Ușile diaconești

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Uşile diaconeşti, respectiv uşile de nord şi de sud sunt cele două uşi situate de o parte şi de alta a iconostasului din bisericile ortodoxe, situate spre marginile iconostasului, de o parte şi de alta a Uşilor Împărăteşti. Aceste uşi sunt frecvent folosite de diaconi atunci când aceştia intră şi ies din altar.

Uşa de sud este de obicei folosită ca intrare liturgică în altar, care în arhitectura bisericii reprezintă Cerul. De obicei pe această uşă este zugrăvită o icoană a Sf. Arhanghel Gavriil, întrucât acesta este "Vestitorul", cel care aduce Maicii Domnului vestea Întrupării şi pe cale de consecinţă a intrării noastre în Împărăţia Cerurilor. Uşa de nord este uşa folosită pentru "ieşirea" liturgică din Altar, iar pe aceasta este zugrăvit de obicei Sf. Arhanghel Mihail, "Paznicul" uşilor Împărăţiei cereşti, îngerul cu sabia de foc.

Uneori pe uşile diaconeşti sunt zugrăvite icoane ale sfinţilor diaconi în locul celor ale arhanghelilor, evocând rolul liturgic al celor două uşi. De obicei este vorba de icoana Sf. Apostol Filip din cei Şaptezeci) sau a Sf. Efrem Sirul pe uşa de sud şi respectiv a Sf. Lavrentie (Laurenţiu) sau a Sf. Arhidiacon Ştefan pe uşa de nord.


Imagini

Sursa