Gabriel Bunge

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 8 august 2014 15:15, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (Surse)
Salt la: navigare, căutare
Ieromonah Gabriel Bunge.

Ieromonahul Gabriel Bunge (n. 1940) este un cunoscut teolog din Elveţia, specialist în patrologie, doctor în Filosofie şi Teologie. Călugăr benedictin (romano-catolic) la mănăstirea din Chevetogne (Belgia), a trecut la Ortodoxie, fiind primit în Biserica Ortodoxă pe 27 august 2010.

Viaţa

Născut la Köln în anul 1940, Gabriel Bunge a intrat la mănăstirea benedictină din Chevetogne (Belgia) în anul 1962 şi a fost hirotonit preot în anul 1972. Începând cu anul 1980 s-a retras în munţii Elveţiei, ducând o viaţă pustnicească.

Ca specialist în patrologie, a scris numeroase articole şi cărţi în reviste de spiritualitate şi în diferite reviste aparţinând unor comunităţi monahale. A scris mai ales despre Evagrie Ponticul, din care a şi tradus câteva lucrări, între care „Scrisorile” acestuia. Lucrările ierom. Gabriel au fost şi ele traduse în mai multe limbi, inclusiv în română (la editura Deisis).

Pe 27 august 2010 (după calendarul iulian), Pr. Gabriel a trecut la Ortodoxie în prezenţa Mitropolitului Ilarion Alfeyev şi a Mitropolitului Kallistos Ware, în timpul unei Privegheri de toată noaptea la biserica „Bucuria celor întristaţi” de pe strada Bolşaia Ordinka din Moscova. Felicitându-l pe Pr. Gabriel pentru alegerea lui, Mitropolitul Ilarion i-a dăruit o icoană a Maicii Domnului „Bucuria celor întristaţi”.

IPS Ilarion l-a întâmpinat cu bucurie pe ierom. Gabriel, care a trăit o viaţă de singurătate vreme de peste 30 de ani, zicându-i:

“Aţi fost catolic, însă în adâncul inimii eraţi ortodox. Astăzi, înainte de priveghere, aţi devenit ortodox, încheind astfel în mod firesc un lung drum duhovnicesc .”

Pr. Gabriel continuă să-şi trăiască viaţa pustnicească într-un mic schit din Elveţia, nu foloseşte internetul şi singura cale de a comunica cu el este prin telefon.

Scrieri

  • Ieromonah Gabriel Bunge, Evagrie Ponticul. O introducere, traducere şi studiu introductiv de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1997.
  • Ieromonah Gabriel Bunge, Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau Comoara în vase de lut, traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2001.
  • Ieromonah Gabriel Bunge, Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor, traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2002.
  • Ieromonah Gabriel Bunge, Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau «Celălalt Paraclet», traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2006.
  • Ieromonah Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul amiezii, traducere şi cuvânt îainte de diac. Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 2007.

În limba engleză

(original German edition - 1996)

A se vedea şi

Surse

Articol tradus după: en:Gabriel Bunge.

Interviuri cu Ierom. Gabriel