Modificări

Salt la: navigare, căutare

Arianism

1.933 de octeți adăugați, 23 februarie 2010 14:39
completare articol
'''Arianismul''' este o [[erezie]] profesată iniţial de [[Arie]] (cca 250 - 336), teolog şi [[preot]] din Alexandria, [[discipol]] al lui Lucian de Antiohia, acesta din urmă din şcoala lui [[Origen]] (185-254), care. Arie, invocând anumite texte biblice (Pilde 8, 22 ; Ioan 14, 28 ; 17, 3), susţine că fiinţa lui Dumnezeu este unică şi incomunicabilă, şi trage concluzia că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie face o diferenţă între "născut" şi "creat", de unde inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu nu în mod adevărat, prin naştere din veci din Tatăl, ci este creat, de aceea El are un început. Arie a formulat erezia sa spunând: "A fost un timp când Fiul nu era", adică Tatăl a existat înainte de, şi fără, Fiul. Fiul nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, dar se deosebeşte de celelalte creaturi. El e cea dintâi dintre creaturi, înţelepciunea creată sau "chipul" lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatăl a creat celelalte creaturi. Cu alte cuvinte, Fiul lui Dumnezeu nu ar fi fost din veşnicie, ci Fiul ar fi fost o fiinţă creată şi subordonată lui Dumnezeu Tatăl.
Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]]Afirmând aceasta, cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a Arie se baza pe unicitatea lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi Dumnezeu, singurul care existǎ în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea sine. Argumentele sale erau: *Fiul, care nu existǎ în anul 325sine, nu poate fi Dumnezeu; pentru cǎ Dumnezeu e unul, Fiul nu poate fi Dumnezeu.*Pentru cǎ Dumnezeu este neschimbǎtor, Fiul, care devenind om a devenit și schimbǎtor, nu poate fi Dumnezeu. La cererea expresă *Fiul trebuie respectat ca fiind o ființǎ creatǎ, care deși a împăratului [[Constantin cel Mare]]venit pe pǎmânt prin Duhul Sfânt, sinodul a elaborat avut totuși un [[crez]]început. *Fiul nu poate avea o cunoștințǎ directǎ depre Tatǎl, [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate ereticepentru cǎ Fiul e într-o altǎ existențǎ.
Această învăţătură a fost considerată de către Biserică o [[erezie]], cunoscută sub numele de [[arianism]]. Arianismul a fost combătut cu argumente teologice (mărturisirea de credinţă a lui Arie fiind desfinţată punct cu punct) şi în final condamnat de către [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea în anul 325. La cererea expresă a împăratului [[Constantin cel Mare]], sinodul a elaborat un [[crez]], [[Crezul de la Niceea]], învăţăturile lui Arie fiind declarate eretice. Acest crez arată cǎ Fiul este "homoousion to patri" (de o ființǎ cu Tatǎl, din aceeași substanțǎ cu el), deci Fiul este în întregime divin. Controversa teologică a mai continuat însă multă vreme, arianismul fiind susţinută susţinut uneori chiar de către unii împăraţi (cum a fost, de exemplu, [[Constanţiu al II-lea]], fiul şi urmaşul lui [[Constantin cel Mare]]. Astfel, sub influenţa acestuia, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din crez formularea "Cel de o fiinţă cu Tatăl", iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul "Cel de o fiinţă" fiind înlocuit cu "asemǎnǎtor". Dupǎ moartea lui Constantius II, creștinii ortodocși, majoritari în Vest, și-au consolidat poziția. Şi sub împǎratul [[Valens]] (364-378), adept şi el al arianismului, au mai avut loc persecuții împotriva creștinilor ortodocși, dar învǎțǎturile lui [[Vasile cel Mare]] şi [[Grigore de Nazians]] au revalidat Crezul de la Niceea. Arianismul a fost învins definitiv, din punct de vedere teologic în anul 381, când [[Sinodul II Ecumenic]] de la Constantinopol îl condamnă în mod explicit.
Unii istorici consideră că unul dintre motivele prăbuşirii şi dispariţiei regatelor popoarelor "barbare" din apusul Europei (vandalii, vizigoţii şi ostrogoţii) a fost faptul că regii acestora, fiind adepţi ai arianismului, nu au primit niciun fel de sprijin din partea populaţiei autohtone (preponderent ortodoxă)<ref>Edward Gibbon, - ''Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman'', Editura Minerva, Bucureşti, 1976</ref>.
 Anumite forme de arianism se regăsesc astăzi în unele curente protestanteneoprotestante. Astfel, unii îi considerǎ pe ''unitarieni'' ca fiind arieni, deoarece ei îl considerǎ pe Hristos ca fiind o simplǎ ființǎ umanǎ. Învăţăturile ''Martorilor lui Iehova'' sunt asemǎnǎtoare arianismului, ei privindu-l pe Arie ca un predecesor al lui Taze Russell.
11.684 de modificări

Meniu de navigare