Modificări

Salt la: navigare, căutare

Nicodim Aghioritul

481 de octeți adăugați, 16 noiembrie 2007 12:49
Viața
===Scrieri și traduceri===
Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''[[Filocalia greacă|Filocaliei]]'', această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru ''[[Everghetinos]]'' și pentru ''Tratatul despre deasa Împărtășireîmpărtășire'', redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.
După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții ''Filocaliei'', precum și exercițiul intens al [[Rugăciunea inimii|Rugaciunii lui Iisus]] îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul [[Paisie Velicikovski]], care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă să li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la [[Muntele Athos]] și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii in [[isihie|liniște totala]], nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la [[Schitul Kapsala (Muntele Athos)|Schitul Kapsala]], dependință a [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mănăstirii Pantocratorului]], într-o sihăstrie închinată Sfântului [[Atanasie]], unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împraștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților Parinți, el urca repede treptele [[Scara dumnezeiescului urcuş|Scării]] spirituale.
El redacta atunci un amplu comentariu despre ''Epistolele'' [[Apostolul Pavel|Sfântului Pavel]], după Sfântul [[Teofilact al Bulgariei]], precum si comentariul ''Epistolelor Catolice'' <ref> ??? </ref>. Compunea totodată și un comentariu la cele nouă Ode scripturale, intitulat ''Grădina Harului'' și traducea comentariul la [[Psalmi]] scris de Eftimie Zigabinos. La fel ca în toate celelalte opere ale sale, Sfântul Nicodim depășea cu mult sarcina unui simplu traducător. Plecând de la un comentator tradițional, el îl completa cu note din abundență, pline de mărturii ale celorlalți Părinți ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecătuit, el edită și o selecție a ''Vieților Sfinților din vechime'' (''Neon Eklogion'') și ''Noul Martirologiu: culegere a vieților noilor [[mucenic|Martiri]]'', destinată să întărească credința creștinilor asupriți sub jugul otoman și datorită căreia mulți dintre cei care negau existența lui Dumnezeu s-au convertit și s-au adăugat la glorioasa armată a mucenicilor. Plin de grijă ca întotdeauna față de educația poporului lui Dumnezeu, el compune de asemenea un ''Manual al bunelor deprinderi creștine'' (''Hristoitia''), admirabil rezumat al învățăturilor morale ale Sfântului [[Ioan Gură de Aur]].
Zilnic, toti toți cei care fusesera raniti fuseseră răniți de pacat păcat sau de [[apostazie ]] (lepadarea lepădarea de credintacredință), neglijând sa ceara să ceară ajutor de la Episcopi si duhovnici[[episcop]]i și [[duhovnic]]i, alergau spre ascetul [[ascet]]ul din Kapsale Kapsala pentru a gasi găsi vindecare si și mângâiere sufletului lor. Si Și nu numai calugari călugări, ci si și mireni veniti veniți de departe, astfel incât încât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii rugăciunii asa cum siși-o dorea si și ar fi vrut sa plece din nou intrîntr-un loc pustiu si și necunoscut. Dar boala il impiedica îl împiedică de la aceasta. In vârsta În vârstă de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile asceză și de lucrările de editare, - care ar putea umple o biblioteca intreaga, bibliotecă întreagă - el fu slabit intrslăbi într-atât incât încât nici o sporire a hranei nu putea sa il să îl vindece. Isi parasi Își părăsi atunci sihastria sihăstria de la Kapsala pentru a trai trăi o vreme in în chilia prietenilor sai săi Skurtei , la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele păstrate [[Moaște]]le sale, in în [[biserică|biserica recent ridicata in ]] de curând ridicată în cinstea sa) , apoi la unul din vecinii lor, calugar călugăr [[iconograf]]. Atunci a redactat el, cu pretul prețul a doi ani de muncamuncă, ''Sinaxarul. Aceasta '' <ref>Această traducere a ''Sinaxarului de la Constantinopol'', profund revizuita revizuită pe baza manuscriselor sale, are si astazi și astăzi autoritate in în [[Biserica Ortodoxă a Greciei|Biserica greaca si greacă]] și a folosit drept suport prezentului Sinaxar''Sinaxarului'' după care se inspiră și prezentul articol</ref>.
===Mutarea la Domnul===Se intoarse întoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta redactă bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor său Comentariu la canoanele sărbătorilor (''Eortodromion'') si și cel al xxx (''Noua ScaraScară'') ce se cânta dimineata cântă dimineața la [[Utrenie]]. Termina aceasta ultima Termină această ultimă lucrare in în care se regaseste intreaga regăsește întreaga sa stiinta teologica si știință teologică și seva sa spiritualaspirituală, in în timp ce era doborât de anemie, isi își pierduse dintii si dinții și devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera făcuseră ca Atanasie din Paros si alti și alți trei Colivazi sa fie condamnati condamnați pe nedrept de catre către Patriarhul Grigore Grigorie al V-lea al Constantinopolului. Sfântul Nicodim nu putu sa ii îi apere , dar se multumi sa mulțumi să redacteze o Marturie ''Mărturie de credintacredință''. Starea  De altfel, starea sa de sanatate de altfel sănătate nu intârzie sa sa inrautateascaîntârzie să se înrăutățească. Dupa După ce a mai revazut o data comentariul sau despre ''Anavathmoi'', el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat săturat de lumea aceasta!". Din zi in în zi , hemiplegia i se intinse întinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea Rugăciunea lui Iisus, cerându-si scuze și iertare de la frati ca frați că nu poate sa o pastreze in păstreze în secret. Dupa După ce s-a marturisit si mărturisit și a primit [[Euharistie|Sfânta ImpartasanieÎmpărtășanie]], el lua in luă în mâinile sale Moastele Sfânului Moaștele Sfântului [[Macarie din de Corint si ]] și ale li [[Partenie Skourtaios]]. SarutânduSărutându-le cu lacrimi, spuse : "Ati Ați plecat la ceruri si va odihniti și vă odihniți de virtutile virtuțile pe care le-ati ați cultivat pe pamântpământ, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar sufăr din cauza pacatelor păcatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii sunteți Părinții mei, va implor sa mijlociti să mijlociți pentru mine pe lânga lângă Domnul ca sa aiba mila să aibă milă de mine si sa ma faca demn și să mă facă vrednic de locul in în care va gasiti vă gasiți voi". In În timpul noptii striga nopții strigă: "Mor, mor, aducetiaduceți-mi Sfânta ImpartasanieÎmpărtășanie". Dupa După ce s-a impartasitîmpărtășit, il îl cuprinse o asemenea nespusă pace siși, incrucisânduîncrucișându-si și mâinile pe piept, raspunse calugarilor răspunse călugărilor care il intrebau daca îl întrebau dacă era la odihna odihnă: "L-am facut făcut pe Hristos sa intre in în mine, cum sa nu fiu la odihna odihnă?". Când se facu ziuafăcu ziuă, la pe [[14 iulie ]] 1809, isi dadu el își dădu sufletul in în mâinile Domnului. Unul din dintre cei prezenti striga prezenți strigă: "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini creștini decât Nicodim!". Dar daca Luceafarul dacă Luceafărul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa încetat să lumineze Biserica , iar cartile cărțile sale ramân rămân o sursa inepuizabila sursă inepuizabilă de invataturaînvățătură, de mângâiere si și de incurajare încurajare la plinatate a vietii intru plinătatea vieții întru Hristos.
==Scrieri==
6.109 modificări

Meniu de navigare