Modificări

Salt la: navigare, căutare

Sinoade Ecumenice

1.008 octeți adăugați, 7 iunie
m
precizare
{{Îmbunătățire2|refacere articol conform [[OrthodoxWiki:Manual de stil|Manualului de stil]]}}
{{CreștinismOrtodox}}
'''Sinoadele Ecumenice''' sunt [[sinod|sinoade]] [[episcop]]ale extraordinare care iau decizii în primul rând în privința formulărilor [[dogmă|dogmatice]], în special atunci când Biserica se confruntă cu [[erezie|erezii]]. În al doilea rând, ele se pot ocupa cu stabilirea unor [[drept canonic|norme canonice]] care reglementează modul de administrare al Bisericii.
Până în prezent, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu a stabilit încă o definiție universal acceptabilă asupra modului în care se poate stabili caracterul ecumenic al unui Sinod. Părerea unanim acceptată este că un Sinod poate fi considerat ecumenic și infailibil atunci când și în măsura în care acesta mărturisește Adevărul așa cum ne-a fost lăsat, prin [[Sfânta Tradiție]], de către Sfinții Părinți ai Bisericii.
Nici nu a fost nevoie ca ierarhia Bisericii să stabilească o astfel de definție, deoarece este cunoscută tuturor din [[Sfânta Tradiție]] așa cum este ea redată de Sfântul Cuvios [[Nicodim Aghioritul ]] în [[Pidalion ]] (cum se va vedea mai jos).
Nu se pune problema "recepționismului" de către unii sau de către alții (cu atât mai puțini de către cei ce s-au separat de Sfânta Biserică prin schismă sau erezie), ci dacă Sinodul este sau nu insuflat de Sfântul Duh, dacă reprezintă credința universală a Sfintei Biserici de până atunci sau nu. Dacă anumite grupări se dezbină de Sfânta Biserică prin propriile voințe și cugete, nu au cum să primească voile și cugetele dumnezeiești păstrate în Ea și, deci, nu au cum să recunoască Sfintele Sinoade Ecumenice care îi combat. Chiar dacă ei se auto-intitulează creștini sau ortodocși vechi orientali, cuvântul lor nu este credibil fiindcă nu urmează Sfintei Tradiții.
Sfântul Cuvios [[Nicodim Aghioritul ]] este numit de Sfântul Cuvios [[Ioan Iacob Hozevitul ]] (insuflat de Sfântul Duh): „lauda Ortodoxiei, fala cinului călugăresc, cel care a întrecut pe toți învățații lumii prin înțelepciunea sa, mângâierea și întărirea creștinilor râvnitori care pătimesc pentru adevărul Sfintei credințe [...] rușinarea celor care defaimă așezământul Sfinților Părinți” (Sfântul Cuvios Ioan DE LA NEAMȚ – HOZEVITUL, Hrană duhovnicească, Ed. Lumină din lumină, București, 22006, p. 521.)Iată cum dezleagă nedumeririle de mai sus Sfântul Cuvios [[Nicodim Aghioritul ]] în cartea (prin care Însuși Dumnezeu-Cuvântul a grăit) numită și [[Pidalion ]] sau Cârma Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit (pe care bătrânii noștri duhovnici o aveau în Sfântul Altar la un loc de mare cinste după Sfânta Evanghelie):
''Patru oarecare însușiri caracteristice ale sinoadelor celor ecumenice găsesc că se află semănate pe la mulți, și mai ales la Dositei (în Dodecabiblion foaia 1018), din care, cele trei sunt departe și obștești, și oarecare sinoade locale, iar cea una mai de luat aminte este, și pentru că să zic așa, ființialnica, și întăritoarea, și prea osebita deosebire a tuturor sinoadelor celor ecumenice; și mai întâi însușirea tuturor celor ecumenice este, a se aduna prin porunci, nu ale papei sau ale cutărui patriarh, ci prin poruncile împărătești. Aceasta și la localnicul sinod cel în Sardica a urmat, care s-a adunat de Constantin și Constant, în Antiohia, și acela cu porunca lui Constantin a fost adunat, deși pentru altă socoteală a înnoirilor Bisericii celei din Antiohia (Dositei Dodecabiblion foaia 133). Al doilea, pentru a se face întrebare despre credință, și prin urmare a se așterne hotărâre, și hotar dogmatic, la fieștecare din cele ecumenice sinoade (Dositei foaia 633 în Dodecabiblion). Dar și aceasta a urmat la oarecare localnice, precum la cel din Cartagina, care împotriva eresului lui Pelaghie și a lui Celestin făcând cercetare au așezat hotare dogmatice. Al treilea a fi toate dogmele cele așezate de dânșii, și canoanele, Ortodoxe, binecinstitoare, și unite, cu dumnezeieștile Scripturi sau cu sinoadele cele ecumenice de mai înainte, pentru aceasta și mult vestită este socoteala Sfântului Maxim, cea zisă la o pricină ca aceasta: „Pe sinoadele cele făcute, credința binecinstitoare le întărește, și iarăși, dreptățimea dogmelor judecă pe sinoade dar, și această însușire, este obștească și la cele mai multe localnice sinoade, afară de oarecare. Iar a patra și cea mai de pe urmă este, a conglăsui, și a primi cele rânduite de sinoadele cele ecumenice, și cele canonisite de toți patriarhii și arhiereii cei dreptslăvitori ai soborniceștii Biserici sau prin însăși înfățoșarea lor sau prin ai lor locțiitori sau și aceștia nefiind, prin scrisorile lor. Această conglăsuire a patriarhilor și a arhiereilor lumeni, este precum am zis, întăritorul, și deslușitorul caracter, al sinoadelor celor ecumenice. Întăritor adică, pentru că le întărește pe ele, și le face a fi, după numele ce poartă, sinoade ecumenice, iar deslușitori, pentru că nici la un alt localnic sinod socotindu-se, deosebește pe singure cele ecumenice, despre cele localnice. Drept aceea pe sinodul cel ce s-a făcut în Vlaherne în vremea lui Copronim, numit de către luptătorii de icoane sinod ecumenic, atât Sfântul Ghermano, și Damaschin și noul Ștefan, și alții mulți cât și cel al 7-lea ecumenic sinod, în a șasea practică a lui, l-a mustrat zicând că: fără de conglăsuirea tuturor celorlalți patriarhi, sinod ecumenic, nici se face, nici se zice. Că Epifanie din partea sinodului al 7-lea a zis: cum dar mare și ecumenic ar putea fi acela pe care nici l-au primit, și la care nici s-au conglăsuit întâi șezătorii ai celorlalte Biserici, ci anatemei pe acestea l-au dat? (Dositei 634, a Dodecabiblion) mai cu aceste mustrări a mustrat și Sfântul Maxim, pe minciuno-sinod a lui Pir monotelitului (adică al celui ce dogmatisea o singură voie întru Hristos Domnul), pentru că pe acesta îl numea Pir, sinod ecumenic. Am zis că conglăsuirea, și primirea tuturor patriarhilor, întărește pe sinoadele cele ecumenice, și nu numai singură ființa lor de față sau cea prin ai loruși locțiitori. Pentru că întru toate cele 7 ecumenice sinoade, nici un papă a fost de față în persoană. Iar întru cel al doilea sau și în cel al 5-lea ecumenic sinod, nici în persoană, nici prin locțiitori, au fost de față Damas, și Vighilie papii, dar aceste ecumenice sinoade, iarăși au rămas ecumenice, pentru că aceiași papi, s-au unit la cele hotărâte de către acelea, și prin scrisorile lor și prin iscălituri le-au primit pe ele, și cum că singură înfățoșarea sa cea în persoană sau cea prin ai loruși locțiitori nu întărește pe sinoadele cele ecumenice, ci mai vârtos unirea și conglăsuirea; au arătat cele două sinoade cel din Sardica, și cel din Florența, că cel din Sardica, cu toate că s-a numit la începutul său ecumenic sinod (vezi la 1 cuvântare a lui). Și au fost de față la acesta toți patriarhii, unii în persoană, iar alții prin locțiitori. Fiind însă, că s-au despărțit și nu s-au unit la cele de această hotărâte patriarhii și arhiereii răsăritului, acest la început numit ecumenic sinod, s-a făcut localnic la isprava și sfârșitul lui. Asemenea și cel din Florența, de și ecumenic s-a numit, fiind însă că locțiitorii patriarhului Antiohiei, și episcopilor răsăritului și mai întâi, și al însuși patriarhului Alexandriei Marcu, zic, preasfântul acel al Efesului, nu sau unit cu dânsul, cel ecumenic dar s-a schimbat în localnic. Și ce zic localnic? Și în minciunonumit s-a schimbat după dreptate, pentru că nu avea nici pe a treia însușire a sinoadelor celor ecumenice. Că hotărârea cea de dânșii așezată nu a fost unită cu dumnezeiasca Scriptură, și cu celelalte sinoade. Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, și pe cele ecumenice le face localnice? Și dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, și pe cele localnice le face ecumenice, și le schimbă în sobornicești. Fiindcă localnicele sinoade și canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, și mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: și axioma (vrednicie) peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiția) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce așază hotărâre dogmaticească despre credință, cel binecinstitor, și dreptslăvitor, și unit cu Sfintele Scripturi sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor și arhiereilor sobornicești Biserici l-au primit sau prin înfățoșarea a însuși persoanelor sau prin locțiitori sau și aceștia nefiind, prin scrisorile și iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însușiri, acesta este sfânta și soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credinței mărturisim că credem. De aici cu alte patru însușiri după teologi se înavuțește aceasta: 1. A fi pururea vie și nelipsită. Că zice: „Și alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) și, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negreșitoare, și nesmintitoare, că Biserica a cărei față o ține sinodul ecumenic, „stâlp și întărire a adevărului” după Pavel (I Timotei: 3,15) și că ceea ce se socotește de sinoadele ecumenice, aceea și de Sfântul Duh, Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăța pe voi toate, și vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat: Că până când se va socoti ceva obștește de către sfinții cei împreună adunați, și mai întâi decât dânșii de către Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socotește aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuși Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, și nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenumărații ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, și preaputernică, nu numai întru a întinde dreptățile și adevărurile cu sfătuire, ci și întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le bisericeștile certări cele cuviincioase lor, și judecând, și aspru cercetând și pe papi, și pe patriarhi, și pe toți cei ce se află în toate părțile lumii, arhierei și clerici și mireni. 4. A pune hotar, și mărginire la fiecare cerere ce se ivește, și la pricină și obștească, și particularnică, și a dezlega toată gâlceava, și prigonirea ereticilor și a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numește Biserica, că de obște peste tot învață, fără lipsire, și fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoștința oamenilor și despre cele văzute, și despre cele nevăzute. Drept aceea și de către toți, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduiește, că este cel mai de pe urmă judecător al bisericeștilor pricini, după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala și hotărârea nu se supune apelației altui mai mare județ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare județ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea județului celui mai mare a mitropoliților; iar a mitropoliților la a exarhului sau a patriarhului ocârmuirii; și a patriarhului la sinodul ecumenic, și aici de aici toată apelarisirea se mărginește, și se sfârșește nefiind alt județ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deși judecătoria patriarhilor nu se supune apelației, după Vasilicale, și după Iustinian, și după Leon înțeleptul, aceasta însă, se înțelege, pentru că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, și nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează și judecă toate cele judecate de către toți patriarhii, și papii, ca și cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului, măcar deși apelației nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează și le hotărăște însuși împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politicești, același drept îl are și sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 și 384). Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic luterocalvinii, ci sinodul ecumenic, fiindcă dumnezeiasca Scriptură la multe părți neluminat vorbind, și fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea neluminată, de nevoie trebuiește tâlcuirea pentru a tâlcui adevărata noima Scripturii, care nu este altul, fără numai ecumenicul sinod. Încă și alta, pentru că pe lângă cele adevărate, și sobornicești cărți al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe niște canonicești și pe cele neadevărate, și ereticești cărți ale lor, pentru aceasta sinodul ecumenic alege pe cele adevărate, și leapădă pe cele neadevărate, și ascunse, precum sinodul al 6-lea a făcut pentru apostoleștile așezământuri, și cel întâi însuși (și vezi la subînsemnarea apostolescului canon 60). Pentru care și Sfințitul Augustin aceasta știind-o luminat a socotit (epistolia 154) zicând: Nu aș fi crezut în Evanghelie, de nu m-ar încredința vrednicia de credință a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise se încheie, că nimenea poate a se împotrivi sinoadelor celor ecumenice, rămânând binecinstitor și dreptslăvitor; ci de obște și fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotrivește lor, se împotrivește Duhului celui Sfânt, celui ce grăiește prin sinoadele cele ecumenice, și se face eretic și anatematesit, fiindcă și papa Dialogul (cap 1, epis. 24) anatematisește pe cei ce nu se supun Sinoadelor ecumenice. Și însăși sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loruși îi anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un păgân și necinstitor de Dumnezeu se socotește cel ce nu ascultă de Biserică, a cărei față poartă sinodul cel ecumenic. Că zice Domnul, „Și de nu va asculta de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Matei: 18,17). Fiindcă hotărârea și judecata cea mai de pe urmă și mai desăvârșită a Bisericii este sinodul cel ecumenic, după Augustin (epistolia 162). Și aceasta este ceea ce însuși Dumnezeu a poruncit a se păzi și în sinodul prezbiterilor legii vechi. Iar de va fi, zice: „vreun grai în judecată, care să nu-l poți lesne dezlega, între sânge și sânge, și între judecată și judecată. Și vei merge la prezbiterii și leviții, și la judecătorul, care va fi în zilele acelea și ei cercetându-l vor spune ție judecata. Nu te vei abate din cuvântul, care-ți vor spune ție, în dreapta sau în stânga. Și omul care se va semeți ca să nu asculte de prezbiterul sau de judecătorul, va muri omul acela, și vei scoate pe cele rău din Israel” (II Lege: 17;2,8).''
Sfântul Cuvios [[Nicodim AGHIORITUL]], †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, [[Pidalion]], cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844 (în fotocopie caractere chirilice) după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 103-106.
Este foarte important să înțelegem cum se cuvinte ce este infailibil și ce nu, fiindcă în funcție de această înțelegere ne vom însuși o credință sau alta, sau vom sta în șovăială, care este foarte aproape de necredință. Dacă vom crede că Sfintele Sinoade nu sunt infailibile, că nu au în Ele credința insuflată de Sfântul Duh, că pot fi contrazise sau că au fost numite de oameni a fi infailibile și nu de Sfântul Duh, atunci în ce vom mai crede? Vom crede că și Ortodoxia este o credință omenească. Dar prin aceasta nu am face altceva decât să nu mai fim ortodocși. Fiindcă ortodocșii sunt aceia care cred și mărturisesc că "Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică" este tocmai Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit, Trupul lui Hristos, Mireasa Duhului Sfânt care a grăit prin cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice.
De aceea Sfântul Ierarh [[Nectarie de din Eghina ]] ne învăța în legătură cu acest subiect foarte important:
''"Cauzele schismei, evidențiate de fiecare dintre Biserici, sunt negate de cealaltă: pe de o parte, Biserica Apuseană prezintă drept cauză a schismei aroganța Bisericii Răsăritene prin care aceasta îi neagă Papei de la Roma primatul în Biserică, în modul în care ea (biserica apuseana) îl înțelege, adică:
Canoanele Sinoadelor Ecumenice au autoritate universală, pentru întreaga Biserică Ortodoxă, deși nu în sens absolut. Canoanele acestora au fost adesea respinse sau revizuite prin decizii ale unor Sinoade locale sau chiar ale unor Sinoade Ecumenice ulterioare. Deciziile lor rămân însă elemente centrale ale Tradiției canonice ortodoxe, iar apelul la deciziile acestora ca surse de autoritate este mai frecvent decât pentru orice alt tip de sursă de [[drept canonic]].
În realitate autoritatea acestor canoane este în sens absolut, după cum s-a văzut mai sus la discuția despre infailibilitatea Sfintelor Sinoade Ecumenice, iar Sfântul Cuvios [[Nicodim Aghioritul ]] explică în cartea sa insuflată de Sfântul Duh toate părutele respingeri sau revizuiri ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, care în realitate nici nu au fost respinse nici revizuite de ortodocși.
Cuvintele [[acrivie]] și [[iconomie]] în aplicarea Sfintelor Canoane (care au desigur și ele hotarele lor ecumenice) par de multe ori a fi contradictorii între ele, dar nu sunt.
Una este contradicția și alta este completarea, una este respingerea și alta este nuanțarea care ține de context. Cuvintele pot părea contradictorii, dar înțelesul lor dumnezeiesc este același, chiar dacă din cauza mărginirii omenești și a limbii căzute sugerează la modul superficial și formal o antiteză.
Dăm un exemplu clasic (tot din [[Pidalion]]) despre o părută contradicție între canoane, în realitate aplicarea iconomiei (îngăduinței, blândeții) sau acriviei (scumpătății, asprimii) în funcție de contextul istoric:
''CANONUL 46 APOSTOLIC
''
Sfântul Cuvios [[Nicodim AGHIORITUL]], Pidalion…[[Pidalion]]..., pp. 62-66.
== Sinoadele Ecumenice: șapte sau nouă? ==
Despre legile sinoadelor ecumenice (cum poate fi numit un sinod ecumenic sau nu) vedeți mai sus.
Sfântul Cuvios [[Nil, izvorâtorul Izvorâtorul de Mir, ]] ne învață că Sfântul Sinod al VIII-lea ecumenic va fi în viitor:
"Și oare câtă tulburare are să se facă în timp de 100 de ani, adică de la 7400 până la 7500 de la zidirea lumii? Ce răpiri or să se facă? Ce amestecare de sânge, stricare de copii, sodomie, curvie, preacurvie și toate alte fărădelegi pierzătoare, și pricire neînce-tată, încât nu o să se găsească nici începutul, nici sfârșitul între toate neamurile?
Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2011, p. 96, 254.
 
 
Sfântul Cuvios Nil, când ne-a descoperit acestea, se afla deja de 123-164 ani proslăvit de către Hristos ca Sfânt.
== Lista Sinoadelor Ecumenice ==
* I. [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod de la Niceea]] (325) a respins [[arianism]]ul și a adoptat [[Crezul|Crezul de la Niceea]]. Este prăznuit pe 29 mai, în a șaptea duminică după Paști și în a noua duminică după Rusalii.* II. [[Sinodul II Ecumenic|Primul Sinod de la Constantinopol]] (381) a revizuit [[Crezul|Crezul de la Niceea]], dându-i forma care este utilizată până în zilele noastre în [[Biserica Ortodoxă]] și în [[Biserici Orientale Ortodoxe|Bisericile Orientale ne-calcedoniene]].Este prăznuit pe 22 mai și în a noua duminică după Rusalii* III. [[Sinodul III Ecumenic|Sinodul de la Efes]] (431) a respins [[nestorianism]]ul, stabilind că [[Maica Domnului]] trebuie numită "Născătoare de Dumnezeu" (în greacă, Theotokos - Θεοτόκος ).Este prăznuit pe 9 septembrie și în a noua duminică după Rusalii* IV. [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]] (451) a respins [[eutihianism]]ul, doctrina [[monofizitism|monofizită]], a descris și stabilit delimitarea între cele două naturi ale lui [[Iisus Hristos|Hristos]] și a adoptat [[Crezul de la Calcedon]]. Acest Sinod și toate cele următoare nu sunt recunoscute de către comunitățile orientale ortodoxe (din această cauză numite și necalcedoniene sau chiar anticalcedoniene. Este prăznuit în prima duminică după 13 iulie și în a noua duminică după Rusalii* V. [[Sinodul V Ecumenic|Al doilea Sinod de la Constantinopol]] (553) a reafirmat deciziile și doctrinele explicitate la Sinoadele precedente și a condamnat noile scrieri [[arianism|ariene]], [[nestorianism|nestoriene]] și [[monofizitism|monofizite]]. Este prăznuit pe 25 iulie și în a noua duminică după Rusalii* VI. [[Sinodul VI Ecumenic|Al treilea Sinod de la Constantinopol]] (680-681) a respins [[monotelism]]ul, declarând că în persoana lui Hristos coexistau două voințe, cea dumnezeiască și cea omenească. Este prăznuit pe 14 septembrie, pe 23 ianuarie și în a noua duminică după Rusalii.
**[[Sinodul Quinisext|Sinodul Quinisext (al cinci-șaselea)]], numit și Sinodul ''in Trullo'' (trulan) (692) a fost în primul rând un Sinod de natură administrativă care a înălțat câteva [[canon|canoane]] cu aplicare locală la statutul de canoane universal aplicabile și a stabilit principiile disciplinei clerului. Nu este considerat un Sinod de sine stătător, întrucât nu a dezbătut chestiuni doctrinare. Acest Sinod este acceptat de către [[Biserica Ortodoxă]] drept parte a celui de-al [[Sinodul VI Ecumenic|șaselea Sinod Ecumenic]], dar este respins de către [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolici]].
* VII. [[Sinodul VII Ecumenic|Al doilea Sinod de la Niceea]] (787) restabilește cinstirea [[icoană|icoanelor]] la sfârșitul primei crize [[iconoclasm|iconoclaste]]. Este prăznuit pe 11 octombrie, în a douăzeci și una duminică după Rusalii și în duminica Ortodoxiei.
Unii creștini ortodocși (dar nu întreaga Biserică Ortodoxă) consideră și următoarele două Sinoade ca având caracter ecumenic. Alții, în schimb, le consideră doar Sinoade locale importante. Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul nu din considerente personale, ci observând legile sinoadelor ecumenice constată că cele de mai jos nu sunt Sfinte Sinoade Ecumenice, ci doar locale. După Sfinții Părinți al optulea Sfânt Sinod Ecumenic va avea loc în viitor.
* VIII. [[Sinodul VIII Ecumenic|Al Patrulea Sinod de la Constantinopol]] (879-880) l-a repus în scaunul constantinopolitan pe Sfântul [[Fotie cel Mare]] și a [[anatema|anatemizat]] pe oricine ar aduce modificări [[Crezul|Crezului Niceo-Constantinopolitan]], abrogând deciziile [[Sinodul tâlhăresc din 869-870|Sinodului tâlhăresc din 869-870]]. Acest Sinod a fost inițial acceptat în Occident, dar a fost ulterior dezavuat în favoarea Sinodului tâlhăresc care îl înlăturase din scaun pe Fotie.
11.545 de modificări

Meniu de navigare