Modificări

Salt la: navigare, căutare

Matei Basarab

16 octeți adăugați, 15 mai 2012 08:47
restructurare secţiuni
'''Matei Basarab''' (1580 - 1654) a fost Domn al Ţării Româneşti între anii 1632-1654.
==Viaţa==
Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine l-a făcut să adopte numele de „Basarab”, imediat după urcarea sa pe tron, considerându-se nepot al lui [[Neagoe Basarab]] și deci urmaș al acestuia.
Ca şi tatăl său, Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandând grupul de oaste al târgoveţilor şi breslaşilor din Craiova.<ref name="Xenopol">Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1925</ref>
===Urcarea pe tronul Ţării Româneşti===
Matei Basarab a încercat să urce pe tronul Ţării Româneşticu încă din timpul domniei lui Leon Tomșa, având sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei, în 1630. Deoarece situaţia din țară era foarte agitată și în timpul lui Radu Iliaș, urmaşul lui Leon Tomșa, Poarta Otomană îi încredințează domnia lui Matei Basarab în martie 1633 (la aceasta contribuind şi darurile substanţiale făcute personal de Matei marelui vizir de la Istanbul).
În timpul domniei sale, Matei Basarab a menținut pacea cu Turcia, dar a încheiat şi tratate de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I al Transilvaniei (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (în 1636, 1637 şi 1639).<ref name="Xenopol"/>
===Relaţiile cu Vasile Lupu===
Domnia lui Matei Basarab a fost marcată de îndelungatul conflict cu omologul său din Moldova, voievodul [[Vasile Lupu]]. Acesta dorea să-l detroneze pe voievodul muntean, utilizând în acest scop atât intrigi şi pâri la Înalta Poartă, dar şi atacuri armate directe.
Împăcarea dintre cei doi nu a durat însă mult. Vasile Lupu a găsit noi motive să se supere din nou pe Matei Basarab (în 1650) și l-a amenințat că îl atacă, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește cu ajutorul ginerelui său Timuș, fiul hatmanului cazacilor Bogdan Hmelnițki, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Muntenia, împreună cu cazacii. Matei Basarab îi bate însă cumplit la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pentru totdeauna pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref name="Xenopol"/>
 
==Sfârșitul domniei ==
După biruinţa din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creştin, paşnic şi iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum şi o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârşindu-se din viaţă la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>
[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|right|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]]
 
A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - [[Mănăstirea Arnota]] - de către un sobor de [[preoţi]], în frunte cu [[patriarh]]ul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Românească.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908</ref>
 
Pe piatra sa de mormânt se află inscripţia:
:„''Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654''”.
 
Matei Basarab a fost urmat la tron de către [[Constantin Şerban]] ([[ctitor]]ul, printre altele, [[Catedrala patriarhală din Bucureşti|Catedralei patriarhale din Bucureşti]]).
==Ctitor de sfinte lăcaşuri==
Prima carte tipărită la Târgovişte a fost un ''Trebnic'', în 1636, iar la Govora, ''[[Pravilă|Pravila Mică]]'' din 1640. Udrişte Năsturel a tradus din latină în slavonă opera ascetică medievală ''De imitaţio Christi'' a lui Thomas de Kempis, tipărită la [[Mănăstirea Dealu]] în 1647. De remarcat că în prefaţa adresată mitropolitului [[Varlaam al Moldovei]] se arată, printre altele, înrudirea dintre limbile latină şi română.
În timpul domniei lui Matei Basarab a fost introdusă limba română în slujbele religioase, căci, după cum scria spunea voievodul: „''Am văzut că în întreaga mea ţară este foame, este sete, nu însă de pâine şi apă, ci din pricina împuţinării sfintelor cărţi''”.<ref name="Loreta Popa"/>.  ==Sfârșitul domniei ==După biruinţa din bătălia de la Finta, pe Ialomița (mai 1653), asupra lui [[Vasile Lupu]], se părea că nimic nu-i va mai tulbura domnia lui Matei Basarab, voievod creştin, paşnic şi iubitor de cultură. Din păcate, nu s-a putut bucura multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, precum şi o răscoală a seimenilor (mercenari străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul, el săvârşindu-se din viaţă la [[9 aprilie]] 1654.<ref name="Xenopol"/>[[Imagine:Arnota_monastery_51.jpg|thumb|right|300px|<center>Mormântul lui Matei Basarab, de la Mănăstirea Arnota</center>]] A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa - [[Mănăstirea Arnota]] - de către un sobor de [[preoţi]], în frunte cu [[patriarh]]ul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Ţara Românească.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908</ref> Pe piatra sa de mormânt se află inscripţia::„''Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și Domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor, înnoitor a multe biserici și mănăstiri; niciodată biruit, ci biruitor; și a multor învingeri învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în plină pace, a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru Domnul, la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654''”. Matei Basarab a fost urmat la tron de către [[Constantin Şerban]] ([[ctitor]]ul, printre altele, [[Catedrala patriarhală din Bucureşti|Catedralei patriarhale din Bucureşti]]).
==Note bibliografice==
11.680 de modificări

Meniu de navigare