spune despre oamenii care alcătuiau poporul evreu.
		+	În ceea ce privește ocupația lor, la loc de frunte stă agricultura, creșterea vitelor și pescuitul. Pe lângă acestea, mai sunt și (20 Capitolul unu) altele preluate de la popoarele păgâne vecine, precum dulgheritul de la babilonieni. Totodată, datorită drumului comercial ce trecea prin Palestina, evreii vor deveni, cu trecerea timpului, foarte buni negustori (comercianți).
		+	Să vedem acum câte ceva despre îmbrăcămintea evreilor. Vă amintiți când spuneam că în Palestina zilele erau foarte călduroase. Astfel, bărbații purtau o tunică de bumbac, lungă până la genunchi, peste care se încingeau cu un brâu. Deasupra purtau un veșmânt, pe care cei săraci îl foloseau adesea și ca acoperământ în timpul nopților răcoroase. În picioare purtau sandale, confecționate din curele de piele, iar cei săraci umblau desculți.
		+	Evreii nu erau pretențioși nici în ceea ce privește alimentația. Se hrăneau mai ales cu pâine proaspătă din grâu sau secară, dospită sau nedospită, care de multe ori era amestecată cu făină de fasole sau linte. Din hrana consumată în timpul zilei mai făceau parte: smochinele, strugurii, pepenii, curmalele și laptele de oi sau de capre. Masa principală era cea servită în răcoarea serii. Bogații serveau carne de miel sau ied și vin, în timp ce săracii se mulțumeau să înmoaie pâinea în lapte sau oțet. Nu lipseau de la masă, desigur, mierea de albine și peștele. Caracteristic evreilor era faptul că ei considerau carnea de porc și cea a tuturor animalelor cu copită despicată ca fiind o interdicție categorică a Legii. Evreii obișnuiau ca înainte și după masă să se spele îndelung pe mâini, după care stăpânul casei rostea rugăciunea. Ei se așezau la masă, după obiceiul persan, adică culcați și sprijiniți pe mâna stângă, iar cu mâna dreaptă consumau hrana.
		+	În altă ordine de idei, și în Palestina îi regăsim pe sclavi, dar aici aveau un statut aparte. Situația lor era mai ușoară decât a celor din popoarele învecinate. Aici existau și legi pentru apărarea drepturilor sclavilor. De pildă, dacă stăpânul își bătea sclavul și-l lăsa infirm, trebuia să-l elibereze numaidecât. De asemenea, dacă un stăpân își omora sclavul, era ucis și el.
		+	Să vedem acum ce fel de obiceiuri caracterizează acest popor. În primul rând amintim căsătoria. La evrei, căsătoria era monogamă (adică între un singur bărbat și o singură femeie). Era interzisă categoric căsătoria între evrei și păgâni. Logodna preceda căsătoria și dura câteva luni, până la un an. Darul cel mai de preț erau copiii. Familiile fără copii erau considerate blestemate de Dumnezeu. Un aspect aparte îl avea așa-numita „căsătorie de levirat" sau „de cumnat". În acest caz, dacă un om murea fără să aibă copii, conform Legii, fratele lui avea obligația să se căsătorească cu soția acestuia și să-i ridice urmași care să-i poarte numele.
		+	________________________________________
		+	Oamenii care locuiau în Palestina erau foarte respectuoși unii cu alții. Acest respect se referea la salut, ospitalitate și onoruri publice.
		+	Să vedem cum se salutau evreii. Cea mai populară formă de salut: „Shalom!" adică „pace", la care cel salutat răspundea cu „Shalom uvraha" adică „pace și binecuvântare!" La despărțire cel mai bătrân spunea celui mai tânăr: „lek le Shalom!" adică „mergi în pace!" De obicei, salutul era însoțit și de gesturi largi de reverență cum ar fi plecarea capului sau a corpului.
		+	Semnul cel mai deosebit de cinstire și ospitalitate arătat cuiva, era atunci când gazda se dezbrăca de haina de deasupra și o oferea vizitatorului, precum și spălarea picioarelor oaspeților mai deosebiți.
		+	Onoruri publice se aduceau persoanelor oficiale (regi, demnitari, soli), precum și armatelor ce se întorceau victorioase din război.
		+	Din nefericire, însă, nu lipseau bolile, cele mai răspândite fiind: ciuma, lepra, holera, paralizia. Acestea erau molipsitoare și făceau ravagii în regiunile asupra cărora se abăteau. Un loc aparte îl ocupau bolile psihice, cea mai grea fiind epilepsia. Bolnavii de epilepsie erau considerați stăpâniți de demoni.
		+	Cei ce mureau erau îngropați imediat după deces. Sicriele se foloseau numai pentru cei bogați, iar înmormântarea era simplă. În perioada cât evreii au stat în Egipt, morții lor erau păstrați mai mult timp, fiind îmbălsămați cu miresme. Conform religiei evreilor, atingerea de cei morți era considerată drept necurăție.
		+	Doliul după cei decedați se ținea șapte zile. Se caracteriza prin sfâșierea veșmintelor, smulgerea părului, a bărbii, îmbrăcarea în sac și presărarea de cenușă pe cap.
		+	Este de remarcat că toată viața publică și particulară a evreilor se desfășura după Legea Domnului. Încă din vechime exista un loc special de rugăciune: la început era cortul sfânt, un loc de dimensiuni mai mici, împărțit în două încăperi: Sfânta și Sfânta Sfintelor. În jurul lui se afla o curte. Mai târziu a fost ridicat celebrul Templu din Ierusalim, zidit după modelul Cortului Sfânt.
		+	În fiecare localitate din Palestina era câte o sinagogă adică loc de adunare, rugăciune și predicare a cuvântului lui Dumnezeu. Erau conduse de rabini, adică de învățători ai Legii lui Dumnezeu, care puteau fi și laici. Serviciul religios consta din rugăciuni, citiri și tălmăciri ale Legii și proorocilor. Serviciul religios avea loc îndeosebi sâmbăta.
		+	22 Capitolul unu Cateheze Biblice – Vechiul Testament 23 24 Capitolul unu
		+	7. Fixarea cunoștințelor
		+	Cum se numește țara în care trăia poporul evreu? (Se numea Canaan apoi, după ocupația romană s-a numit Palestina și în prezent se numește Israel). Ce aspecte am dezbătut din punct de vedere geografic? (Localizare, învecinare, forme de relief, climă, floră, faună). Ce am învățat în legătură cu locuitorii acestei țări? (Despre modul lor de viață, îmbrăcăminte, hrană și în mod special, cultul religios). Unde își desfășurau evreii actele de cult? (La început la Cortul Sfânt, apoi în Templul Sfânt din Ierusalim, ca și în sinagogi). Cum se desfășura viața publică și particulară? (Viața publică și particulară se desfășura după Legea Domnului).
		+	8. Temă pentru acasă
		+	Încercați să desenați harta Palestinei și să o colorați diferit pe regiuni.
		+	9. Rugăciunea la ieșirea din clasă

OrthodoxWiki - Schimbări recente [ro]

CATEHEZE LECȚII DE RELIGIE – CLASELE V–XII Autor -Preot Sorin Cosma

Vechiul Testament-Câteva cunoștințe despre Palestina biblică

Vechiul Testament-Câteva cunoștințe despre Palestina biblică