Modificări

Salt la: navigare, căutare

Hubert de Tongres-Maestricht

280 de octeți adăugați, 20 decembrie 2018 08:30
m
fără descrierea modificării
'''Sfântul Hubert''' (n. între 656 si și 658 - † 30 mai 727), cunoscut sub numele '''Hubert din Liège''', [[episcop]] de Tongres-Maestricht, este cel mai cunoscut și mai invocat sfânt belgian. Episcop de Tongres-Maestricht, sfântul Hubert i-a urmat în [[scaun]]ul episcopal Sfântului Lambert. [[Prăznuire]]a lui în [[Biserica Ortodoxă]] (și în Belgia) se face la [[3 noiembrie]], iar în Franța la [[30 mai]]. În Belgia este considerat sfântul protector al orasului oraşului Liège.
==Viata==
Sfântul Hubert s-a născut în anul 656 în sânul unei renumite familii aristocrate france din Aquitaine (regiunea Bordeaux de azi, în sud-vestul Franței). Tatăl său era ducele Bertrand, iar mama sa era Hugberne, sora sfintei Ode. După un obicei la modă în acea vreme, părinții sfântului i-au ales un nume alcătuit pe jumătate din numele mamei, iar pe cealaltă jumătate din numele tatălui, fiind astfel botezat Hug-bert. Sfântul s-a bucurat de o educație aleasă așa cum primeau toți tinerii din familii cu stare. Tânăr puternic și foarte voluntar, sfântul Hubert era puțin iubitor de carte și mare amator de vânătoare și de luptă. El a fost cel care, într-o bună zi, i-a salvat viața tatălui său din ghiarele unui urs. În ciuda vârstei sale fragede, Hubert nu a stat pe gânduri și i-a crăpat capul animalului. Dincolo de toate, sfântul era un copil cuminte și credincios căruia îi făcea plăcere să stea de vorbă cu [[Preot|preoții ]] bisericii.
La vârsta adolescenței, Hubert a fost chemat la palatul lui Ebroïn uzurpatorul. Acesta din urmă, conștient fiind de spaima pe care o răspândise în rândul vasalilor săi, a dorit să se asigure de supunerea ducelui de Aquitaine luându-l ca ostatic pe fiul său. Dată fiind situația, cu mare strângere de inimă, ducele și-a lăsat fiul să plece la Soissons unde nu va rămâne timp îndelungat căci aflând întâmplător despre intenția lui Ebroïn de a-l trimite la închisoare, sfântul nu a stat pe gânduri și, într-o bună dimineață, a fugit de la palat refugiindu-se alături de Pepin, de Plectrude și de mătușa sa Ode. Aceștia din urmă erau rude apropiate ale sfântului Hubert și se pregăteau să-l atace pe uzurpator.
Sosirea la palat a acestui tânăr inteligent, nobil și curajos a fost o mare binecuvântare pentru Pepin care l-a numit conte și l-a însărcinat cu misiunea de a organiza marile expediții de vânătoare din pădurile din Ardeni.
Hubert, chipeș și curajos, dar mai ales moștenitor al ducatului de Aquitania a atras atenția tuturor tinerelor fete de la curte. Chiar și Alpaïde a încercat să-i fure inima dar nereușind, și-a îndreptat atenția către însuși Pepin pe care a reușit să-l îndepărteze o perioadă de soția sa legitimă. Însă cea care-i făcea inima să bată lui Hubert era Floribane, blânda și credincioasa fiică a contelui Dagobert de Louvain, „distinsă atât prin virtuțile sale cât și prin frumusețea sa”. În anul 682 Floribane a devenit soția lui Hubert cu binecuvântarea [[binecuvântare]]a Sfântului Lambert. Cei doi au avut un fiu pe care Sfântul Lambert l-a botezat [[botez]]at Floribert, de asemenea un nume format din numele părinților. Floribert va deveni sfânt și-i va urma tatălui său pe scaunul episcopal de la Maestricht.
Hubert a rămas alături de mătușa sa, Sfânta Ode, dar în ciuda insistențelor sale și ale soției Floribane, tânărul, fără a fi necredincios, se comporta ca și cum [[Dumnezeu ]] nu ar fi existat, lăsându-se purtat încoace și încolo de tot felul de patimi. Ducând o viață lipsită de îngrijirea pentru [[mântuire ]] și plină de tot felul de ocupații lumești, Hubert era de asemenea și un împătimit al expedițiilor de vânătoare în pădurile neumblate din Ardeni. Astfel, în anul 683, în [[Sfânta și Marea Vineri]], Sfântul Hubert s-a întâlnit în pădure cu Dumnezeul cel Viu. În această zi sfântă, în ciuda împotrivirilor Sfântului Lambert, Hubert a organizat o partidă de vânătoare în pădurea Freyr, împiedicându-i astfel pe credincioși să participe la [[Slujbă|sfintele slujbe]].
În timp ce urmărea cu mare entuziasm un cerb, acesta s-a oprit deodată, iar Hubert a remarcat cu uimire între coarnele cerbului, icoana Mântuitorului răstignit pe [[cruce ]] și a auzit o voce din cer care-l mustra îndemnându-l să-și schimbe viața. Uimit peste măsură de această întâmplare, Hubert a mers la Maestricht și s-a [[Spovedanie|spovedit ]] Sfântului Lambert care i-a devenit un prieten apropiat. Întors acasă, la castelul lui Pepin, Hubert a început o viață exemplară, participând cu acrivie acribie la [[Slujbă|slujbe]], luând povățuire de la oamenii lui Dumnezeu și făcând din casa sa un loc de [[rugăciune ]] și de cinste.
După [[moartea ]] soției sale Floribane în 685, Hubert hotărăște să-și schimbe întreaga viață. În 688 devine duce de Aquitaine, odată cu moartea tatălui său, și hotărăște să renunțe la toate drepturile în favoarea fratelui său Eudon, își împarte averea sa la săraci, renunță la toate funcțiile pe care le deținea la curtea lui Pepin, își încredințează fiul mătușii sale, sfânta Ode și se retrage din lume.
După cum era și de așteptat, sfântul s-a retras să sihăstrească în pădurea cea mare din Ardeni, nu departe de mănăstirea [[mănăstire]]a Andage întemeiată în anul 687 de Sfântul Beregise, trăind acolo câțiva ani buni în rugăciune fierbinte și aspre [[nevoințe]], având ca hrană fructele pădurii și bând din apa unui izvor. Hubert nu-și părăsea sihăstria decât pentru a participa la sfintele slujbe într-o bisericuță construită la Nassogne pe mormântul Sfântului Monon.
Dar vrăjmașul nu-i dădea pace aducându-i mereu aminte de slava lumii acesteia și de toate bunătățile ei. Din această cauză, pe la anul 696, sfântul Lambert l-a sfătuit să meargă în [[pelerinaj ]] la Roma ca să se roage la mormântul Sfinților Apostoli [[Apostolul Petru |Petru]] și [[Apostolul Pavel|Pavel]]. În timpul acestei călătorii la Roma, sfântul Lambert moare asasinat, iar papa [[Serghie I al Romei|Serghie I]] (687-701), aflând cele întâmplate îl întâmpină pe Hubert cu vestea cea rea si-i cere apoi să-i urmeze Sfântului Lambert în scaunul episcopal. După mici ezitări, Hubert acceptă misiunea încredințată și revine la Maestricht îmbrăcat în mantia episcopală.
În anul 709, la 13 ani după moartea sfântului episcop, Hubert este cel care-i aduce sfintele [[moaște ]] la Liège pentru a le depune în bisericuța în care sfântul Lambert a fost ucis. Ceremonia mutării sfintelor moaște a fost făcută cu mare fast în prezența episcopilor veniți din Köln, Reims, Arras, Utrecht și Verdun.
Tot sfântul Hubert a fost cel care în anul 710 a transferat sediul episcopiei le Liège unde a construit o biserică închinată Sfântului Lambert, i-a împodobit mormântul [[mormânt]]ul cu aur și pietre prețioase și a scos spre închinare moaștele Sfântului Theodard. Sfântul Hubert a instituit de asemenea un ordin episcopal care purta numele Sfântului Lambert, a construit ziduri de întărire, a adoptat legi, a instituit o administrație municipală, o monedă proprie, un sistem de măsură propriu, devenind astfe astfel fondatorul unui stat, principatul de Liège, care va dura de-a lungul timpului până la revoluția franceză.
Ca să întărească mai mult credința în [[eparhia ]] sa, sfântul Hubert a reunit un [[sinod ]] la Liège care a adoptat [[canoane ]] atât în ceea ce privește administrarea [[Sfintele Taine|tainelor ]] bisericești cât și în ceea ce privește obligațiile clerului[[cler]]ului. Acest sinod a adoptat mai multe hotărâri luate la Roma de Papa [[Grigorie al II -lea al Romei|Grigorie II]] împotriva [[Iconoclasm|iconoclaștilor]], a căror [[erezie ]] făcea ravagii în Orient. Sfântul Hubert a reușit să țină ereticii departe de eparhia sa, ba și mai mult, a înlăturat și ultimele rămășițe de idolatrie străbătând Taxandria și Brabantul. S-a întors apoi în Ardeni luând cu asalt pădurile și convertind cu succes populațiile idolatre astfel încât idolatria fusese aproape în totalitate eradicată la sfârșitul vieții sale.
Sfântul Hubert a făcut și multe [[minuni]]: într-o bună zi, pe când se afla în sătucul Vivoch, o femeie a venit să-i ceară ajutor căci îi înțepeniseră mâinile după ce a cusut întreaga sfântă [[duminică]]. Hubert a povățuit-o ca pe viitor să respecte îndeaproape rânduiala bisericească și sărmana femeie s-a tămăduit pe loc. Sfântul a vindecat de asemenea, în timpul unei procesiuni, o altă femeie posedată de [[diavol]]. Și nu în ultimul rând, când regiunea era amenințată de o secetă atât de cumplită încât se putea trece Meusa cu piciorul, sfântul Hubert a adunat credincioșii și a făcut rugăciuni pentru ploaie. Nu după mult timp s-a înnourat și după câteva zile Meusa a revenit la nivelul obișnuit.
Cu o lună înainte de a se muta la Domnul, sfântul a coborât în cripta bisericii din Liège și a arătat preoților locul unde dorea să fie înmormântat. Nu la mult timp după aceasta, a fost chemat în Brabant pentru sfințirea unei biserici. După o predică înălțătoare care a durat mai mult de trei ore, în timpul căreia i-a încurajat pe credincioși să se sfințească prin lucrarea faptelor bune, sfântul Hubert a anunțat că sfârșitul său este aproape. Cu toate acestea, se ostenea cot la cot cu clericii săi, participând la toate muncile. Într-o bună zi s-a lovit puternic la mână cu un ciocan și situația s-a agravat imediat: a făcut febră mare și a fost țintuit la pat. Ca să se îngrijească mai bine s-a retras la Tervuren, o proprietate care-i rămăsese de la soția sa Floribane, unde l-a chemat și pe fiul său preotul Floribert, căruia i-a dat ultimele sfaturi, după care și-a dat sufletul, nu înainte însă de a fi cumplit chinuit de diavol.
==Moartea si și posteritatea==Pe [[30 mai]] 727, corpul său a fost dus în [[procesiune ]] până la Liège și îngropat la locul pe care sfântul însuși și l-a ales încă din timpul vieții.
La data de [[21 septembrie]] 825, sfintele sale moaște au fost mutate în mănăstirea din Andage ctitorită de Sfântul Beregise, iar orășelul care s-a format în jurul mănăstirii a luat în scurt timp numele sfântului Hubert.
*http://fr.wikipedia.org/wiki/Hubert_de_Liège
[[Categorie:SfinţiSfinți]]
[[Categorie:Episcopi]]
4.112 modificări

Meniu de navigare