Modificări

Salt la: navigare, căutare

Constanțiu al II-lea

4.243 de octeți adăugați, 9 august 2014 15:22
m
Surse
{{În curs}}[[Imagine:Bust_of_Constantius_IIBust_of_Constantius_II_250px.jpg|right|frame|Constanţiu Constanțiu al II-lea; bust din Muzeul de arheologie al Universităţii Universității Pennnsylvania]]'''Constanţiu Constanțiu al II-lea''' (''Constantinus Flavius Iulius'', n. [[7 august]] 317 - d. [[3 noiembrie]] 361), a fost împărat roman între anii 337-361. Era cel de-al doilea fiu al lui [[Constantin cel Mare]] şi și al soţiei soției acestuia, Fausta.
==ViaţaViața==Constanţiu Constanțiu al II-lea s-a născut în cetatea Sirmium din provincia romană ''Illyricum'' (Iliria), la data de [[7 august]] 317. Era al doilea fiu al împăratului Constantin cel Mare (frații săi fiind viitorii împărați Constantin al II-lea și Constant). În anul 324 a primit titlul de ''Cezar''. Deși Constantin cel Mare reușise reunificarea imperiului roman, la moartea sa, în anul 337, imperiul a fost din nou divizat din punct de vedere administrativ. Cei trei fii ai săi, fiecare având titlul de ''Augustus'', și-au împărțit zonele de dominație astfel: Constantin al II-lea a primit provinciile occidentale (Gallia, Hispania și Britannia), Constanțiu al II-lea a primit Egiptul, Tracia și întregul Orient, iar Constant provinciile Iliria, Africa, precum și Italia.  Extrem de important este faptul că cei trei co-împărați au continuat politica de creștinare a locuitorilor imperiului și au acordat în continuare sprijin [[Biserica|Bisericii]]. Pe toată durata domniei sale (337-361), Constanțiu al II-lea a fost nevoit să poarte un lung și dificil război în orient. împotriva Persiei, război în care nici una din cele două tabere nu a putut dobândi un succes decisiv. Pe plan intern, Constanțiu a reușit să mențină coeziunea provinciilor răsăritene pe care le stăpânea. În partea apuseană a imperiului roman, situația era însă mult mai complicată. Astfel, Constantin al II-lea pătrunde cu o armată în Italia pentru a-l înlătura pe fratele său Constant, dar este ucis, în apropiere de cetatea Aquileia, în anul 340. La rândul său, Constant și-a extins stăpânirea asupra Galliei, Hispaniei și Britanniei. Severitatea atitudinii față de armată și austeritatea politicii sale fiscale au provocat conspirația lui Flavius Magnus Magnentius, care este proclamat împărat la Autun, în Gallia. Nevoit să fugă, Constant este ucis în apropiere de Pirinei, în anul 350. În această situație, Constanțiu al II-lea organizează o campanie împotriva lui Magnentius și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman, la fel ca și tatăl său.<ref>[http://www.roman-emperors.org/magnent.htm De Imperatoribus Romanis - Magnentius (350-353) and Decentius (351-353)]</ref> Constanțiu al II-lea a murit în anul 361 la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe [[Iulian Apostatul]]. Modest ca inteligență, suspicios, crud, superstițios, Constanțiu rămâne totuși cel mai capabil dintre fiii lui Constantin cel Mare.<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman'', Editura Minerva, București, 1976</ref> ==Constanțiu al II-lea și creștinismul ortodox==Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanțiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creștinismului timpuriu. Totuși, cel puțin formal, a ținut cont de faptul că în materie de [[dogmă]] ultimul cuvânt trebuia să îl aibă [[sinod|sinoadele]]. Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne și ritualurile magice. În calitatea sa de împărat, Constanțiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii și ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea. Împăratului Constanțiu al II-lea i se poate reproșa faptul că a fost un simpatizant al [[arianism]]ului, favorizându-i pe discipolii lui [[Arie (eretic)|Arie]]. Astfel, sub influența sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din [[Crez]] formularea "Cel de o ființă cu Tatăl", iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutați. S-a ajuns până acolo încât să se declare că Fiul era total diferit de Tatăl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul "Cel de o ființă" fiind înlocuit cu "asemănător". După moartea lui Constanțiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari, și-au consolidat pozițiile, în detrimentul [[Erezie|ereticilor]] ariani. ==Note==<references/> ==Surse==[http://www.roman-emperors.org/constaii.htm De Imperatoribus Romanis - Constantius II (337-361 A.D.)]
[[Categorie:Împăraţi şi regi]][[Categorie:Împăraţi Împărați romani]]
12.923 de modificări

Meniu de navigare