Modificări

Salt la: navigare, căutare

Calinic de la Cernica

2.348 de octeți adăugați, 24 martie 2010 14:28
Viaţa
În anul 1813, după ce epidemia de ciumă ("ciuma lui Vodă Caragea") ucisese și mulți preoți, Calinic a fost hirotonit [[ieromonah]] de către [[arhiereu]]l Dionisie Lupu, viitorul mitropolit al Ţării Româneşti, iar după doi ani a fost hirotonit duhovnic şi rânduit mare eclesiarh al mănăstirii Cernica. A servit ca duhovnic nu numai a călugărilor, dar și a celor din afara mânăstirii, chiar și mitropolitului de la acea dată, [[Nectarie]]. În acel moment, Sfântul Calinic ajunsese cârmuitorul de facto al mânăstirii, deoarece bătrânul stareț Dorotei îi încredințase conducerea tuturor treburilor mânăstirii.
În cursul anului 1817 a plecat la [[Muntele Athos]], stând acolo aproape un an şi reuşind să cunoască îndeaproape viaţa călugărilor de acolo și asprele lor rânduieli. A cules astfel o învăţătură care îi va fi de folos în ostenelile sale de mai târziu.
Pe [[14 decembrie]] 1818, după moartea stareţului Dorotei, întreaga obşte de la Cernica l-a ales ca stareț pe ieromonahul Calinic. Deşi avea doar 31 de ani (din care 11 petrecuţi în mânăstire), noul stareț a încercat să impună ordine și disciplină duhovnicească, alcătuind regulamente scrise cuprinzătoare. S-a îngrijit de înființarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărți de cultură teologică. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ca [[arhimandrit]], de către mitropolitul Ţării Româneşti, Dionisie Lupu (pe [[9 aprilie]] 1820).
În 1854, după mutarea reşedinţei episcopale înapoi la Râmnicu-Vâlcea, episcopul Calinic s-a preocupat de ridicarea unei noi catedrale episcopale după planurile întocmite de el însuşi; pictura avea să fie făcută de marele pictor român Gheorghe Tattarescu.
Între 1859-1864 a refăcut și redeschis schitul Frăsinei, construit în 1763, dar părăsit mai apoi. Astfel, în 1863, a construit la Frăsinei o biserică nouă, o clopotniţă și noi chilii. Planul bisericii a fost conceput de el, iar zugrăvirea a încredinţat-o pictorului braşovean Mişu Popp. La acest schit, Calinic a introdus regulile aspre de vieţuire de la [[Muntele Athos]], pe care el însuşi le respecta de când intrase în mănăstire. Pentru că în acea perioadă a intrat în vigoare "Legea secularizării averilor mânăstirești", episcopul Calinic a cerut domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca schitului Frăsinei să i se permită să rămână cu toate bunurile, excepţie aprobată de domn. Mare iubitor de carte şi sprijinitor al culturii, episcopul Calinic a simţit mereu nevoia unei tipografii proprii. Ca stareţ şi apoi ca episcop, a tipărit câteva cărţi la Bucureşti (cum a fost "Pravoslavnica mărturisire", tipărită în anul 1859, pe cheltuiala sa). În 1860, a reuşit să deschidă ("cu bani împrumutaţi", după cum mărturisea el însuşi) tipografia ''Kallinik Rîmnik'', proprietatea sa, de sub teascurile căreia au apărut mai multe cărţi de slujbă şi de învăţătură, ca: ''Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învățătură pentru duhovnici'' şi ''Pravila mânăstirească'', pravilă după care s-a condus obștea mânăstirii Cernica și cea a schitului de la Frăsinei.  Calinic intenţiona să reînvie la Râmnic vremurile de înflorire culturală din timpul marilor săi înaintaşi din secolul al XVIII-lea: episcopii [[Antim Ivireanul]], Damaschin, Climent, Chesarie și Filaret. Cu un an înainte de moarte a donat tipografia sa oraşului Râmnic, cu tot inventarul şi cu toate cărţile aflate în depozit, cu condiţia ca tipografia să-i poarte numele şi ca jumătate din veniturile ei să fie folosite pentru întreţinerea şcolilor din oraş şi a elevilor săraci, precum şi a seminariştilor, iar cealaltă jumătate să fie folosită pentru întreţinerea schitului Frăsinei. Episcopul Calinic a fost și un însufleţit patriot. În calitatea sa de episcop, Calinic a participat la Adunările obștești ale Ţării Româneşti şi a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit Unirea Principatelor. Încă din primăvara anului 1857 el a trimis o circulară către protopopi şi egumeni, prin care le cerea ca în toate bisericile să se facă rugăciuni "pentru unirea românilor într-o singură voinţă şi cuget, ca să ceară pe cale legiuită viaţă patriei lor". A făcut parte şi din Adunarea electivă a ţării care l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la [[24 ianuarie]] 1859. Într-o pastorală adresată protopopilor şi preoţilor din eparhia sa, îi îndemna pe aceştia să-şi cinstească patria şi pe cârmuitorii ei şi să nu cruţe nici o jertfă pentru binele obştesc pentru că: "cine este un bun creştin, este şi un bun patriot".
==Proslăvirea ca sfânt==
11.531 de modificări

Meniu de navigare