Modificări

Salt la: navigare, căutare

Celestin al Romei

847 de octeți adăugați, 19 aprilie 2013 15:36
viața
Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între [[Biserica Romei]] și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii). Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai [[erezie]]i [[Pelagianism|pelagiene]], destituiți de episcopii din Afica, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză. Prin aceasta se încălca [[Jurisdicție|jurisdicția]] Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de [[dogmă]].<ref name="Claudio Rendina"/>
Sf. Celestin a rămas în [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)|Istoria Bisericii]] în principal pentru combaterea [[erezie]]i [[nestorianism|nestoriene]], care a fost condamnată definitiv la [[Sinodul III Ecumenic]] de la [[Efes]] (431).
A De asemenea, el a luptat și împotriva [[pelagianism]]uluicare se răspândise în apusul Europei. Astfel, trimițând în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe sfântul episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania și şi pe sfântul Sf. Paladie în Irlandaca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene. În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „Aleluia”. Un an mai târziu (în 432). Sf. [[Patrick]] s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.
Încă doi ani după sinod, până Până la moartea sa sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre [[Iisus Hristos]] - Dumnezeu și Om. A murit la [[6 aprilie]] 432, sfântul Celestin și a proclamat credința cea adevărată despre Hristos Dumnezeu-Omfost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.<ref name="Claudio Rendina"/>
==Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic==
În anul 428, [[Nestorie]], ajuns [[Listă a patriarhilor Constantinopolului|patriarh al Constantinopolului]], a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul [[Hristologie|dezbaterile hristologice]] a fost Sf. [[Chiril al Alexandriei]], [[Listă a patriarhilor de Alexandria|Patriarhul Alexandriei]]. Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un [[sinod]] local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca [[eretic]]. După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului [[Chiril al Alexandriei]] (prăznuit la [[18 ianuarie]]), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la [[Constantinopol]] și la [[Antiohia]], în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.
Dar [[Imperiul Roman de Răsărit|împăratul bizantin]] de atunci, [[Teodosie al II-lea]], a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul [[Listă a patriarhilor Antiohiei|Ioan I al Antiohiei]]. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. [[Pulcheria Împărăteasa|Pulcheria]], care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe [[Chiril al Alexandriei]], îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de [[nestorianism]]. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea [[Sinodul III Ecumenic|celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic]], care s-a ţinut la [[Efes]], în Asia Mică, în anul 431.
==Note==
11.684 de modificări

Meniu de navigare