Modificări

Salt la: navigare, căutare

Constanțiu al II-lea

131 de octeți adăugați, 18 octombrie 2010 14:21
surse
Pe toată durata domniei sale (337-361), Constanţiu al II-lea a fost nevoit să poarte un lung şi dificil război în orient. împotriva Persiei, război în care nici una din cele două tabere nu a putut dobândi un succes decisiv.
Pe plan intern, Constanţiu a reuşit să menţină coeziunea provinciilor răsăritene pe care le stăpânea. În partea apuseană a imperiului roman, situaţia era însă mult mai complicată. Astfel, Constantin al II-lea pătrunde cu o armată în Italia pentru a-l înlătura pe fratele său Constant, dar este ucis, în apropiere de cetatea Aquileia, în anul 340. La rândul său, Constant şi-a extins stăpânirea asupra Galliei, Hispaniei și Britanniei. Severitatea atitudinii faţă de armată şi austeritatea politicii sale fiscale au provocat conspiraţia lui Flavius Magnus Magnentius, care este proclamat împărat la Autun, în Gallia. Nevoit să fugă, Constant este ucis în apropiere de Pirinei, în anul 350. În această situaţie, Constanţiu al II-lea organizează o campanie împotriva lui Magnentius şi, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) şi Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman, la fel ca şi tatăl său.<ref>[http://www.roman-emperors.org/magnent.htm De Imperatoribus Romanis - Constantius IIMagnentius (350-353) and Decentius (351-353)]</ref>
==Surse==
[http://www.roman-emperors.org/constaii.htm De Imperatoribus Romanis - Constantius II (337-361 A.D.)]
==Legături externe==
 
13.332 de modificări

Meniu de navigare