Sfântul Ciprian s-a născut în Africa de Nord către anul 200, din părinți păgâni, foarte probabil de origină berberă <ref>Sfântul Ciprian este considerat ca berber de mulți autori anglo-saxoni și francezi, între care istoricii Gabriel Camps și Eugène Guernier.</ref>. A făcut mai întâi o carieră de retor la [[Cartagina]]. A profesat retorica mulți ani înainte de a se converti la creștinism [[creştinism]] la o vârstă matură, având între 40 și 50 de ani.

Sub împăratul [[Valerian]], în timpul persecuțiilor, este mai întâi condamnat la exil (august 257), iar mai apoi decapitat împreună cu alți clerici [[cleric]]i responsabili ai Bisericii Cartaginei (între care și Flavian), în ziua de [[14 septembrie]] 258, fiind acuzați de tulburările apărute în cetate.

Sfântul Ciprian a scris în latină numeroase tratate și scrisori, mai puțin cunoscute de [[Biserica Răsăriteană]], dar recuperate de teologia ortodoxă din secolul XX. Scopul lor principal este apărarea creștinismului creştinismului în fața păgânilor, dar și întărirea creștinilor și apărarea credinței Bisericii în fața ereziilor.

Scrisorile sfântului Ciprian sunt documente istorice prețioase <ref>''Scrisoarea Sfântului Ciprian (Epistula LXVIII)'' adresată papei Ștefan I precizează, de exemplu, numele primului episcop de Arles cunoscut în istorie: episcopul Marcianus: „Fratele Ciprian lui Ștefan. Colegul nostru Faustinus din Lyon, un frate care ne este foarte drag, mi-a scris în două rânduri spunându-mi că Marcianus, care este la Arles, aduce asupra creștinilor care se pocăiesc [după abjurarea din timpul persecuțiilor, n.n.] foarte grava acuzație de [[erezie]]. Deși slujitorii lui Dumnezeu se pocăiesc, suferă și imploră Biserica cu lacrimi, suspinuri și durere, ei își văd refuzate mângâierea și ajutorul pietății divine și a milei Părintelui. Deși sunt răniți, ei nu au dreptul să-și mângâie rănile, ci sunt lăsați pradă lupilor și aruncați în fața diavolului [[diavol]]ului neavând dreptul de a veni să-și tămăduiască rănile și fiind fără nădejde de mângâiere și de împărtășire.”</ref> și importante pentru înțelegerea evoluției [[Drept canonic|dreptului canonic]] bisericesc și a [[eclesiologie]]i.

Stilul oratoric și literar al sfântului Ciprian adevenit a devenit celebru mai ales datorită poetului Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens) <ref>Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens) îi consacră sfântului Ciprian poemul ''Peristephanon 13'', în care vorbește despre convertirea[[convertire]]a, despre elocvența și despre martiriul sfântului. Și poetul Ennodius îi consacră un Imn (1, 12).</ref>. Până la [[Fericitul Augustin ]] (354-430), Ciprian al Cartaginei a fost modelul de necontestat al scriitorilor latini. ''Scrierile'' sale complete au fost publicate de multe ori, și publicate traduse integral sau fragmentar în multe limbi.

Sfântul Ciprian a fost [[Înmormântare|înmormântat ]] la Cartagina, în [[cimitir]]ul Macrobius Candidianus. Acolo a început cultul [[cult]]ul său, imediat după martiriul din [[14 septembrie ]] 258. Odată cu [[pacea constantiniană]], pe locul mormântului [[mormânt]]ului său a fost construită o [[biserică]], și o [[slujbă ]] de comemorare a fost instituită oficial pe locul unde s-a petrecut mucenicia sa prin decapitare (''in agro Sexti'').

Sfântul Ciprian, episcop, mucenic și [[teolog ]] al Bisericii, este prăznuit la data de [[16 septembrie]] atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Catolică, sărbătoarea sa fiind menționată de cele mai vechi [[Martirologiu|martirologii ]] și calendare [[calendar]]e liturgice.