Modificări

Salt la: navigare, căutare

Iconografie

199 de octeți adăugați, 9 martie 2018 05:29
Bibliografie și surse
[[ImageFișier:Pantokrator of Sinai.jpg|rightthumb|frame200px|[[Icoană]] a Domnului [[Iisus Hristos]] de la [[Mănăstire]]a Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)|Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la [[Muntele Sinai]] (sec. secolul VI)]]{{Teologie}}'''Iconografia''' (grgrec. εικονογραφία) este arta creştină creștină a picturii [[icoană|icoanelor]] ce reprezintă pe [[Iisus Hristos]], pe [[Maica Domnului]], pe [[sfânt|sfinţisfinți]], episoade din vieţile viețile acestora, precum şi și diferite episoade biblice, precum şi și unele scene alegorice, în aşa așa fel încât acestea să nu rămână simple imagini, ci o formă de manifestare vizuală în timp şi spaţiu și spațiu a realităţii dumnezeieşti realității dumnezeiești invizibile.
''A se vedea articolul principal'' despre [[Icoană]].
==Icoana în Biserica Ortodoxă==
[[Biserica Ortodoxă]] admite posibilitatea reprezentării în imagini a lui Hristos şi și a sfinţilor sfinților întrucât recunoaşte recunoaște întruparea Fiului lui Dumnezeu, a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], ca Dumnezeu adevărat şi și Om adevărat. Cultul icoanelor, care a fost contestat în secolele VII-VIII, a fost restabilit definitiv la [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul al VII-lea Ecumenic]].
Pentru creştinicreștini, [[icoană|icoana]] nu este o simplă formă de reprezentare artistică, ci obiect de [[cult]] şi și modalitate de ilustrare picturală a învăţăturii creştineînvățăturii creștine, alături de Sfintele [[MoaşteMoaște]], de cărţile cărțile liturgice şclșcl.
==Iconografia: „pictură” sau „scriere”?==
Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (''iconografie'') este „scrierea de imagini”. De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că icoanele se "scriu", nu se "pictează". Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu [[Sfânta Scriptură]] în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginaţiei imaginației iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a textului Scripturii sau a Vieţilor sfinţilorVieților sfinților. Un argument în plus folosit în acest sens este faptul că icoanele au avut de-a lungul timpului şi și un scop pedagogic, fiind „cărţile” „cărțile” celor ce nu ştiau știau să citească, în care aceştia aceștia puteau „citi” învăţătura creştinăînvățătura creștină, icoanele fiind astfel o formă de mărturisire şi și propovăduire a credinţei credinței ortodoxe.
Insistenţa Insistența asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este însă lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce efectiv specificitatea icoanei în raport cu restul artei picturii. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (''grafí''), iar arta picturii se numeşte numește ζωγραφική (''zografikí''), astfel că orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (''zografía''). Din punct de vedere lingvistic, orice pictură este în limba greacă o formă de "scriere".
Limba greacă face o distincţie distincție între ζωγραφιά (''zoé+grafía'', pictura realistă a celor vii) şi și εικονογραφία (''iconografia'', cu particularităţile particularitățile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de „zugrav”, folosit pentru a desemna orice fel de pictori, inclusiv iconografii. Limba română modernă a asimilat și termenii de „[[iconograf]]” sau „[[iconar]]” și „iconografie”, astfel că ea permite păstrarea distincţiei distincției din limba greacă, făcând din „iconografie” o categorie distinctă de pictură.
==Istoric==
==Iconari==
{{iconografie}}
Potrivit tradiției, cel dintâi [[iconar]] a fost Sf. [[Apostolul Luca|Apostol Luca]] ([[18 octombrie]]), care a pictat o primă icoană a Maicii Domnului, modelul tuturor celorlalte icoane ale acesteia. De aceea, el este considerat ocrotitorul iconarilor.
Potrivit tradiţieiAlți sfinți iconari au mai fost Sfântul [[Chiril și Metodie|Metodie]], fratele Sf. Chiril, cel dintâi iconar a fost împreună-creștinătorii popoarelor slave ([[6 aprilie]]); Sf. Cuv. Alipie și Sf. Cuv. Grigorie iconarul ([[8 august]]) care au trăit în Rusia în sec. al XI-lea; Sf. Lazăr iconarul din Constantinopol; Sf. Sfințit [[Petru al Moscovei]] din sec. al XIV-lea ([[21 decembrie]]); Sf. Cuv. [[Apostolul Luca|Apostol LucaAndrei Rubliov]] (sec. al XV-lea, prăznuit pe [[18 octombrie4 iulie]]), care Sf. [[Nil Sorski]] ș.a pictat o primă icoană a Maicii Domnului. <ref> Corina Negreanu, modelul tuturor celorlalte icoane ale acesteia[http://corinanegreanu.blogspot.com/2011/07/sfinti-iconari. De aceeahtml Sfinți iconari, el este considerat ocrotitorul iconariloriconografi].</ref>
Alţi sfinţi iconari au mai fost Sfântul [[Chiril şi Metodie|Metodie]]Iconograful, fratele Sf. Chirilpe lângă talentul său de pictor, împreună-creştinătorii popoarelor slave însușirea tehnicilor de pictură și a canoanelor ([[6 aprilie]]regulilor); Sf. Cuv. Alipie şi Sf. Cuv. Grigorie iconarul iconografice se cuvine să fie un creștin ortodox evlavios, cu o viață curată, de rugăciune și nevoințe ascetice, întrucât meșteșugul lui ([[8 august]]ei) care au trăit este o formă de slujire în Rusia în sec. al XI-lea; Sf. Lazăr iconarul din Constantinopol; Sf. Sfinţit [[Petru al Moscovei]] din sec. al XIV-lea ([[21 decembrie]]); Sf. Cuv. [[Andrei Rubliov]] (sec. al XV-lea, prăznuit pe [[4 iulie]]), Sf. [[Nil Sorski]] ş.a. <ref> Corina Negreanu, [http://corinanegreanu.blogspotBiserică și de propovăduire.com/2011/07/sfinti-Există și câteva rugăciuni speciale pentru iconari.html Sfinţi iconari, iconografi]În Sinaxare aflăm în mai multe rânduri povestiri despre evlavia iconarilor și darurile de care au fost învredniciți pentru rugăciunea lor fierbinte și pentru smerenia lor.</ref>
Iconograful, pe lângă talentul său de pictor, însuşirea tehnicilor de pictură şi a canoanelor (regulilor) iconografice se cuvine să fie un creştin ortodox evlavios, cu o viaţă curată, de rugăciune şi nevoinţe ascetice, întrucât meşteşugul lui (ei) este o formă de slujire în Biserică şi de propovăduire. Există şi câteva rugăciuni speciale pentru iconari. În Sinaxare aflăm în mai multe rânduri povestiri despre evlavia iconarilor şi darurile de care au fost învredniciţi pentru rugăciunea lor fierbinte şi pentru smerenia lor.  Acolo unde ei îşi își recunosc neputinţa neputința de a duce la bun sfârşit sfârșit o icoană, unii iconari precum Iordache Nicolau, pictorul [[Icoana Maicii Domnului ProdromiţaProdromița|Icoanei Maicii Domnului ProdromiţaProdromița]] de la [[Muntele Athos]], se învrednicesc ca munca lor să fie desăvârşită desăvârșită printr-o minune. Icoanele astfel rezultate sunt numite „icoane nefăcute de mână omenească”.
==Reguli==
Icoanele urmează în general textul Scripturii sau al Vieţilor sfinţilor reprezentaţi Vieților sfinților reprezentați în ele. Figurile personajelor reprezentate sunt recognoscibile după o serie de caracteristici specifice, codificate mai târziu în ''Erminiile'' sau Manualele de iconografie<ref> Precum ''Erminia'' lui [[Dionisie din Furna]] (ed. rom. Sophia, BucureştiBucurești, 2000), redactată între anii 1730-1734, sau mai recentul manual redactat în Rusia în perioada comunistă de Monahia Iuliania, ''Truda iconarului'', trad. de Evdochia Şavga, Sophia, BucureştiBucurești, 2001</ref>. Scopul picturii nu este însă de a da o reprezentare carnală veridică, astfel încât figurile sunt reprezentate stilizat – ascetice, transfigurate, mai asemănătoare Sfintelor Moaşte Moaște decât chipului omului viu. Natura este şi și ea redată stilizat, iar prezenţa prezența sa are conotaţii conotații simbolice bine stabilite şi și este menită să transmită la rândul ei mesajul icoanei.
Fondul icoanelor este de obicei auriu (pentru icoanele pe lemn) sau albastru (frescele), sugerând lumina dumnezeiască şi și harul Duhului Sfânt în care sunt scăldate chipurile sfinţilorsfinților.
Imaginea este bidimensională şi și nu caută să redea perspectiva în modul în care pictura laică încearcă să o reproducă, potrivit realităţilor realităților materiale. Dimpotrivă, icoana foloseşte folosește perspectiva inversă: personajele reprezentate privesc spre credinciosul care la rândul său le priveşteprivește, sunt întoarse spre privitorul cu care stabilesc contactul direct. În acest sens, icoanele sunt ferestre deschise spre Împărăţia Împărăția Cerului pe care o lasă să se întrevadă.
==Suportul material==
Icoanele sunt pictate în mod tradiţional tradițional pe lemn, pe zid (''al fresco''), uneori pe sticlă. Ulterior ele au început să fie pictate şi și pe alte materiale precum piatra sau chiar pe ouă, pe vase din ceramică, pe lumânări etc. Apariţia Apariția tiparului a permis cu timpul reproducerea icoanelor pe hârtie şi și pe alte suporturi perisabile şi producţia și producția de masă.
Pentru pictură se folosesc culorile tempera. Sunt preferate culorile naturale. În mod tradiţionaltradițional, nu se folosesc culorile pe bază de ulei, însă în perioada modernă ele au mai fost folosite. Pentru redarea fondului şi și a unor detalii preţioase prețioase se foloseşte foiţa folosește foița de aur (mai rar de argint) sau praful de bronz, după caz.
Pensulele folosite erau de obicei din păr de veveriţăveveriță. Sunt necesare pensule de diferite dimensiuni pentru fiecare operaţiuneoperațiune.
Pentru amestecarea şi și fixarea culorilor se folosesc diferite substanţe substanțe naturale (gălbenuşul gălbenușul de ou, zeama de usturoi) sau (mai recent) sintetice. Pentru pregătirea suportului şi și a bazei picturii se folosesc diferite materiale si substanţe substanțe (pene de lemn, cuie, gips, pânză, clei, aracet, etc.)
==Metode şi și tehnici==
Pictura icoanelor necesită utilizarea mai multor tehnici de pregătire a suportului şi și de pictură propriu-zisă, în funcţie funcție de materialele folosite, de suportul material şi și de locul unde acestea urmează să fie pictate.
===Icoanele pe lemn===
Pentru icoanele pe lemn, este necesară pregătirea prealabilă a suportului, potrivit instrucţiunilor instrucțiunilor din manualele de iconografie. Panourile de lemn trebuie uneori consolidate cu pene de lemn sau chiar cuie pentru a asigura stabilitatea suportului şi și a evita îndoirea în timp a lemnului. Uneori partea din faţă față a lemnului este cioplită puţinpuțin, astfel încât să rămână pe margini un fel de ramă naturală, pictura propriu-zisă a icoanei urmând să se facă în adâncitura („sipetul”) panoului de lemn. Apoi, panoul este tratat cu un amestec de clei, gips, pânză şi și alte materiale, procedeu numit grunduire, în aşa așa fel încât suprafaţa suprafața destinată picturii să fie plană şi și să permită o bună absorbţie absorbție a pigmenţilorpigmenților. Urmează trasarea contururilor, de obicei prin transferul unui model de pe hârtie de calc. Urmează aşezarea foiţei așezarea foiței de aur, acolo unde este cazul, sau pictura fondului. Pictura propriu-zisă se face începând cu culorile de bază („proplasma”); sunt pictate apoi straturile mai închise la culoare, aplicându-se succesiv straturile mai deschise peste acestea, iar zonele cele mai deschise („luminile”) şi și ultimele umbre se pun la sfârşitsfârșit. Imaginea este apoi vernisată (dată cu un lac special). În procesul de realizare a picturii se folosesc diferite substanţe substanțe care ajută la fixarea culorii.
===Icoanele pe zid===
Pregătirea zidului pentru pictură se foloseşte ţinând folosește ținând seama de regulile picturii ''al fresco'', apoi se urmează paşii pașii de mai sus pentru pictura propriu-zisă. Uneori, mai ales pentru pictura cupolelor, absidelor sau a spaţiilor spațiilor curbe şi și în general ne-plane, imaginile sunt pictate uşor ușor deformat, pentru a compensa curbura naturală a zidului, astfel încât privitorul să aibă înaintea ochilor o figură armonioasă.
===Icoanele pictate cu ceară===
Pictura cu ceară este una din cele mai vechi tehnici folosite pentru pictura icoanelor. Pentru pictură se folosea ceara curată de albine, topită şi și diluată cu terebentină, în care se amestecau diferitele culori (acestea se găseau sub formă de praf). Ceara amestecată cu pigmenţii pigmenții trebuia păstrată la o temperatură ridicată. Culorile rezultate erau mate şi și catifelate însă pictura era sensibilă la schimbările de temperatura, la zgârieturi şi și lovituri.
O tehnică particulară de pictură cu ceară, folosită până în secolul al VII-lea, este cea numită encaustică. Se picta pe lemn sau (mai rar) pe un suport de marmură. Pentru pictura în tehnică encaustică probabil şi și suportul folosit pentru pictură trebuia menţinut menținut cald, ca şi și temperatura camerei în care se lucra, iar aplicarea culorilor trebuia făcută de la bun început foarte corect, fiind foarte greu de revenit asupra greşelilorgreșelilor. Icoanele realizate prin această tehnică sunt extrem de durabile, culorile pătrunzând foarte adânc în materialul-suport. Printre cele mai celebre exemple de icoane realizate în tehnică encaustică se găsesc câteva icoane păstrate la [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)| Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai]], unele având aproape 1500 de ani <ref> John Watson, [http://www.touregypt.net/featurestories/catherines2.htm The Icons of the Monastery of St. Catherine in Sinai] </ref>.
Pictura cu ceară a fost cu timpul abandonată, probabil datorită condiţiilor condițiilor dificile de lucru, al costurilor mai ridicate şi și al tehnicii pretenţioase pretențioase <ref> Pictor Aurora Oltean, [http://www.crestinortodox.ro/diverse/tehnici-pictura-69411.html Tehnici de pictură] [a icoanelor].</ref> Unele ateliere contemporane au reluat tradiţia tradiția picturii în tehnică encaustică, dar aceasta nu este folosită pe scară largă.
===Aurirea, argintarea şi și materialele preţioaseprețioase===
Uneori, în semn de mulţumire mulțumire pentru sfinţii sfinții care îi ajutaseră cu diferite prilejuri, credincioşii credincioșii le ofereau sfinţilor sfinților mici ofrande votive, de obicei din metal, uneori din metale preţioase prețioase (obicei încă răspândit, de exemplu, în Grecia). Uneori, aceştia aceștia au dorit să împodobească şi și icoanele astfel că au început să ceară şi și să acopere costurile pentru îmbrăcarea parţială parțială sau totală a icoanelor în aur, argint şi și alte materiale preţioaseprețioase. În unele ţărițări, precum Rusia, tradiţia tradiția icoanelor aurite sau argintate a devenit foarte puternică, astfel că mai multe ateliere au început să producă icoane gata argintate sau aurite, azi foarte răspândite şi și în spaţiul spațiul românesc. Pentru icoanele îmbrăcate în materiale preţioaseprețioase, regula cere ca icoana să fie pictată integral pe lemn, apoi acoperită cu metalele respective. Nu este admisă doar pictarea părţilor părților care rămân neacoperite, precum faţafața.
===Icoanele pe sticlă===
Pentru pictura icoanelor pe sticlă, trebuie folosită o sticlă pe cât posibil albă, transparentă şi subţire și subțire (până în 3 mm grosime inclusiv), pentru a reda imaginea şi și culorile clar, fără să le întunece, să le schimbe sau să le deformeze. În pictura pe sticlă, imaginea este pictată orientată în sens invers faţă față de cel pe care-l va avea pentru privitor, ea urmând să fie întoarsă pe cealaltă parte după finalizare. După pictarea contururilor, paşii pașii de urmat pentru pictura propriu-zisă sunt inverşi faţă inverși față de pictura pe lemn: se pictează întâi luminile şi și zonele mai luminate, iar părţile părțile mai întunecate se adaugă ulterior, fondul icoanei fiind ultimul. Fondul poate fi colorat (în albastru), pictat cu praf de bronz sau acoperit cu foiţă foiță de aur. Dacă se doreşte dorește ca unele detalii (de ex. mâneci, nasturi etc) să fie aurite, aurirea/pictura cu praf de bronz se face la început, odată cu luminile.
Pictura icoanelor pe sticlă are o tradiţie tradiție de peste două secole îndeosebi în Transilvania (centrele de la Nicula, Sibiel, FăgăraşFăgăraș, Şcheii Braşovului Brașovului etc.) şi și în Ţara Oltului, unde s-a dezvoltat ca o formă de iconografie ţărăneascățărănească, însă care respectă în bună măsură canoanele iconografice de reprezentare. S-a răspândit ulterior în întreaga ţarățară, mai ales în sec. XX, ca formă folclorică specific românească de reprezentare iconografică.
===Icoane de serie – pe hârtie, plastic etc. ===
Icoanele erau făcute de obicei pe materiale durabile, precum lemnul, piatra, marmura. Reprezentări iconografice pe suporturi mai perisabile au apărut mai întâi sub forma miniaturilor din manuscrisele biblice şi și din cărţile cărțile liturgice (pe pergament, papyrus, apoi hârtie), însă acestea aveau scop ilustrativ, nefiind icoane de sine stătătoare şi și obiecte de cult distincte.
După răspândirea hârtiei ca suport de scris şi și a tiparului ca instrument de publicare, a apărut şi și posibilitatea reproducerii în serie a unor imagini, inclusiv icoane. Cu timpul, s-au dezvoltat diferite tehnici de reproducere a icoanelor cu ajutorul acestui suport. Au apărut icoanele de hârtie lipite pe lemn, cu o durată de viaţă viață mai scăzută decât cea a icoanelor pe lemn, dar având totuşi totuși o anumită durată de viaţă viață (şi și peste 100 de ani, în condiţii condiții bune de păstrare). Au început apoi să se răspândească şi și reproducerile în serie pe suport de hârtie sau carton. Procedeul plastifierii a adăugat o mai mare durabilitate reproducerilor pe suport de hârtie, dar cu sacrificarea aspectului estetic.
Tehnica reproducerii icoanelor nu ţine ține propriu-zis de arta iconografică, întrucât nu presupune participarea personală a iconografului în sens tradiţionaltradițional, presupunând doar cunoştinţe cunoștințe tehnice şiși/sau o anumită aparatură. Avantajul folosirii suportului de hârtie şi și a tehnicilor de producţie producție de masă este însă dat de costurile sale foarte scăzute care fac accesibil un număr mare de reprezentări iconografice credincioşilor credincioșilor de orice condiţie condiție socială. Dezavantajul acestei răspândiri de masă este diluarea sensului originar al icoanei, a unicităţii unicității fiecărei reprezentări iconografice ce caracteriza iconografia tradiţionalătradițională; apare riscul transformării icoanei într-un produs impersonal, de masă. De aceea, este potrivit ca orice credincios să aibă în casă măcar o icoană pictată pe un suport durabil, pe lemn ori împodobită cu materiale preţioaseprețioase, după posibilităţi posibilități <ref> A se vedea şi și articolul despre [[casa creştinuluicreștinului]]. </ref> Alte tehnici de reproducere în masă a icoanelor mai sunt litografia, serigrafia, gravura şi și diferitele forme de icoane lipite (hârtie sau material plastifiat) pe lemn sau alte materiale.
==Şcoli de iconografie ==
<references />
==A se vedea şiși==
*[[Icoană]]
*[[Iconostas]]
*[[Iconoclasm]]
*[[Casa creştinuluicreștinului]]
==Bibliografie şi și surse==*Juliana Dancu, Dumitru Dancu, ''Pictura ţărănească țărănească pe sticlă'', Editura Meridiane, BucureştiBucurești, 1975.*[[Paul Evdokimov|Paul Evdochimov]], ''Arta icoanei, o teologie a frumuseţiifrumuseții'', trad. de Grigore Moga şi și Petru Moga, Editura Meridiane, BucureştiBucurești, 1993, ISBN 973-33-0239-2*[[Pavel Florenski]], ''Iconostasul'', trad. şi și cronologie de Boris Buzilă, Fundaţia Fundația Anastasia, BucureştiBucurești, 1994, ISBN 973-96387-7-5.*[[Leonid Uspensky]], ''Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă'', traducere şi și studiu introductiv de Teodor Baconsky, Anastasia, BucureştiBucurești, 1994, ISBN 973-96130-4-7.*Pr. [[Nikolai Ozolin]], ''Chipul lui Dumnezeu-Chipul omului. Studii de iconologie şi și arhitectură bisericească'', trad. de Gabriela Ciubuc, Anastasia, BucureştiBucurești, 1998, ISBN 973-9374-11-5*Evgheni N. TrubeţkoiTrubețkoi, ''3 eseuri despre icoană'', trad. de Boris Buzilă, Anastasia, BucureştiBucurești, 1999, ISBN 973-9374-34-4*Pr. [[Serghei Bulgakov]], ''Icoana şi și cinstirea sfintelor icoane'', trad. de ierom. Paulin Lecca, cu un studiu critic de Pr. Nikolai Ozolin şi și un argument de Sorin Dumitrescu, Anastasia, BucureştiBucurești, 2000, ISBN 973-9374-67-0.
*[[Vladimir Lossky]], Leonid Uspenski, ''Călăuziri în lumea icoanei'', Editura Sophia, București, 2003.
*Dan Cozea, ''Viețile sfinților iconari'', Editura ''Cuvântul Vieții'' a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2018
;Manuale de iconografie: *[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', trad. de C. Rădulescu-Verna (adaptat), Sophia, BucureştiBucurești, 2000, ISBN 973-99692-0-8*Monahia Iuliania, ''Truda iconarului'', trad. de Evdochia ŞavgaȘavga, Sophia, BucureştiBucurești, 2001, ISBN 973-8207-05-3
==Legături externe==
*ro: [http://www.iconia.ro/ Iconia – icoane ortodoxe] – icoane, tehnici, scrieri despre icoane, calendar etc.
*ro: [http://icoane.crestinortodox.ro/4-icoane-pe-lemn Icoane ortodoxe pe lemn] – picturi şi și icoane ortodoxe listate într-un portal dedicat.*en: [http://tars.rollins.edu/Foreign_Lang/Russian/icindex.html Icons] – introducere istorică, tehnici, informaţii informații despre şcolile școlile de pictură din Moscova, Novgorod şi și Kiev.*en: [http://www.iconsexplained.com/ Icons explained] – cuprinde explicaţii şi explicații și resurse suplimentare pentru înţelegerea înțelegerea principalelor icoane, teme şi și programe iconografice, prezentări istorice ale dezvoltării iconografiei etc.*en: [http://www.econcept.dk/icon/dox.html The Orthodox Church and its Icons] – portal cuprinzând legături către o serie de siteuri dedicate iconografiei, unor şcoli școli icongrafice, muzee etc.*en:[http://www.pallasweb.com/ikons/index.html Ikons – Windows to Heaven] – informaţii informații istorice detaliate, inclusiv despre mai multe şcoli școli de pictură greceşti şi ruseştigrecești și rusești, galerie de icoane.*[http://www.sibiel.net/ Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea”] – galerie de icoane, detalii despre diferitele şcoli școli transilvane de pictură pe sticlă etc.
[[Categorie:Iconografie]]
12.407 modificări

Meniu de navigare