Modificări

Salt la: navigare, căutare

Procopie

6.542 de octeți adăugați, 9 iulie
+el,pt
{{În curs}}
{{Sfinti
|nume=Sf. Mare Mucenic Procopie
|nastere= a doua jumătate a sec. III d.Hr.
|adormire= 7 iulie 303
|localizare= Scitopolis[[Schitopolis]], în Palestina (provincie romană)
|recunoastere= pan-ortodoxă
|etnie=
|canonizare=
|calendar= [[8 iulie]]
|biserici= Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, județul Suceava, România<ref>Biserica „Sf. Procopie” din Bădeuți, județul Suceava, este o [[ctitor]]ie din 1487 a Sf. [[Ștefan cel Mare]], ridicată după victoria de la Râmnicu Sărat ([[8 iulie]] 1481) asupra lui Basarab al IV-lea ''cel Tânăr''.</ref>
|site=
|}}[[Sfânt]]ul [[Mare Mucenic]] '''Procopie''' a trăit la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV, în cetatea [[Schitopolis]] (actuala localitate ''Beit She'an'' din Israel) din provincia romană ''Asia Minor'' (Asia Mică), dar se născuse la [[Ierusalim]]. A pătimit și a fost martirizat în timpul [[Persecuții împotriva creștinilor|marii persecuții împotriva creștinilor]], ordonată de împăratul [[Dioclețian]], fiind executat în [[Cezareea Palestinei]] la 7 iulie 303.<br/>[[PrăznuirePraznic|Prăznuirea]]a sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[8 iulie]].
==Viața==
În anul 293 a început un nou război între Imperiul Roman și Imperiul Persan Sasanid.<ref>''The Encyclopedia of World History'', sixth Edition, General Editor: Peter N. Stearns, Houghton Mifflin Company, Boston, 2001. ISBN 0-39565-237-5</ref> Procopie și-a îndeplinit cu destoinicie îndatoririle de ostaș, trupele de sub comanda sa obținând victorii asupra perșilor sasanizi și contribuind astfel la câștigarea războiului de către Roma, împăratul Dioclețian fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii Imperiului Roman în orient. După acest război, Procopie s-a întors la Schitopolis, acolo unde mama sa, Teodosia, i-a cerut să aducă jertfă de mulțumire idolilor păgânești pentru victoria obținută. Refuzând, el a vădit în cine crede - în adevăratul Dumnezeu. Pentru aceasta, a fost însă pârât de propria sa mamă ca fiind creștin. Aflând acest lucru, împăratul Dioclețian s-a mâniat și i-a scris ighemonului [[Cezareea Palestinei|Cezareei Palestinei]], pe nume Iust<ref name="doxologia"/> (sau Ulchie, după alte surse<ref name="sinaxar"/>), originar din Italia, să îl prindă pe căpetenia Neania, fiul Teodosiei, care a trecut la credința creștină, și să-l sfătuiască în tot chipul, cu cuvinte bune și prietenești, apoi cu certări groaznice, ca să se întoarcă la zei; iar dacă nu-l va asculta, să-l chinuiască cumplit.
Ighemonul Iust, luând porunca împărătească, s-a dus în Elia (Ierusalim), unde se afla atunci Neania, și i-a înmânat acestuia scrisoarea lui Dioclețian. Neania, citind scrisoarea și nesuferind hulele cele scrise într-însa asupra Domnului nostru Iisus Hristos, a rupt-o în bucăți, zicând: „Eu sunt creștin, iar tu fă ceea ce ți s-a poruncit!” Ighemonul a zis: „Mă tem și de împărat și mă rușinez și de tine ca de un prieten. Şi-mi este jale de tine, și nu știu ce voi face. Deci ascultă-mă pe mine și adu jertfă zeilor înaintea noastră; iar de nu vei face aceasta, apoi chiar nevrând eu, mă vei sili să fac cele poruncite”. Neania a zis către ighemon: „Ai pomenit bine de jertfă; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Hristos, Dumnezeul meu”. Zicând aceasta, și-a dat jos insemnele militare și și-a dezlegat brâul dregătoriei sale și l-a aruncat în fața ighemonului, lepădându-se astfel de slujba împărătească. Apoi, voind să fie ostaș al Împăratului Cel Ceresc, a ocărăt închinarea la idolii păgânăipăgâni. Iar ighemonul și bărbații care veniseră cu dânsul, mâniindu-se, l-au arestat și l-au dus în [[Cezareea]], capitala de atunci a provinciei romane Palestina.<ref name="doxologia"/>
==Mucenicia==
Neania a fost adus în fața tribunalului roman din Cezareea Palestinei și somat să se lepede de credința sa creștină și să aducă jertfă idolilor păgâni. Deoarece a refuzat, stăruind în a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos, ighemonul a ordonat să fie supus la cazne cumplite. Unii oameni din popor, văzând o pătimire ca aceea a mucenicului, aveau milă de tinerețea sa și plângeau pentru dânsul. Iar mucenicul, văzându-i plângând, le-a zis: „Nu plângeți pentru mine, ci pentru pierzarea sufletelor voastre, pentru că acela este vrednic de plâns, care se va munci în iad fără de sfârșit”. Apoi, ridicându-și ochii spre cer, se ruga, zicând: „Dumnezeule, întărește-mă pe mine, robul Tău, spre înfruntarea vrăjmașului și spre preaslăvirea Preasfântului Tău nume!” Ighemonul a poruncit să fie luat mucenicul și să fie aruncat în temniță. Acolo, unul dintre paznici, numit Terentie, aducându-și aminte de facerea de bine a lui Neania, i s-a făcut milă de dânsul și i-a așternut fân și pânză curată. Deci mucenicul zăcea în temniță, abia viu, dar la miezul nopții, s-a făcut un cutremur mare în cetate, pentru că a venit Domnul cu îngerii Săi, ca să cerceteze pe robul Său. Atunci a strălucit în temniță o lumină mare, ușile temniței s-au deschis, legăturile tuturor legaților care erau acolo s-au dezlegat și doi îngeri s-au arătat zicând către mucenic: „Caută spre noi și vezi!” Apoi, mucenicului i s-a arătat în slavă Însuși Domnul [[Iisus Hristos]], care i-a tămăduit rănile și l-a făcut sănătos. [[Botez]]ându-l cu apă, i-a zis: „De acum nu te vei mai numi Neania, ci '''Procopie'''. Deci, îmbărbătează-te și te întărește, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turmă aleasă”. Iar Procopie, bucurându-se și înspăimântându-se, a căzut la pământ și s-a închinat Domnului, rugându-L să-l întărească în pătimiri, ca să nu se teamă de cumplitele munci. Iar Domnul i-a zis: „Nu te teme! Eu sunt cu tine!” Aceasta zicând Domnul, s-a înălțat la cer. Auzind despre această minune, toți s-au înspăimântat foarte și mulți au strigat, zicând: „Dumnezeul creștinilor, ajută-ne nouă!" Iar ighemonul, fiind ca uimit de spaimă, nu pricepea ce să facă. Mai târziu, au mers în temniță la Procopie două cete de ostași cu doi tribuni ai lor, Nicostrat și Antioh, și l-au rugat pe sfânt să-i facă pe ei ostași ai lui Hristos Dumnezeu, împăratul ceresc. Iar Sf. Procopie l-a rugat pe Terentie, străjerul temniței, să îl lase să iasă pentru puțin timp din temniță. Străjerul nu l-a oprit, știind că nu va fugi cel care el singur dorește să pătimească pentru Hristos. Iar sfântul, ieșind, i-a dus pe ostași la Leontie, episcopul Cezareei Palestinei, care stătea ascuns din cauza persecuțiilor ce se făceau asupra creștinilor, și găsindu-l, i-a cerut să-i boteze pe acei ostași, iar el s-a întors singur la temniță. Deci episcopul, într-acea noapte, învățând pe ostașii aceia, i-a botezat și i-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos, iar ei, întorcându-se, au venit la temniță. Acolo, mucenicul lui Hristos i-a învățat și i-a întărit în sfânta credință și pentru mărturisirea numelui lui Hristos. Tot în timpul în care se afla în temniță, au venit la Procopie douăsprezece femei de neam bun și au grăit către el: „Și noi suntem roabe ale lui Hristos”. De acest lucru fiind vestit ighemonul, îndată a poruncit să le bage și pe ele în temniță. Acestea, intrând cu bucurie, au zis: „Primește-ne pe noi, Doamne, în cereasca Ta cămară!” După puțin timp, ighemonul șezând la obișnuita judecată înaintea poporului, a poruncit ca pe acele cinstite femei, scoțându-le din temniță, să le aducă înaintea sa la judecată. Iar Teodosia, mama Sf. Procopie, auzind despre acele sfinte femei, a mers să vadă nevoința lor. Ighemonul le-a zis acestor douăsprezece femei: „Oare veți asculta, să aduceți jertfe zeilor, ca să vă învredniciți de cinste de la noi? Sau petrecând în împotrivire voiți să pieriți rău prin a voastră alegere?” Sfintele femei au răspuns: „Cinstea ta să-ți fie ție spre pierzarea ta! Noi suntem roabele lui Hristos Cel răstignit, Care ne-a scos pe noi din pierzare. Acela este cinstea și slava noastră!” Mâniindu-se, ighemonul, a poruncit ca toate cele douăsprezece femei să fie chinuite groaznic, până la moarte. Astfel pătimind sfintele femei, Teodosia, maica Sfântului Procopie, stând și privind la răbdarea cea bărbătească a acelor femei, plângea cu amar. Apoi, răsărind în inima ei lumina cunoștinței adevărului, s-a umplut de râvnă și, venind înaintea ighemonului, a strigat: „Şi eu sunt roaba Celui răstignit, Hristos Dumnezeu”. Dar această luminare a ei s-a făcut și datorită rugăciunilor fiului ei, Sf. Procopie, care se ruga totdeauna pentru întoarcerea ei către Dumnezeu. Ighemonul a ordonat întemnițarea Teodosiei, iar Sf. Procopie a zis către dânsa: „Fericită ești, doamnă și maica mea, că te-ai învrednicit de o luminare ca aceasta de la Dumnezeu și ai venit în această închisoare pentru El!” Într-o noapte, Procopie a dus-o la episcopul Leontie și a botezat-o în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și iarăși s-a întors cu dânsa în temniță, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu pentru luminarea ei. Apoi, ighemonul a poruncit ca cele douăsprezece mucenițe, împreună cu Sfânta Teodosia, să fie scoase afară din cetate și să le fie tăiate capetele cu sabia.<ref name="doxologia"/>
 
După aceea sfântul Procopie a mai fost supus la grele și nenumărate chinuri, în timpul cărora a săvârșit multe minuni. Apoi și-a găsit sfârșitul prin sabie, și s-a suit încununat la cer. [[Praznic]]ul lui se săvârșește în Biserica sa mucenicească, ce se află aproape de Helona, și se numește Condilion.<ref name="sinaxar"/>
==Note==
* [http://www.saintpatrickdc.org/ss/0708.shtml St. Patrick Catholic Church: Saint of the Day, July 8]
[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Mari Mucenici]]
[[Categorie:Sfinți militari]]
[[Categorieel:Mari MuceniciΠροκόπιος, Άγιος]][[Categoriept:SfințiProcópio de Cesareia]]
1.843 de modificări

Meniu de navigare