Marta din Betania

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfintele Maria și Marta, și sfântul Lazăr din Betania

Sfânta mironosiță Marta din Betania, împreună cu sora ei Maria, au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos chiar înainte ca fratele lor Lazăr să fie înviat de Iisus. Surorile Marta și Maria sunt trecute de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților, prăznuirea lor făcându-se la data de 4 iunie, dar și în Duminica a 3-a după Paști, numită Duminica Femeilor Mironosițe.

După uciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan, a început o persecuție împotriva Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului, iar Dreptul Lazăr a fost dat afară din Ierusalim. Apoi, Marta și Maria l-au ajutat pe fratele lor să răspândească Evanghelia în diferite ținuturi.

Imnografie

Sfintele Femei Mironosițe

Tropar (Glasul 3) [1]

Cu evlavie crezut-ați în Hristos și în minunile Lui,
Marta și Maria, surorile lui Lazăr.
Și v-ați împodobit cu daruri strălucitoare,
vrednice aflându-vă a vă număra cu sfinții;
împreună cu sfântul Lazăr, rugați-vă Domnului pentru noi.

Apolytikion (Glasul 3)

Crezut-ați în Hristos cu credință înfocată și tare
și pururi ați slăvit minunate faptele Lui,
câteșidouă împodobindu-vă cu slava sfintelor virtuți.
De aceea, dimpreună cu fratele vostru veți sălășlui
în rândul sfinților celor din înălțimi, surori ale lui Lazăr;
și împreună cu el rugați-vă Stăpânului pentru noi toți,
Marie și Marta, preaînțelepte.

Condac (Glasul 3)

În cetatea Betaniei din vechime v-ați sălășluit
iar acum în Raiul cel de sus vă odihniți,
unde chipul Domnului strălucește.
Căci inima și sufletul aprinse de dor
le-ați dăruit Aceluia care e Viața și Învierea;
ci dintru înălțimi rugați-L, Marie și Marta,
să ne dăruiască nouă mântuire.
Notă:
  1. Troparele și condacul sunt traduse din limba engleză .

Legături externe