Modificări

Salt la: navigare, căutare

Erezie

22 de octeți adăugați, 26 februarie 2010 07:38
m
Erezii creştine vechi: legături
La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri neortodoxe de creştini au aderat la o serie de doctrine care au divizat comunităţile creştine din Roma:
*[[Montanism]]ul, care susţinea revărsarea continuă a revelaţiei creştine penticostale asupra profeţilor creştini în extaz (mişcare numită aşa deoarece a fost iniţiată de [[MontanMontanus]] şi discipolele sale feminine)
*[[Marcionism]]ul - învăţăturile predicatorului [[Marcion din Sinope]]
*[[Gnosticism]]ul - învăţăturile lui [[Valentin din Alexandria]]
Înainte de anul 325, natura "eretică" a unor credinţe a fost subiectul unor dezbateri îndelungate în cadrul Bisericii. În biserica primară, ereziile erau uneori stabilite de un [[sinod]] de episcopi aleşi sau de un sinod ecumenic, cum a fost [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod de la Niceea]]. După 325, unele opinii au fost formulate ca dogme prin intermediul ''canoanelor'' emise de sinoade. Fiecare frază din [[Crezul]] de la Niceea, care a fost fixat la Sinodul de la Niceea, conţine unele aspecte care au fost subiectul unor discuţii aprinse şi care astfel au fost stinse prin puterea deciziei a 300 de episcopi aleşi cu grijă din întreg imperiul. Cu toate acestea, Sinodul nu a reuşit să împiedice ca [[arianism|arienii]], învinşi în 325, să domine majoritatea bisericii în cea mai mare parte a secolului al IV-lea, adesea cu ajutorul împăraţilor romani care îi favorizau. În Răsărit, adepţii lui [[Chiril al Ierusalimului|Chiril]] i-au declarat pe [[Nestorie]] şi pe adepţii lui eretici şi le-au confiscat şi ars scrierile.
Biserica avea o posibilitate redusă pentru a-i pedepsi într-adevăr pe eretici în perioada primară, în afară de [[excomunicare]], o pedeapsă spirituală, sau, în cazul lui [[Arie (eretic)|Arie]] asasinarea (cu toate că acest lucru este discutabil, el fiind sprijinit de regalitate către împărat iar sfârşitul lui a fost unul mai mult decât ciudat. Ne este descrisă descris astfel: "Pe când Arie călătorea pentru a sluji [[Sfânta Liturghie]] cu episcopul, care fusese obligat la acest lucru pentru a arăta poporului că nu este într-adevăr nici o diferenţă între credinţa Bisericii şi a lui Arie, tradiţia ne spune că Arie s-a oprit pentru necesităţi fireşti. La scurt timp, ucenicii săi au intrat peste el să vadă ce s-a întâmplat şi de ce întârzie. În mod evident, îi ieşiseră intestinele afară din el"). Pentru aceia care o acceptau, o excomunicare era cea mai grea formă de pedepsire, deorece prin aceasta erau separaţi de trupul lui Hristos, Biserica Sa, şi astfel era împiedicată [[mântuire]]a. Excomunicarea, sau doar ameninţarea cu aceasta, era suficientă pentru a convinge majoritatea ereticilor să renunţe la vederile lor. Pustnicul hispanic [[Priscillian de Avila]] a fost prima persoană executată pentru erezie, la doar şase ani după Primul Sinod de la Niceea, în 385. El a fost executat din ordinul împăratului [[Magnus Maximus]], care a trecut peste obiecţiile procedurale ale episcopilor [[Ambrozie al Milanului]] şi [[Martin de Tours]].
Unele dintre credinţele pe care Biserica le consideră eretice sunt cele care privesc [[Hristologie|Hristologia]], firea lui Iisus Hristos şi relaţia dintre Hristos şi Dumnezeu Tatăl. Învăţătura istorică spune că Hristos a fost Dumnezeu deplin şi om deplin în acelaşi timp şi că cele trei persoane ale [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] sunt egale şi eterne. Este de remarcat că această poziţie nu a fost declarată oficial ortodoxă până când nu a fost pusă sub semnul întrebării de Arie în secolul al IV-lea (Crezul de la Niceea în 325); şi nici [[Noul Testament]] nu a fost pus în forma prezentă până la sfârşitul secolului al IV-lea ([[Atanasie al Alexandriei]] a fost primul care a alcătuit lista celor 27 de cărţi pe care le avem în prezent în Noul Testament, în anul 367.
11.389 de modificări

Meniu de navigare