Modificări

Salt la: navigare, căutare

Constanțiu al II-lea

1.830 de octeți adăugați, 9 august 2014 15:22
m
Surse
{{În curs}}[[Imagine:Bust_of_Constantius_II_250px.jpg|right|frame|Constanţiu Constanțiu al II-lea; bust din Muzeul de arheologie al Universităţii Universității Pennnsylvania]]'''Constanţiu Constanțiu al II-lea''' (''Constantinus Flavius Iulius'', n. [[7 august]] 317 - d. [[3 noiembrie]] 361), a fost împărat roman între anii 337-361. Era cel de-al doilea fiu al lui [[Constantin cel Mare]] şi și al soţiei soției acestuia, Fausta.
==ViaţaViața==Constanţiu Constanțiu al II-lea s-a născut în cetatea Sirmium din provincia romană ''Illyricum'' (Iliria), la data de [[7 august]] 317. Era al doilea fiu al împăratului Constantin cel Mare (fraţii frații săi fiind viitorii împăraţi împărați Constantin al II-lea şi și Constant).
În anul 324 a primit titlul de ''Cezar''. Deşi Deși Constantin cel Mare reuşise reușise reunificarea imperiului roman, la moartea sa, în anul 337, imperiul a fost din nou divizat din punct de vedere administrativ. Cei trei fii ai săi, fiecare avînd având titlul de ''Augustus'', şiși-au împărţit împărțit zonele de dominaţie dominație astfel: Constantin al II-lea a primit provinciile occidentale (Gallia, Hispania şi și Britannia), Constanţiu Constanțiu al II-lea a primit Egiptul, Tracia şi și întregul Orient, iar Constant provinciile Iliria, Africa, precum şi și Italia.
Extrem de important este faptul că cei trei co-împăraţi împărați au continuat politica de creştinare creștinare a locuitorilor imperiului şi și au acordat în continuare sprijin [[Biserica|Bisericii]].
Pe toată durata domniei sale (337-361), Constanţiu Constanțiu al II-lea a fost nevoit să poarte un lung şi și dificil război în orient. împotriva Persiei, război în care nici una din cele două tabere nu a putut dobândi un succes decisiv.
Pe plan intern, Constanţiu Constanțiu a reuşit reușit menţină mențină coeziunea provinciilor răsăritene pe care le stăpânea. În partea apuseană a imperiului roman, situaţia situația era însă mult mai complicată. Astfel, Constantin al II-lea pătrunde cu o armată în Italia pentru a-l înlătura pe fratele său Constant, dar este ucis, în apropiere de cetatea Aquileia, în anul 340. La rândul său, Constant şiși-a extins stăpânirea asupra Galliei, Hispaniei și Britanniei. Severitatea atitudinii faţă față de armată şi și austeritatea politicii sale fiscale au provocat conspiraţia conspirația lui Flavius Magnus Magnentius, care este proclamat împărat la Autun, în Gallia. Nevoit să fugă, Constant este ucis în apropiere de Pirinei, în anul 350. În această situaţiesituație, Constanţiu Constanțiu al II-lea organizează o campanie împotriva lui Magnentius şiși, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) şi și Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman, la fel ca şi și tatăl său.<ref>[http://www.roman-emperors.org/magnent.htm De Imperatoribus Romanis - Magnentius (350-353) and Decentius (351-353)]</ref>
Constanțiu al II-lea a murit în anul 361 la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe [[Iulian Apostatul]]. Modest ca inteligență, suspicios, crud, superstițios, Constanțiu rămâne totuși cel mai capabil dintre fiii lui Constantin cel Mare.<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, București, 1976</ref>
==Constanţiu Constanțiu al II-lea şi creştinismul și creștinismul ortodox==Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanțiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creștinismului timpuriu. Totuși, cel puțin formal, a ținut cont de faptul că în materie de [[dogmă]] ultimul cuvânt trebuia să îl aibă [[sinod|sinoadele]]. Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne și ritualurile magice. În calitatea sa de împărat, Constanțiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii și ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea. Împăratului Constanțiu al II-lea i se poate reproșa faptul că a fost un simpatizant al [[arianism]]ului, favorizându-i pe discipolii lui [[Arie (eretic)|Arie]]. Astfel, sub influența sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din [[Crez]] formularea "Cel de o ființă cu Tatăl", iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutați. S-a ajuns până acolo încât să se declare că Fiul era total diferit de Tatăl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul "Cel de o ființă" fiind înlocuit cu "asemănător". După moartea lui Constanțiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari, și-au consolidat pozițiile, în detrimentul [[Erezie|ereticilor]] ariani.
==Note==
==Surse==
[http://www.roman-emperors.org/constaii.htm De Imperatoribus Romanis - Constantius II (337-361 A.D.)]
 
==Legături externe==
[[Categorie:Împăraţi şi regi]][[Categorie:Împăraţi Împărați romani]]
13.034 de modificări

Meniu de navigare