Modificări

Salt la: navigare, căutare

Nicodim Aghioritul

427 de octeți șterși, 30 aprilie 2016 17:15
m
el
Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul [[Botez]] și l-au încredințat [[preot]]ului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale [[teologie|științelor sacre]], mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile [[Sfânta Tradiţie|Tradiţiei]] Bisericii.
După patru ani de studii la Smirna, ca urmare a unei campanii militare rusești, otomanii ii omoară pe grecii din regiune, astfel că Sfântul Nicodim este constrâns să se întoarcă la Naxos, în patria sa. Îi întâlnește acolo pe [[monah|călugării]] Grigore, Nifon si Arsenie, exilați din [[Muntele Athos|Sfântul Munte]] din cauza controversei "Colivelor", iar aceștia îi trezesc dragostea pentru viața monahală și îl inițiază în practica [[asceză|ascezei]] și a [[Rugăciunea inimii|rugăciunii interioare]]. Aceștia îi spun că la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat în doctrina [[Sfinţii Părinţi|Părinţilor Bisericii]], Mitropolitul [[Macarie de Corint]]. Nicolae se duse dar la el cum se duce cerbul însetat la izvorul apelor și găsi în jurul Sfântului Ierarh o mare comuniune de gândire și de aspirații în ceea ce privea necesitatea de a edita de urgență și de a traduce izvoarele Tradiției bisericestibisericești. Acolo îl cunoaște și pe renumitul [[sihastru]] [[Silvestru din Cezareea]], care trăia într-o [[chilie]] retrasă nu departe de oraș. Acest om sfânt îi făcu elogiul plăcerii vieții în singurătate cu asemenea ardoare, încât Nicolae se hotărî să nu mai zăbovească și să ia jugul ușor și blând al lui [[Iisus Hristos|Hristos]]. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se îmbarcă spre Muntele Athos (1775).
Intră mai întâi în [[Mănăstirea Dionisiu (Muntele Athos)|Mănăstirea Dionisiu]], unde primește repede haina monahicească sub numele de Nicodim. Numit secretar și lector, devine la scurt timp modelul tuturor fraților, atât în serviciile pe care le înfaptuia înfăptuia cu [[ascultare|supunere]] și fără să crâcnească, precum și în sârguința pe care o demonstra în rugăciune și asceză. Se întindea cu fiecare zi tot mai înainte, făcând carnea trupului să se supună minții și pregătindu-se astfel pentru luptele vieții [[isihasm|isihaste]].
===Scrieri și traduceri===
Trecuseră doi ani, când Sfântul Macarie din Corint, în vizită la Sfântul Munte, îl însărcinează pe Nicodim cu revizuirea și pregătirea pentru editare a ''[[Filocalia greacă|Filocaliei]]'', această enciclopedie ortodoxă a rugăciunii și a vieții spirituale. Tânărul călugăr se retrage într-o chilie la Karyes pentru a îndeplini această sarcină demnă de marii învățători ai isihiei și care cerea o cunoaștere profundă a științei sufletului. Face la fel pentru ''[[Everghetinos]]'' și pentru ''Tratatul despre deasa împărtășire'', redactat de Sfântul Macarie, dar pe care îl îmbogățește considerabil.
După ce termină această lucrare, se întoarce la Dionisiu, dar contactul cu Părinții ''Filocaliei'', precum și exercițiul intens al [[Rugăciunea inimii|Rugaciunii Rugăciunii lui Iisus]] îi treziseră dorința de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul [[Paisie Velicikovski]], care conducea mai bine de o mie de călugări din Moldova în această sfântă activitate a minții îndreptate către inimă, el încearcă să li se alăture. Dar, prin pronia lui Dumnezeu, o furtună îl împiedică să își atingă scopul. Revenit la [[Muntele Athos]] și arzând de dorința de a se consacra rugăciunii in [[isihie|în liniște totala]]totală, nu se mai întoarce la Dionisiu, ci se retrage într-o chilie în apropiere de Karyes, apoi la [[Schitul Kapsala (Muntele Athos)|Schitul Kapsala]], dependință a [[Mănăstirea Pantocrator (Muntele Athos)|mănăstirii Pantocratorului]], într-o sihăstrie închinată Sfântului [[Atanasie]], unde copia manuscrise pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea să se dedice zi și noapte, fără împraștiereîmprăștiere, rugăciunii și meditației la învățătura Sfinților ParințiPărinți, el urca repede treptele [[Scara dumnezeiescului urcuş|Scării]] spirituale.
La puțin timp după aceea, bătrânul Sfânt [[Arsenie din Peloponez]], pe care îl cunoscuse la Naxos, putu să se întoarcă la Athos și veni să se instaleze în schit. Nicodim renunță atunci de bună voie la singurătatea sa pentru a profita de binefacerile ascultării și deveni [[ucenic]]ul acestuia. Abia terminaseră construcția unei noi chilii când, tulburați în liniștea lor, ei hotarăsc hotărăsc să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeei (Ivia) (1782). Dar, în fața dificultății de a-și asigura cele necesare existenței, Arsenie pleacă în altă parte, lăsându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea vărului său, [[Episcop]]ul [[Ierotei din Euripos]], Sfântul redactează capodopera sa: ''Manualul sfaturilor celor bune, despre păstrarea simțurilor și a gândurilor, și despre activitatea minții'' <ref> Traducerea românească este publicată la noi sub numele de ''Paza celor cinci simțuri'', de exemplu la Editura Anastasia, .....[DE COMPLETAT] </ref>.
În vârstă de numai 32 de ani, fără cărți și fără note, neavând ca sursă de inspirație decât comoara impresionantei sale memorii și neîncetatul său dialog cu Dumnezeu, el expune în această lucrare esența întregii doctrine spirituale a Părinților, ilustrată cu un mare număr de citate, însoțite de referințele lor exacte. În această lucrare, el ne învață cum să eliberăm inteligența, mintea (''nous'') de lanțul care o leagă de plăcerile simțurilor, pentru a-i permite să se înalțe, prin rugăciunea interioară (cunoscută și ca "rugaciunea Rugăciunea inimii" sau "rugăciunea Rugăciunea lui Iisus") <ref>Este vorba de rugăciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul", rostită des, după învățătura Părinților filocalici </ref>, la "plăcerile" spirituale ale [[contemplaţia|contemplației]] (''theoria''). În timpul acestei șederi pe insula pustie, Sfântul are de înfruntat violente atacuri ale [[diavol|demonilor]], care incercau încercau sa îl alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa temătoare din tinerețe, când nu indrăznea îndrăznea să doarmă cu ușa închisă, acum, când duhurile întunericului veneau să șoptească la fereastra lui, el nu își ridica privirea din carte decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.
După un an petrecut la Skyropoula, se întoarce la Athos, unde primește [[Marea Schimă]] călugărească și obține chilia Sfântului Teonas la Kapsala. Acceptă sa primească un [[ucenic]], Ierotei și se consacră mai mult ca niciodată scrierilor și învățării fraților care veneau să se instaleze în împrejurimi pentru a profita de știința lui.
Cu ocazia unei noi șederi în [[Muntele Athos|Sfântul Munte]], Sfântul Macarie îi încredințează editarea traducerii operelor complete ale Sfântului [[Simeon Noul Teolog]]. În introducerea la această lucrare, care conține învățături atât de profunde despre contemplație, Sfântul Nicodim precizează că asemenea cărți nu sunt făcute doar pentru călugări, ci și pentru [[mirean|mireni]], căci toți creștinii au fost chemați să trăiască desavârșirea desăvârșirea [[Evanghelie]]i. El redactează apoi ''Manualul Duhovnicului'' <ref>Această traducere poarta numele de Dionisie de Zagora, dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim să o fi revizuit în profunzime</ref>. El mai compune și o admirabilă ''Liturghie'' spre cinstirea Sfântului Simeon, a cărui prăznuire a instituit-o la [[12 octombrie]] și aduna într-o culegere unică, după cele opt [[glas]]uri și pentru fiecare zi a săptămânii, [[canon|canoanele]] închinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul sfârșitul [[Vecernie]]i sau la [[Pavecerniţă]] în mănăstiri. În afara multor altor compoziții liturgice, el publică atunci două lucrări adaptate după renumite cărți spirituale din tradiția occidentală: ''Războiul nevăzut'' de Lorenzo Scuppoli (1589) <ref>Sfântul Nicodim se folosise de o ediție manuscrisă în limba italiană care se găsește și astăzi la [[Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul (Patmos, Grecia)|mănăstirea Sfântului Ioan Teologul]] din Patmos și care îi fusese împrumutată fără îndoială de Sfântul Macarie din Corint </ref> și ''Exerciții spirituale'' <ref> considerată a fi o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie de Loyola, fondatorul Ordinului călugăresc occidental al iezuiților, această lucrare este de fapt inspirată din ''Exercițiile spirituale'', precum și din alte opere ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti </ref>, care au cunoscut până în zilele noastre un succes nedezmințit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost profund restructurate și adaptate de Sfântul isihast, care introduce în ele o învățătură fără cusur despre căință, asceză și Rugăciunea lui Iisus.
Între timp, cartea despre deasa împărtășire suscitase reacții puternice printre călugării care apărau obiceiul, de dată târzie și contrar Sfintelor Canoane și tradițiilor apostolice, al împartășirii împărtășirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzată de erezie novatoare, cartea este condamnată de Patriarhul Procopie al Constantinopolului. Dar, odată cu instalarea lui Neofit al VII-lea (1789), interdicția a fost suspendata, iar ''Colivazii'' au fost recunoscuți drept adevărații apărători ai Tradiției. Calomnii vulgare și ridicole continuă însă să circule în anumite medii mănăstirești împotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna până la a-l acuza de faptul că ar fi ascuns [[Euharistie|Sfânta Împărtășanie]] în [[culion]]ul sau pentru a putea să se împărtășească mergând. Dar Sfântul prefera să tacă, neașteptând decât de la Dumnezeu încuviințare și plângea rugându-se pentru convertirea celor care se găseau în greșeală în privința pomenirii morților duminica.
Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la [[Muntele Athos]] pentru a propune Sfântului Nicodim să preia spre traducere o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregătise și să o îmbogățească în comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viatăviață, se pune pe lucru cu îndârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp această culegere absolut necesară pe care o numește ''Pidalion'' (''Cârma Bisericii Ortodoxe''). El lucrează zi și noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele greșite sau contradictorii, punând în paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Părinților și decretele bizantine (''nomocanoanele''), dar mai ales îmbogățind opera cu un număr impresionant de note care furnizeaza furnizează criteriile de aplicare a Canoanelor la viața Bisericii <ref>''Pidalionul'' rămâne cartea canonică ortodoxă cea mai întrebuințată, iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalentă celei a Canoanelor</ref>. După ce cartea a fost terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea așteptă multă vreme binecuvântarea patriarhală. Apoi a fost transmisă [[Ieromonah]]ului Teodoret, care se gasea găsea în Țările Române, pentru a fi editată printr-o subscripție a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor și al împărtășirii dese, introduse corecturi proprii în ''Pidalion'', trădând astfel gândirea autorului și Tradiția Bisericii. Când ajunge la cunosțința cunostința Sfântului forma ediției apărute la Leipzig in 1800, acesta, adânc mâhnit, strigă: "Ar fi făcut mai bine să mă lovească în inimă cu o spadă decât să adauge sau să suprime ceva în această carte!".
Cam în aceeași perioadă, i se aduse la cunoștință faptul că manuscrisul operelor complete ale Sfântului [[Grigorie Palama]] (prăznuit la [[14 noiembrie]]), care fuseseră adunate cu mare greutate și adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului [[Atanasie din Paros]] (pomenit la [[24 iunie]]) și a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese reținut la tipograful său din Viena și distrus de austriecii aflați în căutarea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de către Napoleon Bonaparte. Această veste se adăugă supărării sale, făcându-l să plângă amarnic nu numai pentru timpul consumat în această lucrare de neînlocuit, ci mai ales pentru pierderea unei asemenea comori.
După ce a rămas câtva timp în compania lui Silvestru din Cezareea în chilia [[Vasile cel Mare|Sfântului Vasile]], unde altădată trăise Sfântul [[Teofil Izvorâtorul de Mir]] (prăznuit pe [[8 iulie]]), Nicodim își reia viața singuratică și își continuă lucrarea apostolică. Îmbrăcat în zdrențe și încălțat cu saboți greoi, se considera cel mai lipsit de însemnătate dintre toți. Nu gătea niciodată și mânca orez fiert sau miere diluata în apa, însoțită de câteva măsline și de fasole muiată. Când era chinuit de o foame puternică, se ducea la vecinii săi la masă; dar cel mai adesea, antrenat în discuții, uita să mănânce. Nu era cunoscut sa aiba aibă alte activități în afară de rugăciune și de studiu. La orice oră din zi sau din noapte putea fi găsit fie aplecat asupra unei cărți fie asupra mesei sale de lucru, fie, cu bărbia înclinată spre partea superioară a trupului, pentru a face să coboare mintea sa în cele mai profunde părți ale inimii și să cheme cu ardoare Sfântul Nume al lui Iisus. Devenise cu totul "rugăciune" și, prin aceasta uniune intimă cu Hristos, Harul dumnezeiesc lăsase în inima sa toată comoara Bisericii. Când scria, era atât de cufundat în ceea ce făcea încât, într-o zi, un călugăr venit să îl viziteze și găsindu-l la lucru îi puse în gură o bucată de pâine proaspătă. Când trecu din nou seara pe la el, îl găsi pe Sfânt în aceeași poziție, cu bucata de pâine în gură, ca și cum nu și-ar fi dat seama de nimic.
El redacta atunci un amplu comentariu despre ''Epistolele'' [[Apostolul Pavel|Sfântului Pavel]], după Sfântul [[Teofilact al Bulgariei]], precum si comentariul ''Epistolelor Catolice'' <ref> ??? </ref>[7]. Compunea totodată și un comentariu la cele nouă Ode scripturale, intitulat ''Grădina Harului'' și traducea comentariul la [[Psalmi]] scris de Eftimie Zigaben. La fel ca în toate celelalte opere ale sale, Sfântul Nicodim depășea cu mult sarcina unui simplu traducător. Plecând de la un comentator tradițional, el îl completa cu note din abundență, pline de mărturii ale celorlalți Părinți ai Bisericii despre nenumarate nenumărate subiecte. Izvor nesecătuit, el edită și o selecție a ''Vieților Sfinților din vechime'' (''Neon Eklogion'') și ''Noul Martirologiu: culegere a vieților noilor [[mucenic|Martiri]]'', destinată să întărească credința creștinilor asupriți sub jugul otoman și datorită căreia mulți dintre cei care negau existența lui Dumnezeu s-au convertit și s-au adăugat la glorioasa armată a mucenicilor. Plin de grijă ca întotdeauna față de educația poporului lui Dumnezeu, el compune de asemenea un ''Manual al bunelor deprinderi creștine'' (''Hristoitia''), admirabil rezumat al învățăturilor morale ale Sfântului [[Ioan Gură de Aur]].
Zilnic, toți cei care fuseseră răniți de păcat sau de [[apostazie]] (lepădarea de credință), neglijând să ceară ajutor de la [[episcop]]i episcopi și [[duhovnic]]iduhovnici, alergau spre [[ascet]]ul ascetul din Kapsala pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletului lor. Și nu numai călugări, ci și mireni veniți de departe, astfel încât Sfântul se plângea că nu putea să se mai dedice rugăciunii asa aşa cum și-o dorea și ar fi vrut să plece din nou într-un loc pustiu și necunoscut. Dar boala îl împiedică de la aceasta. În vârstă de numai 57 de ani, dar epuizat de asceză și de lucrările de editare - care ar putea umple o bibliotecă întreagă - el slăbi într-atât încât nici o sporire a hranei nu putea să îl vindece. Își părăsi atunci sihăstria de la Kapsala pentru a trăi o vreme în chilia prietenilor săi Skurtei, la Karyes (acolo sunt păstrate [[Moaşte]]le Moaştele sale, în [[biserică|biserica]] de curând ridicată în cinstea sa), apoi la unul din vecinii lor, călugăr [[iconograf]]. Atunci a redactat el, cu prețul a doi ani de muncă, ''Sinaxarul [8].[Sinaxar]modificare]ul'' <ref>Această traducere a ''Sinaxarului de Mutarea la Constantinopol'', profund revizuită pe baza manuscriselor sale, are și astăzi autoritate în [[Biserica Ortodoxă a Greciei|Biserica greacă]] și a folosit drept suport ''Sinaxarului'' după care se inspiră și prezentul articol</ref>.Domnul
===Mutarea la Domnul===Se întoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redactă bogatul său Comentariu la canoanele sărbătorilor (''Eortodromion'') și cel al xxx (''Noua Scară'') ce se cântă dimineața la [[Utrenie]]. Termină această ultimă lucrare în care se regăsește întreaga sa știință teologică și seva sa spirituală, în timp ce era doborât de anemie, își pierduse dinții și devenise aproape surd (1808). Noi calomnii făcuseră ca Atanasie din Paros și alți trei Colivazi să fie condamnați pe nedrept de către Patriarhul Grigorie al V-lea al Constantinopolului. Sfântul Nicodim nu putu sa îi apere, dar se mulțumi să redacteze o ''Mărturie de credință''.
De altfel, starea sa de sănătate nu întârzie să se înrăutățească. După ce a mai revazut revăzut o data comentariul sau despre ''Anavathmoi'', el spuse: "Doamne, scoate-mă de aici, m-am săturat de lumea aceasta!". Din zi în zi, hemiplegia i se întinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugăciunea lui Iisus, cerându-și iertare de la frați că nu poate să o păstreze în secret. După ce s-a mărturisit și a primit [[Euharistie|Sfânta Împărtășanie]], el luă în mâinile sale Moaștele Sfântului [[Macarie de Corint]] și ale li [[Partenie Skourtaios]]. Sărutându-le cu lacrimi, spuse : "Ați plecat la ceruri și vă odihniți de virtuțile pe care le-ați cultivat pe pământ, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufăr din cauza păcatelor mele. De aceea, pe voi care sunteți Părinții mei, vă implor să mijlociți pentru mine pe lângă Domnul ca să aibă milă de mine și să mă facă vrednic de locul în care vă gasiți găsiţi voi". În timpul nopții strigă: "Mor, mor, aduceți-mi Sfânta Împărtășanie". După ce s-a împărtășit, îl cuprinse o nespusă pace și, încrucișându-și mâinile pe piept, răspunse călugărilor care îl întrebau dacă era la odihnă: "L-am făcut pe Hristos să intre în mine, cum să nu fiu la odihnă?". Când se făcu ziuă, pe [[14 iulie]] 1809, el își dădu sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenți strigă: "Era mai bine să fi murit azi o mie de creștini decât Nicodim!". Dar dacă Luceafărul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărțile sale rămân o sursă inepuizabilă de învățătură, de mângâiere și de încurajare la plinătatea vieții întru Hristos.
==Ediţii în limba română==
* [http://www.marturisitorortodox.ro/Pidalionul-Sfintele-Canoane-ale-Bisericii-Ortodoxe.html Pidalionul (fragmente)]
{{Imnografie/lat}} [[Categorie:SfinţiSfinți]][[Categorie:Sfinți greci]]
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Imnografi]]
[[Categorie:Drept canonic]]
[[el:Άγιος Νικόδημος ο Αγιορείτης]]
[[en:Nicodemus of the Holy Mountain]]
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
15.945 de modificări

Meniu de navigare