Modificări

Salt la: navigare, căutare

Sinodul de la Iași

49 de octeți adăugați, 26 octombrie 2020 05:09
m
leg. interne
'''Sinodul de la Iași''' este numele sub care este cunoscut sinodul panortodox ținut la Iași, între [[15 septembrie]] și [[27 octombrie]] 1642.
Sinodul a fost organizat de către [[Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului]], cu generozitatea și sprijinul material al domnitorului Moldovei, [[Vasile Lupu]].
Scopul principal al convocării Sinodului și al lucrărilor lui a fost necesitatea unui răspuns teologic-pastoral clar, concis și util pentru clerul și credincioșii ortodocși, tulburați de controversele legate de ''Mărturisirea de credință'' atribuită Patriarhului Ecumenic [[Chiril Lucaris]] și publicată în 1629 la Geneva în latină, și în 1633 în greacă, mărturisire care se abătea grav de la credința ortodoxă.
Cu profund simț de responsabilitate pastorală, dornic să aducă pace și unitate în Biserică, eruditul Mitropolit al Kievului, [[Petru Movilă]], descendent al familiei domnitoare moldave a Movileștilor, născut la Suceava în 1596, a scris, în limba latină, o Mărturisire de credință numită ''Expositio fidei'' (Expunere a credinței), care a fost examinată și diortosită de către Sinodul de la Iași, tradusă în limba greacă de alt teolog ortodox erudit, Meletie Sirigul, și apoi trimisă, în 27 octombrie 1642, [[Patriarhia Constantinopolului|Patriarhiei de Constantinopol]], care a aprobat-o în Sinodul ei din 11 martie 1643, prezidat de Patriarhul Partenie I.
Sinodul de la Iași nu îl condamnă pe Chiril Lukaris Lucaris după moartea tragică a acestuia (1638), ci aduce în locul mărturisirii sale una diferită, ortodoxă și anume: Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă, îndreptată, care va fi însușită apoi de toate Patriarhiile Ortodoxe din Răsărit prin Patriarhii Ioanichie al Alexandriei, Macarie al Antiohiei și Paisie al Ierusalimului. Mai târziu, în anul 1696, Patriarhul [[Adrian al Moscovei ]] recomanda Mărturisirea ortodoxă din 1642 ca pe o „carte de Dumnezeu insuflată”.
Multele ediții și traduceri (greacă, latină, română, rusă, sârbă, olandeză, germană, engleză, franceză) ale acestei Mărturisiri ortodoxe arată importanța ei. Această mărturisire „și-a câștigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice ortodoxe”, constată, pe drept, istoricul Alexandru Elian . Cea dintâi traducere românească a ei apare la Buzău în 1691, urmată apoi de alte numeroase ediții (20 până astăzi).
Desigur, Mărturisirea ortodoxă din 1642 era necesară ca apărare în fața prozelitismului eterodox din acea vreme de confruntare între romano-catolici și protestanți, fiecare încercând să atragă de partea sa pe ortodocși. În secolul al XVII-lea, mărturisirile de credință și catehismele romano-catolice, luterane și calvinist-reformate erau foarte răspândite în toată Europa. În acest context scrie, deci, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, Galiției și a toată Rusia (Mică) Mărturisirea sa, care are de fapt forma unui catehism.
În 1640, Mitropolitul Petru Movilă convoacă un sinod la Kiev, la care au participat delegați ai episcopiilor de LvovLiov, Przemysl, Mstislav și Luțk, în scopul cercetării acestei Mărturisiri de credință. Lucrările s-au desfășurat între 8 și 18 septembrie 1640 în Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, însă participanții la Sinod nu au fost de acord cu două puncte din Mărturisire, fapt pentru care au hotărât să ceară părerea Patriarhului Ecumenic de Constantinopol, Partenie I (1639-1644), care a încuviințat ca un sinod, cu participarea delegațiilor mai multor Biserici, să se țină la Iași și să dezbată din nou Mărturisirea lui Petru Movilă.
Delegații Patriarhiei Ecumenice au fost Porfirie, fost Mitropolit al Niceei, și Ieromonahul Meletie Sirigul, cel mai învățat teolog grec din secolul al XVII-lea (1586-1644).
13.342 de modificări

Meniu de navigare