Teologie catafatică

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Teologia catafatică (din gr. katafasis) sau catafatismul desemnează modalitatea de cunoaștere a lui Dumnezeu, prin afirmare. El poate fi cunoscut după modul cunoașterii realităților lumii create (văzute), luate ca simbol al Său, atribuindu-I-se însușirile acestuia, afirmând ceea ce este Dumnezeu mai degrabă decât ceea ce nu este.

Teologia catafatică indică ceea ce este Dumnezeu în raport cu realitățile create, văzute, luate ca simbol al Său. Dumnezeu este deci cunoscut din prezența și din lucrările Sale în Creație, atribuindu-I-se însușirile acesteia. Trei activități ale lui Dumnezeu pot fi identificate pe această cale:

  • creatoare, lumea însăși dând o mărturie evidentă că Dumnezeu este “creatorul cerului și al pământului”;
  • proniatoare, care se exprimă în legea naturală înscrisă în rațiunea omului ca și în legea scrisă, pe care Dumnezeu le folosește în mod liber pentru a ridica pe om de la cele văzute și temporale la cele nevăzute și veșnice;
  • de judecată, întrucât Dumnezeu Se „acomodează”, adică ajută, întervine și ceartă, atât prin cuvinte cât și prin evenimente.

Surse

  • Pr.Prof.Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  • Ion M. Stoian, Dicționar religios, Editura Garamond, 1994