Modificări

Salt la: navigare, căutare

Mircea cel Bătrân

2.855 de octeți adăugați, 24 noiembrie 2018 05:52
m
Mircea cel Bătrân și creștinismul ortodox: +imagine
{{În cursArticol de calitate}}[[ImagineFișier:MirceatheElder.jpg|thumb|200px|<center>Mircea cel Bătrân</center>]]
'''Mircea cel Bătrân''' a fost Domn al Țării Românești între anii 1386-1418. Fiu al lui Radu I și frate al lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, se intitula în actele oficiale emise în timpul domniei sale: „''În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io '''Mircea''' mare voievod și domn...''”. În istoriogafia românească s-a consacrat însă numele Mircea cel ''Bătrân'', folosit de cronicarii din secolele XVI-XVII pentru a-l deosebi de nepotul său Mircea al II-lea.<ref>Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: ''starîi'') era dat, în limbajul de cancelarie medieval, primului suveran cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea.</ref> În timpul său, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Mircea cel Bătrân a dus o politică de independență, reușind să stăvilească tendințele de expansiune ale Ungariei și Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să facă față forțelor otomane aflate în plină expansiune în Peninsula Balcanică. A rămas vestit și pentru remarcabila sa operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Țării Românești, fiind în același timp un mare ctitor de [[Mănăstire|mănăstiri]] și [[Biserică|biserici]].
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă. El însuși se intitula în actele oficiale emise spre sfârșitul domniei sale: „''Întru Hristos Dumnezeu binecredincios și binecinstitor și de Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și a părților de peste munți, încă și către părțile tătărești și Amlașului și Făgărașului herțeg și domnitor al Banatului Severinului și pe amândouă părțile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare și stăpânitor al cetății Dârstorului”.<ref>Xenopol, 1925, vol. III, p. 93.</ref>
Mai puțin cunoscută este Podunavia. Localizarea Podunaviei în zona Timocului în Serbia, a fost susţinută şi în lucrări recente<ref>
Coman Marian, Putere și teritoriu. Țara Românească medievală (secolele XIV-XVI) Capitolul: Frontiera sârbească a Ţării Româneşti în vremea lui Mircea cel Bătrân. Ed. Polirom, 2016</ref> <ref>Andrei Pippidi, Monarhia în Evul mediu Românesc. p.37. în National si Universal in istoria românilor. Studii oferite prof. dr. Serban Papacostea cu ocazia împlinirii a 70 de ani [National and Universal in the Romanian History. Studies Offered to Professor Serban Papacostea on his 70th Birthday] - Bucuresti (1998)</ref>. Titlul de Podunavia a fost utilizat și de alți domnitori întrucât în Timoc trăiau mulți români. Tot în Timoc Mircea cel Bătrân a ridicat Mănăstirea Coroglași.
===Sfârșitul===
Mormântul lui Mircea cel Bătrân nu a fost niciodată uitat. La 8 noiembrie 1602 călugărița Theofana, care nu este alta decât Teodora, mama lui [[Mihai Viteazul]], mărturisea într-o frumoasă limbă românească, că, ajunsă la bătrânețe, s-a retras la mănăstirea Cozia „și la răpausul răposatului Mircea voevod".
La 1917 însă, în vremea primului război mondial și a ocupației germane, mormântul a fost profanat și lespedea care îl acoperea a fost distrusă. Abia la 15 mai 1938, din inițiativa Comisiunii Monumentelor Istorice și cu participarea Episcopiei Râmnicului, au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, așezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (găsită cu ocazia săpăturilor efectuate), pe care se poate citi: „Aici odihnesc rămășițele lui Mircea Domnul Ţării Țării Românești, adormit în anul 1418".<ref>Arhimandrit Gamaliil Vaida, ''Mănăstirea Cozia. Ieri și astăzi'', ediția a Il-a, Râmnicu Vâlcea, 1983, p. 27.</ref>
<div style="clear:left;"></div>
==Mircea cel Bătrân și creștinismul ortodox==
[[Fișier:Tismana_Monastery_2015_02.JPG|thumb|280px|Mănăstirea Tismana - intrarea principală]]
În 1359 voievodul [[Nicolae Alexandru]] (1352-1364) înființase la Curtea de Argeș prima [[Eparhie|mitropolie]] a Țării Românești, punând în fruntea ei pe [[Iachint de Vicina]]. În 1370 Vladislav Vlaicu înființase și cea de-a doua mitropolie a țării, la Severin. Ambii [[Mitropolit|mitropoliți]] români erau numiți și unși de către [[Patriarhia Ecumenică|Patriarhul ecumenic]] din [[Constantinopol]]. La urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, la Argeș era mitropolit Antim Critopol iar la Severin era Atanasie. În ianuarie 1392 ambii mitropoliți ai țării sunt trecuți ca martori în hrisovul lui Mircea dat pentru [[mănăstirea Cozia]]. În 1389, mitropolitul Antim s-a retras din scaun, fiind bătrân și bolnav, însă după o scurtă perioadă a fost înscăunat din nou, cu aprobarea Patriarhiei Ecumenice, deși se încălcau astfel [[Canoane bisericești|canoanele]] [[Fotie cel Mare|Patriarhului Fotie]]. Antim a trăit până pe la 1401, după care în scaunul de la Curtea de Argeș i-a urmat Teodor.
Ca urmare a acordului din 1396 dintre Patriarhia Ecumenică și Regatul Ungariei, pe fondul unei relaxări confesionale și creșterii pericolului otoman, Mitropolitul de Argeș a primit titlul de „''exarh al plaiurilor''”, urmând a păstori și ținuturile românești de peste munți, aflate sub autoritatea regelui maghiar. La acest lucru a contribuit mult și faptul că Mircea cel Bătrân era unul dintre principalii participanți la rezistența europeană în fața expansiunii otomane, recunoscându-se implicit și autoritatea sa morală ca protector al ortodoxiei în spațiul românesc.
 
În domeniul vieții religioase a țării, Mircea cel Bătrân l-a avut ca sfetnic de nădejde pe Sf. [[Nicodim de la Tismana]] (1320-1406), pe care îl numea „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”.
==Ctitor de sfinte lăcașuri==
Cea mai importantă [[ctitorie]] a lui Mircea cel Bătrân este [[Mănăstirea Cozia]], cu [[hram]]ul [[Sfânta Treime]], datând din anul 1388.Acolo, în 1392, [[monah]]ul [[Filotei]] întemeiază prima școală de caligrafi și copiști din Țara Românească.[[Fișier:Coroglasi.jpg|thumb|Biserica în stil bizantin ridicată de Mircea cel Bătrân în Timoc]]În apropiere de Coroglași. în Timoc a avut loc o bătălie cu turcii și pentru cinstirea creștinilor căzuți și a lui Marko Kralievici, sârb din armata turcilor, Mircea cel Bătrân a ridicat o biserică în stil bizantin.<ref>Cristea Sandu Timoc, ''Povești populare românești'', Editura Minerva, 1988, p. 350</ref> Mircea s-a îngrijit și de [[Mănăstirea Tismana]], care în acea perioadă era cea mai de seamă mănăstire din Țara Românească. Astfel, printr-un hrisov dat la 27 iunie 1387, Mircea întăreşte vechile posesiuni pe care sfântul lăcaș le avea de la Radu I și de la Dan I și în plus îi dăruiește un număr de 17 sate.<ref>Constantin C. Giurescu, ''Istoria Românilor'', vol. I , București , Ed. All Educational, 2007, p.379.</ref> O altă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân este [[Mănăstirea Snagov]], atestată documentar pentru prima dată în 1408.<ref>[http://ziarullumina.ro/600-de-ani-de-istorie-si-cultura-la-manastirea-snagov-50963.html Ciprian Bâra, ''600 de ani de istorie și cultură la Mănăstirea Snagov''], 21 noiembrie 2008, ''Ziarul Lumina''.</ref> De asemenea, Mircea a ridicat la [[Mănăstirea Cotmeana]], între 1387 și 1389, o biserică de zid cu [[hram]]ul [[Buna Vestire]].<ref>[http://ziarullumina.ro/manastirea-cotmeana-biruitoare-in-veac-82573.html Dumitru Manolache, ''Mănăstirea Cotmeana, biruitoare în veac''], 20 iunie 2013, ''Ziarul Lumina''.</ref>
==Note==
<referencessmall>{{reflist|2}}</small>
==Bibliografie==
* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 76-94.
* Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Volvol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, pp. 79-81. ISBN 973-45-0387-1.
* P. P. Panaitescu, ''Mircea cel Bătrân'', ediția a II-a, Editura Corint, București, 2000.
[[Categorie:Voievozi români]]
[[Categorie:Ctitori]]
11.531 de modificări

Meniu de navigare