Modificări

Salt la: navigare, căutare

Antonie cel Mare

57 de octeți adăugați, 11 octombrie 2016 08:54
m
Actualizare link-uri. Corectare diacritice.
[[Imagine:Anthony the Great.jpg|right|frame|Sf. Antonie cel Mare]]
Sfântul '''Antonie cel Mare''' (251-356), „părintele monahilor”, este poate cel mai popular [[asceza|ascet]] și socotit a fi începătorul vieții [[călugăr]]ești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al [[monahism]]ului, împreună cu Sfântul [[Pahomie cel Mare]].<br>
[[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]]a lui se face la data de [[17 ianuarie]] în toate tradițiile creștine.
==Nume==
==Viața==
Viața lui Antonie a fost povestită de sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]] (298-373), [[arhiepiscop]] de [[Biserica Ortodoxă a Alexandriei|Alexandria]] (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), ''Vita Antonii'' - ''Viața lui Antonie''<ref>Ediții românești: Atanasie cel Mare, ''Viața cuviosului părintelui nostru Antonie'', traducere de Pr. Dumitru Fecioru în colecția PSB (Părinți și scriitori bisericești) 16, E.I.B.M., București, 1988 ; Sfântul Atanasie cel Mare, ''Viața sfântului Antonie cel Mare urmată de cele mai frumoase predici'', traducere și studiu introductiv de Ştefan Ștefan Bezdechi, Ed. Anastasia, București, 2000</ref> -, scrisă la puțină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 și 359<ref>autori despre data scrierii cărții</ref>.
Vestitul părinte al [[monahism]]ului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor țărani creștini înstăriți; aici a învățat să practice credința, mergând des la biserică. După moartea părinților săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viață, a auzit în biserică cuvântul [[Evanghelie]]i, care zice: "De „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și, venind, urmează Mie" Mie” ([[Evanghelia după Matei|Matei]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=19#21 19, 21]). Antonie a primit acest cuvânt ca și cum îi era adresat lui direct și, după ce și-a împărțit averea la săraci și a dat-o pe sora lui în grija unei comunități de fecioare, s-a retras în singurătate. A viețuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic și mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.
În 286, la vârsta de 35 de ani, se așază într-o fortăreață părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deșertului, "muntele dinafară"„muntele dinafară”, în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" „colonii monastice” din deșerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria și Schit (''Skete'').
Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe [[Mucenic|martir]]ii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul [[Persecuții împotriva creștinilor(epoca antică)|persecuției lui Maximin]].
În anul 312 se instalează deșertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roșii, unde se găsește astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăiește până la moartea sa (356) împreună cu doi [[ucenic]]i, nepărăsind locul decât pentru a-și vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susține pe Sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], persecutat de partida pro-[[arianism|ariană]].
==Scrieri==
===Scrisorile===
Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care [[sfânt]]ul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunități monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie și Amatas<ref>Macarie și Amatas sunt cei doi discipoli care au trăit 15 ani cu Amtonie în muntele Kolzim (''Vita Antonii'' 91, 1), care au asistat la moartea lui și care l-au îngropat într-un loc de nimeni cunoscut, după cum Antonie însuși le-a cerut (VA 91, 6-7). Acest Macarie este altul decât [[Macarie cel Mare]], zis și Egipteanul (și, desigur, altul decât [[Macarie Alexandrinul]]). Aceste informații vin prin [[avva]] [[Cronie]], ucenic de-al lui Antonie, devenit mai târziu [[preot]] în deșertul Nitriei (cf. Paladie, ''Istoria lausiacă'' 21).</ref>), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui [[AmmonaAmmun Egipteanul|Ammun]], prieten al lui Antonie.
Din această corespondență s-au păstrat două colecții principale:
*o colecție de 7 (șapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni <ref>Către 392/393 Fericitul [[Ieronim]] scrie că a văzut o traducere greacă a acestor scrisori, inițial redactate de Antonie în limba coptă - ''De viris illustribus'', 87-88 (PL 23, 693.711-713)</ref>*o colecție de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (și parțial în siriacă, greacă și georgiană), și a căror autenticitate este contestată <ref>Părintele Matta el-Maskin vede o unitate de învățătură duhovnicească între aceste 7+13 epistole și ''Vita Antonii'', așa încât conchide: chiar dacă am accepta cu o parte din critici că aceste ultime 13 scrisori nu sunt de mâna lui Antonie, în ele se recunoaște totuși personalitatea lui Antonie, ceea ce duce cu gândul la un ucenic apropiat de-al lui, precum Ammona (cf. Matta el-Maskin, ''Saint Antoine - Ascète selon l'Evangile'', Abbaye de Bellefontaine, 1993, pp.12-14)</ref>
Se mai cunoaște, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui [[Teodor]], "prea iubitul" „prea iubitul” său fiu, despre [[pocăință]] și iertarea [[păcat]]elor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.
===Apoftegmele===
Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau [[PatericPatericul|Paterice]]e), dintre care principalele sunt:
*În greacă, colecția alfabetică - [[Patericul egiptean]], cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
*În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la Skete.
*În arabă, o colecție de proveniență coptă îi atribuie 40 de apoftegme.
La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de [[Paladie]] sau alții. <ref>Şi Și pe care colecțiile ortodoxe tardive precum cea slavonă și cea română le-au adăugat Patericului egiptean.</ref>
===Viața lui Antonie===
==Iconografie==
[[Dionisie din Furna]] arată că Sf. Cuvios Antonie cel Mare se zugrăvește sub chipul unui bătrân, „cu barba scurtă, puțin despărțită [în două], având bărbia puțin cam golașă”, cu capul acoperit și în veșmânt călugăresc, purtând înscrisul: „Nu te amăgi, o călugăre, cu îmbuibarea pântecelui, căci supunerea împreună cu înfrânarea îi subjugă pe demoni”. La icoana Maicii Domnului „De tine se bucură...”, Sf. Antonie e zugrăvit în fruntea cetei cuvioșilor, purtând înscrisul: „Bucură-te, lauda sihaștrilor și strălucirea preacuvioșilor!” Dionisie mai arată cum trebuie zugrăvite și feluritele încercări din viața Sfântului și minunile sale. <ref> Dionisie din Furna, ''Erminia picturii bizantine'', ed. Sophia, București, 2000, pp. 145, 158, 180-182, 195, 214, 239 </ref>
==Surse==
1.048 de modificări

Meniu de navigare