Modificări

Salt la: navigare, căutare

Radu cel Mare

1.284 de octeți adăugați, 26 februarie 2019 07:12
Domnia
===Domnia===
Primind o educație aleasă, Radu cel Mare a fost desemnat succesor la tron încă din timpul domniei tatălui său, Vlad Călugărul (1482-1495), aceasta fiind o modalitate destul de des întâlnită în evul mediu pentru indicarea urmașului la tron. În momentul urcării pe tron, Radu cel Mare era la vârsta maturității; era căsătorit cu doamna Cătălina și avea mai mulți copii.Primul document care s-a păstrat de la el a fost emis la Târgoviște, în septembrie 1495.<ref name=enciclo>[http://www.bibliotheca.ro/reviste/enciclopedia/continut/enciclopedia_targovistei.pdf ''Enciclopedia Târgoviștei'', 2012, p. 382]</ref>
Pentru a consolida mai bine instituția domniei, voievodul a ținut cont atât de schimbările de pe plan intern din Țara Românească, dar și de momentele de criză ale puterii Imperiului Otoman. A fost un domnitor doritor de pace, nu a purtat războaie și s-a ocupat în special de problemele de organizare internă, sprijinind biserica și cultura românească din acea vreme. O excepție a constituit-o conflictul cu Bogdan al III-lea al Moldovei (fiul și urmașul lui [[Ștefan cel Mare]]) din toamna anului 1507, când Radu cel Mare l-a susținut împotriva lui Bogdan pe un pretendent la tron, Roman, care a intrat în Moldova cu oști adunate din Țara Românească și a prădat ținutul Putnei, din Țara de Jos. În replică, Bogdan al III=lea a devastat timp de 10 zile ținutul Râmnicului Sărat. Împăcarea între cei doi domni a fost mediată de călugărul sârb Maxim Brancović ([[Proslăvire|canonizat]] mai târziu de [[Biserica Ortodoxă Sârbă]]).<ref name=enciclo/> În acea perioadă, boierimea Țării Românești încerca să limiteze puterea domnului țării, folosindu-se de relațiile de la Poarta Otomană. Radu cel Mare s-a văzut nevoit să ducă o politică nouă, apropiindu-și marii boieri, îndeosebi familia Craioveștilor: Barbu, Pârvu, Danciu, Radu și Neagoe (fiul lui Pârvu Craiovescu, viitorul domn [[Neagoe Basarab]]), prin acordarea de privilegii.<ref name=historia>[https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tara-romaneasca-de-la-radu-cel-mare-la-neagoe-basarab-1495-1521 Mirela Sorina Mateescu, ''Țara Românească, de la Radu cel Mare la Neagoe Basarab (1495 – 1521)''], ''Historia.ro'', accesat la 23 noiembrie 2018</ref>
Radu cel Mare l-a adus la Târgoviște, în anul 1507, pe [[ieromonah]]ul sârb Macarie, pentru a realiza tipărituri care să ajute la consolidarea prestigiului Bisericii ca principal sprijin al statului. Astfel, Târgoviște a fost al patrulea centru tipografic de limbă slavonă după Veneția, Cracovia și Cetinje, și primul în spațiul sud-est european. Macarie (cca 1450 - cca 1521) se formase ca meșter tipograf la Veneția și tipărise deja cinci cărți de cult în limba slavonă la Cetinje (Muntenegru), între anii 1493-1495. Condițiile politice și culturale neprielnice de acolo, precum și relațiile bune cu românii de peste Dunăre, au făcut ca, în 1507, respectivul călugăr să-și afle adăpost la [[Mănăstirea Dealu]] de lângă Târgoviște, din mila lui Radu cel Mare, unde a început munca migăloasă de tipărire a primei cărți pe teritoriul actual al României - ''[[Liturghier]]ul'' (1508).<ref>[https://adevarul.ro/locale/targoviste/manastirea-dealu-locul-aparut-carte-tara-calugarul-macarie-utilizator-tiparnitei-Tarile-romane-1_555b3b93cfbe376e355e311b/index.htmlGeorge Enache, ''Mănăstirea Dealu, locul unde a apărut prima carte din țară''], 19 mai 2015, ''Adevărul.ro''</ref>
 
La Târgoviște, Radu cel Mare a continuat lucrările de fortificare a orașului, care este numit în documente „cetatea de scaun” sau „cetatea Târgoviștei”. În afară de măreața lui ctitorie, [[Mănăstirea Dealu]], tot la Târgoviște, chiar în interiorul cetății, al a început construirea unui nou sediu pentru Mitropolia Ungro-Vlahiei, terminat mai târziu de [[Neagoe Basarab]].<ref name=enciclo/>
===Sfârșitul===
13.228 de modificări

Meniu de navigare