Modificări

Salt la: navigare, căutare

Adopționism

91 de octeți adăugați, 20 mai
m
fără descrierea modificării
{{Îmbunătăţire}} '''AdopţionismulAdopționismul''' sau '''adopțianismul''' este o formă a [[erezie]]i [[monarhianismmonarhism]]ului , care a apărut sub diverse forme în secolele al II -lea şi al III şi -lea și apoi, iarăşiiarăși, în secolele al VIII-lea şi și al XII-leaîn lea în Apus. Acestă erezie susţine susține teoria [[Hristologie|hristologică ]] conform căreia [[Iisus ]] s-a născut om şi și a s-a [[Îndumnezeire|îndumnezeit ]] mai târziu şi și astfel a fost ''înfiat'' ca fiul fiu al lui [[Dumnezeu]]. Această formă de erezie diferă de [[sabelianism|modalism]], cealaltă formă de [[monarhianism]], în care “Tatăl” şi “Fiul” „Tatăl” și „Fiul” sunt două aspecte ale aceluiaşi aceluiași subiect. Erezia adopţianismului adopționismului a reapărut în Apus în secolul al VIII-lea prin intermediul episcopilor [[episcop]]ilor de Toledo şi și Urgell. A reapărut, apoi, în secolul al XII-lea în Franţa Franța ca ''neo-adopţionismadopționism''.
==Istoric==
Ideea adopţiei se pare că îşi are originile în secolul I după Hristos, dar cea mai veche lucrare cunoscută care dezvoltă această idee, ''[[Păstorul lui ErmieHerma]]'', a apărut în secolul al II-lea. În această lucrare, Răscumpărătorul, Iisus, este prezentat ca fiind un om virtuos, ales de Dumnezeu, care a fost unit cu Duhul lui Dumnezeu şi a făcut ceea ce i-a poruncit Dumnezeu. Astfel, Iisus a fost înfiat ca Fiu prin legea divină. Apoi, lucrarea respinge preexistenţa lui Hristos. În această formă, erezia a avut adepţi în secolele al II-lea şi al III-lea.
Cunoscută şi sub numele de monarhianism dinamic, această erezie a avut un partizan timpuriu în persoana lui Teodot (tăbăcarul) de Bizanţ. După sosirea sa la Roma în jurul anului 190, el credea că omul Iisus s-a născut din fecioară prin lucrarea [[Sfântul Duh|Duhului Sfânt]] iar după ce Duhul Sfânt a coborât asupra sa la [[botez]], el a devenit Hristos şi a primit puterea pentru lucrarea sa, ulterior devenind Dumnezeu prin învierea sa.
Deşi condamnată de timpuriu ca erezie, această teorie adopţionistă a influenţat opiniilor câtorva eretici de mai târziu, printre care [[Paul Pavel de Samosata]], [[Arie]], [[NestorNestorie]] şi nu numai, opinii expuse în cadrul disputelor hristologice din următoarele câteva secole.
Adopţionismul a reapărut în secolul al VIII-lea în Peninsula Iberică şi apoi în secolul al XII-lea în Franţa. Erezia adopţionistă a fost reînviată de Elipandus, Arhiepiscop de Toledo, din Spania sfârşitului de secol VIII, în izolarea produsă de guvernarea mahomedană şi într-o zonă unde îşi găsise refugiuo refugiu o colonie [[Nestorianism|nestoriană]]. În apărarea poziţiei sale, Elipandus a primit ajutor de la Felix, [[episcop]]ul episcopul de Urgell din Pirinei, care adoptase o poziţie similară. Numai după eforturi considerabile poporul aflat în greşeală s-a reîntors la ortodoxie. Cu toate că Elipandus nu a fost îndepărtat din scaunul [[scaun]]ul de Arhiepiscopiei de Toledo, erezia adopţionistă a fost aproape universal abandonată după moartea sa.
În secolul al XII-lea, Peter AbelardPierre Abélard, din Franţa, a propovăduit o variantă a acestei erezii numite numită ''neo-adopţionism'' care, împreună cu alte variante ulterioare, se baza pe înţelegerea greşită a unirii ipostatice.
==Legături externe==
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
16.573 de modificări

Meniu de navigare