Ștefan al IV-lea al Romei

Papa Ştefan al IV-lea al Romei a fost Papă al Bisericii Romei între anii 768-772. Papa Ştefan a fost ales în scaunul papal după ce un predecesor al său, succesorul Papei Zaharia, care îşi luase tot numele de Ştefan, a murit înainte de întronizare, şi al cărui nume a fost înlăturat ulterior din Annuario Pontificio. Din acest motiv, Papa Ştefan este uneori înregistrat ca Ştefan al III-lea.

Viața

Ştefan s-a născut în Sicilia în jurul anului 720. Tatăl său se numea OIivus. A venit la Roma în timpul pontificatului Papei Grigorie al III-lea al Romei şi a tuns în monahism în Mănăstirea Sf. Hrisogon, aparţinând ordinului benedictin. În timpul pontificatului papei Zaharia, Ştefan a fost hirotonit preot şi rânduit să slujească la Palatul din Lateran A urcat treptat în ierarhia romană, în slujba mai multor papi. Se afla la căpătâiul Papei Paul I la moartea acestuia, în iunie 767, când diferitele facţiuni romane şi-au început manevrele pentru alegerea în scaunul papal a candidaţilor susţinuţi de ele. Anul următor, antipapii Constantin al II-lea (instalat în scaun de o facţiune a nobililor toscani) şi Filip (candidatul susţinut de lombarzi) au fost siliţi să se retragă de Cristofor, conducătorul (Primicerius) al colegiului notarilor papali şi de fiul acestuia, Sergiu. În august 768, aceştia au organizat o alegere canonică a papei, care avea să fie Ştefan al IV-lea, şi au chemat clerul roman, armata şi poporul să se adune înaintea bisericii Sf. Adrian. Ştefan a fost hirotonit episcop al Romei pe 7 august 768.

Alegerea lui Ştefan a declanşat o reacţie violentă împotriva anturajului antipapei Constantin. Reacţia mulţimii a fost brutală: episcopului Teodor, vicarul (vice-dominus) lui Constantin şi fratelui său Passivus le-au fost scoşi ochii, iar mulţimea s-a răzbunat şi pe susţinătorii oraşului Alati, care îl susţinuseră pe Constantinm, care a fost la rândul său orbit.

Rolul Papei Ştefan în aceste evenimente este neclar. Părerile diferă foarte mult: unii autori consideră că a fost doar un observator neajutorat, alţii că ar fi fost complice la săvârşirea acestor acte brutale, că ar fi dat chiar porunci în acest sens şi le va fi urmărit cu plăcere. Ceea ce putem afirma totuşi cu certitudine este că rivalităţile tradiţionale între marile familii nobiliare romane au transformat alegerea papală într-o încercare criminală de a obţine puterea temporală în Italia, iar pontificatul lui Ştefan al IV-lea a rămas marcat de ele.

După ce situaţia s-a mai calmat, Ştefan i-a informat pe regii franci, Carol cel Mare şi fratele său Carloman I de alegerea lui şi a convocat un sinod unde, după condamnarea definitivă a lui Constantin şi a adepţilor lui, a stabilit reguli stricte pentru alegerea papală şi a limitat implicarea nobilimii în alegerile următoare. Conciliul de la Lateran din anul 769 a condamnat totodată şi Sinodul iconoclast de la Hiereia şi a confirmat practica cinstirii icoanelor.

Ştefan a continuat să fie bănuitor în privinţa planurilor de agresiune ale lombarzilor, o preocupare care l-a împins să strângă legăturile cu regii franci Carol cel Mare şi Carloman, al căror sprijin l-a obţinut pentru consolidarea noilor State Papale. Intervenţia acestora pe lângă lombarzi i-a permis Papei să recupereze o parte din regiunea Benevento pentru papă, însă aceştia au aranjat totodată căsătoria fiicei şi a fiului regelui lombard Desideriu, Desiderata şi Adalgis, respectiv cu un frate şi o soră a lui Carol cel Mare. Când Ştefan a obiectat, remarcând că ambii miri, Carol şi Adalgis erau deja căsătoriţi, a fost ignorat. Carol cel Mare s-a însurat chiar el cu Desiderata în anul 770, pentru a consolida – temporar – alianţa familială cu lombarzii.

În primii ani ai pontificatului acestuia, Cristofor şi Sergiu au continuat să îl sprijine şi să îi fie sfătuitori papei Ştefan, cu o politică mai degrabă favorabilă francilor şi ostilă lombarzilor. Regele Desiderius a răspuns pe măsură, încercând să îi înlăture de la putere. Regele lombard i-a mituit pe Paul Afiarta, şambelanul papei şi pe mai mulţi alţi funcţionari ca să îi vorbească pe cei doi de rău lui Ştefan. Când Desiderius a încercat, în anul 771, să pătrundă în Roma cu armata sa, pretinzând că venise în pelerinaj la mormântul Sf. Petru, Cristofor şi Sergiu au închis porţile oraşului şi i-au împiedicat să intre. Văzând soldaţii mobilizaţi pe metereze, Desideriu a cerut să îi vorbească Papei. Acesta a ieşit să se întâlnească cu regele, timp în care Afiarta şi susţinătorii lui au încercat să agite mulţimea, îndemnându-i să îi înlăture de la putere pe Cristofor şi Sergiu. Aceştia au reuşit însă să păstreze controlul situaţiei, ceea ce i-a silit pe Afiarta şi pe adepţii lui să fugă şi să se ascundă în palatul din Lateran.

La întoarcerea lui Ştefan la Lateran, Cristofor a devenit bănuitor, crezând că Ştefan ajunsese la un acord cu Desiderius, şi l-a silit pe papă să jure că nu avea să-i predea pe el şi pe fiul său în mâinile lombarzilor. A doua zi, când Ştefan i-a cerut ajutor regelui lombard, Desideriu i-a cerut papei să îi predea pe Cristofor şi pe Sergiu. Când aceştia s-au predat, au fost orbiţi. Cristofor a murit după trei zile, iar Sergiu a fost ţinut închis în palatul din Lateran.

Ştefan a rămas sub influenţa regelui Desiderius: la începutul anului 772, Afiarta a hotărât să profite de boala papei Ştefan şi, când a devenit limpede că acesta trăgea să moară, a început să trimită în exil mai mulţi clerici şi nobili romani influenţi, iar alţii au fost aruncaţi în închisoare.

Bibliografie

• Mann, Horace K., The Lives of the Popes in the Early Middle Ages, Vol. I: The Popes Under the Lombard Rule, Part 2, 657-795 (1903)

Casetă de succesiune: Ștefan al IV-lea al Romei
Precedat de: Paul I	Papă al Romei 768 - 772	Urmat de: Adrian I

Surse

Orthodoxwiki:Stephen IV of Rome, după:

• Wikipedia: Pope_Stephen_III
• Catholic Encyclopedia: Pope Stephen (III) IV