Apostolul Epafrodit

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 11 decembrie 2019 19:56, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (+imagine)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Apostoli Epafrodit, Sostene, Apollo, Chifa și Chesarie

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Epafrodit se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop în orașul trac Adriaca (sau, după alte surse, în Colona).

Sfântul Epafrodit a fost unul din cele mai apropiate ajutoare și tovarăși ai Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Pavel l-a trimis la creștinii din Filipi și el este menționat în Epistola către Filipeni:

Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, fratele și împreună cu mine lucrător și luptător, cum și trimisul vostru și slujitorul nevoilor mele, fiindcă avea mare dor de voi toți și era mâhnit fiindcă ați auzit că a fost bolnav. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el și nu numai de el, ci și de mine, ca să nu am întristare peste întristare. Deci l-am trimis mai degrabă, ca, văzându-l, voi iarăși să vă bucurați, iar eu să fiu mai puțin mâhnit. Primiți-l dar întru Domnul, cu toată bucuria și pe unii ca aceștia întru cinste să-i aveți, Fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-și viața în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea. (Filipeni 2,25-30).

Biserica îl pomenește pe Sfântul Epafrodit la 29 martie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chesarie și Chifa și la 8 decembrie împreună cu aceștia și cu Sfântul Apostol Onisifor.

Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască. Ei au fost aleși câtăva vreme după chemarea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10,1-24) și sunt pomeniți de Biserică în 4 ianuarie.

Imnografie

Pentru prăznuirea din 8 decembrie:

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed, Sophia, București, 2000, p. 151) arată că Sfântul Apostol Epafrodit trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr (episcop), fără barbă. Dionisie mai arată că Sfinții Apostoli trebuie zugrăviți purtând într-o mână suluri (de pergament) înfășurate, semn al învățăturii pe care ei o propovăduiesc în întreaga lume.

A se vedea și

Sursa

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.