Catacombe
Construcţia catacombelor a început în secolul al II-lea. Erau iniţial folosite ca locuri de refugiu în timpul persecuţiilor, pentru celebrările euharistice, pentru înmormântarea morţilor şi pentru slujbele de pomenire [1] Spre sfârşitul secolului al V-lea, acestea au încetat să mai fie folosite pentru înmormântări şi au rămas doar ca loc de celebrare a slujbelor religioase în amintirea morţii mucenicilor. Până în secolul al IX-lea, catacombele au sfârşit prin a nu mai fi folosite deloc până în 1578, când au fost redescoperite.
Inscripţiile, simbolurile şi picturile de pe pereţi, arcade şi sarcofagele din catacombe sunt o bogată sursă de informaţie despre arta creştină timpurie şi despre modul în care se rugau creştinii primelor veacuri, fie că e vorba de imagini ale lui Hristos reprezentat ca Bunul Păstor, reprezentări ale minunilor din Noul Testament, etc. Opaiţele (mici lămpi cu ulei) folosite pentru iluminarea coridoarelor şi a mormintelor din catacombe erau împodobite cu simboluri creştine precum crucea, porumbelul, monograma hristică, Chi-Rho, simbolul peştelui sau pâinile. Printre inscripţii, apar frecvent rugăciunile pentru cei răposaţi, pentru cei nou botezaţi, pentru curaj şi răbdare în încercări.
După încetarea persecuţiilor, ca urmare a Edictului de la Milano din anul 313, care recunoştea creştinismul ca religie licită, practica îngropării creştinilor în catacombe (situate în afara zidurilor oraşului, la o oarecare distanţă) a intrat în declin, fiindu-le preferate mormintele de suprafaţă din cimitirele organizate în jurul bisericilor, iar multe dintre moaştele martirilor creştini au fost transferate în biserici.
Note
- ↑ În tradiţia romană, morţii erau mai degrabă incineraţi, iar monumentele închinate morţilor erau de obicei supraterane.
Surse şi lecturi suplimentare
- en:Catacombs, după: