Modificări

Salt la: navigare, căutare

Monahism

27 de octeți șterși, 29 mai 2007 21:48
Originile monahismului creștin
 
[[Image:Panteleimon_Monastery.jpg|right|thumb|350px|Mănăstirea Sfântul Patelimon, [[Muntele Athos]]]]
{{Spiritualitate}}
==Originile monahismului creștin==
Întemeierea monahismului creștin s-a făcut în deșert, în Egiptul secolului al IV-lea, ca un alt mod de a trăi [[Mucenic|mucenicia]]. Există voci care atribuie apariția monahismului în această perioadă schimbărilor care au avut loc în Imperiul Roman la nivelul societății ca urmare a convertirii sfântului împărat [[Constantin|Constantin cel Mare]] la creștinism si al transformării creștinismului în religie tolerată pe teritoriul Imperiului. Aceasta a pus capăt persecuției creștinilor și poziției lor de grup religios mic, persecutat, ducând totodată la creșterea numărului "creștinilor cu numele" în Biserică. Ca reacție la aceasta, mulți dintre cei care doreau să păstreze intensitatea vieții duhovnicești a creștinismului primelor secole au fugit în deșert pentru a-și petrece viața în [[post]] și rugăciune, eliberați de influența și tulburarea lumii exterioare. Sfârșitul persecuțiilor a însemnat și că mucenicia devenea mai puțin probabilă,astfel că [[asceza]] a început să devină un mod de viață distinct.
[[Image:Sinai_Monastery.jpg|left|thumb|350px|[[Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai|Mănăstirea Sf. Ecaterina]], Sinai, Egipt]]
Sfinții [[Antonie|Antonie cel Mare]] și [[Pahomie|Pahomie cel Mare]] au fost întemeietorii timpurii ai monahismului egiptean, deși primul creștin despre care se știe că a trăit ca monah a fost Sfântul [[Pavel Tebeul]]. Ortodoxia îl consideră și pe Sfântul [[Vasile cel Mare]] ca fondator al regulilor monahale, urmând și exemplul [[Părinții DeșertuluiDeşertului|Părinților Deșertului]]. Sfântul [[Benedict of de Nursia]], a cărui Regulă se bazează pe cea a Sf. Vasile, este adesea considerat întemeietorul monahismului apusean.
Încă de timpuriu au existat probabil persoane care și-au trăit viața în izolare - eremiți -, după exemplul celor patruzeci de zile petrecute de Hristos în deșert. Nu există mărturii arheologice confirmate ale acestora, și mărturiile scrise cuprind doar aluzii. Sf. Antonie ce; cel Mare a trăit ca [[Pustnic|eremit (sihastru sau pustnic)]], urmat fiind de alții, care trăiau în apropiere, dar nu în același loc cu el. Pe de altă parte, Sfântul [[Pavel Tebeul]] trăia nu foarte departe de avva Antonie, în singurătate absolută, iar avva Antonie îl considera a fi un monah desăvârșit.(După ce l-a întâlnit pentru prima dată, avva Antonie, întorcându-se, le-a zis ucenicilor: "Vai mie, fiilor, că sunt călugăr păcătos și mincinos, sunt călugăr doar cu numele ! L-am văzut pe Ilie, l-am văzut pe Ioan Botezătorul în deșert și l-am văzut pe Pavel - în Rai!"). Acest fel de monahism se numește eremitic ("după felul eremitic") sau, în limbajul bisericesc ortodox românesc, pustnicie (sau sihăstrie).
Sfântul Pahomie cel Mare, un ucenic al avvei Antonie, a ales să îi adune pe monahi într-o comunitate în care monahii trăiau în colibe - sau chilii (din grecescul κελλια) - individuale, dar munceau în comun, mâncau în comun și participau la slujbe comune. Acest fel de organizare monastică se numește rânduială cenobitică (bazată pe o comunitate) sau, în limbajul bisericesc, viață de obște. Cea mai mare parte a mănăstirilor urmează rânduiala cenobitică. Capul unei mănăstiri a luat numele siriac de ''Abba'' ("Părinte"), în română [[avva]].
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
15.909 modificări

Meniu de navigare