Ioan Scolasticul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Sfântul Ioan Scărarul mai este cunoscut şi sub numele de "Ioan Scolasticul, dar cei doi nu trebuie confundaţi."

Părintele nostru în rând cu sfinţii Ioan Scolasticul sau Ioan al III-lea de Constantinopol a fost Patriarh al Constantinopolului din 565 până în 577. El este pomenit de Biserică în 21 februarie.

Viaţa

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii Sfântul Fotie cel Mare a compilat Colecţie de legi eclaziastice şi civile, numită şi Nomocanon-ul (adică "Legea-canon"), folosită în administraţia bisericii.

Sf. Ioan a mai compus "Imnul heruvimilor" şi "La cina ta de taină."

Casetă de succesiune:
Ioan Scolasticul
Precedat de:
Eutihie
Patriarh al Constantinopolului
565–577
Urmat de:
Eutihie



Izvoare

Legături externe