Acolit

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 26 martie 2011 15:32, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (interwiki mk)
Salt la: navigare, căutare
Tânăr în stihar îndeplinindu-şi sarcinile de slujitor al altarului
În Biserica primelor secole, acolitul era un cleric de rang inferior care avea rolul de a-l asista pe preot sau pe episcop la săvârşirea Sfintei Liturghii. El îndeplinea sarcini liturgice cum ar fi aprinderea candelelor din altar, pregătirea cărbunelui pentru tămâie etc. În unele biserici creştine, acolitul este o persoană care doreşte/se pregăteşte să devină preot.

Acolitul în tradiţia bizantină

Biserica Ortodoxă nu mai păstrează în ziua de astăzi echivalentul acestui rang clerical, căzut în desuetudine ca şi alte ordine mici cum ar fi portarul (uşierul) şi exorcistul. Exista cândva şi un rang numit al purtătorului de lumânări, responsabil de purtarea lumânărilor aprinse în timpul procesiunilor şi intrărilor liturgice. Acesta a fost asimilat cu timpul de citeţ, iar slujba de hirotesire a acestuia precizează ambele funcţii. Astfel, rolul acolitului şi al purtătorului de lumânări sunt în prezent îndeplinite de citeţ, subdiaconi sau de băieţi ori bărbaţi nehirotoniţi. Subdiaconii poartă veşmintele diaconeşti obişnuite formate din stihar şi orarul purtat în cruce; citeţii şi slujitorii nehirotoniţi în general poartă doar stiharul.

Legături externe

Acest articol face parte din seria
Cler
Sinod local Antiohian
Ordinele mari Episcop | Preot | Diacon
Ordinele mici Subdiacon | Citeț | Cantor | Acolit
Ordine dispărute Horepiscop | Exorcist | Paznicul ușii | Diaconiță
Titluri episcopale Patriarh | Catolicos | Mitropolit | Arhiepiscop | Episcop | Vicar | Titular
Titluri preoțești Protopop | Paroh | Protosinghel | Sachelar | Iconom | Iconom stavrofor
Titluri diaconale Arhidiacon | Protodiacon | Ierodiacon
Titluri monahale Arhimandrit | Stareț | Egumen | Econom
Adiacente Hirotonie | Axios | Veșminte | Formule de adresare | Distincții bisericești | Exarh | Vicar
Editați această casetă