Modificări

Salt la: navigare, căutare

Calinic de la Cernica

1.067 de octeți adăugați, 24 martie 2010 15:20
Viaţa
Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și de pictură ale bisericii cu hramul Sfântul Nicolae de pe insula mare de la Cernica. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic [[Gheorghe purtătorul de biruinţă]], zidită între anii 1831-1832, și refăcută în anul 1838, în urma cutremurului de atunci. Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţie, clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă.
În 1846, neobositul stareț a început să construiască biserica [[Mănăstirea Pasărea|Mânăstirii Pasărea]], sfinţită un an mai târziu. Tot prin grija lui s-a ctitorit și [[Mănăstirea Ghighiu]] de lângă Ploieşti. Ca stareţ, Calinic s-a remarcat nu numai ca un bun administrator, dar și ca un constructor talentat, el fiind cel care întocmea planurile bisericilor pe care le ctitorea. Era un bun îndrumător al credincioşilor care veneau la mănăstire; era cunoscut atât pentru rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi pentru faptele sale de milostenie. Timp de câteva luni, în 1821 a hrănit în mănăstire un mare număr de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor care intraseră în Bucureşti.
 
Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele.
În anul 1850, după 43 de ani de viaţă în mănăstire, dintre care 32 de ani de cârmuire a obştii monahale de la Cernica, stareţul Calinic a fost chemat la înalta slujire arhierească. De fapt, încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigorie Dascălul, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, îi ceruse să primească scaunul mitropolitan, dar Calinic refuzase, socotindu-se nevrednic de o asemenea înaltă cinstire. Dar, în 1850, când toate cele patru scaune vlădiceşti din Ţara Românească rămpseseră vacante , Barbu Ştirbei, domnitorul de atunci, având o mare admiraţie faţă de stareţul mănăstirii ctitorite de strămoşul său (vornicul Cernica Ştirbei), l-a convins pe Calinic să accepte cârmuirea unei eparhii. Pe [[15 septembrie]] 1850 Calinic a fost ales în străvechiul scaun episcopal de la Râmnicu-Vâlcea, fiind hirotonit [[arhiereu]] în catedrala mitropolitană din Bucureşti la [[26 octombrie]] 1850 de [[Prăznuire|praznicul]] [[Dimitrie Izvorâtorul de Mir|Sfântului Dumitru]]. Deoarece reşedinţa episcopală din Râmnic era distrusă în urma unui incendiu, înscăunarea s-a făcut la Craiova, pe [[26 noiembrie]]; noul episcop avea vârsta de 63 de ani.
Episcopul Calinic a fost și un însufleţit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Ţării Româneşti şi a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi şi egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni "pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă patriei lor". A făcut parte şi din Adunarea electivă a ţării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor şi preoţilor din eparhia sa, îi îndemna pe aceştia să-şi cinstească patria şi pe cârmuitorii ei şi să nu cruţe nici o jertfă pentru binele obştesc pentru că: "cine este un bun creştin, este şi un bun patriot".
 
Trebuie subliniată şi pusă în lumină sfinţenia vieţii lui Calinic. Cei care l-au cunoscut au rămas impresionaţi de numeroasele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea şi blândeţea sa, de rugăciunile sale tămăduitore, de posturile şi privegherile sale. Anastasie Baldovin, biograful său, scria că episcopul avea liste de persoane cărora le împărţea permanent ajutoare şi că atunci când hirotonea preoţi le dăruia cărţi şi chiar bani de drum. "Era atât de milostiv – scria acesta – încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, îşi da hainele de pe prea Sfinţia Sa şi plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi şti, ca să aibă ce să dea la fraţii lui în Hristos, pentru că aşa numea pe săraci şi neputincioşi". Conform cu mărturiile contemporanilor, Sfântul Calinic fusese binecuvântat și cu darul dumnezeiesc al facerii de minuni: exorcizări, tămăduiri și altele. Martori contemporani povestesc mai multe cazuri de vindecări de boli în urma rugăciunilor episcopului Calinic, cum a fost o tânără din satul Muiereasca sau fiul meşterului care lucra la construirea catedralei episcopale de la Râmnicu-Vâlcea.
==Proslăvirea ca sfânt==
11.685 de modificări

Meniu de navigare